IOAN  VASIU: – Ne cunoaștem de mulți ani și îmi amintesc cu drag de multele manifestări la care erai prezentă, având de fiecare dată un aparat de fotografiat în mâini. Când și la ce publicație ai debutat, ca fotoreporter ?

MIRELA  POPA: – Din capul locului vreau să vă  mărturisesc că mă simt onorată să răspund  pentru acest interviu, cu atât mai  mult cu cât implică oarecum cariera mea profesională. Debutul meu în aceasta frumoasă profesie a fost după ce am participat la un concurs de fotografie inițiat de cotidianul  județean  „Cuvântul Liber”, din Deva, unde am obținut  locul doi, iar mândria mea cea  mare era că am concurat  doar cu băieți și nimeni nu se aștepta ca o ”mână de fată”  să realizeze fotografii, eu zic, de calitate. Colectivul redacțional a fost  surprins când am venit la premiere.
Nu după mult timp, la începutul primăverii anului 1995, am aflat despre angajări la o nouă publicație, în județul Hunedoara. Regretatul  jurnalist  hunedorean, Mircea Lepădatu, a reușit să contureze un colectiv de câțiva tineri entuziaști și așa am ajuns să  fac  parte din redacția publicației  bisăptămânală, „Oglinda”, patronată de editura Guttenberg, din Deva.

I.V.:  – Ce te-a făcut să îmbrățișezi această meserie frumoasă, de fotograf ?
M.P.: – Am terminat liceul agricol, la Ilia, în anul 1990. Aici, e o poveste lungă pentru că mi-a plăcut viața la țară, am vrut să lucrez, în sere, visam la inginerie în peisagistică – spun ca o paranteză, mi-a plăcut foarte mult filmul „Buletin de București” și seria  filmelor Toamna, Primăvara și Iarna Bobocilor, unde era relatată viața oamenilor de la țară, cu munca și trecerea spre modernism, dar cum revoluția m-a prins în ultimul an de liceu, posturile pentru tinerii abia ieșiți de pe băncile școlii erau foarte puține, în domeniul agriculturii, pentru că întreprinderile și cooperativele  agricole erau pe cale de dispariție. În timp ce, am primit totuși o repartiție, undeva prin comuna Pui, am întâlnit o persoană, care mi-a povestit  ceva despre fotografie. Eu la acea vreme habar nu aveam cum se face o poză, nu știam nimic despre  aparatele foto. Și m-a convins să încerc să dau admitere la școala postliceală  de fotografi de la UCECOM București. Și după ce am terminat liceul la Ilia, m-am trezit studiind  doi  ani, în Grozăvești, la București. În cadrul cursurilor am  descoperit  ce înseamnă  să  faci  o poză, tehnică, fizică, chimie, compoziție, lumini, stilistică și multe alte elemente, cu alte cuvinte, drumul imaginii pe care ai surprins-o, să se fixeze pe o bucată de hârtie. Fiind centru universitar, am avut ocazii să particip la diferite saloane, simpozioane și vernisaje de profil. Am  avut  profesori  buni, aș aminti pe profesorul Constantin Văduva, membru al Asociației Fotografilor Profesioniști din România, autor în reviste de profil și Mihai Musceleanu, un tip carismatic, inginer optician de profesie, autor a mai multor cărți și publicații de profil, iar ce m-a pasionat  cel mai mult , stând la baza  lucrării de licență, a  fost  fotografia  de  presă. La București, mi s-a ivit și unica ocazie să lucrez  la un ziar central,  se numea „24 de Ore”, dar m-am întors acasă…Mai trebuie să spun că am absolvit mai târziu și Facultatea de Jurnalism la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, cursuri la distanță.

I.V.: – Ai regretat cândva că nu ai practicat o altă profesie ?
M.P.: – Da, desigur!  Cel mai mult mi-a plăcut gimnastica. Când eram la școala generală, au venit în clase antrenori de la școala  de gimnastică să facă „recrutări”. Am fost aleasă din prima, dar părinții nu au vrut să mă lase, au venit chiar și acasă să-i  convingă, însă  fără  succes. Asta a fost prima mea dorință să fiu gimnastă și cred că eram bună. O a doua variantă ar fi fost  cariera militară, dar  din cauza înălțimii nu am avut nici o șansă.

I.V.: – Te rog să amintești publicațiile la care ai lucrat în decursul anilor.
M.P.: – Ziarul Oglinda a fost prima publicație în care am activat  ca  fotoreporter,  apoi am lucrat la ziarul de anchetă „Gazeta de Hunedoara”, am colaborat cu ziarul Informația din Valea Jiului, la ziarul „Vorba”, din Orăștie, la publicația „Dialog Sindical”, am lucrat la o revistă de publicitate, tot în marketing am lucrat și la televiziunile locale și la alte publicații ocazionale. În prezent, activez  în mediul  on-line, în cadrul trustului Media Press, pe site-ul Replica InfoHD.

I.V. : – Ai numărat cumva câte fotografii realizate de tine au fost reproduse, în decursul anilor, în presa timpului ?
M.P.: – Niciodată, dar poate voi avea ocazia să fac o expoziție!

I.V.: – Între presa tipărită și presa online, care-ți place mai  mult ?
M.P.: – Îmi e foarte dor de mirosul revelatorului, de imaginea  latentă… Era așa o magie, în camera obscură din  laboratorul  foto, de la developatul  filmului, până la developarea  hârtiei  fotografice, treceai prin mai multe stări de la bucurii la eșecuri!  În anii de început  serviciul  trebuia făcut atât  pe  teren  cât  și în laborator, apoi redacție. Era solicitant. Vremurile acelea au apus, tehnologia  a  avansat, și  e în continuă  schimbare, timpul e cel mai mare dușman și vrem, nu vrem, trebuie să ne adaptăm.

I.V.: – Prin ce diferă fotografia artistică de fotografia pentru presă ?
M.P.: – Prin dinamism!  În fotografia de presă se reflectă lumea  reală, unde  fotoreporterul  transpune  momentul  acțiunii  cu mesajul, care trebuie să ajungă la cititor, să fie ancorat  în realitate. Astăzi, toată lumea face fotografii, tehnologia oferă o serie de oportunități, dar fotografia de presă este într-o altă dimensiune, face punte cu momentul, locul și subiectul  fotografiat, în așa fel încât, atunci când vezi fotografia, aceasta trebuie să facă un corp comun cu  titlul articolului și relatarea știrii. De foarte multe ori, detaliile fac diferența  și  modifică  mesajul.
Față de aceste elemente punctuale, fotografia artistică exprimă în primul rând estetica imaginii, tehnica și lumina având  un rol esențial.

I.V.: – Ce alte pasiuni reușesc să-ți umple timpul liber ?
  M.P.: –  Cu grădinăritul încă mă ocup, iar pandemia mi-a adus un cățel, pe Matilda!    

                                         Interviu de Ioan Vasiu /UZPR