Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

„Pentru noi, cenaclul a fost un suflu patriotic revelator.”

Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Victor Buruiană; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.


Victor Buruiană s-a născut la 29 aprilie 1959, la Chișinău, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). Este un cunoscut cantautor de muzică folk, chitarist, orchestrator, inginer de sunet, realizator și prezentator de emisiuni de radio și de televiziune. A fost căsătorit și are un fiu. A absolvit Facultatea de Dispozitive Semiconductoare a Institutului Politehnic (în prezent, Universitatea Tehnică a Moldovei) din Chișinău. A fost membru al formațiilor Furtuna (1977-1983), Contact (1984-1988), Noiembrie (1993) și Clepsidra (1999-2002). A organizat și prezentat Festivalul Național de Muzică Folk „Galbenă Gutuie”de la Chișinău (1991-1997). A susținut sute de recitaluri în Republica Moldova, U.R.S.S. și România și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat 12 albume muzicale și apare pe mai multe compilații. A primit mai multe premii naționale și internaționale, precum și Ordinul „Ștefan cel Mare”, gradul al III-lea, al Mitropoliei Basarabiei. A fost membru fondator (din 1989) și președinte (din 1991) al Asociației Folkiștilor din Moldova și este membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova (din 2022).

Victor Buruiană (compoziții, texte, voce și chitară) este un nume de rezonanță în muzica folk din Basarabia, care s-a impus prin calitatea compozițiilor, textelor și orchestrațiilor, precum și prin timbrul vocal distinct și maniera interpretativă originală. Despre Cenaclul Totuși, iubirea, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 19 octombrie 2005, de la domiciliul său din Chișinău.

– Te salut, Victor Buruiană!
– Și eu te salut!

– Care a fost contribuția ta la Cenaclul „Totuși, iubirea”?
– Am cântat de două ori – o dată individual și altă dată împreună cu fosta mea soție, Inga Druță, cu care am alcătuit un duet de muzică folk.

– A fost o experiență deosebită?
– Și da, și nu. Pe de o parte, în fața unui public foarte numeros și alături de artiștii pe care-i veneram dinainte, am fost copleșit de aceeași emoție cu care ascultam la Radio București, joi seara, emisiunea cenaclului [Radiocenaclul „Flacăra” – valori ale muzicii tinere], ce a avut asupra noastră un puternic impact patriotic, fiecare ediție fiind înregistrată și transmisă de la unii la alții. Era unica sursă de acest gen, fiindcă aici se puteau asculta doar Radio Moscova, neinteresant pentru noi, și Radio Moldova, care era foarte prost; de aceea, practic, toată lumea urmărea Radio București. Totul părea foarte bine și frumos, pentru că nu înțegeam unele lucruri pe care le auzeam. Pe de altă parte, însă, senzația pe care am avut-o atunci când Adrian Păunescu a venit la Chișinău a fost diferită – mai ales privind din interior. Pe mine, m-a afectat foarte mult faptul că eram mereu întrerupt de conducătorul cenaclului, care declama versuri în timp ce cântam; ori eu nu pot evolua în aceste condiții, fiindcă trebuie să mă concentrez asupra pieselor, și mi-a fost foarte greu. Din discuțiile cu membrii cenaclului, care-mi sunt prieteni sau cunoscuți, am aflat că toți au aceeași senzație. Unii dintre ei sunt acolo de zeci de ani și, până în ziua de astăzi, ies enervați după fiecare spectacol.

– Ce importanță crezi că a avut această manifestare pentru publicul basarabean?
– Am putut asculta și alte versuri decât cele pe care le găseam la noi, am aflat și alte idei, pe care, aici, nu le puteam rosti decât la bucătărie. Pentru unii dintre voi, cei de acolo, poate a fost o mișcare enervantă de la un moment dat, dar, pentru noi, a fost un suflu patriotic revelator.

– Toți basarabenii au avut aceeași percepție?
– În special intelectualitatea și studențimea au primit cenaclul așa cum am spus, fiindcă înțelegeau că românismul se referă și la noi.

– Dacă ai mai fi invitat, ai mai cânta în cenaclu?
– Probabil că nu.

– Îți mulțumesc pentru gândurile tale.
– Și eu îți mulțumesc pentru că m-ai căutat.

Florin Bălănescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania