Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

,,ACTA MOLDAVIAE SEPTENTRIONALIS”, XIII, 2014

prodanD Primit pentru publicare: 20 aug.2015
Autor: Prof. Dr. Dan PRODAN, redactor la Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 20 aug.2015

 

ACTA  MOLDAVIAE  SEPTENTRIONALIS,  XIII,  2014

             Anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, Acta Moldaviae Septentrionalis, XIII, 2014, apărut cu o întârziere de 8 luni, din cauze obiectivo – subiective, asupra cărora nu insist aici, cuprinde contribuţii tematice de arheologie, istorie, cultură, civilizaţie, memorialistică, bibliografie, grupate în 7 secţiuni tematice:

  • Arheologie: studiu de caz: Vorniceni – Botoşani;
  • Medievistică: oameni, localităţi, obiceiuri, izvoare istorice;
  • Secolele XIX – XX: politică, educaţie, ideologie, promovare;
  • Un secol de la declanşarea Primului Război Mondial (1914 – 2014) şi România;
  • Zona Botoşani – file de istorie şi etnografie;
  • Omagiere şi  memorialistică;
  • Note bibliografice.

ProdanPărţile  tehnice introductive ale anuarului au precedat contribuţiile tematice ale autorilor: Cuprins (pp. 5 – 6), Contents (pp. 7 – 8), Lista colaboratorilor la AMS, XIII, 2014 (p. 9), Abrevieri utilizate în AMS, XIII, 2014 (pp. 10 – 13).

Secţiunea I, arheologică, include două articole referitoare la trecutul neolitic al localităţii Vorniceni, jud. Botoşani, devenită studiu de caz şi exemplu de bună practică. Maria Diaconescu a analizat Vasele suport tip „horă” de la Vorniceni (pp. 16 – 22), concluzionând că ele „(…) prezintă variante ale aceleeaşi teme, ce evoluează de-a lungul culturii Cucuteni, de la cariatidele antropomorfe aşezate în cerc, la cele foarte stilizate înfăţişate sub forma fâşiilor de lut ce alcătuiesc corpul cilindric al vasului” (p. 18). În cealaltă contribuţie, Maria Diaconescu şi  Florentina Oleniuc au oferit câteva Date arheozoologice privind resturile osteologice patologice, recuperate din nivelul Cucuteni A – B al sitului arheologic Vorniceni – „Pod Ibăneasa” din judeţul Botoşani (pp. 23 – 32), precizând că „Aspectele patologice, identificate în stratul de cultură Cucuteni, faza A – B, din situl arheologic Vorniceni – Pod Ibăneasa din judeţul Botoşani, justifică selectivitatea mamiferelor domestice, realizată de populaţiile preistorice, în sensul obţinerii unor indivizi gracili şi robuşti, care au fost utilizaţi în activităţile cotidiene şi exploataţi pentru asigurarea necesarului crescând de hrană” (p. 31).

Următorul grupaj, al II – lea, Medievistică: oameni, localităţi, obiceiuri, izvoare istorice, adună cinci contribuţii referitoare la aspecte diverse ale evoluţiei Ţărilor Româneşti extra – carpatice între: începutul secolului XV – începutul secolului secolul XVIII. Astfel, numismatul Mihai C.V. Cornaci a descris Un dublu gros de la Alexandru cel Bun (pp. 34 – 38), iar Daniel Botezatu a răspuns la întrebarea: Când au devenit Botoşanii târg al Doamnei? (pp. 39 – 47). Autorul a precizat că „(…) nu în timpul lui Petru Rareş Botoşanii au devenit târg al Doamnei, Elena Rareş «moştenind» acest apanaj constituit în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, pentru una dintre soţiile sale. După Elena Rareş, principiul pe care s-a întemeiat statutul deosebit al Botoşanilor va fi respectat, fără excepţii, de către toţi domnii şi doamnele Ţării Moldovei” (p. 46). Alexandru PÎNZAR a identificat Ascendenţi prin femei ai lui Bogdan Vodă Petriceico (pp. 48 – 51), stabilind arborele genealogic al familiei domnitorului moldav. Oana Maria Aioanei a conturat Trilogia vieţii. Câteva aspecte privind naşterea, nunta şi moartea în familiile suveranilor români (pp. 52 – 57), reliefând caracteristicile fundamentale ale comportamentului uman în cazul celor trei „valuri” ale traiului pământean. Osmanistul Mihai MAXIM a publicat Trei documente otomane inedite despre Constantin Brâncoveanu (1703 – 1704, 1706, 1714) – (pp. 58 – 61), contribuind la o mai bună cunoaştere a vieţii, domniei şi morţii martirice a domnitorului valah şi a familiei sale „masculine”.

