Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

200 DE ANI DE LA NAȘTEREA DOMNULUI UNIRII DE BAZĂ – ALEXANDRU  IOAN CUZA

Primit pentru publicare: 12 Febr. 2019
Autor: Prof. Ioan GRĂDINARU, Buzău
Publicat: 12 Febr. 2019
© Ioan Grădinaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

200 DE ANI DE LA NAȘTEREA DOMNULUI UNIRII DE BAZĂ – ALEXANDRU  IOAN CUZA

                           Conștiința poporului român despre unitatea sa etnică e străveche,dar problema revendicărilor românești, atât în ce privește Unirea, cât și reformele democratice, s-a pus pe plan internațional, cu toată acuitatea după Tratatul de pace semnat la Paris, în anul 1856, încheiat în urma războiului Crimei, care printre altele,prevedea înlăturarea protectoratului rusesc asupra Principatelor Române, ele rămânând numai sub suzeranitatea otomană și având  garanția marilor puteri europene: Anglia,Franța, Sardinia (Italia),Prusia,Austria și Rusia.Viața și opera domnitorului Alexandru Ioan Cuza nu pot fi denumite fapte mici, comune, la îndemâna oricui. Acest miracol, UNIREA LUI AL. I. CUZA este de bază,pentru că a stat și va rămâne în continuare la temelia tuturor reformelor democratice ale românilor,care au fost înfăptuite și vor urma în veacul vecilor. UNIREA ROMÂNILOR DIN ANUL 1859 ESTE DE BAZĂ , NU MICĂ.         

        Una din marile personalități ale istoriei noastre,ALEXANDRU IOAN CUZA s-a născut în Bârlad la 20 martie 1820,fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza,proprietar de pământ în județul Fălciu și al Sultanei,membră a familiei de origini fanariote Cozadini. Este înscris la pensionul francez din Iași, unde i-a avut colegi pe Alecsandri, Kogălniceanu și Matei Millo, nu cunoștiai limba franceză ,nu aveai succes. În anul 1837 intră, ca mulți tineri din acea vreme în armată, cu gradul de cadet.În 1840 își dă demisia,motivele acestei demisii nu sunt cunoscute.Îl găsim membru al judecătoriei ținutului Covurlui,între timp în aprilie 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache.Este interesant de reținut că tânărul Cuza a refuzat să primească robii dați Elenei pe foaia de zestre.Frații Elenei,Theodor și Dimitrie Rosetti au avut funcții importante pe timpul domniei lui Cuza.În anul 1845 a obținut la Paris licență la facultatea de litere, după care s-a înscris la facultatea de drept, pe care nu a terminat-o. Al. I.Cuza a participat activ la  mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor.Este arestat alături de alți fruntași ai mișcării revoluționare și expulzat din țară.După revenirea la Iași, este angajat în armată în martie 1857,unde obține gradul de sublocotenent.Crezând că-l poate atrage de partea lui caimacamul Nicolaie Vogoride,antiunionist,îl avansează în numai 45 de zile la gradul de maior.În anul 1858 a fost înaintat la gradul de colonel,avea 38 de ani.Este cea mai spectaculoasa avansare cunoscută în istoria armatei române moderne, dar faptele și acțiunile ulterioare au demonstrat că a meritat pe deplin această avansare în grad.În anumite perioade a fost pârcălab de Galați, ministru de interne al Moldovei, președinte al judecătorii Covurlui, iar în 1859 era ministru de război (locțiitor de hatman).Cuza nu s-a îmbogățit după funcțiile pe care le-a deținut,s-a remarcat printr-un respect desăvârșit al legii,printr-o cinste exemplară și totodată printr-o adâncă înțelegere față de țărănime; nu avea dușmani, era un mare diplomat, nu era invidiat de nimeni, nu avea pentru ce,prin comportamentul său nu deranja pe nimeni, nu dorea puterea ca mulți alții, era neutru și dezinteresat.  

           Schimbările europene determinate de cele două curente mari,naționalism și liberalism,au consacrat principiul național, ca principiul fundamental al statului modern. Secolul al XIX-lea a fost numit secolul naționalităților, în acest secol Europa s-a transformat radical.Motorul schimbărilor a fost tocmai acest principiu național,care se găsește într-un mod excepțional în Țările Române,unirea românilor din anul 1859, s-a realizat într-un mod cum nu s-a mai făcut în altă parte,nicăieri, nu există precedent.Poporul român a fost solicitat de puterile europene garante să se pronunțe asupra organizării lor viitoare,a fost un test european la care a fost supus un popor,să arate ce vor românii.Prin unirea din 1859,românii au pășit efectiv în spațiul european, pentru că unirea a însemnat vocația europeană a unei nații care până atunci a fost constrânsă să trăiască la marginea celor trei imperii: otoman,țarist și austriac.Aceste imperii au marcat destinul națiunii române într-un mod identic, au blocat exprimarea drumului spre libertate și unire a neamului românesc.Cadrul geopolitic european a fost hotărâtor, fără ca problema românilor să devină o chestiune europeană, fără sprijinul Europei nu se realiza nici o unire.Problema de echilibru, de salvare a Europei, a preluat din mers chestiunea românească.Pe lângă nobilul principiu al naționalităților, a fost o clară intervenție a europenilor pentru a se apăra pe ei înșiși,pentru a salva echilibrul european.Puterile europene au luptat împreună cu Turcia împotriva Rusiei, iar slăbirea sa politică și militară a dat posibilitatea Europei de est să iasă din zona ei de influența. Aceleași fapte s-au petrecut și în anul 1989,după ce a dispărut U.R.S.S. țările comuniste din centrul Europei au devenit istorie. Austria a susținut să fie consultați moldo-vlahii,din 1856 erau cu trupe în principate,asigurau securitatea celor două țări,au crezut că ei pot manevra la Iași și nu credeau în posibilitatea unirii.Astfel problema unirii a trecut de la marile puteri la poporul român. Se poate aprecia cât ne-a avantajat contextul internațional și cât a fost contribuția românilor. M. Kogălniceanu a punctat:”Unire națiunea a făcut-o”.Au avut loc adunări ad-hoc (pentru aceasta) și atunci românii au hotărât: Unirea principatelor într-un singur stat cu numele România;Respectarea autonomiei lor, conform Capitulațiilor încheiate cu Turcia;Neutralitatea teritoriului;Prinț străin cu moștenirea tronului;Puterea legiuitoare încredințată unei Obștești Adunări(parlament),în care să fie reprezentate toate interesele nației.Toate aceste prevederi sub garanția colectivă a puterilor europene, care însemna statut de independență.Conferința de la Paris din 1858 a stabilit viitorul statut al principatelor din punct de vedere politic, social și administrativ.S-a stabilit că românii vor prea mult, textul Convenției care a fost semnat de marile puteri stabilea:Cele doua țări să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești; Vor rămâne sub suzeranitatea Turciei și sub garanția colectivă a marilor puteri; Va exista o Comisie Centrală cu sediul la Focșani care va pregăti legile;Fiecare țară va avea domnul ei,până la alegerea domnului fiecare țară va fi condusă de trei caimacami;La București și la Iași va exista câte un guvern și câte un parlament;Armatele vor primi o organizare identică.Prin această Convenție din anul 1858,care a devenit noua Constituție a țărilor române se asigura o unire formală.Trebuie remarcat faptul că reprezentanții celor șapte puteri nu au precizat clar,ca domnul ales în Moldova și Țara Românească să nu fie una și aceeași persoană.Dubla alegere a lui Al.I. Cuza a însemnat un curaj excepțional a unei elite intelectuale și politice de excepție,a poporului român.

