Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Petronela Baldovin; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Petronela Baldovin s-a născut la 21 iunie 1952, la Iași. A fost căsătorită și are doi fii. A absolvit Școala de Muzică și Arte Plastice (astăzi, Colegiul Național de Artă) „Octav Bancilă” din același oraș. A fost membră a grupului folk ieșean Estudiantina (1971-1979) și a cenaclurilor „Moldavia” din Iași (1975-1979) și „Flacăra” (1975-1976). A susținut sute de spectacole în România, Grecia și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitată în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri de muzică folk.

Petronela Baldovin (compoziții, voce și chitară) este o cunoscută cantautoare din primele generații de muzică folk, a cărei voce a dat culoare și personalitate pieselor pe care le-a interpretat. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 19 octombrie 2005, de la domiciliul său din Iași.

– Te salut, Petronela Baldovin!
– Și eu te salut!

– Când ai cântat în Cenaclul „Flacăra”?
– Alături de grupul Estudiantina, am debutat pe scena aceea în cadrul Festivalului de toamnă Flacăra din 1975, care a avut loc la Galați. A fost o atmosferă extraordinară, chiar incendiară, întreținută de peste 5.000 de spectatori, care au cântat împreună cu noi. Apoi, am mai evoluat la Festivalul de toamnă Flacăra din 1976, desfășurat la Iași.

– Cum ai perceput ambianța de atunci?
– La Galați, am întâlnit un entuziasm debordant al publicului, care trăia cu adevărat și respira prin toți porii un dor de viață nestăvilit. Și ei, și noi aveam aceleași simțiri și emoții și nu era nicio deosebire între unii și alții. Acela a fost cel mai mare spectacol la care am participat în viața mea.

– Cum a decurs colaborarea cu conducătorul cenaclului?
– Totul a fost extraordinar, dar, din păcate, pentru o scurtă perioadă de timp. Invitația lui Adrian Păunescu de a cânta pe scena aceea ne-a emoționat; după ce ne-a ascultat, i-am plăcut și ne-a propus să venim alături de el. La un moment dat, însă, ne-a sugerat să ne schimbăm stilul, care era bazat pe influențe folclorice. Altă dată, ne opriserăm la niște versuri ale lui Vasile George Puiu, care ne-au plăcut foarte mult, iar dânsul ne-a întrebat: „Acesta este poet?” Noi nu am renunțat la convingerile proprii și, atunci, am fost nevoiți să plecăm din cenaclu. Ulterior, am căutat și am reușit să ne găsim un loc al nostru, ceea ce a dovedit că alegerea a fost corectă.

– Asupra cunoașterii și recunoașterii grupului de către public, ingerințele sale au avut vreo relevanță?
– Influența lui era foarte mare; când intram în scenă, simțeam că el stăpânește și hotărăște totul. Într-un spectacol, a spus că poezia și muzica îi ajută pe tineri să înțeleagă de ce învață, încotro merg și ce au de făcut; așa proceda, în permanență, cu publicul din fața sa – îl dirija în direcția dorită de el.

– Grupul vostru a ieșit la fel cum a intrat sau mai fortificat din această experiență?
– Prezența noastră pe scena aceea a fost foarte agreabilă pentru noi, mai puțin incidentele din culise, de care am vorbit. În decursul anilor, deși am schimbat diverse componențe ale formației, am avut un succes constant, dar nu în urma evoluției în cenaclu, pentru că lumea nu ne cunoștea de atunci și de acolo.

– Îți mulțumesc pentru aceste mărturii și pentru cântecele voastre.
– Cu multă plăcere.

Florin Bălănescu