A III-a secţiune: Secolele XIX – XX: politică, educaţie, ideologie, promovare, reuneşte opt studii şi articole cu tematică diversă, circumscrisă celei generale a grupajului. Astfel, Simion – Alexandru Gavriş a prezentat Ein Bildungsroman: educaţia lui Grigore Mihail Sturdza (pp. 70 – 78), ca exemplu de instruire în Franţa şi Prusia a unui fiu de domnitor din prima jumătate a secolului XIX. „Este dificil de cuantificat cu exactitate, a concluzionat autorul, impactul pe care perioada formării l-a avut asupra lui Grigore Mihail Sturza. Atât intelectul, cât şi caracterul său au fost supuse unor influenţe numeroase şi diverse, generate atât de desele schimbări de mediu, cât şi de mulţimea educatorilor cu care tânărul a intrat în contact. (…) Deşi validarea academică i-a lipsit, Grigore Sturza a dezvoltat aşadar, în perioada studiilor, un serios potenţial, pe care avea să îl valorifice în consonanţă cu caracterul său inconstant, ambiţios şi fantast” (pp. 70 – 71).  Gheorghe – Florin Ştirbăţ a prezentat Aspecte ale vieţii politice în primii ani ai guvernării liberale (1876-1878) (II) – (pp. 79 – 92), în condiţiile derulării preliminariilor diplomatice, a războiului ruso / româno – otoman, a Congresului de la Berlin şi a articolelor sale referitoare la România independentă.

Gică Manole a conturat dimensiunile lui Titu Maiorescu, premier – apoteoza învinsului (pp. 93 – 123), încheind că Este cert că omul politic Titu Maiorescu, în anul 1913, şi-a trăit, din plin, apoteoza. Un triumf târziu, dar meritat, dar pentru care a fost nevoit să facă compromisuri, dintre care cel mai grav mi se pare acela că, deliberat, a renunţat, fără niciun regret, la o prietenie politică de o jumătate de secol cu P.P. Carp, de dragul de a ajunge în vârful ierarhiei politice a ţării sale. Triumful lui Titu Maiorescu însă a fost unul efemer, căci Istoria însăşi în anii imediat următori, prin marile evenimente / prefaceri ce se vor derula, i-l va anula, aşezându-l nu alături de învingători, ci printre învinşi, dovadă limpede că şi unul dintre cele mai strălucite caractere poate fi victima propriilor opţiuni politico – ideologice împinse până la ultima consecinţă” (p. 123).

Bogdan Caranfilof, în contribuţia sa, „Iuda” sub vremuri. O contribuţie la istoria antisemitismului românesc (pp. 124 – 159), a analizat caracteristicile antievreismului autohton în epoca modernă târzie şi contemporană interbelică. Schimbând tematica şi zona geografică, Alexei Şevciuc,  tânăr istoric  basarabean,  a prezentat Dezvoltarea etno – demografică a Sudului Basarabiei în perioada interbelică  (pp. 160 – 178), precizând că “(…) după Unirea cu România, la 27 martie 1918, Basarabia s-a integrat în statul român, a cunoscut o dezvoltare pe multiple planuri, iar populaţia din acest teritoriu a beneficiat de aceleaşi drepturi şi a avut de făcut faţă aceloraşi obligaţii cu locuitorii din Vechiul Regat, ca şi de pe întreg cuprinsul ţării. În ansamblul ei, perioada interbelică reprezintă o pagină pozitivă în istoria Basarabiei” (p. 178).

Dan Prodan a evidenţiat  Personalitatea României Mari în tratatele de pace din 1919 – 1923 (pp. 179 – 182), concluzionând că Tratatele de pace de la Paris – oraşele satelite, la care trebuie adăugat şi cel de la Lausanne (Elveţia), prin articolele referitoare la România, au recunoscut actele oficiale interne de la Chişinău (27 martie / 9 aprilie  1918), Cernăuţi (15 / 28 noiembrie 1918), Alba Iulia (18 noiembrie / 1 decembrie 1918), Bucureşti (decembrie 1918), unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat cu Regatul şi formarea României Mari. Diplomaţia românească a utilizat cu măiestrie şi cu îndrăzneală principiile autodeterminării naţionale, unităţii naţionale şi interesului naţional pentru a obţine recunoaşterea internaţională a Marii Uniri (martie – decembrie 1918) şi a corolarului ei statal, România Mare. O Realpolitik românească, promovată la acelaşi nivel cu cel al marilor puteri mondiale, în primii ani interbelici în care se puneau bazele complexe, dar şi contradictorii ale Europei / Lumii contemporane”.

