Cămaşa de sărbătoare din Colecţia muzeală Conceşti
Autor, Emilia Pavel

Lucrarea Margaretei Mihalache, ,,Cămaşa de sărbătoare din Colecţia muzeală Conceşti” – studiu de cercetare, a fost publicată la Editura „Agata” Botoşani, în anul 2008. Lucrarea are format A4, 35 p., text, note în text, bibliografie, glosar şi imagini color.
Lucrarea se înscrie ca o importantă contribuţie la valorificarea tezaurului cultural naţional existent în muzeele săteşti.
Apreciem strădania doamnei bibliotecar din comuna Conceşti, Aglaia Bălinişteanu, care a organizat colecţia de cămăşi femeieşti şi bărbăteşti, într-un muzeu sătesc, fiind astfel posibilă publicarea acestei colecţii.
Lucrearea este structurată pe următoarele materiale:
— Cuvânt înainte, prezentat de Steliana Băltuţă, distins etnolog, Şef de Secţie la Muzeul Etnografic Botoşani, consultant ştiinţific al lucrării, care a colaborat cu autoarea în prezentarea materialului, într-o sinteză ştiinţifică, şi care susţine: „Gândindu-ne la faptul că portul popular este o componentă a identităţii naţionale, este firească dorinţa de conservare şi în acelaşi timp de păstrare peste timp a culturii populare, dar şi găsirea de noi posibilităţi şi motivaţii de continuitate a costumului tradiţional” (p. 7).
— Doamna bibliotecar Aglaia Bălinişteanu, în prezentarea sa „Ritualul nunţii la Conceşti”, ne aminteşte de străvechi obiceiuri, care, în satul tradiţional, au atins apogeul: ,,Înaintea nunţii, mireasa trebuia să aibă pregătită, nu numai îmbrăcămintea mirelui (cămaşă, îţari, pieptari) şi cămaşa de soacră, ci şi zestrea, astfel că în joia dinaintea nunţii, cu druşte (domnişoare de onoare) şi vornicei, se lua zestrea miresei şi se ducea acasă la mire” (p. 9).
— Margareta Mihalache, autoarea lucrării, în capitolul: Portul popular în Comuna Conceşti, ne prezintă în mod cu totul ştiinţific, portul popular cu referire la cămăşile femeieşti şi bărbăteşti, specifice zonei Botoşani.
Apreciem activitatea autoarei şi pasiunea cu care a îmbrăţişat cariera de etnograf, informându-se temeinic pe teren, în muzee şi studiind literatura de specialitate, cu privire la portul popular din zona Botoşani. Portul popular este un document al continuităţii noastre etnice, atestat pe Monumentul de la Adamclisi, sec. II d.Hr. şi pe Columna lui Traian de la Roma, socotită actul de naştere al poporului român.
Prezentarea exponatelor, a celor 20 cămăşi, 9 femeieşti şi 11 bărbăteşti, s-a făcut cu probitate ştiinţifică de către autoare, căreia nu i-a scăpat nimic. Astfel prezintă materia primă din care sunt confecţionate cămăşile: cânepă, in, bumbac sau ţesătură mixtă: cânepă şi bumbac. Croiul cămăşilor defineşte tipologia portului popular de munte sau de podiş.
Cămaşa dreaptă este specifică zonei Botoşani, această zonă fiind inclusă în unitatea geografică Podişul Moldovei. Cămaşa bărbătească dreaptă este croită de-a-ntregul, dintr-o bucată, cu clini la părţi, lungă mai jos de genunchi, cu mâneca strânsă în betiţă la mână. Cămaşa cu platcă derivă din cămaşa dreaptă, ca tipologie fiind mai nouă.
Cămaşa dreaptă, după etnografa albaneză Andromaqi Gjergji1 este numită cămaşa de tip dalmatic, fiind descoperită la Drashovice în Albania în sec. III-II î.d.Hr. şi care se găseşte în portul popoarelor balcanice, inclusiv la români. Pe teritoriul carpato-danubiano-pontic, cămaşa de tip dalmatic se găseşte în portul popular, din Mehedinţi până în Nordul Moldovei.
Alături de cămaşa dreaptă bărbătească, în portul popular din zona Botoşani există şi cămaşa cu fustă (poale) denumită cămaşă naţională. Cămaşa cu fustă de tradiţie balcanică, există în portul popular românesc. Ea a fost descoperită în Slovenia (Panonia) în sec. V-IV i.d.Hr. la Maribor, susţine etnografa albaneză Andromaqi Gjergji2. Acest tip de cămaşă de caracterizează prin croiul bogat: „În unele zone etnografice, ca de exemplu Botoşani – Dorohoi, la cămaşa cu poale, mâneca era largă dintr-un lat şi jumătate, iar clinii pe părţi la stan erau din câte o jumătate de lat. Poalele sau fusta se confecţionau, ca şi stanii din câte 5 coţi de pânză. Poalele erau încreţite cu brâu şi cusute de stanul cămeşii. Pe această cusătură se aplica o betiţă de pânză, prin care se trecea aţa cu care încreţea la brâu cămaşa”.3
Croiul cămăşilor femeieşti este prezentat de Margareta Mihalache cu multă precizie. Cămaşa femeiască specifică zonei Botoşani este cămaşa dreaptă croită după croiul cămăşii bărbăteşti de tip dalmatic, cu varianta sa, cămaşa cu platcă. La acest tip de cămaşă, poalele sunt confecţionate din altă pânză decât cea din bumbac obişnuit, dintr-o ţesătură mixtă – cânepă şi bumbac.
