Poezia se trăiește!, un comentariu – analiză a ilustrului om de cultură, Ionuț Țene, mi-a atras atenția spre un interes deosebit, reținând considerația, din articolul publicat în Revista Luceafărul: ,,[…] Scriu poezie pentru că atunci când compun poezia pur și simplu o trăiesc. Eu scriu poezie pentru că trăiesc poezia. Ca poet observ altfel lucrurile. Poetul vede altcumva lumea decât ceilalți oameni, el nu privește realitatea palpabilă prin ochii minții sau rațiunii, ci percepe universul prin emoția inimii, care este organul ce vede dincolo de imediat. Poetul nu vede casa, ci nisipul sau cărămida din fundația acesteia. […].”.(https://luceafarul.net/poezia-se-traieste )
Astăzi am primit la redacție, pentru publicare, un poem al cunoscutului poet botoșănean, Dumitru Petraș. Înainte de a-l fi postat pe site, l-am citit și recitit și ca urmare, mi-a întărit convingerea că Dumitru Petraș este un autentic creator de literatură lirică, cu surse de inspirație din viața Domniei sale și din mediul social, mai restrâns sau mai larg, în care își duce traiul.

Poemul Poarta iubirii (https://luceafarul.net/poarta-iubirii) evocă o sensibilitate profundă și o reflecție asupra iubirii, timpului și destinului. Titlul, Poarta iubirii, sugerează o trecere, un prag între lumi sau stări sufletești, iar versurile creează imagini poetice puternice.Limbajul metaforic intensifică expresivitatea poemului: „Ochiul se deschide ca o pasăre în zbor plutind” poate fi interpretat ca o trezire interioară, o trezire în conștiință, o căutare spirituală. „Glasul clipe cere azi iertare” indică un moment de introspecție și căință, iar „cu palmele împreunate a unui mire” sugerează sacralitatea iubirii și a unirii. Așa, pare să îmbine timpul cu iubirea și destinul neamului românesc—„Pentru infinitul neamului de mâine”, în care subliniază ideea de continuitate și moștenire. În finalul scurtului poem, dar nemărginit, Dumitru Petraș introduce o viziune contrastantă: „Numai porțile închise nu au un nume”—simbolizând poate barierele care împiedică accesul la iubire, la adevăr sau la libertate. Este un text liric profund, care invită cititorul la meditație asupra trecerii timpului, asupra uitării, asupra conexiunii spirituale dintre om și Dumnezeu. Dumitru Petraș, mai în toate poeziile sale, creează un univers poetic sensibil, în care iubirea nu este doar un sentiment, ci o forță ce modelează existența.
Mă opresc din respect pentru cititor și pentru a clarifica comentariul, cu precizarea câtorva simboluri deduse din acest poem: „Ochiul se deschide ca o pasăre în zbor plutind”, ochiul simbolizează cunoașterea, conștientizarea, iar comparația cu o pasăre sugerează libertatea gândului, o revelație. Momentul de „deschidere” poate fi o trezire interioară sau o nouă perspectivă asupra iubirii; „Glasul clipe cere azi iertare”, unde timpul devine un personaj care imploră iertare. Poate fi o meditație asupra regretelor, asupra unor greșeli ce trebuie îndreptate. Cererea de iertare sugerează că prezentul este fragil și că trebuie să fie trăit cu conștiință; „Cu palmele împreunate a unui mire”, imaginea unui mire este puternic asociată cu iubirea, cu sacralitatea uniunii. Palmele împreunate pot fi un gest de rugăciune, de devoțiune, sugerând că dragostea are o dimensiune spirituală; „Pentru infinitul neamului de mâine”  este un îndemn adresat viitorului, un angajament față de generațiile următoare. Poetul pare să reflecte asupra modului în care iubirea și moștenirea spirituală se transmit dincolo de prezent și, în același timp, ,,Numai porțile închise nu au un nume” , când inima și gândul poetului vorbesc despre limitele impuse în viață, despre barierele necunoscute care pot împiedica evoluția sau iubirea. Este un simbol al nedreptății sau al blocajelor existențiale.
Așadar, Dumitru Petraș pare să exploreze iubirea ca o călătorie spirituală, un dialog între om și timp, între trecut și viitor. Este un poem plin de imagini poetice care invită la reflecție.
Dumitru Petraș explorează teme similare și în alte poezii ale sale, cum ar fi Axa timpului (https://luceafarul.net/axa-timpului), în care reflectă asupra trecerii timpului și asupra moștenirii culturale, folosind imagini poetice precum „lacrima iubirii în genunchi se închină” și „axa clipei cu flori de tei”, comparativ cu Poarta iubirii, unde se concentrează mai mult pe iubirea ca forță spirituală și pe relația dintre om și divinitate, Axa timpului pare să pună un accent mai mare pe identitatea națională și pe legătura cu trecutul. Ambele poezii folosesc un limbaj metaforic bogat și evocator, dar Poarta iubirii are un ton mai introspectiv și personal, în timp ce Axa timpului pare să fie mai amplă în viziunea sa asupra istoriei și comunității. E același Dumitru Petraș, care își păstrează stilul liric profund, dar își adaptează temele în funcție de mesajul pe care dorește să-l transmită. De exemplu, poemul Poarta iubirii, capătă o rezonanță și mai profundă în contextul Săptămânii Luminate și al trecerii la cele veșnice a Papei Francisc[1]. Poezia lui Dumitru Petraș pare să reflecte asupra iubirii, timpului și spiritualității, teme care sunt cu atât mai relevante în aceste zile de reflecție și comemorare.

________
Note:
[1] Papa Francisc a fost un lider spiritual care a inspirat milioane de oameni prin mesajele sale de iubire, compasiune și unitate. A trecut la cele veșnice pe 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, la reședința sa din Vatican. Funeraliile sale vor avea loc astăzi, 26 aprilie, în Piața Sfântul Petru din Vatican, într-o ceremonie care va aduna lideri și credincioși din întreaga lume.