IOAN  VASIU: – Stimată Elisabeta Mondanos, sunteți o importantă și bine-cunoscută Doamnă a Televiziunii Române. Când ați făcut primii ”pași” în TVR?

 ELISABETA MONDANOS : –  Am venit în Televiziunea Română în 1961, prin transfer din învățământ. Am fost profesor de limba și literatura română la școala generală din comuna Ciocănești, județul Călărași. Era o școală cu peste 1.000 de elevi. Eu am predat la clasele a V-a și a VII-a. Am fost angajată în redacția emisiunilor pentru copii, firesc, pentru că aveam experiență în lucrul cu copiii. În 1963, împreună cu Ileana Pop, care lucra la jurnal și cu regizorii Tatiana Sireteanu și Cornel Popa, am primit sarcina de a gândi două programe pentru tineret, pentru serile de joi. Așa au apărut, în 1964, emisiunile „Clubul Tinereții” și „Debuturi”, programe de 60 de minute, în direct, spectacole cu public. Din acel moment, am lucrat în redacția copii și tineret până în 1980.

I.V.: – Câți ani din viața dumneavoastră i-ați dedicat televiziunii?

E.M.: –  Din Televiziunea Română am intrat la pensie în 1997. Am lucrat, deci, 37 de ani. Din 1980 până în 1990, am lucrat în redacția literară, iar după 1990, când s-a înființat redacția culturală, care l-a avut ca redactor-șef pe poetul Ion Budescu și din 1992 pe muzicologul Iosif Sava, am fost realizator de emisiuni și din 1992 și secretar de redacție.

I.V.:-Care sunt cei mai mari oameni de televiziune alături de care ați avut fericita ocazie să lucrați în TVR? 

 E.M.: –  Am avut șansa să lucrez direct cu Tudor Vornicu, care a fost și redactor-șef la redacția literară, și de asemenea cu Octavian Paler, director și apoi președinte al televiziunii. În redacție am fost colegă cu Vartan Arachelian, Mihai Tatulici, Jeana Gheorghiu, Margareta Nistor, Eugenia Vodă, Silvia *****, Dana Drăgan, Daniela Zeca Buzura, Neagu Udroiu, Tudor Caranfil și mulți alții, buni profesioniști și oameni de calitate morală. Au mai lucrat în redacția culturală Ruxandra Garofeanu și Maria Crișan, în rubricile de artă plastică.

I.V.:-Numiți, vă rog, câteva emisiuni pe genericul cărora a fost menționat numele dumneavoastră.

E.M.: – Dintre emisiunile pe care le-am conceput și la care am lucrat au fost „Clubul Tinereții”, prezentator Mariana Mihuț, Florian Pitiș și Valentin Plătăreanu, „Debuturi”, o emisiune de concurs pe diverse discipline culturale, prezentator a fost Ion Besoiu, „Tele-Top”, prezentată de Mihai Cafrița și Octavian Ursulescu, iar apoi de către Petre Magdin, „Bună seara fete, bună seara băieți!”, o emisiune pe care numai eu am făcut-o, prezentată de două cupluri: Adina Popescu cu Carmen Petrescu și Geo Costiniu cu Emil Hossu, „Ce-ți doresc eu ție”, o emisiune de poezie românească cu actori de la cele mai bune teatre bucureștene și nu numai, „Propuneri pentru paradis”, o emisiune realizată împreună cu Sânziana Pop, „Simpozion”, emisiune de cultură generală, nu avea prezentator, era o emisiune de rubrici, „Istoria unei case”, niște filme documentare despre, de pildă, Casa cu Turn din Copou, care era casa lui Mihail Sadoveanu, Muzeul de Artă din Craiova cu muzeograful Rizeanu, Casa Junimea din Iași, Țara Zarandului, adică drumul de la Arad până în Țara Zarandului, istoria Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, Muzeul Național Tehnic „Prof. Dr. Dimitrie Leonida” din Parcul Libertății din București, o emisiune pe care o modera inginerul Liviu Macoveanu. Sunt doar câteva din emisiunile pe care le-am realizat eu.

I.V.:-Prin ce diferă Televiziunea Română de astăzi față de cea dinainte de 1990?

