Primit pentru publicare: 22 mai 2017
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 23 mai 2017
Editor: Ion ISTRATE

Amintiri literare

Heminghway, Heminghway… mister Heminghway!

  Puţini sunt cei  care  nu vor  fi auzit de marele  romancier  american, care a  trăit mai mult la  Havana  sau în  Africa, fiind un împătimit vânător. Nuvelele şi romanele i-au adus în faţa lumii o celebritate excepţională (ca şi Premiul Nobel pentru nuvela “Bătrânul şi  marea”). Căsătorit  de mai multe  ori, celebrul romancier nu a fost un om  fericit, deşi nu i-a  lipsit nimic  din cele  ce şi  le doresc  oamenii: avere, celebritate, sănătate. S-a  sinucis  cu  arma  sa  de  vânătoare. Practic, se săturase  de  toate, de  spleenul existenţial.

  In unul din romanele  sale (“Pentru cinne bat  clopotele”) naratorul, autorul însuşi în fapt,  stă  în faţa unui  foc,  fiind  la vânătoare. E noapte şi  romancierul aruncă pe foc o buturugă  din care ies în fugă şi cu puţine  şanse  o  mulţime  de furnici. Celebrul  romancier  le priveşte şi  se gândeşte:  “aşa cum sunt eu  şi aceste furnici e  Dumnezeu  şi  lumea. Să le salvez?” îşi  zice  el:  “La   ce bun şi pentru  ce aş face-o?” se întreabă el şi nu se mişcă pentru a salva micile  vieţuitoare cărora  el nu le aude glasul, nici  plânsul, nici  suferinţa. Stă Omul şi nu  face nimic pentru  vietăţile  mici şi neputincioase   care  se zbuciumă  şi  pier şi se gândeşte: ”Cred  că aşa face şi Dumnezeu privind  lumea. Pentru  ce  ar salva-o ?”

     Nu înseamnă  că  dacă cineva  e  celebru  este  şi un  om  cu judecată  corectă. Astfel  de  oameni  celebri  tulbură  pe cei slabi  în credinţă, fiindcă  nici ei nu  au credinţă. Iubite  cititorule (cititoare), te întreb:  pentru  ce  nu  a  salvat  din prăpăd marele romancier  micile furnici? Spune-mi! Da, pentru că nu avea milă. Dumnezeu spune  omului : ”Milă voiesc şi  nu jertfă.” Heminghway  a fost vânător, obişnuit să ucidă bietele animale fără glas : lei, tigri, leoparzi, gazele. Dacă nu i-a  fost  milă de aşa  animale mari, cum  să-i fie de nişte nevinovate, mărunte furnici, care nu fac rău nimănui şi  cărora  nu  le  auzea ţipătul ?   Copiilor mei  din gimnaziu le spuneam uneori: atunci   începeţi a fi  buni când mergeţi pe o cărare, vedeţi   o  furnică şi vă temeţi să  nu  o   călcaţi.  

  Dar, ne întoarcem iar  la  grozava  întrebare: pentru ce  a  stat romancierul   nepăsător la pieirea  furnicilor? Ar  fi  făcut Dumnezeu  la  fel   cu neamul omenesc? NU  şi NICIODATĂ.  Dacă Heminghway  ar fi fost Creatorul  micilor  furnici, negreşit  că le-ar  fi salvat,  fiindcă poate  le-ar  fi  iubit. Dumnezeu, care  este  Ziditorul  omului, îşi  iubeşte creaţia, o salvează din  păcate şi moarte şi  îşi  dă viaţa  pentru  ea – jertfă  supremă.

  Din  păcate, marele  romancier american era mare  doar  în faţa  oamenilor,  însă credinţa  îi era mică  foarte.  Dacă  L-ar  fi  iubit  pe  Dumnezeu, ar fi salvat  micile vietăţi, victime  ale  nepăsării,  a lipsei noastre  de dragoste .