Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Ar fi/n-ar fi acceptat Sfinții Apostoli restricțiile ce le impune pandemia?

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Ar fi/n-ar fi acceptat Sfinții Apostoli restricțiile ce le impune pandemia?

Primit pentru publicare: 09 Sept. 2020
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 10 Sept.  2020

© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Ar fi/n-ar fi acceptat Sfinții Apostoli restricțiile ce le impune pandemia?

 

Noua maladie planetară a născut încă de la începutul declanșării ei, două tipuri de atitudini: una firească, de a ne împotrivi cu toate mijloacele umane la dispoziție: personale (igienă, mască, lavaj) și colective (spitale cu tot arsenalul științei mondiale).

A doua atitudine, care a găsit surprinzător de mulți adepți,  este a celor care neagă existența virusului, neagă utilitatea restricțiilor, face apel la drepturi democratice etc., având însă cauze reale: insuficienta informare ori nedomolita sete de distracții. Această manieră protestatară a culminat recent cu episodul asedierii Reicstagului de către protestatarii anticovid, ceea ce a trezit frisoane în Germania și În Europa.

Când însă oamenii mor lângă noi, când seara se anunță decesele, e greu să nu ți se strângă inima, dacă faci parte și tu din specia numită ,,Om”. Ei bine, poate nu toți facem parte și nu ne dăm seama. (Zice poetul-rege și psalmist David: „Doamne, eram ca un dobitoc înaintea Ta și nu știam”.)

Chiar și clerul Bisericii Naționale s-a împărțit  cu severitate. Unii s-au supus cu smerenie, cu blândețe, alții cu ceva scrâșnit din dinți, iar alții au ridicat glasul amenințător: „Să nu mai îndrăznească nimeni să ne închidă bisericile!”

Un sobor de preoți, în frunte cu Patriarhul au săvârșit public și în transmisie TV o Sfântă Liturghie purtând măști precum publicul în bucureșteanul cartier Titan, la 15 august, târnosind Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”. Un respectat intelectual (I.Ț.),  sincer și mare iubitor al Ortodoxiei naționale din Marea urbe transilvană se indignează cu toată ființa împotriva unor asemenea măsuri, pe care „nici măcar autoritățile laice nu le cer/…/ pe care unii preoți le aplică dintr-un exces de zel”…Mai mult, sunt deja preoți care împărtășesc cu mănuși, lingurițe de plastic de unică folosință.

Domnia sa consideră că Patriarhul și soborul de înalții ierarhi, purtători mască (deși nu li se cere), „pe lângă faptul că încalcă canoanele bisericești, pot sminti credincioșii ortodocși practicanți, care și așa și-au redus destul de mult prezența la slujbele religioase.” În plus, un preot cu mască și mănuși „arată mireanului teama de Covid și de autorități, nu  dragoste și frică pentru HRISTOS; HRISTOS este capul Bisericii, nu Președintele sau guvernul” ;”Biserica este Mireasa lui HRISTOS, nu a ministrului sănătății.”

O fi de dorit oare ca înalții ierarhi ai BOR să se transforme în protestatari de rând? O fi util? În ce și cui? Ar crește credința noastră, a celor care mergem la Dumnezeiasca Liturghie?! Pentru cutezanța preoților? Este cutezanța și răzvrătirea un factor de creștere a evlaviei?

Deci, ne întrebăm: Frica de virus și Respectul față de  ce spun autoritățile pot fi păcate? E sigur că nu, ba dimpotrivă. Domnul HRISTOS însuși, apoi scrierile dumnezeieștilor Apostoli (Petru, Pavel) și urmașilor fac dovada neîndoielnică, a nevoii de a respecta legile cezarilor lumii, oricare ar fi ei, căci Dumnezeu poate lucra prin oricine vrea.

Cât despre frică –mătușa Frică- ea face parte din tezaurul înțelepciunii umanității. Ion Creangă și străbunii îi și spun originea: „din Rai”. Psihologii arată că și cei mai bravi oameni cunosc frica, dar și-o înving bărbătește și cu ajutor de la Dumnezeu. Pentru omul înțelept, „prudența este elementul cel mai de seamă al curajului”, adică a adevăratului curaj –citisem undeva în adolescența mea.

Sunt oare preoții supraoameni? Cui folosește că un preot cum e Calistrat Chifan s-a îmbolnăvit, deși a luat mereu în glumă virusul ucigaș? Deci bine este ca și preotul să se protejeze, ca să nu fie o sursă de îmbolnăvire pentru propria familie  și enoriași. Niciodată un creștin nu se va duce să reclame că s-a infectat de la un preot. De aici și enorma și multiforma responsabilitate a acestora față de enoriașii săi.

Într-un gest suis-generis de  „Moise” al vremii de acum, masca purtată de Patriarh și preoți a fost o dovadă a solidarității și dragostei pentru cei de acolo și cu noi toți, dar și firească grijă de sine în aglomerarea de preoți. Solidaritate nu cu păcătoșenia noastră, ci cu prudențialul și disconfortul nostru. Suferim că purtăm botniță. Este –poate –pedeapsa lui Dumnezeu, fiindcă purtăm chipul Lui, cu care ne-a cinstit, dar facem fapte reprobabile.

