Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Doi metri sub pământ (roman foileton) (5)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 24 Iun. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 24 Iun. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Doi metri sub pământ
                                             (roman foileton)

                                                              5

Cele două înhumări în zile consecutive iscară noi temeri în Oroveni.

Femeile care au fost la singura seară de priveghi la căpătâiul coanei Valeria Mironescu- Otto povestesc lucruri de speriat. Cică pe la miezul nopții, după primul cântat al cocoșilor, coana Valeria și-ar fi ridicat capul de pe sărăcăcioasa pernă umplută cu paie de grâu și ar fi întrebat de ce iubitul ei, ofițerul de artilerie, nu e la priveghi. Mai mult, i-a amenințat pe cei de față, trei femei și un pricăjit de bărbat , că de-abia acum redevine puternică. Le-a vorbit de o comunitate a morților care comunică deseori cu cei vii. Un fel de ONG cu sponsorizări numai de ei știute. Speriați, priveghetorii au vrut să fugă. Cineva suflase în lumânare și îmbulzeala de la ușă din cauza fricii aruncă totul într-o scenă de coșmar. Țipete, panică , leșinuri. Dintre cele patru scânduri , Valeria râdea pe toate gamele, în hohote.  O femeie reuși să aprindă un chibrit și o lumânare. Coana Mironescu era în sicriul ei cu celebra pălărie de la Paris trasă șmecherește  pe frunte. Părea o mumie din vechiul Egipt. Zorii îi prinseră dormind pe cei cinci creștini rămași de veghe lângă sicriul unei doamne de altădată.  Ușa gata să cadă a șandramalei în care agonizase madame Mironescu- Otto, se deschise cu zgomot. Grăbit, dricarul venise dis-de-dimineață să ia mortul și să-l ducă la groapa terminată peste noapte, oarecum neregulamentar. Până la doi metri,  mai era de săpat. Grăbit și el, părintele fu de părere că merge și așa. Boscorodi vreo câteva cuvinte, însoțite de Doamne miluiește, pecetlui mormântul și Aleluia!  Așa-zisul sicriu din scânduri de iesle fu coborât de patru voluntari în groapă. Ghinion! Frânghia cedă într-o parte și sicriul se răsturnă, moarta ajungând cu fața spre adâncul gropii. Pălăria de firmă, ponosită acum, nici măcar nu se clintise de pe capul defunctei. Cei patru s-au privit binevoitor și au început să acopere mortul cu pământ, gândindu-se că într-un fel era mai bine că doamna Valeria era protejată de scândurile cosciugului și nu trebuia ca trupul ei firav să suporte pământul bolovănos. Înmormântare fără bocete, fără pomană.

Preotul plecase de mult, pentru a-și pregăti  predica pe care o va rosti la înmormântarea  după datină a celui care fusese Sandu Măzăreanu, un boem cu mână largă. Moartea lui la numai 65 de ani nu a întristat pe nimeni. A avut ce și-a dorit. A petrecut când a vrut, a batjocorit în pat aproape jumătate din sat, închizând gura ușuraticelor cu o bancnotă  de râsul curcilor. Rău nu i-a fost nici lui, nici lor. În definitiv, s-au distrat. O viață are omul!

Orovenii au năvălit cu toții la citirea stâlpilor din a doua noapte de priveghi. Somptuosul cosciug a fost depus în camera de ținere (rezervată oaspeților). Ușile au fost scoase, ca toți cei veniți să poată vedea obrajii bine machiați ai răposatului. Cei de la pompe funebre au montat în partea de sus a sicriului un fel de cric, pentru a putea ridica defunctul în poziție înclinată, ca și cum ar dori să –i vadă pe cei adunați la priveghiul- petrecere,  cu mâncare și băutură pentru toată lumea. Femeile mai lacome luau câte ceva de mâncare și apoi dispăreau un timp. Duceau și acasă câte ceva. Nu ai norocul de asemenea mort în fiecare zi.

