Autor: Prof. Ioan GRĂDINARU         

  80  DE  ANI  DE  LA  MASACRUL  ROMÂNILOR  BUCOVINENI   DE  LÂNGĂ  FÂNTÂNA  ALBĂ – 1  APRILIE  1941 ( I I )
DESFĂȘURAREA MASACRULUI  ȘI  URMĂRILE  SALE

                 La începutul anului 1941, N.K.V.D., Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne, a lansat zvonuri potrivit cărora  Uniunea Sovietică ar fi permis trecerea graniței în România. Astfel, că pe 1 aprilie 1941, într-o zi de Paști, o coloană mare de oameni de aproximativ doi kilometri, din 43 de sate de pe valea Siretului, purtând în față tricolorul , un steag alb și însemne religioase ( icoane, prapuri și cruci de cetină ), o mulțime pașnică de peste 3000-4000 de oameni, s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. La Fântâna Albă se afla cel mai apropiat punct de frontieră, este un sat în raionul Adâncata din regiunea Cernăuți, depinzând administrativ de comuna Volcineț, locuită preponderent de ruși lipoveni.

        Ajunși în poiana Varnița, care era un punct obligatoriu de trecere, la circa trei kilometri de granița română, unde se termina pădurea și grănicerii sovietici au săpat tranșee pe trei laturi ale poienii,  adăpostind adevărate unități de luptă dotate cu mitraliere, au fost somați, avertizați să se oprească. Au înaintat, s-a tras prima rafală de foc deasupra coloanei, dupa care s-au oprit, cineva a spus să margă înainte  că sunt mulți și n-au sa tragă în ei. Când au făcut următorii pași înainte ,grănicerii sovietici au deschis foc în plin.

        Riposta autorităților sovietice a fost însă dincolo de cele mai sumbre așteptări. Mii de oameni lipsiți de apărare , indiferent de vârstă sau sex, au fost secerați de focul nimicitor al mitralierelor, tăiați cu săbiile, vânați ca fiarele prin pădure. Foarte  mulți oameni răniți sau muribunzi au fost secerați și răcneau și se văitau. Era o jale de nedescris, se auzeau țipetele de groază a celor răniți, precum și a celor care le erau aparținători, fii, fiice, soți. Poiana era plină de morți și răniți, iar cei care se puteau deplasa, mergeau de colo colo în căutarea părinților sau a fraților. 

        Avea doar 17 ani, când Gheorghe Sidoreac , din comuna Petriceni , a văzut cum mii de români de pe Valera Siretului au fost măcelăriți, bătrâni, tineri, femei, copii.,, Erau mulți copii, mari și mici, unii erau în brațe sau în baiera traistei cum zicem noi. Oamenii erau căzuți pe jos, ca lemnele, sânge peste tot, țipete , vaiete…Cu ultimele puteri am fugit în pădure, printre  cadavre, capetele oamenilor erau ca bostanii, am văzut movili de oameni, grămezi de oameni secerați de mitraliere , unii morți, unii răniți…”.

        Soldații călări  au venit pe firul de coloană și mitraliau  pe cei din coloană cât și pe cei care voiau să fugă. ,,După ce au căzut  primele victime, relatează istoricul bucovinean Radu Florian Bruja, majoritatea au vrut sa fugă în pădure, numai că întreaga coloană era flancată de unități de grăniceri iar în spate unități de cavalerie, cei care au scăpat prin pădure au fost spintecați de cavalerie”.

        Răniții care  se mai puteau mișca, au încercat să se salveze , aruncându-se în Siret, dar și-au găsit moartea în apele învolburate  ale râului. Se spune că Siretul de atâta sânge își schimbase culoarea. Cei rămași în pădure  ascunși, au fost vânați de soldații călări precum iepurii, omorâți și trași de cai și aruncați înapoi în poiană, morții și cei grav  răniți au fost lăsați în poiană timp de două zile.

        Unul dintre supraviețuitorii masacrului de la Fântâna Albă, profesorul Gheorghe Mihailiuc (1925-2005), a relatat scene înfiorătoare în cartea sa , Dincolo de cuvintele rostite : ,, Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile…A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigașii au așteptat cu degetul pe trăgaci, până când mulțimea a ieșit în luminiș. Deodată, liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morții s-a răspândit, departe, departe peste codru…E greu de dat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița…”.