       Interesul național a făcut să fie eludată Convenția de la Paris,aceeași persoană a fost aleasă la Iași și București, se pare că a fost ideea lui Alecsandri și Costache Negri, a fost o idee genială (în Muntenia această idee a fost susținută de Vasile Boerescu), s-a găsit o portiță pentru a înlătura caricatura de unire propusă de marile puteri.De aici a pornit măreția națiunii și a generației fondatoare,Europa a fost pusă în fața faptului împlinit.La Iași în adunarea electivă din 5 ianuarie 1859, majoritatea o reprezentau conservatorii.Dacă Mihail și Grigore Sturza s-ar fi înțeles, ei aveau majoritatea. Între tată și fiu exista o ură ascunsă foarte mare,care a fost în beneficiul cauzei naționale.Propunerile pentru domn al Moldovei cădeau una după alta. Într-un asemene moment , colonelul Neculai Pisoschi propune ca domn al Moldovei pe ALEXANDRU IOAN CUZA. S-a făcut liniște,numele lui Cuza a electrizat sala, nu la contestat nimeni, fiind ales în unanimitate de voturi.La 24 ianuarie 1859 după o luptă grea cu majoritatea conservatoare, partida națională din Țara Românească,cu ajutorul mulțimii adunate în Dealul  Mitropoliei, aproximativ 40 000 de oameni,a impus alegerea și la București a domnului Moldovei, Al. I. Cuza ; s-a produs miracolul unirii, iar Cuza a fost la înălțimea acestui miracol. NUMELE LUI CUZA A CĂPĂTAT DEODATĂ SEMNIFICAȚIA DE EFIGIA,IMAGINEA UNIRII.Nu a fost votat un om, a triumfat un principiu.În ziarul Steaua Dunării,fondat în 1855 de M. Kogălniceanu,principalul organ unionist în jurul căruia s-au grupat cei mai activi partizani,s-a scris că dacă nu a fost mâna, a fost măcar degetul lui Dumnezeu. Cuza a fost omul chemat,a fost omul providențial, trimis de Dumnezeu, excepțional, de o înțelepciune supremă ,a făcut parte dintr-o generație strălucită, iar transformarea din el a fost extraordinară, a fost întotdeauna cu țara și pentru țară.Subestimat de negativiști,Cuza a făcut dovada unor calități de necontestat;a fost un bun conducător, un politician echilibrat, un diplomat desăvârșit, un vizionar fără egal și artizanul unor realizări de prestigiu, într-un stat tânăr, format din două principate pe care predecesorii le-au lăsat de izbeliște. Domnul Cuza a fost întotdeauna integru și pătruns de cel mai mare patriotism,ca om a avut slăbiciuni inerente sărmanei noastre naturi umane.

     Al.I. Cuza a militat pentru realizarea programului național stabilit de Divanurile ad-hoc, el nu a primit o coroană,ci a primit un mandat imperativ național și acesta i-a marcat destinul.Dacă domnul Cuza stătea liniștit și făcea puțin sau deloc nu era deranjat, vegeta  în poziția de domn „ pas cu pas, într-o Românie normală ”până la adânci bătrâneți. Dubla alegere nu a fost o sfidare a Convenției, ci a fost o adaptare la realitățile românești, la nevoile neamului nostru.Rusia care a propus o federație balcanică sub conducerea Moscovei, a afirmat că cea mai gravă eroare a diplomației europene a fost unire Principatelor Române.

         Măsurile imediate pe care le-a luat Cuza în scopul modernizării țării au fost multe și diversificate.În acest context, în anul 1863 a putut fi adoptată legea secularizării averilor mănăstirești închinate prin care averile anumitor biserici și mănăstiri,un sfert din suprafața țării, teren agricol și forestier,au trecut în proprietatea statului.  Iecumenii greci au afirmat că nu puteau fi deposedați.A fost o argumentare juridică deosebită, că mânăstirile nu au fost donate,ci închinate,un omagiu;nu au fost scoase de domni din patrimoniul țării.Prin secularizare s-a făcut un act de dreptate în sensul că s-a adus în proprietatea statului, bunuri care aparțineau poporului român.Din  păcate și astăzi sunt voci care ating această problemă,se fac presiuni pentru deschiderea dosarului mănăstirilor închinate.Alte câteva reforme uriașe înfăptuite de domnul unirii,Al. I. Cuza: reforma agrară; după lovitura de stat din 2 mai 1864 s-a adoptat statutul lui Cuza (constituția) și legea electorală; legea comunală; legea justiției, au fost adoptate codul penal, civil și comercial;reforma fiscală și altele.Legea instrucțiunii publice a fost cea mai dezbătută lege și a fost în funcție timp de 34 ani, a fost legea cu cea mai lungă durată din istoria noastră modernă. În cuvântarea rostită la înmormântarea lui Cuza, din 29 mai 1873, Mihail Kogălniceanu arăta: “… suntem datori să spunem că nu greșelile lui l-au răsturnat, ci faptele lui mari.Cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină ce va avea va fi cea a lui Alexandru Ioan I “.                       

            Analizând suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluționar, se poate spune că sub domnia lui Al. I. Cuza au fost puse bazele statului român modern. Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din țară în care Cuza să nu fi adus îmbunătățiri și înnoiri organizatorice pe baza noilor cerințe ale epocii moderne.Alexandru Ioan Cuza ca domn al României trebuie să fie pildă și exemplu pentru politicienii de astăzi și pentru generațiile viitoare.
SPERANȚĂ, ÎNCREDERE, UNITATE ROMÂNI !