Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Vanghele Gogu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Vanghele Gogu s-a născut la 18 martie 1968, la Brăila. A fost căsătorit și are un fiu. A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Hyperion” din București. A lucrat ca ofițer în cadrul Ministerului de Interne până în anul 2022, când s-a pensionat. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1984-1985) și „Totuși, iubirea” (din 1990). A susținut peste 1.500 de recitaluri și a efectuat turnee în Spania, Belgia, Luxemburg, Germania, Italia, România și Republica Moldova. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat compact-discul „Ninsoarea de adio” (2021) și a apărut pe caseta audio „Capul de la Torda” a Cenaclului „Totuși, iubirea” – volumul 5 (1997) și pe compact-discul „Front fără învingători” al Cenaclului „Flacăra” – volumul 12 (2008). A primit mai multe premii ale celor două cenacluri, precum și altele la diferite concursuri și festivaluri de muzică folk.

Vanghele Gogu (compoziții, texte, voce și aromonică) este un cunoscut și îndrăgit interpret al folclorului aromânesc, care s-a remarcat și prin creații proprii de muzică folk. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 4 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.

– Te salut, Vanghele Gogu!
– Și eu te salut!

– Când ai activat în Cenaclul „Flacăra”?
– Am debutat la 4 februarie 1984, când aveam 16 ani, într-o preselecție care a avut loc la Brăila; apoi, am participat în mod constant la spectacole până la desființarea cenaclului, în 1985 [la 15 iunie].

– Ce ai adus nou pe scena aceea?
– Colegii mei spuneau că sunt pata de culoare a cenaclului. Piesele pe care le cântam în limba aromână, acompaniat de armonică, erau o combinație de stiluri și au fost foarte bine primite. Ulterior, a avut același succes și compoziția mea pe versurile lui Adrian Păunescu Scrisoarea de adio.

– Îți vine în minte vreo întâmplare mai deosebită din acei ani?
– Numai una? Hai să-ți povestesc o scenă petrecută la Deva. Eram cel mai mic din cenaclu și cu toții aveam un program foarte sever: trebuia să repetăm, să ne odihnim și să fim cuminți. În noaptea aceea, pe la ora 2,00, colegii mei mai mari m-au trimis să aduc o ladă de bere; am mers la bar, am luat-o și, când să cobor cu ea din lift la etajul al doilea, am dat nas în nas cu… boss [Adrian Păunescu]! „Ce faci cu lada asta, Vanghele?” „Ce să fac? O… duc înapoi!” Și, într-un minut, lada era acolo de unde o luasem. Când m-am întors în cameră cu mâna goală, veteranii m-au luat la rost: „Unde-i berea, Vanghele?” „Păi… la bar!” „Cum… la bar?” „Vă explică boss!” Trei zile, toți l-au ocolit pe șefu’ și nu s-au mai întâlnit cu el decât în scenă!

– Cum ai caracteriza, în câteva cuvinte, Cenaclul „Flacăra”?
– Un fenomen irepetabil!

– Îți mulțumesc pentru dialog și îți doresc mult succes în continuare!
– Îți mulțumesc și eu.

Florin Bălănescu