        Conform mărturiilor altor supraviețuitori ai masacrului, morții și răniții au fost legați de cozile cailor și târâți  până la gropile comune , unde unele persoane au fost îngropate de vii. Lipovenii aduși din Fântâna Albă , care erau săpători de meserie și sub stricta supraveghere, au adunat morții și muribunzii și i-au depus în gropi comune, de-a valma săpate la mari distanțe unele de altele. 

        Alți ,,fugari” au fost arestați de N.K.V.D. și după torturi inimaginabile, au fost duși la cimitirul din Hliboca, unde au fost aruncați de vii într-o groapă comună peste care s-a aruncat și s-a stins var. Mulți arestați din poiana Varnița au fost închiși la comandamentul grănicerilor din Hliboca și apoi la N.K.V.D.-ul din Cernăuți, unde au fost ,,interogați să scoată adevărul” după cum relatează doctorul în istorie Ilie Popescu.

        Imediat după măcel, dealul sucevenilor de lângă granița cu România, a fost arat și plantat cu o pădure de molizi, să nu se descopere niciodată câte gropi comune, au fost săpate pentru a arunca acolo miile de victime ale genocidului sovietic. În pădurea deasă nu se mai găsesc morminte, căci pădurea toată este un mormânt. Vasile Suceveanu într-un reportaj  la fața locului, spune că ,, acum e pădure, atunci era teren liber, pe tata aici l-a împușcat și până nu a murit Stalin, noi nu am avut voie să venim aici”.

        Nu se știe exact nici astăzi câți români din satele bucovinene de pe valea Siretului au fost împușcați la 1 aprilie 1941,nu se cunoaște cu precizie cifra celor înhumați pe dealul dintre Sucevenii și Fântâna Albă.. Documentele se aflau în arhiva securității, iar accesul în zonă a fost interzis pe timpul ocupației sovietice.

        Primele dezvăluiri despre măcelul de la Fântâna Albă, au fost făcute de ziarul Bucovina în vara anului 1942, când armatele române au eliberat ținutul; și atunci cifrele morților oscilau între 2000 și 7000 de țărani bucovineni, din 43 de localități martir. Primele mărturii au fost culese de jurnalistul Ion Dominte, la acea dată evenimentele erau proaspete în memoria localnicilor.

        La școala din Suceveni au fost adunați  în 10 mai 1942, țărani din satele care au participat la demonstrație. Declarațiile au fost date în prezența preotului Simion Ivaniuc  din Suceveni și a lui Vasile Hîncu, președintele Tribunalului din Cernăuți. Interviurile au fost publicate în numerele 258 și 259 ale ziarului Bucovina.

        Nichita Hrușciov (cel care l-a demolat pe Stalin) s-a născut în anul 1894, într-o familie de țărani săraci și din 1908 împreună cu familia s-a mutat la Iuzovka, în Ucraina . Fiind Secretarul Partidului Comunist din Bucovina, i-a comunicat lui Stalin, după momentul tragic de la Fântâna Albă, următorul mesaj : ,, …nici un român nu a trecut granița”.

        Despre ce s-a întâmplat la Fântâna Albă ne povestește istoricul militar doctor Mircea Dogaru , în cartea s-a Bătălia pentru România : ,,La 1 aprilie 1941 o parte din cei peste 15 000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului, nordul Bucovinei care doreau să se întoarcă în România  … au fost uciși ( în jur de 7 000 ) cu mitraliera de sovietici. Românii se îndreptau spre granița românească cu odoare bisericești în mâna, spunându-li-se anterior că vor putea trece liberi în România. … Potrivit martorilor oculari, răniții au fost hăcuiți cu săbiile și apoi îngropați, inclusiv de vii, în gropi comune ( 35 de gropi / 1m / 15m, a câte 200 persoane în groapă ), pământul mișcându-se  cu ei două zile până au murit cu toții”.

        Tot în cartea Bătălia pentru România, Moș Ivan lipovineanul, explică ce s-a întâmplat mai târziu : ,, Peste un an, când a venit armata română și a eliberat zona, li s-a făcut slujbă, sfeștanie mare cu mulți preoți. Toată coasta dealului era plină de lumânări, ce se vedeau de departe și au ars zile și nopți la rând. S-au pus cruci mari, le-au strâns sovieticii în 1944. Morții nu au mai fost scoși. Sunt și azi acolo, dar locul s-a mai nivelat. Greu se mai cunoaște”.

