ACADEMIA NORDULUI – 150
SOCIETATEA PENTRU CULTURA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
ÎN BUCOVINA LA ANIVERSARE

(I) ACOLADĂ PESTE TIMP
“ACADEMIA NORDULUI ” LA 150 DE ANI

Celebrăm acum aniversarea acestei cifre impresionante ce se împlineşte în acest an de la înfiinţarea la Cernăuţi a unei structuri organizaţionale ce avea să capete o importanţă de excepţie în existenţa socială a provinciei Bucovina, înglobată pe atunci în conglomeratul de naţiuni al imperiului austro-ungar şi, mai ales, în păstrarea identităţii naţionale ameninţate a la long de şubrezire:Societatea pentru Cultura şi Literatur română în Bucovina .

In ce mă priveşte, destinul a vrut să am revelaţia acestei importante structuri foarte devreme, la vârsta când abia absolvisem facultatea de filologie şi nu în timpul studiului universitar când am învăţat despre, credeam eu, toate curentele, fenomenele şi înfăptuirile importante din câmpul literar şi cultural naţional. Dar n-a fost aşa căci nimeni nu ne-a spus în toţi acei ani de studiu despre existenţa unei asemenea structuri impresionante, ci am aflat singură, mai târziu, în 1973, pe când, fiind muzeografă la Ipoteşti şi cercetând în patru zări întru restaurarea aşezământului eminescian, am primit solicitarea de-a prezenta o comunicare despre societăţile culturale care au prefigurat înfiinţarea Academiei Române, la o sesiune organizată în vederea aprofundării premizelor istorice ale acesteia. Având deja exerciţiu în cercetarea de arhivă şi materialul fişat, am redactat şi susţinut în plen, în aula Academiei, o comunicare care a fost, practic, o primă micro-monografie a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina prezentată public după hiatusul acelui an, 1944, când toate reperele normale ale societăţii şi-au curmat sau răsturnat sensul. Reacţia entuziastă a publicului academic faţă de cele prezentate mi-a confirmat prima impresie pe care mi-am format-o cercetându-i urmele în arhivă şi a exprimat deci aprecierea înaltei valori şi importanţe pe care a avut-o acea societate ce funcţiona doar pe baza generozităţii absolut dezinteresate a membrilor săi, aşadar a unui idealism impresionant şi admirabil.

Imi amintesc că acea prima impresie a fost una de surprindere ce sporea pe măsură ce aflam tot mai multe despre acea societate care a avut o activitate culturală şi naţională de o impresionantă amplitudine. Aflam cu uimire cum, din primii ani de existenţă, ea şi-a asumat rolul de a patrona şi organiza, practic, toate domeniile de activitate vitale pentru o naţiune: şcoală, universitate, teatru, publicistică, muzică, folclor, literatură, muzeu, biserică, bibliotecă etc., domenii care, în contemporaneitate, fie că se află în coordonarea mai multor ministere – al culturii, al educaţiei, al cultelor etc. –, fie că se concentrează, ca obiecte de activitate, în mai multe institute aflate sub cupola Academiei. De aceea, am numit chiar de la început acea societate, o “Academie a Nordului”, formulă pe care am păstrat-o şi o găsesc şi azi foarte potrivită şi mă bucur când citesc că este folosită şi de către alţii.

Absolut uimitor şi impresionant mi s-a părut altruismul desăvârşit al acelor oameni care nu-şi propuneau nici un scop pragmatic personal, nici un câştig material ci se mulţumeau doar cu bucuria de-a fi de folos obştii neamului lor, faţă de care resimţeau o mare datorie de conştiinţă. Deşi nu erau cu nimic răsplătiţi ci, dimpotrivă, erau ei aceia care susţineau material toată activitatea, au dovedit o organizare, o solidaritate şi o coordonare eficientă a unui atât de vast program de activitate dedicată afirmării naţionale şi culturale încât acest model ar fi demn de a fi predat azi în şcoli şi în facultăţi ca unul de o magnifică şi atât de eficientă splendoare. Căci azi, mai mult ca oricând, modelul acesta pare uimitor şi neverosimil şi tocmai de aceea el trebuie şters de praf şi înfăţişat lumii spre a se înţelege cum a fost posibilă menţinerea identităţii naţionale în atât de neprielnice împrejurări.

