Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Afiliată Cenaclului nostru, doamna prof. Doina Dobreanu din Subcetate-Harghita, transmite la Iaşi: axa Iași-Harghita-Câmpulung Moldovenesc-Botoșani

Oprea-Ion-320x200Primit pentru publicare: 01 april.2015
Autor Ion N. OPREA
Publicat: 01 april.2015

 

Afiliată Cenaclului nostru,
doamna prof. Doina Dobreanu din Subcetate-Harghita, transmite la Iaşi:
axa Iași-Harghita-Câmpulung Moldovenesc-Botoșani

 

 

Pentru cei care nu au aflat încă, repetăm, Cenaculul la distanţă s-a născut din dorinţa de a discuta şi pune pe hârtie pentru confruntare de idei,   într-o problemă   sau alta, de regulă controversate, cu unii iubitori şi cititori de carte bună din România, indiferent de locul de baştină, mai întâi convorbind la telefon, sfătuindu-ne, apoi publicându-ne părerile în revistele sau ziarele locului, ca în cele din urmă să edităm volume pe o temă dată   propusă de iniţiatorii proiectului: prof. Ana Dumitrescu, Ion N. Oprea şi prof. Vasile Fetescu din Iaşi, prof. Alexandru Mânăstireanu din Bârlad, lor alăturându-li-se şi alţii, acum ajunşi la peste o sută de nume, tineri şi vârstnici, de profesii diverse.

În invitaţia adresată posibililor autori, participanţi la discuţiile Cenaclului (era vorba despre tema cu prietenia n.a.), profesoara Ana Dumitrescu menţionează: “Aşteptăm de la dumneavoastră un eseu în care puteţi scrie ce doriţi, de la exemple din literatură şi / sau din viaţa personală (proză, versuri, aforisme, fabule etc.). Preferabil este ca subiectul prezentat să răspundă scopului de înfrumuseţare a sufletului, faptelor, relaţiilor de prietenie şi să reliefeze modele de comportare şi trainice afecţiuni prieteneşti şi pentru generaţiile care vor urma”, deconspiră doamna ing. Martha Eşanu – şi domnia sa susţinătoare a demersului nostru – sfaturile noastre către cititori în ceea ce este postfaţa la volumul “Cu prieteni, despre prietenie”, Editura Pim, Iaşi, 2012, 499 p.

Şi constată postfaţatoarea, subliniind independenţa în creaţia individuală: “Fiecare dintre autorii acestui volum are , în mod firesc, un anumit mod personal de abordare a subiectului propus şi de interpretare a lui, dar firul conducător este desigur PRIETENIA, nemuritorul cuvânt ce a traversat întreaga existenţă a umanităţii”.

Însuşi autorul în “Cuvânt înainte” la primul volum antologie, cu autori la distanţă, cum l-am numit, “Românii aşa cum sunt”, 383p., care dezbate altă temă de mare actualitate – solidaritatea dintre generaţii în crearea şi promovarea literaturii române, cu accent asupra reliefării anilor înţelepciunii şi ai timpului mai liber – scria îndatoritor celor care îi chemau colaboratorii la înfăptuirea proiectului propus: “…mulţumesc doamnei profesoare Ana Dumitrescu, domnului Ioan Grămadă, poet, prozator, etnograf şi muzeolog, precum şi profesorului Mihai Bejenaru, şi domnia sa autor de cărţi, pentru că, alături de mine, au devenit strângătorii de coparticipanţi la discuţii, cărora şi lor le transmit aprecieri şi omagii în calitate de coautori la Românii aşa cum sunt…”

Scriind despre “Elogiile priteniei”, în “Cu prieteni, despre prietenie”, p. 71, Ioan Grămadă, economist, Câmpulung Moldovenesc, Suceava, despre activitatea sa ca muzeograf şi participant la unele acţiuni culturale în domeniu nota: …Un moment deosebit l-a reprezentat participarea mea la Reuniunea Naţională a muzeografilor şi colecţionarilor de la Sibiu, din toamna anului 2011, prilej în care aveam să o cunosc pe distinsa profesoară de limba şi literatura română, doamna Dobreanu Doina, din localitatea Subcetate, judeţul Harghita.

