Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Din Ţara Bascilor (Spania) la Las Vegas (U. S. A.)

Primit pentru publicare: 18 febr.2015.
Autor: prof. Mihai MATEI.
Publicat de Dumitru IVAN: 18 febr.2015.

 

Din Ţara Bascilor (Spania)
la Las Vegas (U. S. A.)

 

În octombrie 2014, stând o vreme în oraşul Hollywood, din Florida, pe strada Mc.Qkinley, am încercat o sinteză a viitoarei mele cărţi, din 2015, probabil cu titlul „Al doilea jurnal de călătorie”, sinteză pe care o prezentăm aici, în revistă, în speranţa că va interesa cititorii noştri.

Mai întîi, în luna mai a anului menţionat, am călătorit cu soţia şi familia ing. Cornel Matei în Munţii Pirinei, stînd într-o locaţie, pe litoralul Oceanului Atlantic, la 300 m de ţărm, munţii coborînd pînă aici. Localitatea se numeşte Saint-Jean-de-Luz şi este tot timpul pregătită să primească turişti. Fiind încă frig, apa oceanului nu era abordată decât de sportivii care făceau surf şi de înotătorii, ce se îmbrăcau în costume speciale.

Turiştii, vizitatorii, sunt totuşi în număr mare, prezenţi pe faleză. Unii îşi plimbă copiii, alţii căţeii, tinerii însoţesc fete vesele, iar cei mai în vîrstă, fiind curenţi puternici, se ţin de mână, respiră bucuroşi briza oceanului, îl privesc, îl admiră şi aşteaptă să imortalizeze apusul soarelui, pe tablete, pe telefoane, ca amintire.

Ne-am urcat apoi pe un platou din apropiere, de unde se putea vedea şi mai bine oceanul, lungimea litoralului, până la orizont, golfurile largi, lângă care s-au aşezat de multă vreme, pescari, înfiinţînd oraşe, azi celebre staţiuni căutate de foarte multă lume.

Ţara Bascilor are în zona franceză o populaţie de 250 de mii de locuitori, în timp ce partea spaniolă are 2,5 milioane, fiecare regiune având oraşe mari, precum San Sebastian, Pamplona, respectiv, Biarritz, Saint-Jean-de-Luz etc. Bazinul de înot din apropierea locaţiei noastre, nefind acoperit şi încălzit, avea apă rece. Doar terenurile de tenis, de baschet şi minifotbal se folosesc, de către copiii ce nu suportă să stea în casă prea mult timp (cu noi sunt şi nepoţii francezi – Adriana şi Lucas).

Am aşteptat o zi cu soare, să urcăm pe muntele La Ruhne, cu o înălţime de 950 de metri. De dimineaţă, ne-am prezentat la mica gară de unde, un tren special urcă muntele chiar în pantă. Calea ferată a fost construită în 1926 şi o locomotivă puternică tractează trei vagoane, făcute astfel încît toţi participanţii să observe flora şi fauna ce se arată, mai ales la distanţă. Trecem prin zone cu prăpăstii şi ajungem sus unde, vremea fiind admirabilă, ni se deschide un impresionant orizont inedit, la graniţa dintre Franţa şi Spania. Pe platou sunt construite antene înalte pentru televiziune, pentru telefoane mobile şi unele pentru treburi secrete, apoi sunt restaurante, cofetării magazine cu suveniruri şi grup sanitar. Savurînd o cafea la o masă, privim orizontul de la înălţime. La capătul lui se văd oraşe albe, franceze şi spaniole, drumuri de acces asfaltate, alte drumuri simple şi cărări ce duc la unele ferme de capre, oi, herghelii de cai şi măgari, de bovine, pajiştea oferind din belşug o hrană bună şi curată. În partea de S-V este teritoriul spaniol, în partea de N-E – cel aparţinînd Franţei. Coborîm cu acelaşi mijloc, după o oră, şi ne oprim în localitatea Sare, unde există o grotă care face parte din traseul turistic ce trebuie parcurs. Cu zeci de mii de ani în urmă, această peşteră a fost locuinţa oamenilor primitivi, acum este doar a liliecilor şi a vizitatorilor. În parcul din faţa grotei, grupuri de oameni realizaţi din ceară evocă ocupaţiile şi modul de viaţă ale acestor primi oameni. Ne-am continuat excursia peste munte, prin serpentinele pădurii, coborând prin Spania, spre San Sebastian.

