ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 01 Iul. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 01 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (XI)

   În ”Bârladul de odinioară” (pag. 556), Marius Pop scrie:”Absolvent al Facultății de medicină din București în 1910, V. Voiculescu avea experiența peregrinărilor profesionale, dar și cunoașterea realităților zguduitoare ale satului românesc, bântuit de foamete, mizerie și lipsuri. În scurt timp, Voiculescu fusese numit, detașat ori transferat în mai multe circumscripții sanitare din județele Gorj, Ilfov, Dâmbovița, iar la 1 iulie 1917 îl găsea medic la Casa Centrală de pe lângă Corporația Sf. Constantin și Elena din Bârlad, ca după 20 de zile să fie medic-șef al Spitalului nr. 472 din oraș, iar la 26 ianuarie 1918 – medic al orașului Bârlad”. Cum spuneam, am participat la (sau am organizat) zeci de manifestări dedicate marelui poet. De-a lungul timpului, am conștientizat că nu toată lumea scriitoricească îl avea la suflet pe el, dar și opera sa. Nu am explicații. Aici, la Buzău, era mai prioritar Ion Caraion. Un turnător zelos, de a cărui postumitate se ocupă tot un turnător. Dacă nu ar fi fost Alex Oproescu la Buzău nu s-ar fi făcut nimic pentru Voiculescu. Acum, noul primar al Buzăului, inginerul și omul de afaceri Constantin Toma, a luat hotărârea de a amplasa, într-un scuar vecin cu Primăria Municipiului, o statuie a lui V. Voiculescu. Foarte bine! Pictorul Valeriu Șușnea și subsemnatul, fără să știm că gândim același lucru, am vorbit într-o emisiune TV., despre necesitatea amplasării unor statui pe aleea principală a Parcului Crâng. Sunt optimist și cred că dorința lui Șușnea și a mea va fi materializată. Aici ar fi loc pentru Basil Iorgulescu, V. Voiculescu, Paul Ioachim, George Emil Palade (Nobel), Alex Oproescu, Ion Băieșu, Corneliu Ștefan (cel mai important ziarist local al ultimelor cinci decenii), Constantin Brăescu, Pamfil Șeicaru și mulți alții. Apropo de cei care îl înțeleg altfel pe Voiculescu. Acum vreo 10 ani, după ce am organizat o manifestare dedicată acestuia, am coborât la cârciuma ”Uniunii Scriitorilor” cu niște așa ziși amici, cârcotași mărunți, închipuiți scriitori. Discuțiile s-au încins. La un moment dat, cel mai rău în cerul gurii mă întreabă dacă știu de ce a orbit Zahei, personajul lui V. Voiculescu. Am rămas siderat, la o asemenea impolitețe și malițiozitate nu mă așteptam. E vorba despre insul care-l divinizează pe Ion Caraion. I-am răspuns scurt că nu știu. Ce să faci cu asemenea creaturi cărora nu le plac decât reperele iadului? Revenim la cartea domnului Ion N. Oprea: ”Avea conștiința datoriei, animat de dorința de a sluji dezinteresat celor mulți și umili, oamenilor nevoiași. Era omul care își păstra calitățile sacrificiului de sine, care răspundea fără ezitate chemărilor. El, proaspăt căsătorit, îi scrisese soției, rămase în satul Hotarele din județul Ilfov, la 11 februarie 1911: Sunt 10 ceasuri dimineață. Abia am sosit din Izvoare unde m-a chemat un bolnav, bineînțeles pe gratis – chiar eu vreau să se învețe lumea  așa, de aceea le spun la toți să nu se sfiască a mă chema în cazuri mai grave, căci vin degeaba”. Citind astfel de lucruri, fără să vrei te duci cu gândul la actuala stare de sănătate a poporului, la faptul că doctorii au plecat pe capete iar cei rămași în țară sunt tratați cu un dispreț uluitor. Cum e posibil ca un un fitecine, indiferent unde, ce și cât a muncit, să aibă o pensie mari mare de zece ori decât a unui doctor. De-asta susțin că doctorul V. Voiculescu ar trebui trecut în rândul sfinților. Cu puțin timp înainte să ne părăsească definitiv, la vârsta de 62 de ani, dr. Valeriu Bistriceanu mi-a arătat cuponul său de pensie: 1060 de lei. Este incredibil! De când am citit cartea domnului Ion. N. Oprea am început ca, pe lângă rudele mele plecate dincolo, să aprind câte o lumânare și pentru ”Vasile Voiculescu”…