O FOTOGRAFIE A LUI EMINESCU DE LA MĂNĂSTIREA NEAMŢ

     În cei 124 de ani care au trecut de la moartea celui mai mare poet român- Mihai Eminescu- s-au realizat o sumedenie de lucrări plastice, picturi, gravuri şi desene, cărţi poştale ilustrate, timbre şi alte materiale filatelice, Ex-libris-uri, medalii şi insigne, calendare şi alte tipărituri care s-au inspirat din cele patru fotografii rămase de la poet.

1.Fotografia din 1869, realizată la Praga de pictorul fotograf Jan Tomas.
2.Fotografia din 1878, realizată în atelierul lui Frantz Duschek din Bucureşti.
3.Fotografia din 1884, atribuită fotografului Nestor Heck din Iaşi.
4.Fotografia realizată în 1887 în atelierul lui Jean Bielig din Botoşani.

În decursul anilor s-au mai descoperit şi alte fotografii unde se regăseşte şi Mihai Eminescu, chiar dacă unele dintre ele sunt contestate. O astfel de fotografie este cea pe care Octav Minar o publică în ,,Albumul comemorativ” din 1909, intitulată ,,Fotografia lui Mihai Eminescu de la Mănăstirea Neamţ”.

În anul 1909, Octav Minar publică o fotografie a lui Mihai Eminescu intitulată ,,Ultima fotografie a lui Eminescu facută la Mănăstirea Neamţului”, pe care o avea, împreună cu multe scrisori şi manuscrise rămase de la Eminescu şi Veronica Micle.

Atât George Călinescu cât şi Şerban Cioculescu afirmă că această fotografie este un fals, făcut prin aplicarea ultimei fotografii a poetului, făcută la Botoşani în 1887, peste o  fotografie a unei alte persoane. Deoarece Octav Minar a avut la dispoziţie multe documente rămase de la Mihai Eminescu, se pune întrebarea de ce ar fi falsificat o fotografie cu Eminescu? Poate că această fotografie există în realitate. Mărind cele două fotografii, se poate obseva că, între ele există deosebiri, atât ca dimensiune cât şi ca poziţie a capului. Dacă în fotografia din 1887, făcută la Botoşani, privirea este spre înainte şi puţin ridicată, în cea prezentată de Octav Minar, privirea poetului este înclinată spre pământ. Diferă şi dimensiunea mustăţilor, iar ovalul feţei este mai alungit în fotografia făcută la Botoşani.

Nu cred că această fotografie a fost realizată la mănăstirea Neamţ din mai multe motive. În primul rând, aici la mănăstire nu erau condiţii şi clientelă care să justifice existenţa unui fotograf. Pe cine să fotografieze acesta dacă ar fi existat, pe nebunii din spital sau pe călugării din mănăstire?

Chiar dacă ar fi venit un fotograf la ospiciu, Eminescu nu se putea fotografia şi nici nu ar fi vrut fiind bolnav, prost imbrăcat şi nici nu avea nici banii necesari. Când a ieşit din ospiciu a trebuit să-i trimită Morţun 100 de lei ca să-şi cumpere haine şi căciulă. Cân a fost adus la mănăstire, pe 8 noiembrie 1886 (de ziua sa onomastică), el şi-a pierdut geamantanul cu lucruri pe drum. În fotografie se observă că Eminescu era bine îmbrăcat (halat, fular, papuci), ceea ce nu era posibil.

Dacă era să se fotografieze o făcea atunci când a fost vizitat de Ion Creangă sau Vlahuţă, sau  în ultima săptămână împreună cu Gheorghe Bojeicu, cu care a petrecut ultimile zece zile de detenţie.

Un alt motiv este vegetaţia, ce se vede din fotografie, foarte dezvoltată (copacii au frunze mari şi bogate) care indică o lună de vară şi nu de primăvară timpurie, când vegetaţia la munte era puţin dezvoltată. În cel mai bun caz,  la început de aprilie, copacii nu puteau să fie decât înmuguriţi. Se ştie că pe 10 aprilie Eminescu pleacă împreună cu Bojeicu spre Botoşani.

Ar exista câteva ipoteze, referitoare la realizarea acestei fotografii, pe care le expun mai jos.

1. Fotografia ar fi putut fi realizată la Botoşani dupa venirea lui Eminescu din Staţiunea Hall, de la tratament, în luna septembrie 1887, când el se simtea mai bine. În apropierea casei unde locuia cu Harieta era un parc unde se spune că ieşea la plimbare. Parcul fiind foarte aproape de casă, el putea ieşi în papuci şi halat. Fiind un parc public este posibil ca fotograful J. Bielig să fi obişnuit a face fotografii celor ce se plimbau în parc, deci şi lui Eminescu, mai ales că şi atelierul lui era aproape, în clădirea teratrului vechi.

2. Fotografia ar fi putut fi realizată, în luna august 1887, la băile de la Hall, unde Mihai Eminescu a fost  la tratament şi unde se putea fotografia, fotografie realizată pentru familia Ştefan Emilian din Iaşi, binefăcătorii săi.

3. O altă posibilitate este ralizarea fotografiei la Odesa, în august 1885, când Eminescu se afla la tratament pentru ulceraţiile de la picioare, unde s-a fotografiat împreună cu doctorul Iachimowicz. De altfel, el s-a fotografiat cu medicul său curant şi fotografia acesta a fost în posesia lui Slavici. Multe din lucrurile poetului, deci şi fotografiile au rămas la Slavici, în 1883 după îmbolnăvirea poetului.

Ioan Slavici, mărturiseşte într-o scrisoare către Valeria Micle- Sturza, că a avut de la Eminescu, încă şase fotografii care sunt necunoscute până în prezent: ,,Mărturisesc şi nu mă dau înapoi că am primit…de la sora dvs. (de la Virginia Gruber, a doua fiică a Veronicăi Micle) un număr de cinci fotografii care mă leagă de Eminescu…Având şi astăzi aceste daruri preţioase, îmi fac datoria să le amintesc: o fotografie din 1881 în care mă aflu eu, Candiano Popescu şi Eminescu la Ploieşti, un bust Eminescu tânăr, un alt bust Eminescu, o fotografie din 1888, a mamei dvs. cu Eminescu la Botoşani şi ultima poză l-a prins pe Eminescu cu dr. Iachimowicz, la Odesa, în anul 1885” (Ioan Slavici- Scrisoare datată ,,mai 1909” către Valeria Micle- Sturza ).

      Deci, a existat o fotografie a lui Eminescu împreună cu Slavici şi Candiano Popescu făcută la Ploieşti, o fotografie a lui Eminescu făcută la Odesa împreună cu doctorul Iachimowicz şi o fotografie a lui Eminescu împreună cu Veronica Micle, făcută la Botoşani în 1888, probabil de către Jean Belig.

Aceste fotografii, despre care Ioan Slavici spune că le-a avut, au rămas la urmaşii săi, unul din cei şase copii ce i-a avut Slavici din a doua căsătorie cu Eleonora Tănăsescu şi, probabil, s-au transmis la urmaşii lor. S-ar putea ca aceste fotografii să nu fi fost distruse şi, poate în viitor vor fi găsite. Ar îmbogăţi, în mod fericit, iconografia eminesciană cunoscută până în prezent.