 E.M.: – Diferența între Televiziunea Română de astăzi și cea de până în 1990 e una foarte importantă. Existau programe de televiziune școală, care completau lecțiile din școală cu porțiunile de video, erau lecțiile de limbi străine, ținute de profesori care erau mari specialiști, fiecare în disciplina lui, erau emisiuni de educație muzicală cu cele mai bune orchestre, țineți minte ciclul de prelegeri ale lui Bernstein, erau programe pentru cinefili, ținute de Tudor Caranfil, de educație **** min 1.40 *** . Unde sunt astăzi? Astăzi, unii operatori și redactori s-au trezit cu microfonul în mână fără să știe cum să se adreseze, cum să vărbească în limba română corect. Astăzi, se trag de șiret cu toată lumea. Vedetele se fac prin cunoștințe, nu prin botox. Adevăratele vedete sunt cele care au cultură generală vastă, aproape enciclopedică. Degetele de la mâini îmi sunt suficiente ca să număr profesioniștii din televiziunea de astăzi.

I.V.- De ce ați ales televiziunea și nu o altă profesie? Ați regretat vreodată acest lucru? 

E.M.: – Am alest televiziunea, pe care am iubit-o sacrificând totul, pentru că eu, în 1953, m-am înscris la facultatea de ziaristică. În 1957, ea s-a transformat dintr-o facultate de 5 ani, ca secție la Facultatea de Filosofie, acolo unde este astăzi Facultatea de Drept, la etaj. Mi-a plăcut să cunosc oameni și personalități ale timpului meu. Mi-a plăcut că am bătut țara, făceam două săptămâni de teren pe lună în deplasări și mi-a plăcut să lucrez în echipă, cu sunetist, operator, electrician. O meserie pentru care trebuie să ai chemare, trebuie să ai dragoste. Și azi, la pensie, sunt fericită că am făcut-o! 

I.V.: – Care sunt satisfacțiile sau insatisfacțiile trăite ca urmare a activității desfășurate în decursul anilor la Televiziunea Română ?

E.M.: –  Dacă trec în revistă oamenii cu care am făcut interviuri veți înțelege că în nico altă meserie nu aș fi cunoscut atâtea personalități ale culturii române. Insatisfacțiile sunt legate de cele două ore la program la un moment dat, de restricții de viză, de drumul lung al materialului de la momentul înregistrării la cel al difuzării.

I.V.:-Din ce uniuni sau asociații faceți parte ?

 E.M.: –  Am făcut parte de la înființare din Uniunea Ziariștilor Profesioniști. În timp am renunțat. Sunt membru al Uniunii Cineaștilor din România, cu cotizația la zi, dar din păcate, după plecarea la Domnul a profesorului Mihnea Gheorghiu, cel care a fost președinte al UCIN-ului, nu prea mai există activitate la UCIN. Sala Studio, sala de cinematograf de la Piața Romană, unde noi vedeam filme în premieră și puteam participa la dialoguri e închisă din pricina pericolelor în caz de cutremur. Nu am mai primit invitații la galele UCIN. În general, domnul Laurențiu Damian, cel care este astăzi președinte, nu este prea interesat de soarta membrilor săi. Totul se rezolvă într-un grup restrâns. Nici măcar tradiționalele urări de sărbători sau la aniversări, de Crăciun, de Anul Nou, de Paște, nu le mai primim. Nu mai spun că cei care erau sărbătoriți la rotunjirea unei vârste, la 60, la 70, 75, 80 de ani și așa mai departe, nu mai există. 

I.V.: – Cu ce vă ocupați în prezent ?    

 E.M.: – Acum sunt pensionar. Fac 87 de ani luna aceasta. Îmi vindec rănile. Mai călătoresc când pot, o îngrijesc pe cățelușa mea și pe cei 4 peruși pe care îi am și care îmi fac în fiecare zi revista presei prin gânguriturile lor. Mai gătesc, mai citesc, mai fac schimb de informații cu prietenii pe WhatsApp sau mai nou pe Facebook. Cam asta este activitatea mea de astăzi și mă bucur că în continuare cunosc foarte mulți oameni noi, interesanți și cu un moral bun de exemplu, așa cum sunteți și dumneavoastră, domnule Vasiu și vă mulțumesc pentru răbdarea de a-mi fi luat un interviu.  

                                                             Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR