Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Scriitorul Ion N. Oprea şi proiectul său sisific

Primit pentru publicare: 18 sept.2015
Autor: Nicu N. Tomoniu (articol publicat în revista „Sămănătorul”, Tismana, Gorj, la 16 septembrie 2015)
Publicat: 20 19 sept.2015

OPREAINScriitorul Ion N. Oprea şi proiectul său sisific

Pe publicistul Ion N. Oprea l-am apreciat încă din ziua când Excelenţa Sa Valeriu Tudor m-a informat că acesta doreşte să-mi trimită nişte cărţi şi are nevoie de adresa mea. Primesc nenumărate cărţi în format digital pe e-mail, unele propuse spre publicare sau pur şi simplu cărţi trimise de colaboratorii revistei „Sămănătorul”, ca sprijin frăţesc în completarea arhivei noastre din redacţia „Semănătorul Tismana”. Trimit şi eu colaboratorilor mei prin poştă cărţi şi reviste tipărite la editura noastră „Semănătorul” dar ca un scriitor să-mi trimită cărţile sale recent tipărite, fără să-l cunosc, nu mi se mai întâmplase şi ca atare, apreciam din start gestul.

Doar atât la început, gestul ! În privinţa cărţilor nu-mi făceam probleme dacă o să-mi placă sau nu, mie-mi place să citesc orice carte care-mi cade în mână. Fie că mă voi bucura să mai găsesc încă unul care-şi pierde nopţile ca mine scriind sau citind, fie că-mi dă prilejul să înjur, cu voce tare şi în voie în biroul meu, pe un nou subvenţionat de AFCN sau promovat în mass-media de coloneii tip Turcescu din presă, care făcură din pensionarul Neagu Djuvara, cu pensie de 50 dolari pentru misiunea sa din Africa, milionar şi „istoric” al neamului, alături de alţi maimuţoi care interpretează istoria aiurea.

Cu jurnalistul, juristul şi economistul Ion N. Oprea fu altceva ! Fu ca un trăsnet ce ştii că o să-l auzi după scânteia din nori dar nu ştii dacă o să-l auzi ca un bum de bombă. Şi fu mare bum constatând că scriitorul e unul de-ai noştri, din literatura ne cazonă, literatura complementară sau subsidiară, care-şi tipăresc cărţile în „regie proprie”, adică din mizerabila lor pensie.  Literatură „de nişe”, ar zice, in lipsa unui vocabular adecvat, scriitorii agreaţi de pixul lui Manolescu sau mânjiţi de guvern să practice literatura de partizanat politic care umple librăriile cu maculatură de idei proaste dar frumos ilustrată şi pe hârtie din cea mai scumpă. Şi ca să fie dezastrul culturii române, al creaţiei jurnalistice în general, mai mare ca niciodată, recent, guvernul nu dădu aviz favorabil pentru propunerea legislativă care pune în dezbaterea parlamentului, în această sesiune, completarea Legii nr. 8/2006 cu prevederea încadrării activităţii de jurnalism ca activitate de creaţie.

Car’va să zică, vorba lui Conu Iancu, nu sunt bani la guvern pentru noi creatorii, membri ai UZP – Uniunii Ziariştilor Profesionişti,  care tipărim reviste şi cărţi de interes public cu bani din pensia noastră amărâtă dar bani se găsesc  pentru mărirea pensiilor pentru parlamentarii cărora nu le pasă de cultura şi învăţământul românesc. Sau bani pentru preşedintele Johannis pentru a tace şi mai mult decât o face. Degeaba semnăm noi petiţii primului ministru ca să ne azvârle câte un piept de pui dacă ei nici măcar nişte „tacâmuri” de pui ceauşiste nu ne aruncă.

În aceste condiţii vitrege apare, ca un bum de trăsnet, scriitorul Ion N. Oprea care s-a angajat într-o muncă de sisif prin proiectul său de a aduna revistele noastre ne partizane şi ne cazone într-o antologie de o mare încărcătură a informaţiei pentru cetăţean, profesor, scriitor sau redactor de revistă. Cartea primită prin poştă, Ion N. Oprea – „Revistele? Luminoase, instructive şi educative…”  este o monografie de excepţie privind publicistica actuală ne subvenţionată deloc sau insuficient. Ion N. Oprea nu face un dicţionar tern al jurnalisticii actuale. Scriitorul preia în carte, cu imagini şi text, revistele culturale apărute pe „meleagurile noastre mioritice” incluzând şi mostrele de înaltă încărcătură profesională găsite în ele. Este remarcabil acest fapt constatând că jurnalismul cultural românesc s-a de-profesionalizat iar cultura este departe de a sta printre ştirile cu prioritate în mass-media. Dacă posturile de televiziune, parazitate politic prin subvenţiile ce le primesc de la cloaca parlamentarilor îmbogăţiţi, se ocupă de nimicurile din societatea  românească şi de reclame ce te scot din sărite prin englezisme şi sloganuri tâmpite, intelectualul, omul de cultură, eruditul, caută cu lumânarea vreo revistă serioasă prin grămada de gunoi politic şi cazon. Ei, bine! Scriitorul Ion N. Oprea înşiruie pe uliţa culturii româneşti o grămadă de felinare ce arată calea pe care trebuie să o ia omul avid de o educaţie şi instrucţie serioasă. El a gândit un proiect de promovare a publicaţiilor locale şi a cărţilor în regie proprie pe care ar fi trebuit să-l facă Ministerul Culturii demult ! S-a încărcat însă ca cetăţean şi scriitor cu o muncă de Hercule aidoma iniţiativei concepută de Artur Silvestri care dorise învierea online a vechilor reviste din jurul anilor 1900. Bietul Artur, alături de care lucram ca redactor al revistei „Sămănătorul” şi webmaister al „Editurii online Semănătorul”,  s-a stins de vreo 8 ani, o parte din revistele lui online, rămase arhivă, încă mai pâlpâie iar eu duc în spate supliciul „Sămănătorului” prin munca de editor şi publicist. Mă gândesc că s-o ivi şi cineva care va duce mai departe conceptul Oprea de promovare a jurnalelor precum şi promovarea „jurnaliştilor încă necunoscuţi” ce colaborează la ele.

