Primit mpentru publicare: 30 april.2015
Autor: Traian Gh.CRISTEA
Publicat: 01 mai 2015

ALEXANDRU  OPROESCU – MAESTRUL  CETĂŢII  DE  LUMINĂ

Este ştiut faptul că a vorbi sincer, dezinteresat, despre un Om luminat prin fapte cât se află în viaţă, este o datorie de conştiinţă care-l onorează pe autorul gestului. Da, indiferent de prilej, dar cu prisosinţă la zi aniversară i se cuvine omagiul nostru sărbătoritului; cu atât mai mult, cu cât astăzi se obişnuieşte să se vorbescă(dacă se mai vorbeşte)despre oamenii merituoşi după trecerea lor la cele veşnice şi doar de complezenţă.

ALEX. OPROESCU, despre care cutezăm a vorbi acum, s-a bucurat şi se bucură, pe bună dreptate, de cinstire, de recunoştinţă pentru că şi-a dăruit o bună bucată din viaţă cercetării “istoriei culturii buzoiene”. A slujit cu pasiune, cu competenţă cetatea de lumină a Bibliotecii Judeţene “Vasile Voiculescu”, din Buzău, şi a scris cărţi de real interes documentar, care-i vor asigura pururi cinstirea. Să nu uităm că travaliul său neabătut a avut loc în vremuri potrivnice( şi înainte şi după anul istoric 1989), reuşind să biruie. A luptat şi a asigurat vrednicul cărturar trimful faptelor luminoase. Remarcabilul poet ION GHEORGHE a sesizat cu toată justeţea, osteneala ieşită din comun a fostului director al Bibliotecii Judeţene, afirmând: “În aceste vremuri când patrimoniul românesc se jefuieşte din toate părţile, fapta d-lui Oproescu este o nebunie curată.”(1991)

Acum, după ce au trecut anii, şi  nume prestigioase i-au recunoscut valoarea, multe din consideraţiile făcute şi de noi dobândesc un plus de îndreptăţire. În ceea ce ne priveşte, mărturisim că ne aflăm printre fericiţii care au citit lucrările acestui scriitor din zona Carpaţilor de Curbură;  nu de puţine ori, ne-am documentat din ele, simţind priceperea  şi  talentul celui care a trudit la realizarea lor.

Ca dascăl, am putut vorbi elevilor despre scriitorii din judeţul Buzău; ca om al scrisului, l-am citat, simţindu-le valoarea, în unele cărţi pe care le-am semnat.

Trebuie precizat faptul că multe personalităţi care au locuit sau  au   trecut  prin Râmnicu Sărat ori Buzău ne-au fost cunoscute şi nouă, aşa că  am putut să ne dăm seama  de calitatea reflectării lor în cărţile lui Alex. Oproescu. Calităţile certe ale stilului pe care şi-a pus amprenta au fost: rigurozitatea informaţiilor, claritatea, conciziunea, obiectivitatea şi simţul esenţializării.

Documentarea riguroasă a lucrărilor s-a concretizat în fişe labo-rios realizate, servind elaborării  cărţilor oproesciene. Printre numeroasele volume care ne-au reţinut atenţia în mod deosebit se află şi „Scriitori buzoieni”, volum studiat de noi în tinereţe. După lectura acestuia, am simţit atât un sentiment de mândrie că am avut înaintaşi vrednici de cinstire, cât şi recunoştinţă faţă de competentul autor.

Vom comenta, spre argumentare, doar câteva fragmente din fişierul istorico-literar, publicat în 1980, din această carte care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui om cu şcoală din zonă şi care(printre multe altele) n-ar trebui trecută cu vederea.

Ne-am ales doar câteva nume(Eufrosina Homoriceanu, C. C. Datculescu, Octavian Moşescu) din zona Râmnicului Sărat, prezente în carte, zonă în care scriitorul a funcţionat o vreme(opt ani) ca director al Bibliotecii Raionale.

Deşi născută la Vălenii de Munte, Eufrosina Homoriceanu (n.1853) a devenit râmniceancă în calitate de cadru didactic şi om de cultură. Informaţiile care ne sunt oferite pe un spaţiu restrâns captivează: În Rm.Sărat unde se transferă,  scoate prima revistă a acestui oraş („Aurora”; oct.1875-mart.1876) cu  » dorinţa de a răspândi în poporul nostru gustul pentru literatură şi şciinţă … »  Având simţul amănuntului esenţial, autorul prezintă preocupări deosebite ale acestei inimoase femei: prelegeri pe diferite teme, cursuri gratuite de informare, traduceri din franceză, italiană, latină, gazetărie şi creaţie literară.

Este, am putea spune, şi un exemplu viu privind rolul şi importanţa femeii în societate: …organizează „gratis” cursuri de l. Română, pedagogie, estetică, ed. fizică, economie casnică; publică articole feministe (v. „Foiţa Aurorei”), nesemnate, cum a procedat de altfel şi cu poeziile. În 1883 primeşte Premiul I la concursul literar al ziarului „Amicul Familiei” pentru eseurile „Căsătoria” şi „Femeia”.

O personalitate(pe lângă altele) care ar trebui neaparat să ocupe un loc de cinste într-o viitoare ISTORIE a Râmnicului Sărat (încă nefinalizată până în prezent) este editorul revistei  „Gazeta săteanului”. De ce? Vom argumenta  afirmaţia cu informaţii exacte primite  de la Alex. Oproescu.