Autoare a trei cărţi şi două albume de artă populară privind ţesăturile şi cusăturile din zona Mureşului Superior, doamna Dobreanu este o pasionată colecţionară de astfel de piese, fiind deţinătoarea unei colecţii valoroase cu exponate ale portului popular şi elemente artistice ale cusăturilor din localitatea natală.

În scurt timp, din bunii colaboratori pe linie muzeistică, realizând şi schimburi reciproce cu unele exponate, am extins colaborarea şi în ce priveşte creaţia literară, cu schimburi de cărţi, am devenit prieteni de familie, descoperind în persoana sa, alese sentimente de prietenie sinceră, loială, cu sensibilitate şi disponibilitate în a-şi sprijini semenii.

Prin intermediul doamnei Doina Dobreanu aveam să cunoaştem şi o altă admirabilă familie din localitatea Sarmaş, judeţul Harghita, respectiv pe doamna profesoară de limba şi literaturea romînă Ileana Tarcău şi pe soţul ei Aurel, pe care dintr-o descriere în cartea sa “Micul meu univers” l-am asociat cu imaginea unui soţ ideal…

…Din relatarea doamnei profesoare Ileana Tarcău am rămas la fel de plăcut surprins când am aflat că în una din vizitele făcute prietenei sale, Doina Dobreanu, a văzut cărţile mele despre care după o primă răsfoire s-a simţit atrasă de ele, de parcă, spunea ea, ne-am fi cunoscut de când lumea, dovadă că am şi devenit prieteni de familie. Am realizat apoi un schimb de cărţi şi mesaje, din cărţile domniei sale am desprins o adevărată revărsare de bunătate, omenie, generozitate şi tot atâtea alese calităţi şi însuşiri ce ţin de o adevărată prietenie, de care îi mulţumesc şi o asigur de trăinicia sentimentelor noastre”.

Altă dată, la 17 iunie 2012, prietenul Ioan Grămadă îmi scria: “Acum ne pregătim pentru Festivalul Internaţional de Folclor Întâlniri bucovinene ce se va desfăşura în perioada 12-22 iulie a.c. Îl voi avea ca oaspete pe comandorul de aviaţie d-l colonel Paul Mitu, probabil va veni şi doamna Doina Dobreanu de la Subcetate-Harghita”…

Revenind şi reamintindu-şi de reuniunea cu caracter Naţional, de Consfăuirea muzeografilor şi colecţionarilor particulari, desfăşurată la Complexul Muzeului Naţional ASTRA din municipiul Sibiu, în zilele de 30-31 auguest 2011, Ioan Grămadă, prin ceea ce-mi scrie, devine, indirect, un elector, dacă nu un fan, al viitorului preşedinte al României Klauss Johanes: “… peste tot, unde m-au purtat paşii, am putut admira acea stare de ordine şi curăţenie care există la Sibiu, fapt pentru care mi s-a confirmat nu de trei ori ci mereu zicala că: “Omul sfinţeşte locul”, că nu întâmplător erau atâtea insistenţe din partea unor politicieni şi nu numai din partea lor, ca omul de acţiune, vrednicul primar al Sibiului, Domnul Klauss Johanes, să fie numit ca Presedinte al Romîniei, după cum, nu întâmplător Sibiul a fost desemnat drept Capitală a “Culturii Europene”, pentru care şi-a meritat pe drept cuvânt acest titlu nobil(op, cit, p.95).

Şi m-am delectat si cu acele scene hazlii din piaţa centrală a oraşului pe care o admiram de pe o bancă, la umbra unor castani, cum dintre dalele de mozaic ţâşneau din nişte doze metalice, la scurte intervale, jeturi de apă care îi surprindeau pe trecătorii neavizaţi, ce erau supuşi la câte un duş spontan, pentru unii chiar benefic răcoritor, în acea zi toridă de august”, observa şi releva Ioan Grămadă cu ochii şi simţul de fost primar, cândva, în mai multe comune din judeţul Suceava.

