Vali Șerban s-a născut la 20 octombrie 1953, în satul Câmpeni, comuna și raionul cu același nume, regiunea Cluj (astăzi, oraș în județul Alba). Este căsătorit și are o fiică și un fiu. A absolvit Liceul (în prezent, Colegiul Național) „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia. A fost solist vocal al formației pop-rock „Tinerii” din Alba Iulia (1969-1972). A compus și interpretat mai mult de 100 de cântece și a susținut peste 1.800 de concerte în țară. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1977-1985) și „Totuși, iubirea” (din 1990). A fost invitat în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat albumele „20 de ani” (1998), „Ultimul lup” (2005) și „Mie însumi” (2012), apărând pe compilațiile Cenaclului „Flacăra” volumul 2 (2006) și volumul 4 – „Totuși, iubirea” (2007), ca și pe culegerea „Totuși, toamna” (2019). A realizat, la postul de radio „Reîntregirea” din Alba Iulia, emisiunea de muzică folk „Ziua de mâine” (2001-2019) și a inițiat Festivalul-Concurs Național de Muzică Folk „Ziua de mâine” de la Alba Iulia (2005). Este maestru de ceremonii al Cetății „Alba Carolina” (din 2006), autorul volumului „Istoria unui vis – O poveste subiectivă a Cenaclului «Flacăra»” (2014) și coautorul cărții de interviuri „Taifas cu menestreli” (2015). A primit, între altele, Premiul pentru cel mai bun cântec (1981), Marele Premiu (1981) și Premiul pentru consacrare (1983) ale Cenaclului „Flacăra”, precum și Premiul pentru întreaga activitate al Festivalului Național de Muzică Folk „Om Bun” (2006).

Vali Șerban (compoziții, texte, voce și chitară) este un cunoscut și apreciat cantautor de muzică folk, care s-a distins prin expresivitatea vocală, originalitatea stilului și sensibilitatea interpretativă. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 10 octombrie 2005, de la domiciliul său din satul Șeușa, comuna Ciugut, județul Alba.

– Te salut, Vali Șerban!

– Și eu te salut!

– Când ai fost membru al Cenaclului „Flacăra”?

– Am activat între mai 1977 și iunie 1985, deci opt ani calendaristici.

– Unde ai debutat?

– Pe Câmpia Libertății de la Blaj, la 2 mai 1977.

– Îți amintești spectacolul acela?

– N-aș putea să-l uit vreodată; când am urcat pe scenă și am văzut în fața mea 40.000 de oameni, mi-am spus: „Șerbane, până aici ți-a fost!” Și nu numai pentru că era atâta amar de lume acolo, ci și fiindcă mă aflam într-un cadru atât de important – debutam la Cenaclul Flacăra, adică pășeam în folkul mare.

– Tu ai reprezentat Ardealul sau muzica din regiunea aceea?

– Nu, n-am vrut să reprezint o anumită parte a țării; vrând-nevrând, însă, venind de acolo, am fost legat mai mult de Transilvania decât de alte zone. Cântecele mele se referă și la alți eroi sau la alte locuri de însemnătate istorică, dar am cântat, mai ales, despre dragoste și prietenie. Erau, atunci, unele exigențe de ordin politic și naționalist, pe care le detest astăzi; naționalismul este cel mai păcătos și mai păgubos dintre toate sentimentele, pentru că îți fură mințile. Trebuie să fii demn și vertical și să ai noțiunea patriotismului curat și licit.

– Una peste alta, ce a reprezentat cenaclul pentru tine?

– Pentru mine, a însemnat Vali Șerban. Cel pe care îl întrebi acum s-a născut, a crescut, s-a format și – în măsura în care sunteți de acord – s-a consacrat acolo; deci, până la dispariția sa, cenaclul a reprezentat totul în privința evoluției mele muzicale. Apoi, am reușit să adun ceea ce-mi mai rămăsese din tărie și din forța de creație, ducând mai departe ceea ce am învățat și am devenit pe scena aceea.

– Ce crezi că a supraviețuit și va rămâne din Cenaclul „Flacăra”?

– Rămân visul, înălțimea și nopțile de încrâncenare poetică și muzicală, care, din păcate, nu cred că se vor mai repeta vreodată. Dar rămân, mai ales, un gen muzical și speranța că, în ziua de mâine, va urma generația a patra de artiști ai muzicii folk.

– Îți mulțumesc pentru acum și pentru atunci.

– Și eu îți mulțumesc pentru că te-ai gândit la mine.

Florin Bălănescu