A două zi, continuăm vizita şi intrăm în oraşul San-Jean-de-Luz, aşezat într-un golf larg al Oceanului. Este un o bijuterie a Ţării Bascilor, care conservă clădirile vechi ca şi bărcile colorate, din centrul urbei, unde este portul şi unde acum acostează şi pleacă în larg cargourile cu turişti şi mărfuri. Totodată este un oraş „ca pânza albă de curat”, se spune în ghidurile oferite vizitatorilor. Datorită apelor sale termale, este mult căutat de pacienţi, în scopul tratării diferitelor lor afecţiuni şi boli. În centrul oraşului, am fost atraşi şi am intrat în Casa lui Ludovic al XIV-lea, regele Franţei. Acesta a locuit aici, atunci când s-a căsătorit cu infanta Spaniei, Maria Tereza. Vizavi se găseşte şi catedrala oraşului, unde s-a celebrat mariajul religios.

Un alt oraş vizitat, desigur în altă zi, a fost Biarritz, unde Napoleon al III-lea avea un impunător palat, cu faţa spre faleză. În el, şi acum, pe o amplă terasă, funcţionează „Cofetăria Imperială”, deschisă celor cu mulţi bani, şi care, observăm, sunt. Vizavi de acest mare palat, intrăm într-o biserică ortodoxă rusească, pe moment în renovare, iar mai departe mergând intrăm în „Muzeul de ciocolată”, cu exponate ce ne prezintă tehnologia de producţie a acestei delicatese, privim varietatea sortimentaţiei expuse ce s-a dezvoltat în timp şi intrăm în laboratorul actual. Din magazinul cu produse expuse, cumpărăm şi umplem sacoşele cu tot felul de bunătăţi din ciocolată, pe care le şi gustăm. Biarritz, oraş aşezat pe o platformă stâncoasă înaltă, domină plaja, care se întinde pe o distanţă de 5 km. Împăratul Napoleon al III-lea, împreună cu soţia Eugenie, îşi petreceau anual aici vacanţele de vara, în acest oraş cîndva fost al pescarilor. Acum, anual, se organizează o săptămână a Festivalului de surf, staţiunea fiind apreciată ca o adevărată Meca pentru înotători şi sportivii de surfing. Suntem impresionaţi de oraşul San Sebastian, o importantă municipalitate, cu 15o de mii de locuitori, centru economic, cultural, cu vestigii istorice, port la Oceanul Atlantic, dar cunoscut şi ca staţiune balneară şi turistică de renume. În 2015 va fi capitala culturală a Europei, se anunţă prin diferite reclame afişate.

Itinerarul nostru a cuprins şi Castelul Abbadia, situat pe „Rute de la Corniche”. Construit pe o cotă înaltă, deasupra oceanului, de Antoine d’Abbadie, în anii 1864-1879 (investitorul trăind între anii 1810-1897), folosind proiectul arhitectului Eugene Viollet le Duc. Este închinat, spune tradiţia, Ştiinţei, Omului şi lui Dumnezeu. Înăuntru am admirat observatorul, luneta meridian, apoi am intrat în bibliotecă; vizităm şi camerele, capela, după care salonul şi budoarul. Castelul este o bijuterie căutată de turişti, de locuitorii zonei, de specialişti şi cercetători.

Un oraş cu un specific oriental, cu obiective din vremea generalului Franco, este Pamplona, cunoscut mai ales prin competiţia anuală, de la 17 iulie, a toreadorilor şi a taurilor. Aici Ernest Hemingway, împreună cu alţi prieteni ai săi, venea să asiste la întreceri, stând două-trei săptămâni. Inspirat de măreţia şi dramatismul evenimentului, a scris mai apoi romanul Fiesta.

