Maria Gheorghiu s-a născut la 28 august 1963, în orașul Reșița, regiunea Banat (astăzi, în județul Caraș-Severin). A fost căsătorită și are o fiică. A absolvit Liceul (în prezent, Colegiul Național) „Traian Lalescu” din același oraș. A compus și interpretat peste 100 de cântece și a susținut sute de concerte în Canada, S.U.A., Cuba, Danemarca, Norvegia, Spania, Franța, Belgia, Luxemburg, Germania, Austria, Italia, Serbia, Grecia, Ungaria, Ucraina, Bulgaria, România și Republica Moldova. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1984) și „Totuși, iubirea” (1990). A fost invitată în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat albumele „Lacrimi în flăcări” (1995), „Pe la case luminate” (1996 și 2002), „Floare de vârtej” (1998, 1999 și 2007), „Timp netrăit” (2004), „Curcubeu” (2010), „De 20 de ani, «Om bun»” (2013), „Câmp de lavandă” (2017), „Lumea mea” (2023) și o față a altui disc (1997), apărând pe compilațiile „«Om bun». Restituiri folk” – volumul 1 (1995), „Vin colindătorii” (2002), „Folk You 2007” (2008) și „Mamă, vacii noastre nu-i e bine” a Cenaclului „Flacăra” – volumul 11 (2008). Realizează, la postul de radio București FM, emisiunile „Întâlniri capitale” și „În stare de folk” și a redactat, la postul de televiziune TVRM, emisiunea „În căutarea folkului pierdut”. A prezentat proiectul și galele „Folk fără vârstă” și a făcut parte din juriile mai multor festivaluri de muzică folk. A primit, între altele, Premiul I la Festivalul Național Studențesc de Muzică Folk „Baladele Dunării“ de la Galați (1983) și trofeul Festivalului Național de Muzică Folk „Om Bun” (1993).

Maria Gheorghiu (compoziții, texte, voce și chitară) este o remarcabilă cantautoare de muzică folk, care a dobândit notorietatea prin vocea distinctă, stilul cantabil și versurile de calitate. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 5 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.

– Te salut, Maria Gheorghiu!
– Salutare și ție!

– De când te afli pe scenă?
– În 1978, pe când eram în clasa a XII-a, recitam propriile poezii la Cenaclul Atheneum din Reșița. Apoi, am învățat să cânt singură la chitară, după care, în 1984, am fost membră a Cenaclului Flacăra în cadrul a două turnee.

– Cu ce sentiment resimți perioada aceea, după mai bine de 20 de ani?
– Ca să fiu sinceră, pe mine nu cenaclul m-a propulsat; a fost, însă, prima scenă importantă unde am cântat, care mi-a oferit șansa de a mă face remarcată și de a transmite lumii ceea ce simțeam și, cel mai important, a confirmat faptul că aveam ceva de spus la vremea respectivă. Este foarte important să știi că, în afara ta, și altcineva are încredere în tine și consideră că ești în stare să transmiți oamenilor un mesaj. Cât am fost acolo, m-am familiarizat cu atmosfera și chiar cu „milităria” cenaclului; pentru mine, a fost o școală de viață, unde am învățat multe lucruri care mi-au folosit mai târziu.

– Ce influență a avut cenaclul asupra tinerei generații?
– O, a fost una extraordinară! Faptul că, mai mult decât orice pe lume, îmi doream să cânt pe scena aceea spune totul. Pe atunci, pentru mine nu mai exista nimic altceva, deși, exact în aceeași perioadă, activam în cadrul unui foarte bun cor de cameră, Miorița, care repurtase succese în străinătate. Am renunțat la un festival internațional la Arezzo [oraș italian] și la un turneu în Italia, unde nu mai fusesem niciodată, într-o vreme când era foarte dificil să pleci din țară, numai pentru a fi prezentă la cenaclu, căci a fi fost în interiorul acelui fenomen era ceva nemaipomenit.

– Îți mulțumesc pentru acest dialog și îți doresc succes în continuare!
– Și eu îți mulțumesc pentru că m-ai căutat.

Florin Bălănescu