Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (Roman foileton)

Primit pentru publicare: 24 Nov. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 25 Nov. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

                                           Doi metri sub pământ
(Roman foileton)
                                                            24

     Prima cruce cu mort în mormânt a fost bine primită de oroveni.  Privind la ofrandele aduse de femeile orovence, bărbații poposeau pe la cârciumă, preotul satului a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că cele sfinte sunt în concordanță cu smerenia și dărnicia oamenilor. 

 Cele pregătite de Flori  nu aveau concurență. Lumea a înțeles că prima oroveancă este Florica Țâreleanu. Pe cât de hidos era bătrânul ei socru  care a murit la o pomană, pe atât de distinsă și strălucitoare era Florica.  

Toți orovenii , mai ales orovencele, cunoscători  ai ritualului de înhumare au observat că groapa pentru tanti Alexandrina era mai adâncă decât o groapă obișnuită. Groparii voluntari , cam toți de aceeași  vârstă au pus la cale încălcarea regulilor. Cu inima ei largi , generoasa, Alexandrina,poreclită Rița Ștrengărița, îi inițiase cu mulți ani în urmă în tainele iubirii carnale.  Trecută puțin pe la Paris, tanti Drina, cum îi spuneau toți, le predase lecții de viață. Explicându-le că „l amour charnel” este cheia fericirii în lume. Flăcăii ascultau fascinați povestirile madamei ,fostă clientă a caselor de plăceri ușoare din suburbiile Parisului. Concurența era mare, așa că s-a repatriat direct în satul natal. La început, femeile cu familii o repudiau. Cu timpul, când au aflat că în afară de soți sunt și alți bărbați, au început să și-o apropie, devenind ele însele profesoare pentru novici. Nimeni  nu a făcut caz din asta, mai ales că marfa masculină era pe cale de dispariție, ca să nu spunem că se da pe cartelă. Bărbații erau cei căutați și nu femeile. Curios, nu?

     Pe neașteptate, deasupra cimitirelor reunite se abătu o ploaie cu grindină. Sicriul fu lăsat lângă groapa fără fund. Îndurerații oroveni, mai degrabă orovence, se refugiară în capela improvizată într-un container pentru marfă. Se pusese icoana Maicii Domnului, o cruce, o candelă, un sfeșnic și o masă cu sfintele daruri.  Îngrămădiți. Îndurerații oroveni nu uitaseră să stivuiască farfuriile cu ofrande pentru defunctă, chiar dacă ploaia le îngreunase puțin.

Ca să nu obosească prea mult, preotul  Agălinei încredință dascălului și pasaje ce-i aparțineau. Luat prin surprindere, își uitase ochelarii acasă, dascălul Alecu mormăia ceva, prefăcându-se că citește, la două trei mormăieli trăgând câte un „Doamne miluiește!”

În liniștea containerului-capelă se auzi vocea pițigăiată a Ruxandrei Păcăneanu, nelipsită la înmormântări cu mâncare și băutură:

-Părinte, nu vă bateți joc de slujbă. Vă e teamă că nu are cine să plătească strădania duhovnicească?. Vă dau pensia mea de 15 lei , dar vă rog s-o onorați cum trebuie pe răposata. Nu uitați că a fost un adevărat profesor  pentru acest sat. A adus printre noi aerul tare al Parisului. Vrem o slujbă frumoasă.

– Nu ți-e rușine să-l înfrunți pe trimisul Domnului pe pământ,bețivo! Și acum miroși a rachiu puturos. Se vede că ești leșinată de foame, paparudo!
Cuvintele taciturnului Pascu din capul satului fură aprobate de întreaga audiență.