        Pe 2 aprilie 1941, echipaje de agenți N.K.V.D., milițieni și activiști de partid au invadat satele românești din nordul Bucovinei, în căutarea supraviețuitorilor, care au scăpat datorită căderii nopții. În momentul în care  erau descoperiți, erau arestați împreună cu familia care era acuzată de tăinuire. Vânătoarea a durat câteva zile, arestările fiind numeroase, cu toate că asupra unora plana doar bănuiala că ar fi luat parte la marșul din 1 aprilie 1941.

        Și în lunile următoare au demarat investigații intense în satele românești pentru a descoperi pe cei suspecți sau colaboratori, s-au făcut liste cu așa numiți ,,dușmani ai orânduirii socialiste”, cu foarte mulți nevinovați, care nu au luat parte la demonstrațiile de la Storojineț și Hliboca. Mulți gospodari așezați, prosperi, au fost trecuți pe lista neagră, pentru ca după arestare tovarășii din sovietul sătesc să poată acapara gospodăria bietului român.

           În gara de la Pătrăuți au fost aduse vagoane, unde au fost îmbarcați toți cei care au avut legătură cu Fântâna Albă. Potrivit datelor păstrate în arhive, deportaților le-au fost repartizate 340 de vagoane pentru vite, 22 de eșaloane au plecat din Cernăuți. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, aproximativ 130 000 de români au fost deportați în Siberia și Kazahstan. Peste un milion de români bucovineni și-au pierdut viața în intervalul 1940-1960. Statistica este cutremurătoare și totuși pentru Stalin, milioanele de asasinate a fost o statistică obișnuită.

        Deportările au fost efectuate de către agenții N.K.V.D.-ului, organul principal de persecuție și de exterminare în masă a românilor nevinovați. Din raionul Adâncata, numit și Hliboca, raion cu populație predominant românească, de unde a pornit marșul de 1 aprilie 1941, au fost ridicați 2290 de oameni, din care 619 femei și 781 copii.

        Din zeci de mii de deportați, s-au întors câteva sute, bolnavi cu mâini și picioare degerate, exterminați sufletește. Mereu va arde candela memoriei acolo în nordul Bucovinei. Grigore Vieru , marele poet al altor pământuri românești înstrăinate îndemna la neuitare : ,, Reaprindeți candela în căscioare / Lângă busuiocul cel mereu / Degerați la mâini și la picioare / Se întoarce acasă DUMNEZEU”.

        Istoricul bucovinean din generația tânără, Radu Florian Bruja declara: ,,Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea despre crima care s-a petrecut acolo. De aceea îmi place să numesc masacrul de la Fântâna Albă un Katyn românesc .Dacă  Polonia are propria dramă și a noastră se înscrie în același lanț de crime ale U.S. de pe timpul lui Stalin, împotriva populației din Europa centrala”.

        Despre morți nu s-a vorbit oficial timp de 50 de ani, ca și când n-ar fi existat, aparținătorii  lor îi treceau în pomelnice și preoții se rugau pentru odihna sufletelor lor. ,,La Fântâna Albă se închină lutului și umedei țărani , dulcea și amară Bucovină cu tot neamul nostru de români” a scris savantul, poetul Grigore Bostan ( 1940-2004 ), primul om de știință român din Cernăuți, căruia i s-a conferit titlul de Membru de Onoare al Academiei Române.

        În primăvara anului 1941, la Fântâna Albă în nordul Bucovinei, mii de români au fost victimele unui genocid abominabil. Ceea ce s-a petrecut în această zonă este imposibil de descris, atât din punct de vedere al amploarei măcelului, al cruzimii trupelor de intervenție, cât și a modului de lichidare și ștergere a tuturor urmelor pentru diminuarea răspunderii organelor de represiune. Această  crimă monstruoasă a rămas până acum puțin cunoscută opiniei publice, atât în țară cât și în străinătate.

       La data de 1 aprilie 2011,Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă nr.796/2010, prin care data de 1 aprilie s-a stabilit  drept Zi națională de cinstire a memoriei românilor, victime ale Masacrului de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic  în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea nr. 68/2011.

        În anul 2015 deputatul Eugen Tomac (născut în 1981 la Babele, Ucraina )  a susținut constituirea unei Comisii parlamentare pentru restabilirea adevărului istoric în privința masacrului de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941. Comisia nu a fost încă înființată. ,, România nu cunoaște nici măcar numărul exact al morților de la  Fântâna Albă. Până astăzi nu a fost făcută nici o analiză pertinentă a masacrului”, a declarat Eugen Tomac în aprilie 2016.