La Crişeni-Atid-Harghita, în comuna unde primar este Szocs Lajos junior, absolvent de teologie şi muzeograf, unde, în 17-19 octombrie 2014, care a găzduit Cea de-a treia Reuniune Naţională a Muzeografilor şi Colecţionarilor Particulari din Romînia, unde Ioan Grămadă – după ce a străbătut frumuseţea meleagurilor, drumurile cu trenul sau auto, Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei –Poiana Stampei –Pasul Tihuţa-Piatra Fântânelor-Valea Bârgăului- Bistriţa-Reghin la Sângiorgiu de Pădure- Atid, Crişeni, judeţul Harghita, unde s-a desfăşurat manifestarea, printre cei întâlniţi, spune Ioan Grămadă, “s-a numărat şi doamna Doina Dobreanu, prietenă de familie căreia îi adresez felicitări cu ocazia zilei sale de naştere, 18 octombrie, prilej de a-l cunoaşte şi pe fratele său profesorul Vasile Dobreanu, cu cei doi copii ai săi.

Cea de-a treia zia statului nostru la comuna Atid-Harghita, la Criveni unde funcţionează Muzeul Pălăriilor de Paie, însuşi primarul proprietar al lui şi confecţioner de astfel de podoabe, ne-a servit şi pentru nişte concluzii. În primul rând ne-am putut da seama de câtă mare ospitalitate şi disponibilitate au dat dovadă toţi membrii familiei gazdă pentru ca noi să ne simţim cât mai bine. Tot timpul am fost înconjuraţi cu mult respect şi atenţie de către sătenii care ne salutau prieteneşte şi numai în limba română, deşi ei în majoritate sunt maghiari.

Mi-am amintit că în urmă cu mulţi ani am văzut un film intitulat “Am întâlnit ţigani fericiţi”, parafrazând, aici am întâlnit maghiari diferiţi, oameni deosebiţi, care vin să contrazică acele guri rele care susţin că ei îi urăsc pe români, că ei nu ştiu şi nu vor să folosească limba română… Nimic din toate acestea. Ei, maghiarii, toţi locuitorii comunei, sunt oameni harnici, întreprinzători, pe care atunci i-am găsit în plină campanie de recoltare a porumbului şi a celorlalte produse de pe câmp, care ca şi restul locuitorilor, au drumuri foarte proaste. Dar ştiu să se distreze, să facă şi umor pe chestia asta! Din respect pentru noi, nu am auzit niciodată ca în prezenţa noastră, membrii familiei gazdă sau locuitorii satului să vorbească între ei ungureşte, ci numai în limba română”.

“Dobreanu Doina, profesoară de limba şi literature română-franceză la grupul şcolar “Miron Cristea” din comuna Subcetate, judeţul Harghita”, era titlul materialului care o prezenta pe proaspăta şi atât de productiva, profunda noastră colaboratoare cu care ne-am înfrăţit (op. cit. p.106 ş.u.): “Născută în octombrie 1950, Ana Doina Dobreanu, în localitatea Subcetate, judeţul Harghita, din părinţi Aurel şi Ioana Dobreanu, este licenţiată în filologie (1973) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, secţia limba şi literatura româno-franceză.

Profesoara Doina Dobreanu s-a întors în localitatea natală pentru a-si desfăşura activitatea la Liceul în care ea însăşi a învăţat. Pentru examenul de licenţă a pregătit şi susţinut lucrarea “Monografia graiului din Subcetate”, coordonată de prof. univ. dr. docent Romulus Tudoran.

A îndeplinit cu onoare responsabilităţile încredinţate de către Inspectoratul Judeţean Harghita, respectiv de director adjunct cu probleme educative (1978-1982) şi Director al Liceului cu normă întreagă (1982-1986), a obţinut gradele didactice II şi I, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

În perioada 1995-2010 a publicat numeroase lucrări şi articole de specialitate în reviste dedicate cadrelor didactice, iar în colaborare cu fratele său, profesorul Vasile Dobreanu, au realizat Monografia localităţii Subcetate “File de monografie”,1999, apoi cartea de prezentare monografică “Liceul din Subcetate la 40 de ani”. A coordonat revista Liceum “Foaie pentru minte, inimă şi literatură” a elevilor de la Grupul şcolar “Miron Cristea” din Subcetate. A reprezentat şcoala şi judeţul Harghita la diferite concursuri şi întreceri pe teme de literatură şi artă, cucerind numeroase premii. Cu ocazia zilelor francofoniei a reprezentatat ţara în Italia, Franţa şi Belgia cu lucrări şi comunicări ştiinţifice valoroase. A publicat în 2011 cărţile “Surâsul amintirilor”, “Cântecul obârşiei” şi are în pregătire cartea “Plăcută zăbavă”.

Având pasiune deosebită pentru arta populară a colecţionat sute de costume populare şi piese ţesute şi cusute cu care a realizat o colecţie valoroasă “Casa cu amintiri”. A realizat o colaborare fructuoasă cu câteva muzee etnografice, între care Muzeul Ţăranului Român şi a elaborat câteva lucrări importante precum albumele de artă “Cusături artistice din Subcetate-Mureş” (Harghita), 2008, şi “Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior (Secolul al XX-lea)”, 2010, contribuind şi la editarea lucrării “Robă Frumosului”.

De-a lungul anilor s-a implicat efectiv în realizarea unor activităţi cultural-artistice organizate atât în şcoală cât şi la căminul cultural din localitate. Sub titlul “Fascinantul fenomen al dăinuirii”, iată   ce scria şi Daniel Drăgan (Braşov) în “Condeiul ardelean”, an VII, nr. 240/24 II-III, 2012, p. 11: “Rareori o lectură mi-a provocat o asemenea admiraţie şi un asemenea entuziasm nesperat ca paginile unei cărţi (unice) semnate de o profesoară onestă, dar de o rară sensibilitate ca Doina Dobreanu, dintr-un sat pierdut în munţii Harghitei, sat neştiut, al cărui nume îl caligrafiez azi pentru prima oară cu un respect superlativ, SUBCETATE, aşa se numeşte satul de unde vin paginile despre care vorbesc.

Cartea Doinei Dobreanu este o rememorare fără cosmetizări a locurilor şi oamenilor, a străbunicilor şi părinţilor, a propriei sale vieţi. Dar cu un talent uimitor, Cartea pare un manual de trai aspru, sever, dar frumos, o carte care trebuie citită cu bună credinţă, eliberându-ne de superstiţia că tot ce se scrie despre dascălii de la ţară este literatură periferică, demnă de o îngăduitoare condescendenţă. Nu! Cartea Surâsul amintirilor a Doinei Dobreanu este proba magistrală a unui intelectual rafinat şi vivace, cu un acut spirit de observaţie şi analiză, cu o gravă putere de pătrundere a acelui fenomen inexplicabil, altfel decât prin vigoare şi nobleţe: dăinuirea.

Mă simt îndemnat să exemplific prin idei şi citate aprecierile de mai sus. Imposibil. Este ca şi când aş desprinde o piatră din structura piramidei încercând să ilustrez măreţia întregului. Piatra va rămâne ceea ce este: o piatră, o simplă piatră, dar valoarea ei stă în alcătuirea edificiului, singura care poate da seama de dimensiune, proporţie, expresivitate, grandoare, mister. Oamenii din cartea Doinei Dobreanu răzbesc trăind o viaţă zbuciumată, plină de obidă (nici azi nu au electricitate), dar nu sunt răi şi posaci; ei îşi asumă condiţia şi se ridică deasupra vitregiilor prin putere şi frumuseţe morală, izbutind să rămână senini, cu gesturi de o simplitate voivodală chiar şi în cele mai simple împrejurări ale vieţii şi – mai ales! – prin însuşirea de a empatiza continuu, de a coagula în comunităţi viabile în care indivizii se structurează completându-se reciproc, potenţându-şi calităţile individuale în structuri sociale străvechi, dar încă viabile, indestructibile: familie, generaţie, obşte sătească, vatră de civilizaţie şi cultură. Cartea are calitatea de proză narativă, beletristică, însă e totodată – în felul ei – o monografie, o construcţie care oferă argumente temeinice de natură antropologică.

…Drama persoanei, a autorului, a individului se converteşte într-o mare dragoste pentru ceilalţi, pentru toţi ceilalţi, de la strămoşii vii în amintirile bunicilor, la copiii rudelor, vecinilor, ai satului. Dascălul îşi împlineşte vocaţia, charisma! Căci despre asta e vorba, nu despre un job, despre o slujbă aducătoare de venit, ci de un legământ profund şi de o suferinţă care se cere distilată în esenţele fine ale splendorilor oricând şi oriunde posibile. Îndemn pe prietenii mei să citească această carte. Să nu se descurajeze dacă vor întâlni şi pagini din oglinda cărora chipul autoarei nu se iveşte zâmbind, ci lasă locul unor necesare enumerări documentare, de maximă importanţă etnologică şi istorică pe care talentul Doinei Dobreanu s-a abţinut să-l poleiască, să-l cosmetizeze. Vom fi răsplătiţi prin alte multe pagini de autentică şi puternică emoţie artistică. Volumul se susţine prin întregul său şi prin verticalitatea de simţire, prin puritate morală şi demnitate umană”.

