ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 23 Iul. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 23 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (XIV)

Fiecare mare poet român este inconfundabil, chiar dacă, o spun ca un cititor inocent, în aparență toți folosesc cam aceleași cuvinte. Fiecare este inconfundabil prin sufletul său, prin Duhul Sfânt: Eminescu, Blaga, Minulescu, Macedonski, Vlahuță, Coșbuc, Fundoianu, Bacovia, Arghezi, Ion Barbu, Vinea, Tzara, Ion Pribeagu și mulți alți clasici plecați demult în Biblioteca Academiei Cerului. Dintre toți, V. Voiculescu este inconfundabil de la debut până la moarte, inclusiv în anii în care a făcut pușcărie. Nu vom găsi în versurile sale nicio pasiune nefirească, nici un vers forțat, nicio atitudine critică față de realitatea zilelor sale. Dimpotrivă, altruismul său ține de lumea sfinților. Nu mă pricep la ”subtext”, însă, unele poeme ale acestuia conțin o atitudine de frondă rafinată. Omul V. Voiculescu e la fel de limpede ca și scriitorul V. Voiculescu. Citez: ”Caut fapte și cugete în mine, în oameni, în cărți…și nu prea găsesc. Simt nevoia de a face ceva pe lumea asta… De unde nestăpânita asta dorință de a face ceva deosebit, mare chiar, măcar de nu s-ar cunoaște toate mărimea după o sută de ani și măcar de-aș suferi pentru acel ceva – nu știu ce, faptă sau cuget – măcar de-aș suferi întreaga mea viață, lipsurile, foamea, luptele (când aș fi putut trăi sătul și liniștit)…” (Ion Apetroaie, ”Bârladul odinioară și astăzi”, 1984, p. 562).

Sonet CCXXXV, de Vasile Voiculescu

Mă lupt să scap iubirea de pătimașul trup.
Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura.
Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup.
S-o curățesc de carne, ca de pe aur zgura;
Să te ador în suflet; doar duhul să-ți aleg–
O veșnică-mbinare a două raze line…
Dar cum te-arăți, mă-ntunec… și sufletul întreg
Se face ochi, piept, brațe… zbucnite către tine,
Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ți cad;
Din nou vremelnicia își cască-n mine abisul.
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, cântând în carne… Mă doare numai visul
Ca mai presus de fire, putând să o răstoarne,
Iubirea e sămânța eternității-n carne.

Mă abțin să alătur acestui extraordinar poem de dragoste – ca un fel de comparație, pentru că aș comite o aberație-, versuri ale unor poeți actuali, texte porno sută la sută. Rău am ajuns. Până și poetesele au apetituri lirice porno! Vasile Voiculescu nu este doar un poet român. Eu l-aș alătura fără rezerve lângă Shakespeare. Cei doi au ceva în comun în partea de țesătură/textualism: o formidabilă dexteritate și muzicalitate a versurilor. Ambii par a ”imita” muzica sferelor. Mă întorc la Ion N. Oprea: ”Și la Bârlad, însuflețit de înalte idealuri umaniste își va jerfti mare parte din timp nu numai sensibilităților personale, ci mai cu seamă acțiunilor de emancipare socială și culturală. Sunt anii lui de entuziasm și dăruire sinceră și devotată semenilor aflați în suferință” și la Ion Apetroaie: ”Începe o luptă pe viață și pe moarte cu… moartea pe care o întâlnea acum mult mai des” (Va urma)

Marin Ifrim, 23.07.2018