Are o istorie zbuciumată, începând cu bisericuța din lemn din 1817, trecând prin distrugeri și incendii repetate, ajungând la perla vizibilă de azi.

În  timpul Primului Război Mondial armata germană a distrus o parte din chilii, a alungat călugării și a transformat mânastirea în fabrică de conserve. Mănăstirea a fost greu încercată de cutremurul din 1940 și de bombardamentele aeriene din 1944, iar cutremurul din 1977 a afectat serios biserica, impunându-se o altă restaurare.

Pictura aparține lui Gheorghe Tattarescu ( 1818-1894 ) și este bine conservată din anul 1864.

Patriarhul Justinian Marina ( 1901-1977 / patriarh al României 1948-1977 ) a restaurat lăcașul din temelii și l-a transformat din mănăstire de călugări / monahi în mânăstire de maici / monahii (1952). In istoricul mânăstirii de la intrare se găsește această inedită specificare, transformarea mânăstiririi de monahi în una de monahii.

Maica stareță Pelaghia Tudor – un model de viață creștină- a condus obștea monahală a mânăstirii timp de 53 de ani, de la 35 de ani, în 1955, până la retragere în 2008, rămânând în mânăstire până la decesul din 2013. A găsit mânăstirea încercuită cu sârmă ghimpată și un singur corp de chilii de la poartă – la clopotniță. A supravețuit cu durere decretului din 1959, care a scos cu forța din mânăstire viețuitoarele tinere, 30 măicuțe, rămânâd doar cele neputincioase în număr de 11, desființând practic obștea mânăstirii. In 1962 când a fost închisă mânăstirea Zamfira, rămășițele viețuitoare neputincioase au fost transferate la Ghighiu.

A ajutat mulți elevi și studenți teologi, dar și pe mulți nevoiași, întruchipând în cel mai înalt grad porunca Matei 10.16  „Fiți înțelepți cu șerpii și blânzi cu porumbeii “.

La Ghighiu se află o vestită icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, datată din secolul al XVI-lea, dăruită în anul 1958 de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, Siria. Icoana a atras pelerini din toate colțurile țării și nu numai, în plin regim comunist, ca și în zilele noastre.

Are un izvor cu apă tămăduitoare, cu curgere continuă, de unde se “ adapă “ atât vizitatorii cât și localnicii. Se spune că mânăstirea a fost construită datorită acestui izvor din cuprinsul Codrului Vlăsiei și are hramul  Izvorul Tămăduirii. Dacă în 1939 exista un “ baptisier” de zid lângă izvor, sub regimul comunist izvorul a fost zăgăzuit sub dale de beton și de-abea în 2003 a fost eliberat din tubul de beton, construindu-se un nou agheazmatar din lemn. cu icoane sculptate în lemn de stejar. O bună perioadă de timp s-a cărat, cu bidoane în mașină, apa acestui izvor, folosind-o ca apă potabilă

Intinderea mare a lacașului, întregită prin mai multe danii, permite vizitatorului plimbări atrăgătoare prin varietatea mare a locurilor. In drum spre izvor te atrag găinușele gălăgioase și viu colorate, varietatea largă de porumbei și cursele neîncetate ale celor două veverițe prin labirintul de scări construite special pentru ele. Pe drumul lung spre izvor, străjuit de sălcii și flori, dar și de bănci de lemn pe ambele părți, pe lângă  cele din centrul orașului Ploiești par antice, te atrag și mulțimea de ciupercuțe, artficiale dar cu gust gândite și făcute,  de la rădăcina fiecărui pom. Livada întinsă de pomi fructiferi conține în mijlocul ei și o mare stupărie. După izvor atrag minunatele locuri cu apă, pești, mori și foișoare îmbietoare la popasuri. Flori, verdeață, liniște, doar un hamac  lipsește vizitatorului

Am mai vizitat mânăstirea de mai multe ori, dar numai în zi de hram, de Izvorul Tămăduirii. Atmosfera de bâlci și obor, din curtea mânăstirii, îmi sedimentase o impresie tare neplăcută privind gospodărirea ei. Noua înfățișare din această zi – premergătoare  celei din 15 august, sfințirii – va rămâne, sunt sigur,  pentru veșnicie, amintire plăcută.

George Mandicescu, Ploiești, Ion N. Oprea, Iași, membri ai Cenaclului de la distanță, contributori la conservarea  a ce este util în Antologii, 7 august 2022.