Ultima noapte de priveghi părea o mascaradă. Femeile amețite de băutură ridicau pânza albă de pe corpul neînsuflețit ca să se convingă că domnul Sandu are lenjerie intimă. Altele îi legau mâinile de pe piept cu un șnur, prefăcându-se că aranjează lumânarea-toiag, pe care îl trăgeau discret, speriindu-i pe cei mai slabi de inimă, fiindcă mâinile se ridicau pe rând. Un priveghi grotesc, prin care normele creștine erau aruncate departe. De fapt, sărăntocii din Oroveni nu prea le mai aveau cu cele sfinte. Pentru ei , un priveghi devenea o mică distracție. Noaptea nu era bine să plângi mortul.

În această învălmășeală de oameni amețiți de băutură, lipită de catafalc rămase singuratica Melania Dorneanu, care îl iubise cu adevărat. Dacă te apropiai , puteai auzi niște murmure care-ți rupeau  inima.

-Plecași, Săndele și mă lăsași a nimănui. Toate otrepele satului ți-au vrut banii. Eu te-am vrut doar pe tine. Aveam doar 20 de ani când mi-ai jurat că mă iei de nevastă. Mă chemai la tine când ți-era greu și erai singur.  Flăcăul care mă iubea nebunește a plecat din sat, când i-am spus că eu pe tine te vreau de bărbat. M-ai dus cu vorba și anii au trecut. Cine o să mă mai mângâie în lungile nopți de iarnă? Cine o să-mi mai poarte de grijă? Ai vrut să mori, nemernicule, ca să scapi de mine. Nici în mormânt nu te las. Crezi că se vor îngrămădi guralivele să-ți dea vreo lingură de mâncare ca pomană?  Mi-ai fost drag, tare drag! Pațachinele care ți-au tocat bănuții se uită acum la mine și nu aud ce spun. Unele cred că aștept vreo moștenire. A avut grijă taica părintele ca să lași totul sfântului lăcaș, adică lui nu i-ar mai muri mulți înainte de lacom și stricat.  E-adevărat că ți-a jurat să-ți facă o înmormântare pe cinste. Vai de mine, vai de zilele mele, Sandule dragă!

O oroveancă șatenă  cu ochii tulburi se repezi pe neașteptate și o trase cu brutalitate pe Melania de lângă sicriul din lemn de mahon „decapotabil, rățoindu-se la ea:

-Fă, Melanie!  Ție nu ți-e rușine!  Lasă dracului mortul în pace! Îți plângi de milă că nu mai are cine te da huța-huța?  Noi cădeam de oboseală pe camp. iar tu îi țineai de urât lui Măzăreanu. Vezi , că văcarul e liber. De la ăsta nu ai ce să iei. Catrina lui Dimofte a răspândit vorba că are filoxeră. Asta se cam ia. Te mai alegi și cu vreo chelfăneală. Să nu crezi că Marița lui Ghinea a pus sculele în cui! Nu prea o mai caută văcarul, dare ea trage de el în văzul lumii, necrezându-l că-i bolnav. E cam dusă pe gârlă. Se vede că tainul e prea bun și-i priește. Fierbe sângele în orovencele rămase fără bărbați. Așa de iubitoare sunt, că i-a trimis grabnic la doi metri sub pământ. Primăria ar trebui să facă o repartiție echitabilă a bărbaților în vână , ca să fie echitate și pentru noi femeile fără nici un ajutor pe lumea asta.

De-o bună bucată de vreme, guraliva cu chef de harță, Popândoaica, nu mai era ascultată de nimeni. Organizatorii funerariilor puse muzică de petrecere, așa cum lăsase cu limbă de moarte Sandu Măzăreanu. Executorul testamentului era de față. Nimeni nu se putea abate de la înscris.

La boxele montate afară, se auzeau melodii de dor și jale. După melodii  cu acorduri funebre, se auziră și acorduri din Bach, compozitorul de suflet al domnului Sandu Măzăreanu, care dorise să devină pianist. Soarta a avut însă alte planuri cu el . Spre dimineață, orovenii, bărbați și femei, plecaseră să prindă câteva ore de somn. Preotul îi avertizase că la pomenirea de după înhumare iau parte doar aceia care ascultă slujba până la capăt. Cum să pierzi asemenea chilipir? Mâncare și băutură pe saturate, plus vreo batistă sau prosop pus la lumânare. Tot să fii orovean!