Am continuat drumul nostru în Ţara Bascilor spaniolă, intrînd în Deşertul Bardenas Reales. Deşertul are o suprafaţă de 42.000 ha. Este o regiune aridă unde nu plouă şi unde timpul a creat tot felul de forme de relief, parcă după un cataclism greu de imaginat. Deşertul se află în Regiunea Navara şi a fost studiat de specialişti, fără să fie găsite soluţii de refacere. Este un loc pentru exercţii şi experienţe militare, pentru unele manifestări religioase. Ajungem pe o înălţime de 490 de metri, unde s-a construit, în anii 1677, o biserică catolică, o adevărată catedrală. Aici se oganizează, periodic, mari procesuni, parcările, dotările exterioare, grupurile sanitare, cişmelele active prezente dovedesc acest lucru. O platformă înaltă construită este folosită de vizitatori pentru a vedea de sus întregul peisaj al deşertului.

În penultima zi am intrat în oraşul de munte Lourdes şi ne-am întîlnit cu Imaculata (Sfânta Maria).

Oraşul acesta atrage prin aşezarea sa, prin climă şi aerul ozonat, dar acum el atrage mii de oameni ce sosesc la grota unde, se spune, Fecioara Maria s-a arătat în 1859 unei femei pe care a sfătuit-o să spună oamenilor să vină la acea grotă, să aprindă lumânări, să se spele cu apă din izvorul de sub stâncă şi să se roage pentru iertarea păcatelor şi pentru a se face sănătoşi, dacă suferă de boli fizice sau psihice. Ulterior, aici s-a construit o impresionantă catedrală, cu multe clădiri adiacente, destinate slujitorilor ei şi pentru cazarea pelerinilor. În ziua cînd eram noi prezenţi aici, oraşul era plin de oameni, veniţi din diferite colţuri ale lumii, mulţi dintre ei având infirmităţi fizice şi mulţi, cred, psihice. Biserica catolică organizează aici, periodic, mari procesiuni. Oraşul este tot timpul pregătit să ofere vizitatorilor locuri de cazare, masă în restaurante, cofetării şi bistrouri contra cost. Magazinele sunt pline de lumânări, icoane, crucifixuri, statuiete, pliante şi steguleţe, recipiente de diferite dimensiuni pentru apa sfântă ce se ia de la grotă. Lumea cumpără şi, se înţelege, afacerile merg. Să mai spunem şi faptul că biserica este plină, la ambele etaje, de inscripţii pe pereţi cu numele persoanelor ce spun că s-au făcut sănătoase, pentru că s-au închinat şi spălat cu apa izvorului din grota Imacultei. Am aprins şi noi lumânări, ne-am spălat cu apă sfântă şi am umplut mai multe recipiente cu acest „elixir”.

Ne-am întors apoi acasă şi, în drum, am întîlnit şi intrat în „Parc animalier des Pyrinees”, amenajat ştiinţific, în trepte, pe o coastă a unui deal împădurit. Înăuntrul acestui areal, multe şi variate păsări, animale din fauna munţilor, dar şi reptile, rozătoare, papagali, lupi, urşi, căprioare etc.

 

În Statele Unite, ca şi în Franţa, în anul 2014, am mers în două etape, aşa cum se va vedea mai departe. În prima etapă, mai întîi ne-am ocupat de problemele noastre de sănătate. Programaţi fiind la M H G Hollywood Center, unde dr. Walif Aji, cardiolog, este şi patron, am fost „văzuţi” şi „ascultaţi”, s-au realizat ecografii şi electrocardiograme, după care la H. Heart Center Cardic Nuclear Imagind, am făcut un alt test. Rezultatele la sfîrşit au fost destul de bune, dar desigur costisitoare.