Ilustrul râmnicean C.C. Datculescu, a studiat iniţial „dreptul şi literele” la Paris; după aceea, ajunge un pasionat agronom, având o fermă renumită la Slobozia-Galbenu, din fostul judeţ Râmnicu Sărat. Ce este deosebit de interesant se prezintă succint de autor, în doar câteva rânduri. Este ales în 1897 membru al Societăţii agricultorilor din Franţa, pentru merite în selecţiile de cereale. Uimirea se amplifică când aflăm următoarele: Strălucit este însă C.C.D. pe tărâm cultural-literar, unde-şi găseşte adevărata vocaţie ca editor şi director al „Gazetei săteanului” (Rm.Sărat: 1884-1897, 1898; Bucureşti: 1897-1904). Imediat se citează opinia laudativă a lui I.L.Caragiale care spune despre revistă că este: „cea mai artistică, variată şi bine făcută revistă  din ţară.” Nota dată în subsolul paginii, atestă realele aptitudini ale autorului cărţii, în domeniul istoriei literare. Se precizează faptul că, în calitate de editor, C.C.Datculescu are „meritul de a fi asigurat buni redactori( I.Nădejde şi Al.Vlahuţă, pentru partea ştiinţifico-literară) şi mai ales de a fi determinat apariţia unor importante şi diverse creaţii beletristice. Aici publică I.L.Caragiale Cănuţă, om sucit, La hanul lui Mînjoală, Două bilete pierdute, În vreme de război, La conac .

Publicistului, editorului, memorialistului, colecţionarului de tablouri rare, Octavian Moşescu i se acordă un spaţiu pe măsura rolului cultural pe care l-a avut în perioada interbelică, la Râmnicu Sărat.

Venit dintr-o familie luminată  (mama învăţătoare la Tâmboieşti), învaţă în diferite şcoli  (gimnaziul la Râmnic, continuă în Pomârla, bacalaureatul îl trece la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti. Apoi, studiind la Viena (Facultatea de Istoria Artelor), Octavian Moşescu desfăşoară o prestigioasă activitate culturală şi literară.

La Viena, este ales din primul an preşedinte al Societăţii Academice „România jună”, creată cu o jumătate de secol în urmă de Eminescu. O.M. se ocupă intens de jubileu, editând în 1923 „Cartea semicentenarului” – prima antologie literară apărută după război, cu prestigioase colaborări: (…) Şi sunt enumerate personalităţi de primă mărime, intrate în istoria literaturii române. I se prezintă, cu îndreptăţită cinstire, valoroasele contribuţii atât prin colaborări (poezie, epigramă, eseuri, memorialistică), cât şi ca editor de reviste, ziare, dar şi ca  autor de cărţi.

Alex. Oproescu nu omite nimic din ceea ce trebuie reţinut de istorie. Ni-l prezintă pe pasionatul colecţionar de artă şi în postura de priceput manger al diferitelor publicaţii. Lui O.Moşescu i se încredinţează directoratul ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”(1927), conduce revistele „Lumea turistică” şi „Coasta de argint”(5 limbi), patronează expoziţii de răsunet, întreţinând legături strânse cu mari artişti plastici(…) şi sunt citaţi bună parte dintre ei.

Rolul jucat în viaţa literară a urbei râmnicene este subliniat convingător, într-un limbaj accesibil, dovedind că autorul este stăpân pe proprietatea cuvintelor: Remarcabilă însă este prezenţa sa spirituală în Rm. Sărat, ca publicist şi animator, în cei 60 de ani de muncă pasionată; (…)

Periodicele scoase de vrednicul înaintaş, scenariile unor reviste teatrale antipoliticianiste, editarea versurilor postume ale lui Ion Pavelescu, a volumului epigramiştilor râmniceni şi alte contribuţii sunt puse în lumină concis şi-l fac vrednic pe Octavian Moşescu de perpetuă pomenire.

(NOTA:citatele şi informaţiile au fost extrase din „Scriitori buzoieni”-fişier istorico-literar, semnat Alex. Oproescu, Buzău , 1980/ vol. editat de Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă – Buzău)

Tot ce a realizat neobositul cărturar Alex. Oproescu pe drumul de lumină al cărţilor, a fost darul de suflet pentru această zonă pe care a iubi-t-o şi o iubeşte necontenit. Manager destoinic, istoric şi critic literar consecvent, cercetător neobosit al arhivelor, plătind tribut eforturile sale cu propria-i vedere, cu propria-i sănătate, acest scriitor binecuvântat de lumina cuvântului din cărţi a mărturisit în prefaţa unui volum: Cercetarea presei buzoiene şi râmnicene s-a făcut cu un imens efort şi sacrificiu fără limită. Din 1979 încoace, mi-au trebuit 16 ani de studiu, altfel spus peste 1000 de zile pe cont propriu  în Biblioteca Academiei şi încă mult timp pentru redactarea fişelor, când, se ştie, aveam destule obligaţii de serviciu. (referire la „Dicţionarul presei buzoiene şi râmnicene- 1839-1949”, însă confesiune emblematică pentru strădaniile şi sacrificiile ce-au stat la baza tuturor realizărilor sale).

Iată de ce merită toată cinstirea noastră concitadinul nostru căruia-i urăm:

Să ne trăiţi, Alex. OPROESCU, ani mulţi în sănătate, rodnicie şi preţuire, Maestru al cetăţii de lumină!