Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Doi metri sub pământ (roman foileton) (4)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 16 Iun. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 20 Iun. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Doi metri sub pământ
                                             (roman foileton)

                                                              4

Orovenii desemnați să lucreze în folosul comunității prin săparea de gropi pentru morții viitori se întâlniră luni dimineață cu gând să se apuce de muncă. Aveau termen două săptămâni ca să-și încheie misiunea civică. Înarmați cu hârlețe. târnăcoape și lopeți păreau niște gladiatori gata de luptă. Se opriră pe esplanada din fața bisericii ca să se sfătuiască, să aleagă cele mai bune soluții pentru a-și ușura munca deloc prietenoasă. La prima vedere, păreau bărbați zdraveni, cu putere de muncă. La o privire mai atentă, unii erau costelivi, gălbejiți, alții erau aduși de spate, unora le tremurau mâinile din cauza alcoolului. Păreau mai degrabă o ceată de îngropăciune, precum clăcașii lui Goga.

Important este că se prezentaseră toți la datorie, pentru a se achita de obligații față de primărie. Erau obișnuiți să mai lucreze pe la preot, pe la primar, pe la secretar, fiind pontați cu zile –muncă și omeniți cu mâncare și băuturică și chiar cu ceva mărunțiș. Acum trebuia să-și poarte singuri de grijă pe timpul corvezii. O țuiculiță se mai găsea pe la vădane, un borș de știr era binevenit cu mămăligă rece și acrit cu prune. Unii aveau și familie, cu trei –patru copii. Câțiva, vreo trei, își pierduseră de curând nevestele, toate grijile familiei rămânând în seama lor. Copiii erau mari și părăsiseră satul, căutându-și norocul în lumea largă, așa că trebuia să-și poarte de grijă doar lor. Mai aveau câte-o rudă printre femeile văduve, care le ușura singurătatea cum puteau și ele.

Printre groparii de ocazie, mai autoritar și mai respectat în Oroveni, părea a fi Costin Cornelius-Jan, renumit pentru bătăile de la baluri,  dar și din cârciumă. De fapt, Jan –Cornelius nu iubea scandalul. Provenea dintr-o familie de gospodari, lăsați săraci după confiscarea pământurilor nenorociților de chiaburi. Pe Jan-Cornelius, părinții l-au dat la școală înaltă. Originea „nesănătoasă”l-a urmărit până târziu, făcându-l să renunțe la studii și să rămână în sat. Poștașul răspândise vestea că primea scrisori și colete din Occident. Mai multe nu știa nici el. Timpul trece repede și uitarea se așterne peste oameni. Cornelius vorbea frumos cu toți orovenii, mergea duminică de duminică la biserică, nu era însurat, dar nici nu plângea pe umărul nimănui.

Lui Costin Cornelius-Jan îi plăceau lucrurile spectaculoase. Nu voia ca această corvadă a săpatului de gropi pentr morți să fie ceva de rutină. Se sfătuiră cu primarul, preotul și cu fostul profesor de sport să transforme inițiativa consilierilor locali într-un eveniment care să scoată satul Oroveni din lâncezeală și monotonie. Discuțiile pe această temă au ajuns la un scenariu palpitant. Săpatul gropilor va fi ca o competiție cu învingători și învinși, cu premii și emisiuni la radio și TV.

Competitorii vor primi ecusoane și tricouri cu număr de concurs. Gropar 1, Gropar 2, Gropar 3. . . Pe spatele tricoului va fi înscris numele bisericesc al gropii. Adunarea bărbaților –gropari se va face în fața Primăriei. De aici , se va da și startul. Se va alerga cu uneltele de săpat în spate până în fața bisericii. Pe traseu vor fi încurajați de orovence, aranjate pe dreapta și pe stânga drumului, aruncând flori favoriților. De la stația de amplificare se va auzi tot timpul Marșul triumfal. La sosirea din cursa de alergare , se vor acorda premii parțiale. Mâncare, băutură etc. Premiul cel mare va fi dat de primar și preot. Scutire de impozit pe un an de zile. S-ar putea ca cel premiat să nu aibă niciun bun impozabil. Preotul va oferi ca premiu o slujbă de înmormântare gratis pentru primul care sapă groapa conform standardelor

Foarte ispititoare aceste recompense! Toată întâmplarea va fi transmisă în direct la posturile locale de radio și televiziune.