Marian Hariuc a radiografiat şi a prezentat Spaţiul istoriografiei româneşti şi ambivalenţa discursului ideologic. Cazul istoricului Andrei Oţetea (1956 – 1965) – (pp. 183 – 202). Autorul a precizat că “(…) existenţa unor nume de prestigiu în proximitatea puterii, chiar şi după represiunea anti – intelectuală din primii ani ai celui de – al şaselea deceniu, a servit ca premisă a conflictului din spaţual intelectual. Prea puţini dintre aceştia şi-au însuşit o metodă marxistă care să rezoneze cu ingerinţele ideologice, fapt care a atras aversiunea celor delegate de Partid pentru a conduce activitatea ştiinţifică din instituţiile academice pe căi dictate de interesul puterii. Preocupările ştiinţifice ale istoricului Andrei Oţetea în istoriografie au avut o contribuţie semnificativă în menţinerea legitimităţii sale intelectuale.  (…)  istoricul şi-a manifestat, îndeosebi după venirea comuniştilor la putere, un interes ştiinţific pentru aspecte din trecutul românilor care interacţionau cu nuanţele ideologice impuse de conducerea politică” (pp. 201 – 202).

Andrei-Liviu Prodan a prezentat Evoluţia mijloacelor şi tehnicilor de promovare a Turismului  pe  WEB  (pp. 203 – 214) la începutul secolului XXI. Concluziile autorului sunt evidente: promovarea turismului într-o zonă / ţară / continent este o necesitate profesională – financiară pentru operatorii de turism (particulari sau de stat)  şi o oportunitate dezirabilă pentru vizitatori / turişti, în această conjunctură întânlindu-se oferta «producătorului de servicii turistice»  cu cererea  «consumatorului de servicii turistice»; la începutul secolului XXI, potenţialul turist consumă mai puţine ore şi zile fizice la operatori şi agenţii de turism şi tot mai mult timp în faţa calculatorului sau a laptop-ului, pentru a căuta, a analiza, a decide, a comanda un serviciu de turism în zonă / ţară / străinătate; concurenţa acerbă, brutală uneori, din turism, între operatorii de servicii turistice, poate fi folosită în avantajul turistului, dacă acesta este inteligent, experimentat, rapid, maleabil, negociind şi acceptând oferte, confort şi costuri turistice dezirabile; operatorii turistici înţeleg că trebuie să planifice, să deruleze şi să finalizeze o promovare profesională a turismului, din care amatorismul, improvizaţia, înşelăciunea, dorinţa de câştig mare în scurt timp etc. trebuie rapid şi definitiv eliminate“ (p. 214).

Secţiunea a IV – a reuneşte trei contribuţii pentru o comemorare: Un secol de la declanşarea Primului Război Mondial (1914 – 2014) şi România.  Gheorghe I. Florescu a prezentat Intrarea României în Primul Război Mondial şi The New York Times  (pp. 216 – 266), publicând şi 48 de articole inedire din cotidianul new-yorkez referitoare la faptul istoric belic amintit. Autorul a argumentat temeinic demersul său istoriografic: A scrie, azi, despre intrarea României în Marele Război continuă a rămâne o obligaţie ştiinţifică, dar şi una morală, bineînţeles. Iar introducerea în circuitul ştiinţific a unei mărturii care a avut în vedere acel moment, rămâne, neîndoielnic, o exigenţă ştiinţifica evidentă şi o îndatorire morală a prezentului. (…) Momentul intrării României în Războiul din anii 1914 – 1918 este unul foarte important, pentru Europa şi restul lumii, indiferent din ce perspectivă îl vom judeca. (…) La 6 iulie 1916, era reluat acelaşi mesaj, precizându-se că formaţiunile politice conduse de Take Ionescu şi de Nicolae Filipescu „sunt cu sinceritate în favoarea intervenţiei în război a României de partea Aliaţilor Antantei”. Apoi, la 22 august 1916, se revenea încă o dată cu precizarea că „situaţia României ocupă din nou cel dintâi loc în informaţiile despre război”, lăsându-se a se înţelege că această ţară se va alătura Antantei. Şapte zile mai târziu, The New York Times îşi informa cititorii că România a intrat în război alături de ţările antantiste”.

Perioada anterioară beligeranţei ţării noastre, în viziunea Marelui Istoric român născut la Botoşani în 1871, a fost analizată de Cătălin Luca, Neutralitatea României în comentariile şi discursurile lui Nicolae Iorga (pp. 267 – 275). Dan Prodan  a prezentat O istorie  militară  românească din 1930 a Primului Război Mondial  (pp.  276 – 282), respectiv cursul universitar –  monografie, cu mai multe ediţii, cu anexele  cartografice respective, Războiul Mondial. Studiu rezumativ al operaţiunilor petrecute pe toate fronturile. Curs predat la Şcoala Specială a Infanteriei, Tipografia Cavaleriei, Sibiu, 1930, 324 p., elaborat de maiorul Wladimir (sau Vladimir) Chirovici (Profesor de Istorie Militară la Şcoala Specială a Infanteriei).

