Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

FUGĂ  ÎN  DO  MAJOR 

Primit pentru publicare: 02 Ian. 2021
Autor: Prof. Mihai MAXIM, diplomat, București
Stimate domnule director,
Schimbul de amabilitati ocazionat de Sarbatorile de iarnă mi-a readus în memorie locul de sorginte. Va asigur că mă voi strădui să fiu prezent pe sit-ul  prestigioasei Dv. reviste!
Un an mai bun pentru toţi!
Cu  deosebită consideraţie,
M. Maxim  
Publicat: 03 Ian. 2021
© Mihai Maxim, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

                                                    FUGĂ  ÎN  DO  MAJOR 

Pentru cei care au urmărit activitatea publicistică şi participarea activă  a diplomatului Ovidiu M. Curea  la manifestări  literare, apariţia primului volum de proză scurtă „SIEMPRE  CUBA” (Ed. NORA, Bucureşti, 2014), despre care am publicat cronica cu acelaşi titlu în numărul  nr. 17/ 2020 al „Rotondei valahe”,  nu a fost o surpriză. Nici pentru cei care i-au citit prin reviste literare sau i-au ascultat cu încântare poeziile la şedinţele cenaclului „Ileana Vulpescu” al UZPR,  nu a constituit o surpriză recenta apariţie  a volumului de versuri „FUGĂ  ÎN  DO  MAJOR”  (Ed. NEUMA, Cluj, 2020).

            De ce fugă? Fugă ca termen  muzical înseamnă o imitare  de voci într-o succesiune la anumite intervale muzicale. Vocile ţâşnesc de parcă s-ar alerga una pe alta după principiul imitaţiei, frecvent  folosit ca regulă de compoziţie în muzica preclasică. Secţiunile fugii – expoziţia, divertismentul  şi repriza sau încheierea – îşi găsesc corespondenţe în etapele existenţei umane, respectiv prezentarea aspectelor principale ale vieţii, lupta pentru existenţă, şi vârsta senectuţii cu satisfacţia omului pe planul împlinirii individuale. La fel cum în divertismentul din fugă  în planul tonalităţilor se obţine dinamizarea genului muzical, în viaţă   maturitatea  reprezintă perioada cea mai fecundă a vârstei; acum omul obţine prin luptă cele mai mari realizări pe toate planurile – social, moral şi personal.

Nu numai titlul, ci şi coperta cărţii lui Ovidiu M. Curea sugerează în mod inspirat fuga continuă a individului pentru asigurarea existenţei,  dar şi fuga în căutarea eului său. Porneşte viguros, trece în goana sa  prin viaţa clădită strâmb şi aplecată  precum Turnul din Pisa, anunţând inevitabilul, însă îşi continuă drumul spre împlinirea destinului.

           Volumul adună selectiv şapte zeci şi opt de poezii scrise de-a lungul timpului, fiecare  devoalând  atitudinea  poetului faţă de fiinţă şi de nefiinţă. Omul este într-o cursă  contra cronometru cu sine însuşi, îşi trăieşte viaţa într-o alergare continuă, care devine simbol al căutării neîntrerupte a sensului existenţei.. Noutatea şi frumuseţea poeziilor sale sunt transmise printr-o artă poetică modernă. Artistul foloseşte metafora la poezie, dar şi metafora la vers. Astfel, „Alergătorul” este omul, viaţa lui care se scurge implacabil, este destinul său. 

Versul modern  sare  peste organizarea clasică a poeziei în strofe cu măsură, ritm şi rimă, permiţând să irumpă  şuvoiul sentimentelor care izbucnesc cu sinceritatea şi mărturia artistului.     Folosit uneori în exces de către poeţii contemporani, ingabamentul, procedeu de versificaţie ce constă în continuarea ideii poetice în versurile următoare, fără marcaje ortografice,  este strunit cu măsură  de către  Ovidiu M. Curea, conferindu-i  valenţe sugestive. (Cursorul):

Alunecă mereu spre dreapta
şi tot mai repede în jos se duce
în fiecare dimineaţă împins de mâna noastră
ca să fim la zi

alunecă uşor
se duce lin se plimbă pe hârtie
către unde

Tumultul creator este sugerat prin folosirea verbelor la prezentul etern („Acum eu vin acasă” – plec, mă duc, vin, nu mă aştepta, gândesc). Aici însă verbul exprimă şi zbuciumul conştiinţei şi proiectează existenţa într-un infinit necunoscut. Totul e vis, dorinţă, durere şi sete de sfârşit. În schimb în Alergătorul prin verbe ni se dezvăluie mişcarea ca modus vivendi.
 …………   

 la finish linia s-a închis
şi pista amuţeşte
şi stadionul tace şi s-a stins
pe străzi alergătorul fuge
icneşte strâmb    
zvâcnind din coate 
cu ficatul apăsat
 cu ochii bulbucaţi 
fuge
aleargă
cât poate
de  departe

Fiecare aspect particular surprins se plasează în aria existenţei universale. Este prezentată astfel  natura cu miracolul anotimpurilor, cu frăgezimea, răcoarea şi impetuozitatea primăverii, cu arşiţele verii, cu farmecul domol şi înţelept al toamnei sau cu iernile căzând contradictoriu, cu  ploile bacoviene, cu micile vietăţi – fluturi, pescăruşi care  trăiesc cu intensitatea atomilor ce gravitează în jurul nucleului pentru a sorbi picătură cu picătură  viaţa (Să vină primăvara)  sau se pierd ca firele de nisip pe plaja mării.
Bucureştiul cu locurile lui emblematice, Cişmigiu, Şosea, Domenii, Herăstrău, Parcul Operei, Bulevardul 6 Martie, cu problemele sale mai vechi sau mai noi, trăieşte şi palpită odată cu poetul.  

Citind şi recitind aceste bijuterii poetice, descoperi  sensibilitatea poetului, frumuseţea şi unicitatea mijloacelor de expresie.                                                 

Tip meditativ, poetul Ovidiu M. Curea are capacitatea de a  dialoga cu tot ceea ce îl înconjoară, cu interlocutori imaginari, şi de a ne plasa într-o lume atemporală.

 Poeziile sale intră în sfera universalităţii pentru că trăirile  individuale – ceea ce simte, ceea ce spune, ceea ce vede, ceea ce aude el – le trăiesc şi eu, omul teluric.  

Concluzionând, parcă, trăirile cititorului, cunoscutul scriitor Horia Gârbea, preşedintele Filialei Bucureşti – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, face un scurt comentariu, înserat pe coperta IV a cărţii, din care cităm: Ca în muzică, simpla mecanică a lovirii clapelor, se preface în inefabilul unor acorduri dintr-o fugă aptă să mişte, nu corzile instrumentelor, ci simţirea ascultătorilor, prin meditaţii semnificative. Nu este de prisos să recunoaştem că Starostele poeţilor bucureşteni confirmă, astfel, cu semnătura sa, valoarea  literară a versurilor lui Ovidiu M. Curea.