Startul întrecerii fu dat de singura femeie din Consiliul local, printr-o lovitură de lingură într-o oală de inox. Niciodată Orovenii, ca localitate, nu a cunoscut asemenea agitație.

Proba de semifond cu uneltele în spate a fost un deliciu. Unii s-au împiedicat, alergau în șlapi, gumari sau cizme de gumă, alții au pierdut pe drum din dotare, însă cei mai mulți au trecut linia de sosire. Toți erau bucuroși. Tudorița, crâșmărița, avea și ea o surpriză. Îi întâmpină cu țoiuri de țuică bătrână, ameliorată cu puțină apă, ca să nu li se urce la cap.

După o repede binecuvântare din partea preacuviosului Aristide, oamenii se repeziră spre gropile trasate și începură cu râvnă să sape, trecându-le prin gând proverbul românesc dătător de fiori, „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea”. Doamne ferește!

În jurul groparilor asistați social se formaseră grupuri de susținere. Mulți băgau viteză de rușine. Cei care aveau soții sau ibovnice erau chiar alintați. Li se ștergea sudoarea cu prosoape albe, fierte în apă aromată. Tot să sapi gropi în aceste condiții! Cât privește slujba de înhumare promisă ca premiu de preot, mulți erau dispuși să o cedeze altcuiva. Oameni mărinimoși!

Pe la ora prânzului, cele două cimitire în care se săpau gropi fură invadate de mirosuri culinare de excepție. Așa cum făceau odinioară la treierat când erau de rând, și acum gospodinile se întrecură în pregătirea unor bucate de zile mari, cu riscul de a mânca doar lobodă în zilele ce urmau. Mândria oroveană era la ea acasă. Săraci, săraci, dar cu coada sus!  Nu puteau pierde această ocazie rară de a se făli în ochii celorlalți. Groparii erau serviți regește de rude sau de simpatizanți. Singurul care nu era prezent la această întâmplare era văcarul satului. Se pare însă că nu murea de singurătate. În cimitire nu venise încă Marița lui Ghinea. Cine știe, poate că avea puțină treabă!  Îi plăcea să adune susai de prin lanurile de porumb.

Cu burta pusă la cale, vedetele pe post de gropari rugă asistența să-i lase singuri . . După obicei, țăranul român după ce mănâncă se odihnește un pic. Toți vizitatorii de ocazie au înțeles mesajul bărbaților antrenați în muncă grea. Fiecare se cuibări pe unde găsi un petic de umbră. Câțiva mai isteți se întinseră chiar în groapa pe care abia începuseră să o sape. Era o răcoare bunicică. În afară de asta, făceau și o mică repetiție pentru trecerea finală. Ațipiră destul de repede. Se hrăniseră bine și acum lenea îi trăgea la somn.

Au trecut două ore bune de când cele două locuri de veci intraseră în liniște suspectă. Acum, din adâncuri nu se mai auzea nimic. Or fi obosit și spiritele morților să mai protesteze!

Se auziră din nou zgomotul loviturilor de târnăcop, pentru a răpune încrâncenarea bolovanilor nederanjați de nimeni până acum. Munca în cele două cimitire fu reluată mai mult în silă, ca pe o corvadă. De fapt cam asta și era.

Monotonia alimentată de aceleași zgomote ale uneltelor de săpat fu spartă de strigăte ce veneau de pe ulița bisericii. Un glas pițigăiat de femeie striga ceva. Pe măsură ce se apropia, groparii-asistați social înțeleseră că a murit cineva. Dar cine? Femeia striga mai tare.

