Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto:Mihaela Popescu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Mihaela Popescu (actualmente, Mărginean) s-a născut la 5 iunie 1958, la Dorohoi, raionul cu același nume, regiunea Suceava (în prezent, în județul Botoșani). Este căsătorită și are două fiice. A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și lucrează ca avocat în orașul natal. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1976-1977, 1981-1984) și „Serbările «Scânteii tineretului»” (1985). A compus peste 50 de cântece, a susținut sute de recitaluri în S.U.A., Germania, Ucraina, România și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitată în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Este prezentă pe triplul disc long play „Cenaclul «Flacăra» în concert” (1982) și pe compact-discurile „Ursul românesc” – volumul 3 (2007), „Oameni de zăpadă” – volumul 6 (2007), „Noaptea marii beții” – volumul 10 (2008) și „Front fără învingători” – volumul 12 (2008) ale cenaclului „Flacăra”. A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri de muzică folk.

Mihaela Popescu (compoziții, texte, voce și chitară) este o cunoscută și apreciată cantautoare de muzică folk, remarcată mai ales prin calitățile vocale de excepție. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 10 octombrie 2005, de la domiciliul său din Suceava.

– Te salut, Mihaela Popescu!
– Și eu te salut!

– Când ai avut primele întâlniri cu publicul?
– Pe la începutul anilor ’70, am cântat muzică populară, în special folclor din Bucovina, evoluând şi pe scena Casei de Cultură din Suceava. Totodată, am activat şi într-un cor, cu care am participat la mai multe concursuri. Am luat și lecţii de mandolină, după care am studiat chitara clasică la Școala Populară de Artă (astăzi, Ion Irimescu) din oraș. Cântam cu fiecare prilej care mi se oferea – la serbările şcolare sau la cenaclurile literare.

– În ce ani ai evoluat în Cenaclul „Flacăra”?
– Am fost în două perioade distincte: 1976-1977 și 1981-1984, cu unele intermitențe, pentru că, în cea de-a doua etapă, eram studentă și nu puteam să merg tot timpul cu ei.

– Avocatură ți-a trebuit…
– Profesia asta e moștenire din familie; am urmat-o și eu, și fiica mea cea mare, care e studentă tot la Drept.

– Care era atmosfera din cenaclu?
– Incomparabilă! Cu entuziasm și trăiri intense, cu tinerețe și plete în vânt, cu lacrimi, ură și iubire, cu plecări și reveniri, cu nesomn și satisfacții imense, cu turnee nesfârșite, talente uriașe și foarte mulți spectatori iubitori de frumos. Atmosfera era extrem de lejeră, deși trăiam într-o perioadă plină de interdicții și frustrări. Adolescența multora a fost marcată profund de spectacolele de atunci prin mentalitatea distinctă pe care acest fenomen unic reușea să le-o insufle. Publicul se manifesta liber, cânta cu noi și, de multe ori, ne însoțea dintr-un oraș în altul; am întâlnit foarte mulți fani, cum s-ar spune în limbaj actual, extrem de devotați, care veneau după noi în turnee.

– Ce anume crezi că ți-a adus succesul?
– În primul rând, probabil calitățile vocale; vocea mea avea un ambitus destul de mare și penetra direct auzul spectatorilor. Apoi, mesajul pieselor mele și modul în care le compuneam, bazat pe filonul folcloric bucovinean, cu prelucrări populare din zonă și nu numai.

– Intenționezi să editezi și un album?
– Voi scoate, negreșit, un disc cu colinde și compoziții proprii.

– Îți mulțumesc pentru aceste amintiri.
– Și eu îți mulțumesc!

Florin Bălănescu