Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Adriana. Cuvinte din iarna vieții. Memorialistică

       Publicat de Prof. Virgil Datcu, Iaşi, 01 febr.2014

La Editura PIM, Iaşi
                Adriana. Cuvinte din iarna vieţii
                                   Carte pentru bătrâni?

De curând, cu titlul „Adriana. Cuvinte din iarna vieţii. Memorialistică” a apărut în librăriile Iaşului o nouă carte, autor Ion N. Oprea, din salba memorialisticii sale, care pune în valoare amintirile unei doamne, asistate social într-un Cămin de profil, ajunsă la venerabila vârstă de 94 de ani

„Cartea aceasta, aş aprecia, este o cronică vie a ceea ce este viaţa şi activitatea într-o astfel de instituţie unde totul este bine organizat, gazdele şi oaspeţii lor, ducând o viaţă normală, cu bucuriile şi relele întâmplătoare, dar mult mai atent trăite decât dacă sosiţii ar fi rămas acasă sau pe stradă. Ea se citeşte cu interes şi instituţional şi particular, chiar şi de vizitatori, care au confirmarea că Instituţia – Căminul – este necesară, trăieşte prin grija  statului şi a sponsorilor, a personalului angajat, asigurându-le internaţilor ceea .ce li-ar fi lipsit dacă ar fi rămas fie şi în familie – liniştea, confortul, medicaţia, vorba bună, ba şi literatura, o carte, cântecul mai ales, cântecul de acasă, de  la mama sau de la biserică, muzica, poezia mai ales, scrisă de ei sau a clasicilor ori trăitorilor, conservată în memoria talentaţilor şi pusă în carte să nu se piardă, că cine ştie, ne întoarcem, vreodată,  la tot ce-a fost tinereţea pacienţilor”, spune în Destăinuire, cu rol de prefaţă,  Ion N. Oprea.

Este o carte, arată acelaşi, care cuprinde în majoritate relatarea amintirilor unui om  care, la o vârstă venerabilă – peste 90 de ani – străluceşte intelectual  şi, deşi nu are studii superioare, se dovedeşte o povestitoare care ne-a încântat şi nu am cutezat să nu le facem un dar preţios cititorilor, relatându-le. Totul prezintă interes, în primul rând importanţa Căminelor de bătrâni, activitatea personalului medical, de asistenţă şi administrativ, factorii de ajutorare şi sprijinire a unor oameni care au nevoie de oameni de omenie, de gesturi de mare generozitate.

Luată în mână şi măcar răsfoită, dai că ideile naratoarei şi poate şi ale autorului sunt şi regretele tale ca cititor, şi atunci, poţi să nu citeşti cartea cu „Adriana”… de la un capăt la altul, să nu inviţi sau să-i împrumuţi volumul şi vecinului, prietenului tău, după ce l-a citit şi tata şi mama, sora mai mică?: “În atare situaţie începem să mai răscolim trecutul, să mai găsim ceva din el, noi, noi care totuşi, am trecut prin multe şi am rezistat cu tărie, şi de ce nu, cu un zâmbet în casă, cu o mângâiere, cu un cântec, şi ce cântece erau pe timpul copilăriei şi tinereţii noastre, de te făceau să uiţi de toate necazurile. Te făceau să vii acasă cu dragoste. Unde se mai cântă astăzi Barca pe valuri pluteşte uşor, La umbra nucului bătrân, În micul orăşel uitat de lume, Smaranda e cea mai frumoasă, Păsărică mută-ţi cuibul şi te du, – de venea omul acasă cu cântecul pe buze, cu dragoste. Astăzi, habar nu ai ce spune cântecul, dar te asurzesc zgomotele, parcă lipsesc notele muzicale şi toţi ţipă”, p.202.  

Că această carte este darul făcut nu doar bătrânilor, ci şi altora, mai ales factorilor de decizie şi tineretului de după 1989, ne-o spune tot autorul în cele ce urmează:„Publicarea volumului vine să învedereze nu doar opera creatoarei, povestitoarei, a doamnei Adriana Andreiaş-Micu, cât mai ales Instituţia care este gazdă pentru asemenea oameni, adevărate valori ale optimismului omenesc, care sunt înfrăţiţi şi iubesc din convingere  munca, tradiţia, prezentul, dar cu speranţă viitorul. Viitorul pentru că Instituţia dacă serveşte azi celor care au muncit de dimineaţă şi până noaptea, cu atât mai mult va fi necesară mâine când miile de asistaţi sociali din mai fiecare casă, cei care aşteaptă poştaşul cu cupoanele să le înmâneze plata votului primit, dar nu ies pe dealuri cu sapa să muncească ogoarele lăsate pârloagă, chiar acestora şi altora le va fi şi mai utilă întreprinderea. Îmbătrânirea populaţiei României, ca şi prelungirea vârstei de ieşire la pensie, dar mai ales depărtarea descendenţilor de bătrâni  sunt realităţi care înseamnă programe de protecţie socială la care este chemat să participe nu doar Statul şi factorii săi de resort, ci mult mai mulţi, noi şi întreaga societate civilă. Organizaţiile non-guvernamentale care vor proba « cine-i om şi cine-i câine ». Nu spun o noutate, doar o repet, de multă vreme fiecare casă, dar mai ales la blocuri, unde uşile rămân închise cu lunile, există oameni care nu numai trebuie vizitaţi şi ajutaţi, dar le-ar fi efectiv utilă internarea la căminul de asistaţi sociali”.