Evident, anuarul Muzeului Judeţean Botoşani include şi o firidă de istorie locală: Secţiunea a V-a: Zona Botoşani – File de istorie şi etnografie,  cu 7 articole. Tematica contribuţiilor este diversă: Vasile Adăscăliţei a radiografiat învăţământul dorohoian în perioada 1890 – 1900 (Şcoala dorohoiană în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Cadrul legislativ, pp.  284 – 296), iar Iulian – Cătălin Nechifor a prezentat Începuturile învăţământului comercial şi economic la Botoşani (pp. 297 – 305). In continuare, Iulian – Cătălin Nechifor a analizat Aspecte ale proprietăţii în secolul XX la Bucecea (pp. 306 – 328), iar Paul Narcis Vieru a detaliat Etapele urbanizării în teritoriul reşedinţelor de judeţ din Moldova (pp.  337 – 370). Caracteristicile etnografice au fost valorizate de Steliana Băltuţă (Expoziţia permanentă a Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani în „Casa Ventura”,  pp. 376 – 383), Margareta Mihalache (Valoarea piselor fundamentale de port popular din Zona etnografică Botoşani, pp. 329 – 336) şi de regretata Emilia Pavel (Satul românesc în viziunea Poetului Naţional Mihai Eminescu, pp. 371 – 375).

Secţiunea a VI-a, Omagiere şi Memorialistică, reuneşte  opt contribuţii referitoare la personalităţi ale istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti din ultimile trei secole. Ele au fost oferite cititorilor AMS, XIII, 2014, de către: Dan Prodan (Nicolae Iorga – iniţiatorul comemorării lui Constantin Brâncoveanu în 1914 – pp.  385 – 387;  Academicianul Alexandru Zub – octogenar. Cetăţeanul şi istoricul instituţie – pp.  396 – 404), Mihai Matei (Omagiu octogenarilor Şcolii Normale de la Şendriceni, judeţul Botoşani – pp. 388 – 403), Lidia Alexie (Corespondenţă inedită între Costache Enescu şi George Enescu, aflată în patrimoniul Muzeului Memorial „George Enescu” – Dorohoi  – pp. 404 – 406), Lucica Pârvan (Rudolf Schweitzer – Cumpăna. 40 de ani de la moartea Artistului – pp.  407 – 415), Emil Caranica (Tenorul Giovanni Dimitrescu, figură emblematică a teatrului liric românesc şi universal – pp. 416 – 425), Valeriu Râpeanu  (Un loc de onoare în istoria presei româneşti: Valentin Păunescu (1933 – 2004). La un deceniu de nefiinţă şi de permanentă aducere aminte – pp. 426 – 431), Mihai C.V. Cornaci (O medalie dedicată Patriarhului Teoctist – pp.  431 – 432).

În ultima secţiune,  a VII – a, a volumului, intitulată, precum în cele anterioare,  Note bibliografice, Dan Prodan a grupat prezentări de carte referitoare la Iorga după Iorga. Noutăţi editoriale despre viaţa şi opera Titanului român (II) – ( pp. 434 – 441) şi Recenzii şi note bibliografice (IV) – (pp. 442 – 476).

ACTA  MOLDAVIAE  SEPTENTRIONALIS,  XIII,  2014 a fost realizat cu responsabilitate de către colaboratorii statornici (vezi sumarul) ai anuarului Muzeului Judeţean Botoşani şi de către membrii Colegiului de Redacţie (Dr. Dan Prodan, Eduard Setnic, dr. Gheorghe – Florin Ştirbăţ), cu girul Colegiului Ştiinţific (dr. Ştefan S. Gorovei, dr. Mihai Maxim, dr. Andi Mihalache, dr. Cătălin Hriban), cărora le mulţumesc încă o dată pentru seriozitate, colaborare, maturitate, înţelegere, solicitudine, răbdare. Nr. XIII,  2014 continuă o tradiţie ştiinţifică inaugurată în 1999 de regretatul muzeograf Ionel Bejenaru şi prefaţează nr. următor, XIV, 2015, care va reuni contribuţii la fel de valoroase, nu am nici un dubiu în acest sens, referitoare la: 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial (1945 – 2015); comemorare: 75 de ani de la disoluţia României Mari (1940 – 2015); comemorare: 75 de ani de la moartea tragică a lui Nicolae Iorga (1940 – 2015); comemorare: 60 de ani de la moartea, într-un exil parizian auto-impus, a lui George Enescu (1955 – 2015); et alia.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Sincere aprecieri pentru complexitatea și pentru utilitatea acestei lucrări!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5