Noaptea fu scurtă pentru oroveni. Îmbrăcați în haine de sărbătoare, care erau mai mult pentru nunți, nu prea se potriveau cu evenimentul funebru, orovenii se stinseră în curtea decedatului, așteptând cu emoție să fie repartizate serviciile după datină de către preot. Rude în țară nu avea. Slujba și întreaga ceremonie vor  fi transmise pe You Tube la cererea celor doi băieți din scurtul mariaj al defunctului, trăitor cu mama lor pe alte meleaguri.

Plin de emfază, preotul citi lista cu cei responsabili de purtarea unor simboluri cu implicații funerare. . Crucea, care deschide cortegiul funerar, va fi purtată de Botez Mișu,  cel care a săpat groapa Ninive, fotografia îndoliată a celui chemat la Domul o va duce chipeșul Costin Cornelius-Jan, Coliva și vinul vor fi purtate de Lențica Savastru și Zinca Apietroaie, femei cu frică de dumnezeu, sfeșnicul a fost repartizat lui Fieraru Costel, pomul cu daruri l-am încredințat consilierului Bulai Fane, coroanele vor fi duse de domnii consilieri numiți de domnul primar, punțile (podurile)vor fi întinse de Monica Ghindeanu, Aurica Pestrițu, Ionelia Burduja. În biserică vor fi împărțite lumânări și covrigi de Melania Dorneanu și Lucreția Apărece.

Tot satul era adunat în curtea domnului Sandu Măzăreanu, curte mare cu gazon îngrijit și multe flori de sezon. Privirile sătenilor se îndreptară spre poarta mare prin care intrau consilierii locali, aducând coroane mari și frumoase, vreo cinci la număr, admirate de oroveni. În fruntea șirului oficial, mergea țanțoș primarul fără buget, cu eșarfa tricoloră strălucind de neîntrebuințare.  Nu a scos-o niciodată din caseta specială. S-a gândit că ar fi bine să o poarte barem la un asemenea eveniment trist, dacă la unul fericit nu a avut prilejul. Cine să se căsătorească în Oreoveni?

Totul era pregătit ca Domnul Sandu să pășească pe drumul fără întoarcere.  Vocea înaltă, cam pițigăiată a părintelui anunța că începe  slujba. Se vedea că a repetat de multe ori textul canonic. De obicei bolborosea câteva fraze, din care nu se înțelegea mai nimic. Acum , totul era cântat cu dicție. Executorul testamentului îl atenționase asupra seriozității acestei ceremonii. Fu ales traseul până la cimitir . Cel mai lung și mai obositor. Ca să nu se uite datina, câteva surate mai în putere începură să bocească pe cel care părăsea casa pentru totdeauna…. Unde pleci , domnule Sandu, , unde pleci Săndele dragă? Cui lași această frumusețe de casă, cui lași acest sat de amărâți?  Se simțea că bocitoarele, probabil plătite cu ceva, nu aveau niciun fel de regret, nicio tragere de inimă să bocească pe așa căldură.

La ieșirea din casă, primarul ceru permisiunea preotului de a rosti un discurs. Spre disperarea audienței, scoase din buzunar un teanc de hârtii. Cei din primele rânduri fură tentați să creadă că discursul primarului va fi unul foarte lung. Eroare. Cei mai aproape de primarul Urlatu au văzut că pe fiecare pagină erau doar trei-patru rânduri scrise cu majuscule.

Primarul își drese vocea, își aranjă eșarfa sub privirile languroase ale soției și începu:

-Întristată adunare, dragi oroveni!

Întreaga noastră comunitate trăiește astăzi unul dintre cele mai nefericite momente. Moartea consăteanului nostru Sandu Măzăreanu, om de frunte pentru Oroveni, un adevărat cavaler al dreptății, cinstei și corectitudinii, un cavaler modern al apărării drepturilor omului și ale femeii.

-Mai scurt, domnule primar, că ne e foame. Era un glas din mulțime, greu de identificat. Primarul  și-a dat seama cine a avut curajul să-i tulbure discursul.