        Anatoli Gaidamak, un remarcabil artist plastic și sculptor ucrainean , a prezentat în martie 2021, proiectul unui spațiu memorial, la hotarul dintre Ucraina și România dedicat victimelor sângerosului masacru de la Fântâna Albă. Artistul ucrainean relatează : ,,M-am dus acolo, am mers pe acel drum….însoțit de un grănicer, am parcurs vreo trei km… Atunci mi-a apărut ideea de a dezvolta un proiect grandios, anume amenajarea complexului memorial Stolul de cocori care nu a reușit să ajungă în Europa. Aceasta presupune montarea a zeci de aripi de cocori de culoare albă, care au căzut din zbor și ridicarea a două clopotnițe, una în Ucraina și cealaltă în România, ce vor răsuna în același timp”. Complexul memorial este o propunere genială și se poate realiza prin contribuția statului român și a tuturor românilor de pretutindeni, numai să existe inițiativa.

        În fiecare an la 1 aprilie, au avut loc slujbe de pomenire a eroilor bucovineni , la Troița de la Fântâna Albă, iar la Mănăstirea Putna  a participat episcopul de la Cernăuți și câteva sute de ortodocși din nordul Bucovinei și România.

        Redactorul bucovinean Marin Gherman, pe 16 martie 2021, a prezentat inițiativa  Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ,, Arboroasa” care este menită să comemoreze, cu respectul cuvenit, pe românii din valea Siretului care au fost victimele tragediei de acum 80 de ani, la Fântâna Albă. Se propune : – în data de joi, 1 aprilie 2021, ora 18,  să aprindem o lumânare   pentru sufletul românilor uciși acum 80 de ani ;

• în această zi vom îmbrăca portul național ;
• românii pot veni la Mănăstirea Putna sau la Mausoleul de la Fântâna Albă ;
• se poate omagia această zi tristă a istoriei românilor, în localitatea de baștină ;
• există cadru legal, Legea nr. 68/2011, respectând restricțiile existente pe timpul pandemiei ;
• în ziua de 1 aprilie, la ora 18,prin bunăvoința Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților vor bate clopotele din valea Siretului ;
• parohiile din țară pot ține slujbe de pomenire și pot să bată clopotele, în ziua de 1 aprilie, ora 18;
• cei care doresc pot să difuzeze inițiativa în spațiul public.

        Întâmplările zguduitoare, sinistre din aprilie 1941 de lângă noua frontieră româno-sovietică, Fântâna Albă n-au fost și nu trebuie să rămână în conștiința românilor, a generațiilor viitoare ca un accident ,,regretabil”, cum încearcă să categorisească, să califice o serie de jurnaliști filo-ruși.

        Măcelul de la Fântâna Albă este un început de istorie vitregă, nefastă a nordului înstrăinat al Bucovinei, dramă deschisă, sângerândă încă. Fântâna Albă este chintesența tragică a destinului compatrioților noștri din partea de sus a Moldovei, răpită de la trupul țării, acum aproape 250 de ani. Este o lecție de prestigiu și demnitate națională, care nu trebuie să lipsească din nici un manual de istorie. Să spunem închinare și veșnică pomenire tuturor deportaților, dispăruților, înstrăinaților și decimaților de sistemul totalitar sovietic.

            UNITATE PENTRU UNIRE !

___

             BIBLIOGRAFIE :

1.Mircea Dogaru, Bătălia pentru România,Editura PHOBOS,București, 2005;
2.Gheorghe Mihailiuc, Dincolo de cuvintele rostite, Editura Vivacitas, Hliboca, 2004;
3.Ion Dominte, Anchete și percheziții după 1 aprilie 1941,în ziarul    Bucovina,  Nr. 259 ,din 22 mai 1942;
4.Ziarul Bucovina, numerele 258 și 159 din anul 1942;
5.Proiectul Destin bucovinean : a. Drama românilor din regiunea Cernăuți, Masacre, deportări, foamete în 1940-1941, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2019; b.Fântâna Albă-Golgota Neamului, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2018. Volume îngrijite de Alexandrina Cernov, membru de Onoare al Academiei Romăne;
6.BUC PRESS, agenție de știri din Cernăuți.