Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: George Nicolescu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

George Nicolescu s-a născut la 12 martie 1950, la Ploiești și a murit la 26 martie 2024, în același oraș, fiind înmormântat la Cimitirul „Viișoara” din municipiu. A fost un apreciat muzician și interpret nevăzător. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Limbi Romanice (astăzi, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) a Universității din București. A lucrat ca profesor de limbă franceză la Buzău și ca solist vocal la Casa Tineretului din același oraș, pensionându-se în anul 1992. A fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1981-1982) și „Totuși, iubirea” (1998-2000). A fost solist vocal al formației de nevăzători Optimiștii (1990). A compus zeci de cântece, a susținut sute de recitaluri în România și în Italia și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat un disc extended play, trei discuri long play și două compact-discuri, apărând pe diferite culegeri, între care cinci compilații ale Cenaclului „Flacăra”. A primit mai multe premii la felurite concursuri și festivaluri de muzică ușoară.

George Nicolescu (compoziții și voce) a fost un cunoscut interpret de muzică ușoră, care s-a remarcat prin originalitatea timbrului vocal. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 5 octombrie 2005, de la domiciliul său din Ploiești.

– Te salut, George Nicolescu!
– Salutările mele!

– Care au fost începuturile tale muzicale?
– În 1970, am obținut Premiul I la Festivalul-Concurs Tinerețe pe portativ de la Cluj [în prezent, Cluj-Napoca], după care, în 1972, am câștigat Festivalul Național al Artei [și Creației] Studențești de la Iași. La 2 ianuarie 1973, am lansat, la radio, marele succes al compozitorului George Grigoriu, pe versurile lui Angel Grigoriu, Eternitate, piesă reprezentativă pentru cariera mea.

– În ce perioadă ai fost prezent în Cenaclul „Flacăra”?
– Am debutat în noiembrie 1981, la Buzău; în seara aceea, Adrian Păunescu era într-o stare de spirit teribilă și spectacolul a fost debordant; imediat după ce am cântat, a spus că am devenit membru permanent al cenaclului. Am plecat în noiembrie 1982, dar am revenit, în 1998, în Cenaclul Totuși, iubirea, unde am rămas până în 2000.

– Cât de importantă a fost pentru cariera ta muzicală prezența pe scena aceea?
– Fiecare reprezentație mi-a creat o stare de emoție extraordinară în pentru evoluțiile mele, iar, de atunci, am început să compun. Din acest punct de vedere, a fost o perioadă binevenită, în care experiența din cenaclu ne-a învățat pe toți foarte multe lucruri, care, ulterior, ne-au folosit în activitatea artistică.

– Acest fenomen a reușit să schimbe mentalitățile generației de atunci sau măcar le-a influențat?
– Cu siguranță, pentru că acolo s-au întâmplat lucruri pe care alții nu numai că nu aveau curaj să le facă, dar aproape că nici măcar nu le concepeau; s-au deschis niște porți extraordinare, pe care nimeni nu a vrut sau nu a îndrăznit să le desfacă până atunci și care nu au mai fost deschise până după 1989. Pe scena aceea, s-au petrecut adevărate fierberi – atât pentru public, cât și pentru artiști.

– Cum ai caracteriza, pe scurt, această manifestare?
– Un miracol al culturii române.

– Îți mulțumesc pentru minutele petrecute împreună.
– A fost o plăcere pentru mine.

Florin Bălănescu