A doua carte, Ion N. Oprea – „Dacii la ei acasă”, urmând conceptul de tip antologic descris mai sus – care pare să fie un şablon inedit pentru volumele sale – autorul atinge punctul sensibil al societăţii noastre actuale putrede, abordând tema patrimoniului nostru istoric, lingvistic, arheologic şi imobiliar, pe cale de distrugere irecuperabilă în viitor. Ne facem un motiv de mândrie în a-i aloca un articol separat.

Până atunci, deja colaboratorii noştri care au abordat subiectul în „Sămănătorul” saltă cu mândrie capul pentru că iată, se instalează şi se îngroaşă rândurile erudiţilor care lasă în urma lor, prin sacrificii materiale proprii, adevărate manuale de istorie şi de patrimoniu cultural românesc. Vai vouă pseudo-profesioniştilor din cultură şi educaţie, vremea când veţi fi arătaţi cu degetul pentru anti-românismul vostru se apropie ! Vai vouă dascălilor care la comanda marionetelor politice de la cârma inspectoratelor şcolare, acceptaţi prin „obligativitatea” intonării imnului naţional să ridicaţi odă în fiecare dimineaţă de cursuri împăratului roman Traian, jefuitorul aurului dacic ! Câte petiţii aţi făcut pentru a intona alt marş patriotic în şcolile noastre ?

Vremea apocalipsei personalului didactic din şcoli, începe! Elevii vă vor întreba de ce aţi scos istoria neamului nostru din manuale, vă vor pune întrebări de ce Eminescu, poetul nostru naţional, e cadavrul din debaraua lui H.R. Patapievici, de ce pentru cărţulii de tipul „De ce iubim femeile”, preferatul băsescului „Cărtărăscu” a fost propus pentru Premiul Nobel de către grangurii dintr-un minister al culturii condus de maghiari mai bine de un deceniu. Vai vouă ! Urmează încă o etapă în dezvoltarea omenirii la fel ca acelea care au urmat după stăpânirea focului sau după inventarea roţii ! Reţeaua Internet va revoluţiona civilizaţia umană iar voi veţi deveni inutili când elevii vă vor întreba la şcoală: „De ce să citim Cărtăreşti, Patapievici şi Pleşi în loc să citim despre studiile lui Virgil Ene care ne spune despre Eminescu, că a fost şi om de ştiinţă, şi astrofizician, care cu o imaginaţie halucinantă a elaborat peste 50 de anticipaţii ştiinţifice bazate pe eseurile lui Albert Einstein ?”

Cum ar putea fi adevărurile istorice scrise în volumele lui Ion N. Oprea incluse într-un învăţământ cu legea educaţiei modificată de 26 de ori? Sau ca producţia de carte şi de reviste locale pe teme culturale, să fie inclusă în proiectele de finanţare ale AFCN – Administraţia Fondului Cultural Naţional, când în parlament se dau legi aberante  pentru taxarea producţiei de carte ?

Lumea mileniului al III-lea se schimbă iar dacă o ţară nu-şi schimbă ţintele educative, instructive şi culturale în funcţie de noua revoluţie a informaţiei – ce permite tehnic ca orice cunoştinţă să o poţi accesa din buzunarul cu celularul sau din mapa cu tableta – aceea ţară va rămâne înţepenită la nivelul celor două decenii scurse din acest mileniu.

Citim recent că sistemul finlandez de educaţie, considerat cel mai bun din lume şi depăşit doar de ţări precum China şi Singapore la rezultatele testelor PISA, se pregăteşte de reformă. Copiilor finlandezi nu le vor mai fi predate în şcoli materii, în sensul clasic, cum sunt geografia sau biologia. În schimb, profesorii vor trece la predarea în baza unor subiecte şi teme de interes, ceea ce presupune o abordare interdisciplinară.

Vai vouă ce călcaţi istoria dacilor în picioare şi o ascundeţi prin şcoli de ochii tinerimii, pentru că veţi pieri !

A venit timpul când în pauza mare a şcolii, elevii să facă grup în jurul unei tablete şi să citească despre războaiele geto-dacice din cărţile lui Ion N. Oprea sau ale altora care, împreună, au citit mii de cărţi privind originea poporului român!

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania