« Adriana.Cuvinte din iarna vieţii. Memorialistică »
O carte de I.N. Oprea

Comentarii ale cititorilor:

Prof. univ. Florin Păncescu, Bucureşti 

De citit la gura sobei? Un protest elegant!

Am terminat târziu în noapte cartea scrisă de Dvs. „Adriana. Cuvinte din iarna vieţii” pe care cu aceeaşi generozitate blândă mi-aţi transmis-o, adăugând într-un bileţel: „De ţinut minte, de citit la gura sobei”.

Nu, categoric nu! ADRIANA este o carte care se deosebeşte fundamental  de tot ce am citit eu scris de Dvs. , este o carte de suflet cu totul aparte.

Cercetătorul Ion N. Oprea abordează o problemă socială a României de azi, mixtura socialismului, traiului în comun (impusă după cel de-al doilea război mondial) cu vieţuirea în comunitatea din capitalism.

Scriitorul INO ridică o perdea pentru  a arăta situaţia amărâtă a unei categorii de oameni ajunşi la  vârsta a treia după 35-40  de ani de muncă,obligați de varii motive conjuncturale să suporte abandonul familial şi social.

ADRIANA este după părerea mea un protest  elegant  împotriva disoluţiei responsabilităţii filiale a copiilor (sau nepoţilor) de a se îngriji de  soarta celor ce i-au crescut cu dragoste şi sacrificii. După anii 90 căminele de bătrâni au devenit o afacere, cele particulare ridicând constant preţurile (18-20 milioane pe lună astăzi) în condiţiile în care a plăti contribuţii de 2000 lei, fără a li se crea celor internaţi condiţii adecvate,  iar celor subvenţionate de stat        sub limita omenescului.

Unde este FAMILIA care asigură decenţa şi confortul  psihic al celor ajunşi la vârsta a treia?

Cu atât mai pregnant  apare ca extraordinar echilibrul  Adrianei Andreiaş care trăieşte cu amintirile, poeziile, cântecele şi  cărţile pe care le devorează, trecând peste greutățile  cotidiene ale traiului în comun.

Cartea Dumneavoastră domnule Oprea este memorabilă şi prin tot sprijinul  intelectual  şi moral acordat ADRIANEI împreună cu distinsa doamnă prof. Ana Dumitrescu, având gratitudinea tuturor celor de vârsta a treia indiferent de statutul lor social.

Mă alătur acestui cor de mulţumiri şi vă adresez felicitările pe care le meritaţi.

21 februarie,h. 6,39

Sunt încă sub impresia cărţii scrise de Dvs., ADRIANA,- revenea profesorul în ziua de 26 februarie, h. 20,48 – este de necontestat vigoarea cu care personajul principal trăieşte fiecare clipă, oră sau zi.

Dumneavoastră, autorul, i-aţi dat această linie de portret, plecând de la existenţa întristată a unui OM ajuns în iarna vieţii, care se acomodează sau încearcă o aclimatizare într-o obşte.

Din cele scrise impresionează refugierea personajului în lumea cărţilor, a poeziei şi a cântecelor, a unor amintiri despre oameni şi fapte din perioada activă, cu care caută să estompeze comunul trai, aşteptând, aşteptând, reflectând, reflectând…

Pentru că nimic nu macină mai mult psihicul acestor oameni  de vârsta a treia decât aşteptarea fiecărei zile cu evenimentele ei triste marcate de plecarea pe rând, a unora cu care te întâlneai, mâncai împreună, vorbeai, povesteai despre familie, copii sau întâmplări din viaţă.

Opinia mea este că ADRIANA este deosebită de tot ce am citit eu scris de dvs. şi are meritul să scoată la lumină o lume către care prea puţini au aplecare să o cunoască.

 Semnal de la Geta Modiga

                 “Buna dimineaţa, îi ura autorului, în ziua de 24 februarie, h.8,29, domnişoara Geta Modiga de la Centrul cultural „Mihai Eminescu” din Bârlad, şi continua: „Mulţumesc frumos. Am primit cartea – „Adriana. Cuvinte din iarna vieţii. Memorialistică”. -. O temă foarte interesantă. Acum  este în dezbatere  şi pe ProTV. Poate ar fi bine să le trimiteţi cartea şi dumnealor.

Multă sănătate, toate bune şi spor creator să aveţi. Cu deosebit respect, Geta Modiga”

Semnal la care, în aceeaşi zi, la orele 9,26,  Ion N. Oprea răspundea: „Când am scris cartea despre bătrâneţe şi putinţa vârstnicilor de a crea până la moarte („Românii aşa cum sunt”, Editura PIM, Iaşi, 2011), la un an distanţă, UE a declarat Anul 2012 Anul vârstnicilor, mai corect al Solidarităţii între generaţii. Când am scris „Singurătate” (Editura PIM, Iaşi, 2013) presa a scris despre –singuratate-dar nu despre cartea mea. Când am editat  „Prietenie”, Editura PIM, Iaşi, 2012 – toată lumea a scris despre prietenie.Nu despre cărțile mele cu acest delicat subiect.  Acum scriu despre „Dragoste” mulţi aspiră la ea, în diversitatea sa componentă, iar când m-am oprit la viaţa celor aflați în ocrotirea bătrâneții (ADRIANA) se identifică miraculos cu ceea ce spuneţi dvs şi mă bucur că observaţi…

O mărturisire.

În articol scris de Adriana în revista „Formula AS”. Când am trimis cărţile cititorilor un exemplar l-am trimis şi la „Formula AS”. Credeţi că a zis cineva din redacţie, măcar un mulţumesc pentru confirmare? Pacat !

Vămulţumesc pentru încurajare! Sărut mâna. I.N.O.

Nu mă mir de aşa ceva, îmi zice şi Adriana într-o scrisoare primită astăzi 24 februarie 2014, căreia nu i-a pus dată, mie Bogdan Lupescu mi-a luat caietul cu însemnări personale, ca să le publice, şi cum îl ştiu de cuvânt, aştept …fie să-l editeze, fie să mi-l înapoieze. Deocamdată, nu-i nici un bai, sănătate să fie!

24 februarie 2014

  Gest de mare omenie

                 Stimate domnule Ion N. Oprea, îmi scria la 25 februarie 2014 doamna genreral® Nicola Tibacu din Bucureşti după ce a citit cartea „Adriana. Cuvinte din iarna vieţii. Memorialistică şi a vizitat-o la Cămin pe fosta sa colaboratoare, de care nu mai ştia nimic de foarte mulţi ani. Felicitări şi admiraţie pentru nepreţuitul gest de mare omenie care a generat o carte document de susţinere a unui om  minunat, model de forţă psihică şi de preţuire a vieţii.

Vă doresc multă sănătate şi succese, mulţumindu-vă pentru surpriza deosebită oferită nouă cititorilor.

Cu stimă,
Nicola Tibacu

Om de aleasă omenie

Îngăduiţi-mi, domnule Oprea, să vă mulţumesc din suflet pentru cartea trimisă -„Adriana. Cuvinte din iarna vieţii. Memorialistică”. Editura PIM, Iaşi, 2014 – şi Doamnei Adriana Andreiaş-Micu de la Căminul de bătrâni, Schitul Darvari, Bucureşti, eroina cărții, care la pagina 90 a scris numele meu.

“Stea de stea se deosebeşte în strălucirea ei!”

I-am simţit personalitatea foarte puternică şi foarte capabilă de însufleţire, am simţit că ştie să dăruiască lumină şi căldură sufletească.

Este un om de aleasă omenie, coborât parcă din alte vremuri, pentru care munca, buna cuviinţă şi bunătatea sunt principii capitale.

Vorba lui Goethe: „Cine se încheie greşit la primul nasture se va încheia greşit la toţi”.

Citeam undeva că… destinul aşează în calea noastră oameni de care ne ataşăm sentimental, cu care colaborăm, suferind în cele din urmă, când aceştia nu mai sunt. E bine, e rău?, scrie Elena Bianca Daiana I. Boboc, elevă din Ianca-Brăila, la 16 februarie 2014.

Bibliotecile?

Cartea dumneavoastră despre Adriana o bucură pe eroina ei, spune Olga Viţelaru din Bucureşt  dar- cartea respectivă- ar trebui să fie zestrea multor biblioteci publice şi în cele de la instituţiile de profil, la căminele destinate celor instituţionalizaţi.

Oare,Ministerul Muncii şi Direcţiile de resort de la nivelul judeţelor  ştiu de această carte? Dar conducerile Căminelor de bătrâni? E important ca cei internaţi să aibă de toate, inclusiv medicamentele.Sunt  însă cazuri când cel mai bun medicament, alături de o vorbă bună, este şi cartea. Oferiţi-li-o, domnilor!
*
I.N.Oprea

După câteva fragmente preluate din comentariile cititorilor care au parcurs ultima carte publicată- intitulată „Adriana…- si realizată pe baza unei corespondenţe… care continuă şi astăzi, ne întrebăm:  „cine se mai gândeşte în timpurile noastre… măcar la versurile lui Adrian Păunescu „Respectaţi-i pe părinţi!”?

Dezarmant de sincere scrisorile Doamnei Adriana – colocvial exprimate – dar scrise  cu o inteligenţă de excepţie, cu o coerenţă exemplară, ele dovedesc strădania unei vieţi de neistovită trudă cheltuită  în varii domenii.

Activitatea sa laborioasă din frageda pruncie până în împovărata senectute din al 9-lea deceniu a obligat-o să traverseze sacrificiile ucigaşului Război dar şi  aspiraţiile sale reprimate.

Ajunsă într-un  final…împreună cu soţul – la un Cămin de pensionari, el părăsind-o după zece ani, prin voinţa şi chemarea Domnului, rămâne singură dar nu însingurată, dovadă şi cartea scrisă .

De atunci, Căminul s-a transformat în Casă de asistaţi (handicapaţi) iar Adriana, la pat scrie, citeşte, compune sau transcrie din memorie poezii, cântece și cântă cu o voce ce pare cultivată, de fapt doar nativă.. Lucrează, brodează…brodând şi în sufletul celor din jur omenia, răbdarea, bunătatea, respectul, credinţa şi afecţiunea sufletului său nobil.

De când ne-a ancorat în prietenia sa, adesea evadează din zona sublimului său spirit dăruindu-ne, aproape zilnic,  din sentimentele sale de prietenie, încurajându-ne şi încărcându-ne cu vibraţiile  ei pozitive transmise prin cântece la telefon, cu viabilitatea sa păstrată într-un firav trup, cu un remarcabil curaj, cu gingăşie şi nebiruită speranţă. Dintr-o vastă experienţă de viaţă,  blândeţea cuvintelor sale tonifică, prelungind reciproc viața aceasta trecătoare, tratând şi vindecând patologii incurabile

Intr-adevăr subiectul cărții oferit de prietena de suflet ,Doamna Adriana Andreiaș-Micu este de un umanism cu totul diferit.