Mai demult ne-am propus să vizităm, statele Nevada şi Arizona şi, în special, oraşele Las Vegas şi Főnix, dar şi Parcul Naţional Grand Canyon. Într-o bună zi, am Plecat din Fort Lauderdale, cu un avion aparţinînd Companiei Sowthwist Airlenes, la orele 9,30 şi, după ce am survoalat Golful Mexic, am intrat în statul Texas, apoi New Mexico, Arizona, am pătruns în spaţiul statului Nevada şi am aterizat, la orele 15,30. Pe acest parcurs, de la înălţimea de 10 mii de metri, nu am putut vedea mai nimic, doar apă, deşert, fluviul Colorado, cu marile sale acumulări şi hidroceentrala de lângă Las Vegas. Am aterizat pe aeroportul central, care are intrarea aproape de centrul urbei, ne-am cazat la Hotelul „Harrah’s”, instalându-ne la etajul 22. Am aflat că oraşul, înfiinţat de mormoni, în anul 1855, în deşertul Mojave, are acum peste 2 milioane de locuitori, iar pentru cazarea vizitatorilor sunt în hoteluri amenajate peste 120 de mii de camere. Centrul, ca toate oraşele americane, numit Downtown, are un nucleu, format din blocuri zgîrie-nori, clădirile fiind de fapt mari hoteluri precum „Caesar”, „Flamingo”, „Planet”, „Hollywood”, „Paris”, „Cosmopolitan”, „Bellagio” etc., fiecare avînd 30-40 etaje şi sunt fericit unite la parter, unde sunt create recepţiile şi instalaţiile pentru jocurile de noroc, poker şi ruletă. Odată intrat într-un hotel, te trezeşti în faţa a 40-50 de recepţionere, elegante, bonome, toate cu calculatoare şi telefoane, gata să te abordeze şi să-ţi ofere bunele oficii, în timp ce pe holurile întinse eşti mereu abordat de alte personae ce-ţi oferă fluturaşi şi carduri, cu diferite facilităţi oferite de instituţii de spectacole, firme de turism şi de transport. Parterele marilor holeluri, fiind legate între ele prin mici magazine cofetării, magazine de artizanat, florării şi acvarii, te fac să te opreşti în loc pentru o îngheţată, pentru un suc sau o bere.

Oamenii bogaţi „nu se joacă “, ei sunt veniţi să cîştige sau să piardă odată, individual sau în echipă. Se consumă ponderat bere, băuturi spirtoase şi sucuri. În jurul meselor sunt şi acei chibiţi, prieteni ai jucătorilor de mare forţă. Jocurile ocupă, ca timp, aproape toată noaptea.

Deşi afară sunt 38 de grade, aerul condiţionat atrage lumea în restaurante, pe terasele cu umbrele colorate, în cafenele şi cofetării, dar şi în magazinele, cu mărfuri de lux, bijuterii şi ceasuri scumpe. Noi am ales să urcăm în Turnul Eiffel, o copie fidelă a celui din Paris, dar doar de 200 m înălţime, în rest cu toate atributele, după care urcăm într-un carusel enorm, cu cabine sub formă de ouă din sticlă, fiecare cu o capacitate de 15 persoane. De la înălţimea de 60 de metri, ca şi din turnul Eiffel, am putut vedea tot oraşul, cu frumoasele sale bulevarde, drepte, curate, semnalizate, edificii civile şi religioase, sedii ale unor mari bănci şi instuţii de credit, parcuri de agrement, grupuri statuare. Sunt reclame luminoase ce opresc călătorul să privească, aeroportul, unde vin şi de unde pleacă mereu avioane de turişti şi oficiali etc. Se văd, tot de sus, la orizont, de asemenea, Munţii Stâncoşi şi cartierele de margine ale oraşului, ce urcă pînă sub munte, fără a există mahalale în sensul oriental al cuvântului.

Am mâncat într-o seară la Restaurantul „Bavaria“, care, începînd cu orele 7 p.m., se încarcă de europeni şi mai ales de nemţi. Cei ce servesc şi membrii orchestrei, au costume de epocă, berea şi mîncarea bună fiind pe alese. Toată lumea bea bere blondă sau neagră, în cupe mari, cântă, se spun glume şi se aplaudă ceea ce este de aplaudat. În alte zile, am căutat să cunoaştem oraşul, mai îndeaproape; de aceea, am intrat cu răbdare în cartierul Franţei, apoi în Imperiul Roman, cu Colosseum-ul, Arcul de triumf, columne, fântâni arteziene şi statui ale caesarilor, ale zeiţelor celebre, din Egipt admirăm piramidele şi Sfinxul, din U.S.A. vedem clădirea Empire Building şi marile Săli de sport, Sediul O.N.U. etc. Atractive au fost, pentru noi şi pentru toţi cei ce o umplu în fiecare seară, sala Teatrului Hotelului Bellagio, unde au loc spectacolele date de „Circ du Soley”, scena pe care au loc spectacolele are 1,50 milioane galoni de apă. Artiştii, foşti sportivi de talie mondială, dovedesc o excepţională măiestrie, executând impresinoante salturi de la 20 m înălţime, în apă. În alte secvenţe sunt cuprinşi de flăcări, sau se scufundă adînc în apă, aplauzele spectatorilor fiind suprema lor răsplată pentru efortul şi riscurile posibile.

