Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Cătălin Condurache; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Cătălin Condurache s-a născut la 29 septembrie 1958, la Cluj (astăzi, Cluj-Napoca) și a murit la 30 martie 2021, în același oraș, fiind înmormântat la Cimitirul „Mănăștur” din municipiu. A fost căsătorit și a avut o fiică. A absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic (în prezent, Universitatea Tehnică) din Cluj-Napoca. A compus zeci de piese și a realizat mai multe videoclipuri, efectuând primele imprimări la Radio Cluj (1977). A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1976, 1982-1984) și „Totuși, iubirea” (2000). A susținut sute de recitaluri și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat caseta audio „Generația ta” (1997) și compact-discurile „Fuziuni” (2003), „Golden Folks” (2013), „Flower Power” (2017) și „Influențe” (2020), apărând pe diferite compilații, între care triplul disc long play „Cenaclul «Flacăra» în concert” (1982) și compact-discul „Ca un fum de țigară, sufletul” – volumul 8 (2008) al Cenaclului „Flacăra”. Este autorul volumului „Cătă versus Condurache” (2021). A realizat emisiuni muzicale la radio și la televiziune. A primit mai multe distincții la concursuri și festivaluri de muzică folk, între care Premiul I al Festivalului Național Studențesc de Muzică și Poezie „Primăvara baladelor” (1982).

Cătălin Condurache (compoziții, texte, voce, chitară și muzicuță) a fost un cunoscut cantautor de muzică folk, remarcat prin stilul oarecum neconvențional și versurile de calitate. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 11 octombrie 2005, de la domiciliul său din Cluj-Napoca.

• – Te salut, Cătălin Condurache!
• – Și eu te salut!
• – Când ai evoluat în Cenaclul „Flacăra”?
• – Întâlnirea mea cu scena aceea s-a produs la Baia Mare, în 1976, când eram elev în clasa a XI-a la un liceu din oraș. Apoi, colaborarea s-a întrerupt până în 1982, pentru că îndatoririle școlare nu-mi permiteau să particip la turnee; atunci, am câștigat Festivalul Primăvara baladelor și, conform tradiției, laureatul era invitat la cenaclu. Am rămas până în 1984, rădăcinile mele muzicale trăgându-se din Bob Dylan, Joan Baez, Cat Stevens, Donovan, John Denver, Simon & Garfunkel – și mai puțin din ceea ce se cânta, pe atunci, la noi.
• – În ce a constat contribuția ta la acest fenomen?
• – Am lăsat și eu o mică dâră, concretizată în triplul album în concert al cenaclului, și îmi aduc aminte cu plăcere de perioada aceea, cu mai multe întreruperi cauzate de faptul că eram în ultimul an de studii la facultate. N-am îndrăznit să renunț la cariera profesională în favoarea uneia muzicale, deși, în ultimii ani, am cochetat cu muzica mai mult decât mi-aș fi putut închipui vreodată.
• – Ai putea face o comparație între ceea ce s-a întâmplat acolo și oferta altor scene?
• – Cenaclul a fost un fenomen care a rămas în cultura și în conștiința românilor, cu tot ceea ce a însemnat – și mai bune, și mai rele. Era singurul loc în care ne puteam manifesta într-un anumit fel – cel mai adesea, mult dincolo de miezul nopții. A fost o manifestare de excepție, unde au apărut și au fost promovate valori veritabile și s-au petrecut foarte multe momente autentice.
• – Îți mulțumesc pentru această conversație și pentru toate cântecele tale.
• – Cu toată bucuria.
• Florin Bălănescu