   Între timp, potopul  trecuse. Sicriul sărăcăcios și groapa fără fund erau pline cu apă. Ce se putea face? Oricum, mortului nu-i pasă. Groparii lăsară sicriul să coboare în apa de trei metri. Imediat începură să arunce clisă din mormanul de pământ de pe marginea  gropii. Privitorii trăiră clipe de panică. Sicriul refuza să se ducă în fundul gropii. Un fior fulgeră mulțimea flămândă, care uitase de pomană. Cineva sugeră să se adune pietre mari și să se arunce în groapă în loc de obișnuita mână de țărână. 

Pe măsură ce se aruncau bolovani în groapă, sicriul se tot ridica la suprafață, refuzând să coboare acolo unde  îi era locul. Începea să amurgească și orovenii din preajma gropii avură halucinația că tanti Rița întinde mâinile și-l cheamă la ea. Curios, un bărbat pe care tanti îl inițiase în amor se apropie de marginea gropii pentru a vedea ce se întâmplă. Aplecându-se curios,lunecă peste sicriul care plutea. Oamenii de pe buza gropii i-au întins mâna ca să-l scoată. Alexandrina se răsuci în sicriu din cauza unei pale de vânt și nefericitul orovean coborî  în adâncuri odată cu mentorul de odinioară. Speriat de întâmplare, preotul începu o nouă slujbă de înmormântare, strigând către cer pentru a alunga duhurile rele cuibărite în Oroveni, altădată o localitate liniștită ,fără evenimente. 

       Ca prin minune, apa din groapă bolborosea ca și cum ar da în clocot. După o vreme ,cimitirul intră în liniște, bucatele rămânând neatinse. Oamenii se închinau speriați, temându-se de alte nenorociri. Cu toții îl văzură alergând dinspre pod pe zănaticul Pintilie, nebunul satului . Spunea peste tot că el este alesul  și că noaptea i se arată un înger păzitor. Acum striga ceva, dar încă nu se deslușea ce spune. Și totuși, era un strigăt de alarmă:

-Fugiți,nefericiților! Veți  muri cu toții. Broaștele mecanice au ieșit din lacul morții și vin spre voi. Zboară ca niște păsări de pradă, purtând în ciocuri schelete uscate.

Ca la o comandă, oamenii ridicară privirea spre cer. Nebunul avea dreptate. Deasupra cimitirului cu un singur mort sub cruce zburau un fel  de țestoase negre, cu aripi de vultur. În cioc țineau cranii hâde. Orovenii căzură în genunchi ,în timp ce țestoasele coborau în picaj. Unul mai tare de înger avu puterea să strige:

-La pod! Să trecem podul! Pe dată ,femei  și bărbați se ridicară și o luară la fugă. Ciudatele zburătoare dădeau târcoale deasupra cimitirului. Aici aveau putere. Dincolo de poduri ,cerul era luminos. Un soare bolnav răspândea o lumină cadaverică. Se alerga disperat.Primii care ajunseră pe pod se vedeau deja scăpați  de pericol. Pe măsură ce podul se umplea de oameni,scândurile din podea scârțâiau tot mai tare, arcuindu-se sub greutatea zecilor de înspăimântați. Primul grup, vreo douăzeci, ajunse dincolo de pod, pe malul celălalt. Din urmă venea grosul plutonului. Brusc,traversele podului cedară și se prăbușiră în apă cei ajunși la jumătatea drumului. Apa nu era mare. Podul avea însă cam cinci metri deasupra râului și ,pentru unii, căderea a fost sfârșitul. O parte din oameni s-a întors spre cimitir, cu riscul de a fi omorâți de broaște. Altă parte, ajunsă aproape de capătul sudic al podului de lemn reușiră să pună piciorul pe malul dinspre sat, scăpând cu bine de pericol.

