Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

„«Din acest moment, eu comand aici!»”

Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Eugen Șendrea ; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.


Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul „Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre invazia Cehoslovaciei, la 21 august 1968, de către trupe ale Tratatului de la Varșovia, pentru înăbușirea programului de liberalizări și reforme politice cunoscute sub numele de Primăvara de la Praga (Operațiunea „Dunărea”), mi-a vorbit într-un interviu realizat la 31 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, cum s-a desfășurat invadarea Cehoslovaciei în anul 1968?

– La 20 august, ora 21,30, pe Aeroportul Internațional Ruzyně [astăzi, Václav Havel] din Praga a sosit cursa curentă Varșovia – Praga. Din avionul tip Il[Ilyushin]-18, au coborât 80 de turiști sovietici, care s-au dispersat instantaneu în aeroport, fără a-l părăsi. Nimeni nu i-a controlat, dar, dacă ar fi făcut-o, s-ar fi aflat că, sub haine, aveau arme. După 15 minute, un alt aparat de zbor, de același tip, a cerut și primit aprobarea de aterizare, sub pretextul de defecțiune la bord. Imediat, a aterizat, fără aprobare, un al treilea avion similar. Conducerea aeroportului a fost luată ca din oală. În câteva minute, aeroportul a fost blocat, asigurând doar aterizarea avioanelor militare ce transportau trupe și tehnică de luptă. La ora 23,25, generalul-locotenent [Alexandr Ivanovici] Iamșcikov [comandantul trupelor sovietice dislocate la Praga] s-a prezentat la ministrul cehoslovac al Apărării [generalul-colonel Martin Dzúr], aflat în ședință, și i-a strigat: „Din acest moment, eu comand aici!” Cu o rapiditate extraordinară, „turiștii” și „delegațiile” sovietice care veniseră cu zece zile înainte au ocupat principalele obiective din Praga. Concomitent, au pătruns, din mai multe direcții, trupe terestre și de aviație sovietice, poloneze, maghiare și bulgare, precum și specialiști est-germani – în total, circa 480.000 de militari și aproximativ 6.300 de tancuri și 800 de avioane. Au fost uciși 137 de civili și răniți alți 500.

– Care a fost răspunsul NATO?

– Pentru a preîntâmpina orice surpriză, Alianța Nord-Atlantică a hotărât să-și întărească unitățile militare din Germania Federală, în special din preajma graniței cu Cehoslovacia, transportând în această regiune încă 18 divizii. În același timp, comandamentul suprem al organizației a recomandat Flotei a 6-a americane din Marea Mediterană să ia măsuri comune cu flotele turcă și greacă pentru ca, în caz de nevoie, să poată acționa împotriva flotei sovietice din Marea Mediterană și Marea Neagră.

– Cum a reacționat România?

– La 20 iulie 1968, s-a ținut, la București, o ședință de analiză a stadiului acțiunii „Badea” privind prevenirea unei invazii în țara noastră. Iată ce s-a consemnat atunci, între altele: „Uniunea Sovietică este îngrijorată pentru faptul că situația din Cehoslovacia ar putea constitui un exemplu de urmat de către celelalte țări socialiste. […] În ciuda dorinței guvernului cehoslovac, organizarea manevrelor militare a adus pe teritoriul acestei țări circa 40.000 de militari. […] Ambasada Uniunii Sovietice a fost întărită cu mulți ofițeri de informații, însuși ambasadorul fiind cunoscut cu un îndelungat stadiu în domeniu. […] Sunt ofițeri de informații semnalați că stau de peste două luni la Praga. […] Există pericolul ca aproximativ 5.000 de comuniști care se situează în fruntea procesului actual de democratizare să fie arestați de către sovietici. […] Au fost aduși încă 5.000 de soldați, sub pretextul de a repara tehnica de luptă. […] În perioada de pregătire a invaziei, elemente special instruite au împrăștiat, în Bulgaria, zvonuri cum că România ar avea trupe instruite pentru a ocupa Cadrilaterul. […] În aceeași perioadă, în Ungaria s-a intensificat activitatea iredentistă. […] La granița de nord-est a României și în imediata ei apropiere, au fost concentrate trupe de diferite grupuri de arme, cu un efectiv de circa 235.000 de militari, dispuse astfel, după statul lor major: Odessa – 80.000, Kiev – 80.000 și Lvov – 75.000. Concomitent, nave speciale de debarcare și desant maritim staționau în dreptul Dunării și al litoralului românesc. […] În același timp, mari unități maghiare s-au deplasat spre granițele țării noastre. […] În ultima decadă a lunii august, s-a făcut o deplasare masivă de trupe în partea de nord-est a Bulgariei, spre frontiera cu România, unități de pontonieri, geniu, pionieri, infanterie și artilerie motorizată și reactivă fiind concentrate în zonele Tolbuhin [în prezent, Dobrici], Ruse și Șumen. […] În momentul declanșării invaziei, în Cehoslovacia se afla, de la 20 august, o grupă formată din trei ofițeri români, condusă de generalul-maior Paul Cheler, blocați de militarii sovietici în cazarma unității din Malado.” Aceștia vor reuși să scape, la 22 august, și să se înapoieze în țară. Conducerea țării noastre a protestat împotriva invadării Cehoslovaciei de către forțe armate din cinci state membre ale Pactului de la Varșovia, România și Albania fiind singurele țări din această organizație militară care nu au luat parte la invazie.

– Ce s-a întâmplat la Bacău?

– Militarii activi au fost consemnați în cazărmi, iar permisiile și concediile au fost suspendate, toți fiind în stare generală de alarmă. În schimb, populația civilă nu a fost avertizată. A început o așteptare chinuitoare, în care secundele se scurgeau greu. Totuși, în ziua de 21 august s-a aflat câte ceva din ceea ce se întâmplase în Cehoslovacia. La ora 14,00, au apărut inexplicabile întreruperi în rețeaua electrică, iar stația locală de radioficare și-a întrerupt emisiunea. Centrul orașului, altădată animat, a devenit pustiu. La Cinematograful Tineretului, rula filmul Festivalul Charles Chaplin; pe la mijlocul proiecției, aceasta s-a întrerupt, după care au urmat momente de așteptare și neliniște. Cineva din conducerea cinematografului le-a spus spectatorilor să plece acasă pentru că filmul nu va mai rula. În acele zile, fără a fi împinsă de la spate, populația civilă a orașului a hotărât să lupte contra sovieticilor. Oamenii s-au organizat pe cartiere, străzi și grupe de atac, dotați cu arme, cuțite, topoare sau sticle incendiare. Elevii de liceu și studenții erau gata să lupte ca voluntari, dar, din fericire, după câteva zile, totul a reintrat în normal.

Florin Bălănescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania