Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Aniversarea publicării poemului ,,Epigonii”1 de Mihai Eminescu

Aniversarea publicării poemului ,,Epigonii”1 de Mihai Eminescu

La 15 august 1870, în nr. 12 al revistei “Convorbiri literare” apărea publicat poemul “Epigonii” trimis lui Iacob Negruzzi – după “Venere şi Madonă”.
Conceput şi finalizat în perioada studiilor sale la Viena, când Eminescu avea numai 20 de ani, se impune ca fiind cel mai reprezentativ din creaţia sa, consacrat mărturisirii privind concepţia despre literatură, despre menirea nobilă a poeziei şi a poetului în cadrul societăţii.
Din corespondenţa lui Eminescu cu Iacob Negruzzi (redactorul Convorbirilor) rezultă că poezia “Venere şi Madonă” a fost primită cu elogii la “Junimea” motiv pentru care tânărul poet trimite spre publicare şi “Epigonii”.
“… La toate acestea Eminescu nici nu mi-a răspuns, dar peste câtva timp îmi trimise o a doua poezie intitulată Epigonii, care iarăşi a făcut mare efect în societatea noastră din cauza frumuseţii versurilor şi originalităţii cugetării”2.
Acest poem pune în evidenţă şi în valoare maturitatea pretimpurie a Poetului în înţelegerea clară, privind problemele literare ale epocii depăşind limitele poeziilor de adolescenţă (1866-1869), când se poate vorbi adesea de influenţa lui Eliade, Bolintineanu, Boliac şi Alecsandri.
Geneza poemului o găsim în primul rând în dragostea nemărginită a Poetului pentru înaintaşi şi pentru poporul român, iar preludiu îl aflăm în “Junii corupţi” poem publicat în “Familia” cu un an mai înainte, în care este înfierat tineretul corupt şi plin de vicii, lipsit de sensibilitate şi capacitatea de a se alinia idealurilor naţionale şi sociale ale poporului.
În prima parte a poemului, Eminescu n-a uitat să aducă predecesorilor lui o ofrandă recunoaşterii şi a recunoştinţei, definind în imagini sugestive valoarea celor prezentaţi şi specificul creaţiei lor.
Astfel poetul ardelean Andrei Mureşanu (fig. 1) este prezentat nu numai în chipul cântăreţului protestatar al umilinţelor de veacuri suferite de poporul român, cât şi în cel al poetului redeşteptării noastre naţionale.
Autor al celebrului imn “Un răsunet” (pus pe muzică de Anton Pann), Mureşanu îndeamnă la luptă, vestind ceasul marilor biruinţe când poporul va fi eliberat.
“Preot deşteptării noastre, semnilor vremii profet”.
Bardului de la Mirceşti, reprezentant de frunte al generaţiei de la 1848 (fig. 2) cele trei strofe consacrate constituie un vădit semn de recunoaştere a personalităţii creatoare şi complexe.
Eminescu vede în Alecsandri culmea cea mai înaltă pe care a atins-o literatura română.
“Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunză îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povestesşte – veselul Alecsandri”
Mai târziu, la rândul lui, George Călinescu face precizări privind distanţa faţă de înaintaşi la care se situează Eminescu.
“Când comparăm toată opera lui Eminescu cu cea a predecesorilor, fără voinţa de a scoate concluzii silite, din unghiul de vedere artistic, nu putem să nu lăsăm braţele jos, înfrânţi… În literatura română Eminescu nu s-a născut, ci a ieşit de-a dreptul din ape, ca şi Luceafărul”3.
Poemul Epigonii, rămâne ca un adevărat manifest poetic realist, fiind şi cea dintâi avizare pe care Poetul o dă ambianţei spirituale şi condiţiilor istorice specifice primelor decenii după actul Unirii de la 1859.
În general opera lui Eminescu nu a rămas fără ecou, un mare număr de artişti au căutat să exprime echivalentul plastic al operei lui Eminescu. Dintre aceştia evidenţiem: V. Antonescu, Aurel Dragoş, Dem Iordache, Constantin Jiquidi, Mina Byk-Wepper, Dem Demetrescu, Florian Mureşianu, Ary Murnu, L. Salmen, Victor I. Popa, D. Stoica, O. Smigelschi, Fr. Şirato, Mişu Teişanu şi mulţi alţii4.
Leonard Salmen rămâne în istorie pentru performanţa de a fi ilustrat toate poeziile lui Eminescu publicate în epocă.
Între 1895 (prima datare cunoscută5) şi 1924 (ultima datare) depozitele universale “Şaraga” şi “Socec” îşi fac concurenţă pentru editarea şi comercializarea cărţilor poştale la opera eminesciană, unele dintre ele apreciate de unii6 autori ca făcând parte din zona “Kitsch-ului”.
Sigur este că Salmen este primul grafician care organizează o expoziţie personală cu lucrări inspirate din opera lui Eminescu (1909 – Galaţi) şi primul ilustrator al unui număr de revistă închinat lui Eminescu (28 ilustraţii)7.
De asemenea el este invitat de editura “Institutului Minerva” din Bucureşti să ilustreze ediţia Scurtu, din anul 1910, a poeziilor lui Eminescu8.
Între editorii care au imprimat cărţi poştale ilustrate în grafica lui Salmen, inspirată din opera eminesciană se remarcă “Socec” cu peste 215 (?) tituluri (din care aproximativ 139 numerotate), Şaraga cu 69 (?) titluri, Leon Alcaly cu 40 titluri.
În total editări, 18 titluri nenominalizate9. Dintre acestea, unele titluri se regăsesc în aceeaşi reprezentare la toţi editorii menţionaţi, diferenţa constituind-o tonalitatea de culoare.
Unele din titluri sunt compuse din serie mare de exemplare, altele formează o serie de numere succesive (2÷5) iar altele, un singur exemplar la titlu.
Cea mai mare parte a cărţilor poştale ilustrate poartă semnătura graficianului şi anul de creaţie, iar unele, pe lângă imaginea grafică, redau versuri din poezia (?) titlului (parţial sau în întregime) (fig. 3).
Majoritatea din titluri – fără versuri incluse (fig. 4 şi fig. 5).

“Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele”
“Zori cu trei sori în frunte, vezi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări”

În preambulul aniversării celor 140 de ani de la publicarea poemului “Epigonii”, membrii Secţiei Numismatice Alexandria a Societăţii Numismatice Române, prin preşedintele lor P.S. Părintele Episcop Galaction Stângă (fig. 6) au hotărât editarea unei medalii (fig. 7) spre a marca acest moment aniversar.
Medalia, într-o realizare tehnică mai deosebită a fost finalizată de o firmă din străinătate prin aportul domnului Mihai Costin – Preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne “Mihai Eminescu” a Societăţii Numismatice Române.
Respectând proiectul editorului în câmpul aversului este redată efigia Poetului în semiprofil spre stânga, acoperită cu aur (24 k), reluând reprezentarea artistului Şt. Grudinschi de pe medalia din 1964 (75 de ani de la moarte).
Acest portret (efigia) este particularizat prin faptul că pe frunte are o cută în undă sesizabilă la schimbarea unghiului de vizare.
La exergă, pe un sector circular generat de r = 30 mm şi r = 25 mm este redat textul, ce indică motivaţia medaliei “140 de ani de la publicarea poemului «Epigonii»”.
Simetric, în partea inferioară este dispus semicircular textul: “Mihai Eminescu 1850-1889”.
Câmpul reversului este ocupat ca spaţiu prin redarea ultimei strofe a poemului:
“Rămâneţi dară cu bine, sânte10 firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină
Toate-s praf… Lumea-i cum este…şi ca dânsa suntem noi”

În partea inferioară sunt indicate titlul, anul şi revista în care a fost publicat poemul: “Epigonii. Convorbiri literare, 1870”.
La exergă, în partea dreaptă, este indicat editorul şi anul: “Secţia Numismatică Alexandria – 2010”.
Strofa (opera) este sub protecţia razelor de lumină, emanate de Luceafăr, dispus în planul superior, în mod asemănător, aurit.
În partea inferioară, crenguţa de laur, aurită, sugerează preţuirea şi durata creaţiei eminesciene.
Compoziţia ambelor feţe se evidenţiază în mod plăcut în excizie, comparativ cu restul suprafeţelor superfinisate acoperite cu rodium11. Medalia nu este semnată şi nici numerotată. Cu dimensiunile de Ø 60,35 mm; ≠= 5,5 (peste efigie) şi tirajul (garantat ?) de 50 exemplare, medalia se impune atât prin gradul de raritate cât şi prin frumuseţea specifică generată de astfel de tehnologie de execuţie.

NOTE:
Fănică N. Gheorghe, “Mihai Eminescu – Analize şi sinteze”, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1993, p. 34 (p. 33÷52). Termenul “epigonii” folosit ca titlu al poeziei este de origine greacă. Grecescul “epigonos” înseamnă născut în urmă, “urmaş”. Cunoscut de Eminescu probabil din literatura germană, unde epigon se traduce cu “omul, care, din lipsă de facultăţi creatoare, se mărgineşte a răspândi şi a prelucra ideile predecesorilor care au făcut epocă, adică imitator”, termenul capată în poezia sa sensul de urmaş nedemn sau inferior înaintaşilor săi.
Petru Vintilă, “Eminescu – roman cronologic”, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1974, p. 150.
Fănică N. Gheorghe, Op. cit., p. 49-50. În “Opera lui Mihai Eminescu”, Bucureşti, Ed. Minerva, 1970.
Petre Popescu Gogan, “Ecouri eminesciene în arta plastică”, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1973, p. 31-33.
Idem, p. 75.(C.P.I. în colecţia Ion Iliescu – Timişoara).
Idem, p. 31.
Idem, p. 75. (“Înainte”, nr. 10-15/13.07.1909, Galaţi, Ilustrat în exclusivitate cu lucrări de L. Salmen).
Idem, p. 75.
Viorel Lipovan, “Curierul filatelic”, nr. 25/1992, p. 14.
Pe medalie “sfinte”.
Informaţii de la domnul Mihai Costin – Bucureşti.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5