„Asociaţia culturală „Dobreanu” a fost înfiinţată în anul 2009, scopul principal al ei este de a contribui la conservarea patrimoniului cultural local şi de a pune în valoare cultural-artistică şi istorică vechile tradiţii săteşti, fapt realizabil prin amenajări muzeografice, prin publicarea de articole şi cărţi avînd ca moto spusele marelui Nicolae Titulescu: „Şi chiar dacă nu voi fi far, ci candelă, ajunge. Şi chiar dacă nu voi fi candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina”, comunică şi repetă adesea pe sticlă doamna Dobreanu ceea ce realizează la Subcetate.

La Subcetate, am înţeles, nu-i lumină electrică, dar sunt oameni de felul cunoscuţilor şi realizatorilor profesori Ana Doina şi Vasile Dobreanu, autori şi ai volumului „La obârşie, la izvor”, comentator de text Dumitru Hurubă, dar şi minunate privelişti de la Subcetate pe care privindu-le m-am îmbogăţit luând cunoştinţă despre Vestitorii primăverii 2015, Nevinovăţia şi gingăşia copilăriei, cusături precum Cămaşă de tip carpatin – 1935, Cămaşă cu altită şi sire -1935, goblene, fel de fel, Faţă de masă (chilim), Fugător – 1942, Mânecă de camaşă – 1920, Funduri de pernă, dar şi Apus de soare văzut de pe Bâtcă (foto Iulian Cotfas), Diplome acordate „Asociaţiei” dar şi iniţiatoarei ei, Dimineaţă de octombrie 2013 (cu foto Claudiu Mureşan), Fii satului în 2011 de Peste Mureş, Sărbătoarea Fii satului 2011, La Subcetate, Formaţia de jocuri populare la Liceul din Subcetate, Localitatea Subcetate în 1916, Subcetate văzută de pe Dealul Hodosa, Oaspeţi ai Casei cu amintiri – 23 martie 2015, Elevi premiaţi de Asociaţia culturală Dobreanu la sfârşitul anului şcolar 2012-2013, Obiceiuri de Anul Nou, de Crăciun şi Paşte, Aspecte de la muncile câmpului dar şi de la realizarea industriei casnice, Cum s-a inaugurat Târgul din Subcetate în 1935, familii şi tip de oameni din Subcetate – odinioară şi astăzi -, Răsărit de soare, despre care Dumitru Hurubă lasă pe însăşi Doina Dobreanu să vorbească: „Mi-am propus să scriu nu doar despre mine, ci şi despre satul obârşiei mele în care mi-am înrămurat aproape întreaga viaţă, un sat care şi-a asigurat dăinuirea, cel puţin până în prezent, prin oamenii săi” (p.59).

Şi a reuşit, cum muţi alţi intelectuali locali o fac cu strălucire…

Bucuria lecturii se intitulează altă carte a Doinei Dobreanu, realizată la Editura Internaţional SRL Gheorghieni, 2012, cu sinteze dedicate unor scriitori români, realizate şi publicate în timp, în momente aniversare în Şcoala noastră, revistă a cadrelor didactice din judeţul Harghita, republicate în volumul citat, menite să servească cadrelor didactice, elevilor, dar şi nouă cititorilor interesaţi de personalitatea şi opera acestora: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Ion Agârbiceanu, Octavian Goga, Ionel Tedoreanu, Lucian Blaga, Mihail Sorbul, Mihail Sadoveanu, Perpessicius, Eugen şi Monica Lovinescu, Vasile Voiculescu, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, Aron Cotruş.

Aceluiaşi interes serveau prezentările de cărţi, operă ale unor scriitori harghiteni precum Dumitru Hurubă, Ionel Simota, Ion Nete, Octav Ardeleanu, ca şi recenziile la cărţile scriitorilor Gabriel Liiceanu, Valentin Marica, Andrei Pleşu, Sachim Bârsanu, Cornelius Ryan, Paulo Coelho, publicate în Lyceum, revista elevilor din Subcetate.

