Primit pentru publicare: 06 febr.2015.
Autor: Nicolae IOSUB.
Publicat: 06 febr.2015.
,,Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”
Pe 27 iunie 2014, la 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, din iniţiativa academicianului Eugen Simion, la Simpozionul desfăşurat la Academia Română, s-au prezentat o serie de lucrări privitoare la maladiile poetului, având ca temă:,,Patografia lui Eminescu: adevăr şi legende”, la care au participat medici- profesori, istorici şi critici literari, oameni de ştiinţă din alte domenii şi jurnalişti.
Materialele şi studiile prezentate la Simpozion au fost publicate în volumul intitulat ,,Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, carte scoasă de Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă” Bucureşti, 1915.
Academicianul Eugen Simion văzând luările de poziţie din ultimul timp, privitoare la boala şi moartea lui Mihai Eminescu, a contactat o serie de medici de specialitate în boli neurologice, istorici literari, medici legişti şi scriitori, care să clarifice problema bolii şi morţii poetului. Cartea, lansată pe 15 ianuarie 2015 la Academia Română, cuprinde o serie de studii de mare importanţă pentru stabilirea adevărului privind boala şi moartea lui Mihai Eminescu:
2.,,Cuvând înainte”, de prof. dr. Irinel Popescu;
3.,,Mihai Eminescu. Repere biografice” de Ioan Aurel Pop, dr. Cecilia Cârjă şi dr.Ioana Bonda;
4.,,A contribuit intoxicaţia iatrogenă cu mercur la patografia lui Eminescu?”, prezentată de academician Victor Voicu;
5.,,Patrografia- între biografie şi medicină. Primele patografii eminesciene, 1903, 1936”, a prof. dr. Octavian Buda;
6.,,Eminescu şi boala sa psihică. Argumente din perspectiva psihiatriei actuale”, de prof. dr. Dan Prelipceanu;
7.,,Punctul de vedere al dermatologului privind diagnosticul de sifilis”, de prof. dr. Călin Giurcăneanu;
8.,,Boala şi moartea lui Mihai Eminescu- o perspectivă a neurologului de astăzi”, prezentat de conf. dr. Bogdan Popescu;
9.,,Date privind patologia cardiovasculară la Eminescu”, de prof. dr. Eduard Apetrei;
10.,,Despre bolile mai puţin cunoscute ale lui Mihai Eminescu- ottita”, a dr. Codruţ Sarafoleanu;
Aceste studii prezentate de cei mai buni specialişti în domeniul lor de activitate, bazate pe cunoştinţele medicale de astăzi, clarifică definitiv cauzele bolilor de care suferea Eminescu, manifestarea acestora şi tratamentele aplicate şi situaţia reală a maladiilor poetului şi modul cum ar fi trebuit tratat.
Este o carte de excepţie, care clarifică îmbolnăvirea şi moartea lui Mihai Eminescu, clarificare ce apare în concluzia academicianului Victor Voicu:,,În privinţa marelui nostru poet Mihai Eminescu datele deţinute, fundamentate pe documente, mărturii, scrisori, date clinice, date anatomo- patologice (autopsia) pledează neîndoielnic pentru o patologie afectivă, un – sindrom maniaco- depresiv. Erorile de diagnostic şi implicit tratamentul cu mercur de lungă durată, pentru un presupus lues, a supraadăugat sindromului maniaco- depresiv o componentă neurotoxică cu o agravare a depresiei şi apariţia altor simptome psihice, neurologice şi organice. Toate acestea au dus la deteriorarea gravă a stării de sănătate a marelui poet grăbindu-i sfârşitul”.
Boala de care a suferit Eminescu- sindrom maniaco- depresiv- nu era alienaţie mintală, nu era o boală pentru care poetul să fie internat în cele mai oribile sanatorii- a doctorului Şuţu, la Mănăstirea Neamţ şi la Mărcuţa. Aceste internări l-au distrus din punct de vedere psihic pe Eminescu şi i- au grăbit sfârşitul.
Să sperăm, că toţi cei ce scriu despre Eminescu să ţină cont de această lucrare abordată ştiinţific şi să nu mai prezinte înaintea cititorilor, teoria falsă, cu privire la boala şi moartea celui mai iubit poet român- Mihai Eminescu.
Ing. Nicolae Iosub
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
…Deosebit articolul Dvs., cu obiectivitate si cu mult respect pentru memoria Poetului Eminescu!