     În tot acest timp, Flori se afla în capela improvizată, îngenunchiată lângă singura icoană adusă aici. Dumnezeu o iubea și-i dăduse gândul cel bun să nu alerge cu ceilalți. De multe ori ,căzută în disperare, se gândea că viața ei fără Andro nu mai are niciun rost. Nu se mai temea de nimic. Ieși liniștită din capelă și o porni spre al doilea pod ,aflat mai la vale. Fu urmărită de câteva zburătoare ciudate, dar nu le privi. Acestea coborâră deasupra capului fără să o atingă. Văzând-o nepăsătoare și fără frică, se întoarseră în cârd. În câteva minute, cimitirul rămase pustiu.Bucatele aduse de enoriași pentru pomană se împrăștiaseră pe jos, amestecându-se cu pământul galben înmuiat de ploaie. Prin apropiere se aciuase o haită de câini.Nimeni nu știa de unde au apărut. După golirea cimitirului de oameni, preotul plecă ultimul, haita se ospătă în voie. 

      Grozăviile din noul cimitir cu un singur înhumat ajunseră și la urechile autorităților. Primarul telefonă la județ.În scurtă vreme, sosiră  jandarmii înarmați până în dinți. Câteva ambulanțe selectau răniții pentru a le oferi primul ajutor. Morții de sub pod fură și ei recuperați și scoși din apa tulbure a râului, care mereu își cerea ofrandă.Erau patru femei și doi bărbați. Oameni necăjiți, care trăiau din mila satului. Cine să-i îngroape? Primăria ,bineînțeles. Se apelă operativ la o firmă de construcții din municipiul vecin, pentru a trimite un excavator care să sape o groapă comună  , în care să încapă toate cosciugele. De cruce, una singură, se va ocupa tâmplarul satului, Anton Serea. O singură cruce cu toate numele. Și de data aceasta, Florica Țâreleanu se oferi să pregătească cele necesare unei înmormântări creștinești. Ar fi vrut să-i spună toate acestea lui Andro, care se încăpățâna, sau nu putea, să dea un semn de viață.

Ă. Misiunea lui era ultrasecretă  și încălcarea consemnului se putea solda cu o condamnare la moarte. Era în joc soarta planetei și nu viața de familie a unui om.Aici era ceva deasupra regulilor din Legiunea franceză, ceva ce nu se negocia.

       Resemnată, începu pregătirile de înmormântare pentru ghinioniștii morți prin prăbușirea podului. Avea ajutoare de la câteva vecine, plătite și ele de Flori. Cine mai muncea degeaba în Oroveni?

Obosită după o zi de muncă,Flori se întinse într-un fotoliu și deschise radioul cu tranzistori. Puțină muzică populară și după aceea știrile locale. Se aflase de tragedia de la cimitir. Era avansată părerea că Strigoianu e prin zonă. Toți erau de părere că așezarea satului Oroveni ascunde cava. Interesul distrugătorilor Planetei e prea mare. Caută ceva. Nu renunță.Nici nu se gândesc să plece. Lansarea broaștelor mecanice a fost probabil un nou exercițiu militar, pentru a scana locul. Broaștele zburătoare au vrut doar să sperie. Nimeni nu a fost atacat de ele. Moartea celor de la pod a fost prin recul, prin ricoșeu. În orice război, răspândirea fricii și intimidarea joacă un rol determinant. Frica paralizează gândirea și simțurile și anulează puterea de reacție a unei comunități.

       Flori fu smulsă din această stare de reflecție de câteva bătăi puternice în poarta zăvorâtă. Câinele, trezit și el din somn, lătra amenințător.

Flori ieși în curte și văzu la poartă chipiul poștașului. Avu o strângere de inimă. Se gândea la ceva rău. Avea o telegramă. Dădu poștașului un bacșiș gras și ,nerăbdătoare, alergă în casă,tremurând din toate încheieturile. Deschise telegrama.Își reveni. Nu era de la Andro. Era de la fratele lui. O anunța că în curând va veni cu frumoasa lui sud-americană cu bani mulți. Proaspeții  căsătoriți s-au hotărât să investească în Oroveni o sumă importantă pentru turism. Locul era pe harta localităților cu mare potențial magnetic,așa că…

Va urma!