 

Parcul Naţional „Grand Canyon”, proclamat de preşedintele W. Wilson, în anul 1919, atrage anual milioane de vizitatori; l-am văzut după ce am mers cu un microbus „Mercedes” nou şi un ghid fermecător şi excelent pregătit, cu maniere, pe o distanţă de 500 de kilometri, la dus şi tot atâţia la întors, prin deşertul Arizonei, dar pe alt traseu. Drumul se realizează pe autostrada care aproape că merge în linie dreaptă. În anul 1861 a călătorit şi Mark Twain, împreună cu fratele său, cu o diligenţă, din statul Colorado, spre Las Vegas, pe locurile pe unde trecea şi trenul „Santa Fe”, care deseori era atacat de bande de hoţi, cum vedem şi în filme. Călări pe cai, cu pistoale, îmbrăcaţi şi uneori mascaţi, de multe ori reuşeau să fure ceea ce ei găseau. Acest lucru făcea parte din manifestările acelui timp al „Vestului sălbatic”, evocat mereu în seriale de film de tip „Bonanza”. Am ajuns la Canyon Village, o aşezare turistică pe malul Marelui Canyon, ce dispune de hoteluri, de magazine, de muzee, parcări şi indicatoare pentru cei care vor să stea mai mult timp să coboare în adâncimea de 1.600 m a acestui colosal fenomen ancestral geologic.

Sus, lăţimea este de 400 m pînă la 24 km. La bază se vede apa fluviului Colorado, ce vine din Munţii Stîncoşi, avînd o lungime de 2.333 km şi avînd un bazin de colectare de 703.132 km.p. Fluviul produce curent electric, asigură irigaţii pe mari suprafeţe şi dă apă potabilă oraşelor mari din această regiune geografică. Se varsă în Golful Mexic. În ultima zi, am poposit în Főnix, cel mai mare oraş al Arizonei, acum cu o populaţie de 3,5 milioane de locuitori. Primii locuitori ai oraşului au fost mormonii. La început se cultivau, pe zone mari, citricele, bumbacul, se creşteau animale, ca şi astăzi, alţi oameni se ocupau de exploatarea cuprului din subsolul muntos al regiunii, asigurînd mare parte din necesarul uniunii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Arizona a fost centrul taberelor de prizonieri germani şi italieni, de asemenea, de dizidenţi japonezi. Deşi sunt în zona de deşert, populaţia a crescut mereu, s-au dezvoltat mai ales turismul şi gama serviciilor, în ultimul timp creându-se multe locuri de muncă, procesul aflându-se în derulare.

Acestea sunt unele impresii ale noastre, din „lumea nouă”, destul de „veche” acum, cu rezerva că nu am putut intra în miezul complex al vieţii americane, noi nepropunîndu-ne să realizăm acest lucru, într-un timp atât de scurt şi totodată nedispunând de instrumentele necesare colectării datelor pentru întocmirea unei radiografii monografice, cum încearcă unii să facă.

 

Botoşani, 18 februarie, 2015

 Bibliografie                                                                               

1.Marea enciclopedie britanică.
2.Revista „Pay basque tour-magazine”, nr. 10, Prentemps, 2014.
3.Revista „Las Vegas Sportlight, entertainment ghid”, 2014.
4. „Total Vegas”, spring, 2014.
5. Ziarul „Miami Herald”, Sunday, September 7, 2014.

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Vă citesc cu multă plăcere, d-le profesor Matei!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5