-Cetățene Marinscu, vorbești de foame în asemenea momente dramatice, când un om pleacă spre necunoscut? Ce înseamnă  lipsa de educație, domnule!

-Lăsați-o mai încet cu cinstea și educația. Vărul meu de la Prefectură mi-a spus că în curând aici , la noi, va veni o comisie de anchetă pentru Primărie.

-Dar nu te supăra, frate! Eu sunt tulburat de pierderea unui om de ispravă al acestei așezări uitate de toți sfinții ortodocși.

Revin. Frate Sandule! (Glasul I se înmuie și lacrimi îi inundară ochii.) Noi te-am iubit nespus de mult. În spate se auzi un cor de guralive.

-Și noi, boierule, că tare mai erai delicat și rușinos. Mereu stingeai lumina!

-Domnule primar, încheiați , vă rog. Oamenii sunt agitați și  nu vor să mai asculte lucruri știute deja.

-Părinte, regret că îngrădiți dreptul la cuvânt. Noi doi nu mai avem ce discuta. La anchetă  nu voi uita să spun că ați abuzat de credulitatea lui Măzăreanu și i-ați  tras toată averea.

-Oameni buni!  Duhurile rele ne bântuie. Să pornim spre biserică  și  spre cimitir. Despre micile noastre fricțiuni avem timp să le rezolvăm. Un fulger, un tunet asurzitor și începu să plouă cu piatră. Plecarea cortegiului fu amânată câteva minute. Ploaia se opri pe neașteptate. Așa cum începuse.

Discursul preotului Aristide al Gălinei din biserică fu un total eșec. Voci din mulțime îi reproșau că i-a furat averea lui Sandu Măzăreanu, deși acesta are moștenitori. Avocatul se făcu că plouă. Și el pusese botul . Falsul era evident. Doar moștenitorii de drept vor putea intra în posesia unei averi ce depășea un million de euro. Sandu Măzăreanu cumpărase terenuri pe nimica toată , profitând de necazurile oamenilor. De nereguli, nu era străin nici edilul satului cu gârlă fără apă mai tot anul.

Slujba de înmormântare nu mai avu niciun fast. Duhuri rele erau în văzduh.

La cimitir , se ajunse repede. Groapa era săpată și fasonată frumos. Gropari erau destui acum . Puteau să-și facă chiar o firmă. Cine sapă groapa altuia lasă pe altul să cadă în ea. Se mai schimbă și proverbele!

Sicriul fu dus pe brațe până pe buza gropii. Frânghiile de coborâre fură trecute prin urechile speciale. La comanda preotului, începu lăsarea lentă în groapa încăpătoare. Când mai era o jumătate de metru, o frânghie se rupse și mortul căzu din sicriu. Groparii s-au speriat de moarte și au ieșit repede din groapă, în ciuda strigătului preotului de a pune mortul la loc în casa de veci. Nimeni nu mai voia să coboare în groapa cu ghinion. Preotul pecetlui repede mormântul și groparii, vreo zece la număr acoperiră cu pământ pe cel care a refuzat să stea cuminte în cutia de lemn scump.

După această întâmplare, nici pomana nu mai avu căutare. Orovenii erau speriați și se așteptau la ce e mai rău după două întâmplări  identice, doar în două zile, cum nu mai fuseseră în Oroveni și nici în satele învecinate. Ceva se întâmpla. Necuratul era aproape și nimeni nu bănuia ce planuri mai are. După o jumătate de oră, preotul Aristide își făcu mai multe cruci și sub pretext că îl doare capul, părăsi pomana bogată,  închinată lui Sandu Măzăreanu. Se porni o grindină  cu fulgere și tunete.

La puțin timp, toți orovenii plecară spre casele lor , închinându-se și rugându-se la Preaputernicul pentru a-i apăra de rele. Singurul rămas nepăsător era văcarul, care nici nu venise la înmormântare, având lucruri mai importante de făcut. O nouă oroveancă nu-i dădea pace și-l trăgea spre ispită. Om bun din fire, nu putea refuza să mai facă bine unei orovence necăjite, rămase a nimănui după moartea rivalului său , nenea Sandu, Fie-i țărâna ușoară!

Va urma!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.584 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5