-A murit coana Mironescu-Otto. Valeria Mironescu fusese moșiereasa orovenilor. Avea peste o sută de hectare de pământ. I-au fost confiscate de mai marii zilei, iar boierul Mironescu Otto a fost dus la temniță și nu s-a mai întors. Era suspectat de securitate că are legături cu legionarii. Rămasă singură, coana Valeria a intrat ]n depresie. Trecea ca o fantomă pe ulițele satului, iar copiii aruncau cu pietre după ea. Un orovean îi oferise o chilie din lut și-i dădea câte o lingură de mâncare. Pomană[, nu?

Coana Valeria a ologit și de cinci ani nu a mai văzut-o nimeni pe ulițele prăfuite ale așezării numite de oameni Oroveni. Tot satul aștepta să scape de chinuri această oropsită  a sorții.

Cea care sculase o uliță întreagă se numea Vasilica Arnăutu și făcea parte din sărăntocii satului, mereu cu mâna întinsă la pomană.

Fiind vorba de moartea unei femei, Aurel Șontică, cel care săpa groapa cu numărul 1 botezată Filofteia voia să afle amănunte.

-Ia zi fă, Vasilico, când a murit coana Mironescu?

-În dimineața asta am găsit-o atârnând la marginea patului.

-Ai încurcat-o, Aurele, se băgă în vorbă Ignat, responsabil de groapa numărul 2.

-Și când va fi îngropată, se interesă Șontică.

-Mâine. Nu se face priveghi că nu sunt lumânări. Primăria s-a obligat să-I improvizeze un fel de cosciug din scândurile rămase de la ieslea vitelor fostului CAP.

-Preotul a fost anunțat pentru siujba de îngropăciune? Vru să afle Petre Neacșu, răspunzător de groapa numărul cinci, botezată Caliope.

-Părintele a promis că va pecetlui doar mormântul. Slujbă ca muncă voluntară nu mai voia să facă. Coana Valeria nici nu era ortodoxă . Nu a văzut-o nimeni la biserică. Iar de pomană nu a dat niciodată.

La cimitir sosi și primarul Urlatu. Voia să vadă dacă groapa pentru Valeria Mironescu era pregătită. Aurel Șontică săpase cam de două palme. Până la doi metri,  era de tras. Cu autoritatea lui, primarul dădu ordin ca Aurel să fie ajutat de doi trei consăteni. Le sugeră să lucreze până târziu. Mortul nu putea să aștepte. Le promise tuturor din cimitirul Guralivelor o cinste la cârciumă după înmormântare.

Când lucrurile păreau a se fi clarificat, paznicul de la primărie anunță preotul că a murit și Sandu Măzăreanu , a cărui casă era chiar pe malul gârlei. Preotul avu o ieșire de bucurie spontană. În sfârșit, va avea parte de o pomană adevărată, cu toate cele de trebuință. Domnu Sandu era înstărit. Avea de toate. Cei doi băieți plecați în Australia erau prosperi oameni de afaceri și-i trimiteau lunar câte o mie de dolari, bani pe care îi punea la bancă pentru zile negre. Tot satul Oroveni aștepta o pomană de casă mare. Va fi îngropat după datină după trei zile. Va fi așezat într-un sicriu cu aer condiționat, achiziționat de la firma de pompe funebre de la parterul monumentului funerar al Antoneștilor, la care părintele de la Trei Voievozi avea ceva acțiuni. La pomană va veni tot satul. Deja unii oroveni au înceut să țină post, pentru a putea mânca mai mult  la pomana de după înhumare. Se va face o excepție. Și femeile vor fi chemate odată cu bărbații. Nu vor mai trebui să se uite prin gard la cei care înfulecă lacomi din bucate.

Groapa pentru  domnu Sandu este săpată pe jumătate de Mișu Botez și are denumirea biblică de Ninive, care chiar se potrivește vieții destrăbălate duse de Măzăreanu. Toți bărbații din cimitirul Amorezilor vor da o mână de ajutor ca decedatul să fie coborât la timp la doi metri sub pământ.

Sunt zile în care moartea, paradoxal, i-a trezit la viață pe oroveni.

După cele două înmormântări, în satul de pe malul gârlei se reinstalează monotonia, atmosfera de lâncezeală, o stare de acceptare a destinului, într-un loc unde nu se întâmplă nimic.

                                    Va urma

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5