Lucru pe care îl spune şi autoarea scrisorilor adresate celui care semnează cartea – că întreaga naraţiune este un total al corespondenţei purtate cu doamna Adriana: “…Nu m-aş fi oprit să aştern pe hârtie aceste mari necazuri care azi apasă cu greutate pe umerii bătrânilor bolnavi şi singuratici, dar şi situaţia  tinerilor, fără de ajutor, plecaţi departe m-a îndemnat să nu ocolesc acest adevăr care cade tot în seama vârstnicilor să-l rezolve –   familiile, copiii, gospodăriile tinerilor, satele, au rămas tocmai sub îngrijirea bătrânilor, lipsiţi de putere, pierduţi de minte, fără o îngrijire medicală, fără medicamente şi supraveghere, fără o mâncare cum trebuie şi o  bucurie imediată.

Oricât ar fi omul de bătrân, el are nevoie de o vorbă bună, de o mângâiere, de o încurajare din partea copiilor lui, să simtă o mână caldă de ajutorare, care, până la urmă, în lipsa banilor, pot înlocui şi medicamentele. Chiar şi eu am perioade când personal simt lipsa unei vorbe de încurajare, de mângâiere, deşi, îmi dau seama că  lumea care a fost nu mai este.

Când eram copii aveam şi purtam cel mai mare respect profesorilor, ne aplecam până la pământ  în faţa lor când îi întâlneam, preotului îi spuneam de la mare distanţă respectuos „sărut mâna”, ne purtam cuviincios cu conducerea jandarmeriei locale, a funcţionarilor primăriei, pe primar îl respectam cu sfinţenie şi mare încredere. În  ziua de astăzi este mare batjocură în relaţiile dintre noi oamenii, bătrânii nu mai sunt respectaţi ca şi educatorii în general şi autorităţile statului”, p.166.

În spiritul celor de mai sus cartea evidenţiază eforturile Statului, dăruirea unor sponsori, acţiunile bisericii catolice şi a comunităţii evreilor pentru protejarea celor aflaţi în neputinţă la un moment dat, cheamă biserica ortodoxă şi clericii ei, îndeosebi pe călugări şi măicuţe, să facă mai mult în acest sens, salută intenţiile Termo-Service Iaşi –  care, ocupându-se de administrarea unor apartamente a imobilelor,  vrea să demareze şi un proiect de ajutorare a persoanelor vârstnice, bolnave, fără aparţinători legali şi cu mobilitate redusă.

« Direcţia de Asistenţă Comunitară acordă ajutoare, dar le acordă celor care depun dosare. Sunt însă, din ce am văzut noi, bătrâni care nu se pot deplasa, care nu au rude să umble pentru ei sau care nici nu ştiu de ajutoarele sociale la care au dreptul. Către aceştia ne îndreptăm. Cu un sfat, cu un telefon dat la instituţia responsabilă sau cu o vizită la domiciliu, vrem să ajutăm şi noi pe cât posibil. Nu avem nici experienţa, nici calificarea pentru o intervenţie directă, dar vrem să creăm măcar legături omeneşti între instituţii şi oamenii care au nevoie de ele », se redau în Destăinuire spusele lui Tudor Tudose, directorul Termo-Sevice, preluate dintr-un ziar de la Iaşi.

Cu valoare de document, cartea se constituie şi într-o bibliotecă care împrumută cititorilor ei operă religioasă şi beletristică, o redare şi din aduceri aminte a mai marilor noştri. Mihai Eminescu, Al. Vlahuţă, George Coşbuc, Grigore Alexandrescu, Magda Isanos, Iulia Haşdeu, Ciprian Porumbescu, Ion Minulescu, Vasile Militaru, Alexe Mateevici, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Constantin Tănase, dar şi multe texte de cântece, aproape uitate. Ne readuce folclorul şi pe buze… Caloianul !

Portetistica cărţii este aproape în totalitate mertul celei care şi-a cunoscut şi-şi iubeşte vecinii sau pe cei de care s-a despărţit, ne-a informat Ion N. Oprea. Topica frazei, expresia curat românească, poate şi unuia şi altuia, autor şi povestitoare.

Luminoase şi inventive, prietenoase,  copertele cărţii.

Ne-am bucura dacă Adriana, cu Cuvintele din iarna vieţii ei ar ajunge şi în mâinile şi sub privirile lacome de lectură ale  celor cărora cartea a fost realizată : Instituţiile şi oamenii lor din domeniul unde asistaţii sociali, nu numai bătrânii, o aşteaptă. O carte, dusă în dar celor de acolo, de câtre cei care îi mai vizitază pe cei internaţi, ar fi bucuria lor de suflet întâlnindu-se unii cu alţii. Adică cei din povestirile Adrianei cu cei care înseamnă omenirea Căminelor de ajutorare a celor care mai gândesc, scriu, citesc şi speră că oamenii au rămas oameni.  Ar fi bucuria lor dar şi a Doamnei Adriana, cum am intuit din cele scrise de Ion N.Oprea.

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5