Bucuria lecturii, se spunea în volumul antologic „Cu prieteni, despre prietenie”, p. 110, carte dedicată elevilor săi din Subcetate, în perioada anilor 1973-2012, de către profesoara lor Doina Dobreanu are drept motto spusele unui mare poet român – Ştefan Augustin-Doinaş – care ne reaminteşte: „Cărţile sunt tot atât de importante ca şi evenimentele pe care le parcurgem de-a lungul vieţii. Fiecare întâlnire cu un poet, cu un personaj romanesc are aceeaşi importanţă ca întâlnirea noastră cu un eveniment concret”…

După cartea PRIETENIEI – Cu prieteni, despre prietenie, din volumele de antologie realizate cu cenacliştii de la distanţă prezenţa cu lucrări a doamnei Doina Dobreanu nu numai că a devenit „dar divin”, pentru sine şi cititori, – cum spunea ea, undeva (revista Luceafărul-Botoşani, 20 martie 2015), ci o permanenţă înscrisă în bibliografia colaborărilor sale: „Singurătate” de Ion N. Oprea, 2013, 338 pagini, şi în ea eseurile „Nu suntem singuri, când întreprindem întru Bine şi Frumos”, p.184, şi „De vorbă cu bunicul”, p.192, de profesor Doina Dobreanu din Subcetate-Harghita; „Darul vieţii: Dragostea”, în două volume, de Ion N. Oprea, 2014, 304p. şi 298p. şi în primul volum două materiale cu prof. Doina Dobreanu, un interviu al Cosminei-Marcela Oltean cu titlul „Unde dragoste nu e, nimic nu e”…preluat de aceasta profesoarei sale, p. 39 şi „In memoriam, Învăţătorul Gavril Urzică (1914-2008)” de Doina Dobreanu, p.52-72, un crez de viaţă al locuitorilor, al dascălilor locului care constituie Transilvania românească; „Dorul de-acasă”,de Ion N. Oprea, 2014, 462 de pagini, şi la p. 196 eseul semnat de prof. Doina Dobreanu, Subcetate-Harghita în care povesteşte ce face „Când mi-e dor de acasă…” se ocupă şi de propriile amintiri; „Viaţă, viaţă…”, de Ion N. Oprea, 2015, 448 p., antologie cu autori la distanţă, în care prof. Doina Dobreanu aduce în discuţie „Crâmpeie dintr-o poveste”, „crâmpeie de memorialistică” le numeşte ing. Martha Eşanu, postfaţatoarea, considerându-le, ca şi noi iniţiatorii proiectului „momente din viaţa unei mame” căreia „moartea copilului i-a lăsat o amprentă adâncă în suflet şi i-a indus o stare de doliu etern pe care nu o poate împărtăşi cu nimeni”.

Dinamica colaborării Iaşi-Harghita, Ion N. Oprea şi colaboratorii cu prof. Ana Doina Dobreanu şi consătenii ori conjudeţenii ei, are şi alte palete de interferenţă: „La Obîrşie, la izvor” se intitulează cartea cu convorbiri la Subcetate 2, 2014, realizare a fraţilor Doina şi Vasile Dobreanu, 298p., prefaţată cu sensibilitate scriitoricească de Valentin Marica, oferită subsemnatului cu autograf: ”Domnului scriitor Ion N. Oprea, câteva poveşti spuse de prieteni dragi de cei al căror „prag de lume” este Subcetatea, alături de urări de sănătate şi succese literare, la început de primăvară. Cu respect, Doina Dobreanu, Subcetate, 3 martie 2015”; „Adevărata obârşie a poporului român” este titlul generic al viitoarei cărţi semnate de Ion N. Oprea, o continuare a volumului său „Dacii la ei acasă”, Editura PIM, Iaşi, 2014, 349p, care înseamnă şi un comentariu, cu completări, a volumului cu acelaşi nume semnat de Valeriu D. Popovici-Ursu, Paris, 2012,Cluj-Napoca, publicate în majoritate succesiv în revista Luceafărul-Botoşani, unde sunt găzduite şi alte materiale referitoare la axa Iaşi – Harghita- Târgu-Mureş -Câmpulung Moldovenesc – Botoşani şi nu numai, semnate Ion N. Oprea.

Despre colaborarea Ion N. Oprea şi Ana Doina Dobreanu sunt referiri şi în bibliografia volumului „La obârşie, la izvor”, p.288-290, 296.

Referiri la cartea Doinei Dobrenu, „Bucuria lecturii”, făcute de Ion N. Oprea, cu titlul „La Tîrgu-Mureş şi în Harghita. Despre Vasile Voiculescu” au citit cei intersaţi şi la Focşani în revista Saeculum nr. 5-6 (81-82), p. 94-96, dar şi la Vaslui, Giurcani-Găgeşti în Revista Elanul nr 129, p.15-16, 2012.

Răspuns la eseul „Simbioză- Didina şi Ioan Grămadă, simbolistică a spiritului românesc” (din „Cu prieteni, despre prietenie”) de Doina Dobreanu, scriam (op. cit. p.115): „Vorbele doamnei profesoare Ana Doina Dobreanu sunt şi propriile mele consideraţiuni pe care le am şi le păstrez şi personal faţă de cei doi bucovineni, domnul Ioan Grămadă şi doamna Didina Grămadă. M-am întrebat adesea de unde atâta generozitate, atenţie, gingăşie în comportare şi gest, a lor, faţă de subsemnatul în primul rând. Respectul lor pentru carte, bucuria cu care o primesc, o citesc iar apoi o comentează în scrisorile lor sau la telefon, înlocuiesc cu succes ceea ce nu face presa în general şi cea literară în primul rând, adesea acuzatoare că în România post-comunistă s-ar scrie prea mult. Cele spuse de Ioan Grmadă – Un bucovinean la Iaşi – este un bun şi aplaudat răspuns dat în public unor asemenea oameni care se tem de valorile pământului românesc. Bucovinean care, din tradiţie şi genă răspunde unor vechi şi niciodată uitate chemări – Scrieţi băiaţi, numai scrieţi! Atitudinea lui şi a celor cu care face cultură de masă, deprinderea lor de a extinde zi de zi cenaclul celor dispuşi să dea şi altora din prea plinul obiceiu moştenit, vin din însuşi obişnuinţa străbunilor lor, bucovinenii, care au rămas mereu flămânzi de românismul care îi animă. Ioan Grămadă scrie, oferă cărţile lui altora ca el, ca mine, ca dumneavoastră, apoi primeşte cărţi de la noi, le citeşte, relatează conţinutul lor altora, pe care îi îndeamnă să facă la fel, după care ne invită la alte şi alte discuţii sau întâlniri literare sau muzeistice care înseamnă marele cenaclu al celor necuprinşi în marea carte a lui Nicolaie Manolescu, ISTORIA LITERATURII ROMÂNE, nici în Unuinea Scriitorilor fără a se declara vreodată frustat cu ceva. Şi nici nu ar face-o bucovineanul din Câmpulung Moldovenesc care ştie că adevărata carte a vieţii culturale nu-s citările sau atestările oferite cuiva, de cineva, la sau pentru un pahar, ci ceea ce fac şi realizează cenacliştii de seama lui Ioan Grămadă, etnograf, poet, scriitor şi mare proprietar de Muzeu, Ana Doina Dobreanu, profesoară de limba română şi franceză într-un sat fără lumină electrică – SUBCETATE – dar care răspândeşte în HARGHITA tot ce are frumos, mai nobil şi durabil – românismul pe teritoriul vechii Dacii, şi ca ei – toată armata cenacliştilor, invitată la dialogul despre prieteni şi prietenie, pe care îi salut şi îi respect ca român.

Mai ales că uitaţi ca şi cenacliştii de rând sunt şi mari personalităţi ale culturii române, literaţi cum sunt şi remarcabilii Ileana şi Romulus Vulpescu, şi ei necuprinşi, încă, în ceea ce vrea să se facă din Istoria literaturii române”.

„Nu uita!”, anunţam în „Viaţă, viaţă…”, Editura PIM, Iaşi, 2015, titlul viitorului nostru volum din seria ciclului de cărţi-cenaclu, cu autori de la distanţă, data primirii materialelor până cel târziu 1 septembrie 2015, şi parcă şi aud ecoul spuselor colegilor mei deja postaţi în aşteptare: „aloo!, transmite primul eseu „Nu uita!” doamna profesoară Ana Doina Dobreanu de la Subcetate-Harghita, la Iaşi!”

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5