Ulterior am dezvoltat în mai multe forme şi cu multe şi convingătoare argumente tema influenţei acestei societăţi asupra lui Eminescu, ajungând la constatarea că spiritul Societăţii pentru Cultura şi Literatura română în Bucovina, atitudinea sa de conştiinţă, tipul de gândire şi comportament, chiar şi acel altruism ireal, sau pe scurt, forma mentis, avea să înrâurească în mod covârşitor formarea personalităţii, caracterului, atitudinii civice a lui Eminescu, acela care s-a aflat exact atunci la Cernăuţi, la vârsta maximei inhalări de informaţii şi direcţionări psihologice

Nu întâmpător, această societate, ca şi celelalte simile ale sale – ASTRA transilvană ş.a – s-a numărat, prin reprezentanţii săi, Alecu Hurmuzachi şi Ambrozie Dimitroviţa şi apoi I.G.Sbiera, printre primii piloni fondatori pe care s-a construit Academia Română şi de la care înaltul for a preluat multe elemente de structură, dar, mai ales, acel spirit enciclopedic care a guvernat-o în permanenţă.

N-am publicat atunci acea comunicare cum ar fi fost normal, ci au mai urmat câteva sesiuni în care am fost, de asemeni invitată să particip şi unde am susţinut alte comunicări; una despre Foaia SCLRB iar alta despre Premiile literare ale Academiei. Dar după acele sesiuni de succes la care a venit cu entuziasm lume din toate colţurile ţării, lucrurile s-au perturbat, activitatea de cercetare a începuturilor pre-academice a încetat, au ajuns către nordul moldav şoptite zvonuri despre destituiri şi flăcări spontane care au cuprins întâmplător exact depozitul documentar al acelui program ş.a., aşa încât n-a mai existat atmosfera propice valorificării acelui studiu. Acesta a stat deci ascuns şi uitat printre hârtiile mele de aproape patru decenii până acum când m-am gândit să-l restitui, pur si simplu, la acest moment aniversar, publicându-l în acest fel prin susţinerea filialei botoşănene a Societăţii rediviva, a unor sponsori generoşi precum: în semn de omagiu aniversar şi spre a conferi o oarecare istoricitate acestei aventuri culturale. Am adăugat aici şi o formă a unei alte comunicări despre legătura dintre Eminescu şi Societatea bucovineană pe care am susţinut-o în diferite variante la manifestări publice şi pe care am mai publicat-o fragmentar în periodice, precum în Lumină lină de la New York. Imaginile unor documente amintind de acel eveniment remarcabil al vieţii academice româneşti la care am avut nevisata şansă să particip vin să completeze acest nucleu cultural restitutiv iar interviul pe care mi l-a solicitat vrednicul profesor Victor Iosif, „mădular” onorabil al Societăţii de azi, pătruns de spiritul vechii atmosfere a acesteia, sper să lumineze câteva aspecte importante ale acestor evenimente.

Aşadar această Societate nu a fost una oarecare, înfiinţată pentru loisir şi petrecerea timpului, ci o reprezentanţă de excelenţă a spiritului şi dăinuirii identităţi naţionale în Bucovina, un factor major în istoria culturală românească ce trebuie să-şi afle măcar acum locul meritat în manualul acestei discipline şi care, prin reluarea de după ’89, îşi continuă misiunea, chiar dacă diferită azi.

Prin cele câteva cuvinte de mai sus am intenţionat să întăresc ideea că aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea acelei „Academii a Nordului” este un eveniment de maximă importanţă şi semnificaţie, nu numai pentru noi, bucovinenii, ci pentru toată viaţa culturală naţională, aşişderea pentru istoria literară româneacă şi, nu în ultimul rând, chiar pentru instituţia fundamentală a naţiunii, Academia Română, a cărei membră fondatoare a fost Societatea bucovineană.

Aşadar să-i urăm ca odinioară acestei Societăţi: Vivat, Crescat, Floreat!