Un alt tip de cămaşă femeiască prezentat în lucrare este cămaşa dacică, specifică zonelor montane şi care a pătruns şi în podiş. Cămaşa dacică se caracterizează prin croiul său cu mâneca lungă din gât şi încreţită la gură cu „brezărău”. Ca şi cămaşa dreaptă, are poalele cusute de stan, fiind confecţionate din aceeaşi pânză, ca şi la cămaşa dreaptă.
Costumul popular românesc din zona Botoşani, comuna Conceşti, ca şi din toate provinciile locuite de români se caracterizează prin folosirea culorii albe, considerată mitul purităţii la poporul român. În costumul popular românesc predomină ţesăturile albe de cânepă, in, bumbac, lână. Croiul costumului are ca lege de bază, folosirea fără pierdere a materialului.
Ornamentica este un element important atât prin amplasarea pe piesa de costum, cât şi prin compoziţia motivelor. Amplasarea ornamentelor subliniază liniile croielii şi pune în valoare motivele ornamentale. Ornamentul respiră de un spaţiu liber ce-l înconjoară fiind redat aşa cum spunea Lucian Blaga4: „într-o formă clasică, în sensul că e măsurată, discretă”.
În afară de croi, Margareta Mihalache insistă şi asupra decorului străvechi, întâlnit pe aceste cămăşi. Aşa sunt simbolurile solare, motive ce ne amintesc de ceramică neolitică, traco-getică şi dacică, cum sunt: rombul, roata, zig-zagul, spirala, pomul vieţii etc., care în diferite variante se regăsesc pe întreg teritoriul ţării, confirmând unitatea în varietate a artei populare româneşti.
Henri Foullon, istoric şi critic de artă francez, prof. univ. la Sorbona, director al Muzeului din Lyon, prieten cu istoricul de artă român, Academician, directorul Institutului de Istoria Artei din Bucureşti, George Oprescu5, în prefaţa lucrării: „L’Art du paysan roumain”, cu referire la arta populară românească, scrie: „Această artă, ale cărei origini merg fără îndoială atât de departe, încât credem că găsim în ea, primul sistem de semne pe care l-a creat omul, nu are nimic dintr-o supravieţuire arheologică sau mai bine-zis, ea nu supravieţuieşte, ci ea trăieşte”.
Imaginile color prezentate de Margareta Mihalache în Albumul etnografic redau motive străvechi, de tradiţie multimilenară, executate în punctul „în cruci sau peste fire”, ca de exemplu: „Decor brodat peste fire, dispus la gât, umeri, piept, poale, cu motive geometrice-romburi. Cromatica este: albastru, galben, roşu, dispus în tricolor” (p. 15) sau: „Decor brodat peste fire şi în cruci, dispus la guler, umeri, piept, mâneci şi în partea de jos a stanului, cu motive fitomorfe, o variantă a pomului vieţii stilizat, încadrat de fire cu ajur alb. Cromatica: bleu, negru” (p. 17).
După cum susţine autoarea, colecţia de cămăşi de sărbătoare din Muzeul Conceşti – Botoşani, ca vechime, aparţine secolului al XX-lea, când arta noastră populară atinge apogeul.
Cu privire la portul popular românesc, academician C.C. Giurăscu6 sublinia: „Costumul popular românesc, reprezintă o sinteză pe care poporul român a realizat-o de-a lungul secolelor, între funcţional şi estetic într-o manieră care îl diferenţiază printre celelalte popoare, deşi influenţele reciproce n-au lipsit niciodată. Pe pământul românesc, unul dintre cele mai armonioase şi mai bogate, nu numai din Europa, ci din întreaga lume, locuitorii şi-au integrat în cultura pe care au cristalizat-o într-o structurare individualizată, modul de îmbrăcăminte specific”.
O felicităm pe autoarea albumului etnografic, pentru nobila preocupare, de a pune în valoare creaţii populare româneşti, care atestă identitatea noastră ca popor şi care sunt o avuţie naţională.

Note:
Andromaqi Gjergji, veshjet Shqiptare, ne Shëquy Oryjina, tipolojia, Zhevillimi, Tirane, 1988, p. 182, fig. 171.
Ibidem, p. 174, fig. 162.
Emilia Pavel, „Portul popular moldovenesc”, Editura Junimea, Iaşi, 1976, p. 71.
Lucian Blaga, „Trilogia Culturii, cap. Spaţiul Mioritic, Duh şi ornamentică”, Bucureşti, 1944,
p. 280.
Emilia Pavel, „Studii de Etnologie românească”, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2006, p. 460.
C.C. Giurăscu, „Formarea poporului român”, Craiova, 1973, p. 7.