Autoritățile nu au fost severe cu restricțiile pentru clerici. Nici nu vor să-i înstrăineze electoral, să fim onești, dar și înțeleg specificul aparte al slujirii în Biserici și mănăstiri. Dacă însă cineva vrea să aibă grijă aparte de el însuși și de cei proximi, e  blamabil? Dacă Guvernul dă voie să nu  poarte mască preoții și slujitorii adiacenți, aceasta nu este o GARANTIE de imunitate,   ci o CONCESIE .

    Mulți se revoltă –preoți, monahi și mireni deopotrivă- spunând: „…cum să pui pe HRISTOS într-o jalnică linguriță de plastic, poate chiar un produs chinezesc? Turma mică și fricoasă știe că Trupul lui HRISTOS este vindecare de boli, nu sursă de îmbolnăvire.”

Lingurița nu poate fi  „jalnică”, chiar personificând-o, ci doar noi, cu păcatele. Pentru un credincios din secolul al XiX-lea, o linguriță de plastic ar fi fost un miracol mai de preț decât una de aur, iar în vremurile vechi, potirele erau adesea din lemn, din pricina sărăciei. Valoarea lor nu era lemnul ori aurul de azi al potirelor și lingurițelor, ci faptul că purtau și poartă în ele pe Împăratul slavei și al veacurilor și toată măreția lor stă în a fi vectorul prin care Marea Taină a Sfintei Împărtășanii ajunge în smerita noastră ființă de pulbere.

Se pun întrebări dificile. Decăzând ortodoxia, sluji-vom oare și noi „la mese catolice și vom citi Coranul”? spune cu revoltă și îngrijorare și preotul Ava Credo Glâțean –citat masiv de IȚ.„Dacă vine prigoană, ăștia trec toți la reformați.” Dar sunt oare restricțiile o abandonare a dogmelor? Cum se împacă acestea cu îndemnul lui HRISTOS: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”(Ioan,16,33). Același credincios (altfel) slujitor al altarului ne spune:”Cei care cred în Înviere, nu se tem de moarte, cu atât mai puțin de boală./…/ Comoditatea, frica și ignoranța teologică vor afecta pe creștinii de formă și ne vor asemăna cu cele zece fecioare din pildă. „Venirea Mirelui va face diferența. Cea mai grea sentință este să-l auzi pe HRISTOS zicând: „Nu vă cunosc pe voi”(Matei, 25.12).

Adevărat este că „cei care cred în Înviere nu se tem de moarte și cu atât mai puțin de boală.”, Așa este, dar nici nu le căutăm cu dinadinsul. Dacă le căutăm, e un păcat. Creștinii care se aruncă în primejdii (inclusiv medicale) în mod necugetat sau așteptând să fie salvați miraculos, comit un păcat sigur. În vremea prigoanelor, cei care sfidau pe prigonitori ca un mod de sinucidere, nu erau considerați sfinți.

HRISTOS Domnul  a vindecat mai mulți leproși. După rostirea Predicii de pe munte, un lepros s-a apropiat și s-a plecat adânc înaintea Lui, zicând: „Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți.” El își întinse mâna , ÎL ATINSE și-i zise: Vreau, fii curățat. Și pe loc s-a curățat de lepră.”(Mt.8.3-5)

Domnul nu a desființat regula de a sta cu teamă și departe de acești nefericiți și nu i-a invitat pe alții să-i imite cutezanța supraomenească.

Prin secolele III și IV post HR. creștinii căutau să se salveze având un gând nobil și iubitor; de ce să îngreunez cu un greu păcat sufletul cuiva care mă va ucide? (deși eu merg în Paradis unde voi fi fericit, cu HRISTOS,)

Însuși Mântuitorul Preaiubit i-a învățat pe ucenicii Săi și pe noi cum să procedăm în primejdii și prigoane: „Veți fi urâți de toți din pricina Numelui meu, dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit. Când vă vor prigoni într-o cetate, fugiți  în alta. Adevărat vă spun că nu veți isprăvi de străbătut cetățile lui Israel, până va veni Fiul Omului.”(Mt.10.22-23)

Dacă suntem surprinși, dacă nu avem cale de ieșire, atunci trebuie să înfruntăm bărbătește situația, netemători de chinuri și de moarte, cu neclintita nădejde în HRISTOS, tăria noastră, gata a-L mărturisi și a răbda chin sau moarte de va trebui. A sfida bolile, primejdiile inerente înseamnă trufie și renunțare la înțelepciune

Nu e nevoie să mărturisim la spovedanie că ne temem de virus, de țânțarul West-Nile, de a merge la pârâu noaptea ori de cărăbuși. Nu sunt păcate, ci treburi ale firii noastre omenești. Păcate  sunt că trăim în hoții, adultere și fărădelegi și nu ne pasă.

În teribila ciumă care a ținut din 249  până în 262 AD, deci 13 ani  sau  în cea relatată de Boccacio în „Deacameronul”, învingându-și frica, oamenii se adunau în Biserică la rugăciune, fără a conștientiza că această mod înlesnește propagarea pestei. Ulterior, s-a recurs la carantinarea orașelor și satelor afectate și astfel s-a mai pus o limită dramaticelor situații.

Zicea și părintele Florin Moldovan într-o discuție zilele acestea: „dar nu așa se proceda și cu leproșii din vremea Mântuitorului?”

Astăzi, când studiem dușmanul de moarte, știm cum se propagă, ne înarmăm ca niciodată în istorie, căutăm vaccinuri și vom fi biruitori în cele din urmă. Pe vremurile apostolice și până recent, nu aveam astfel de cunoștințe, iar cunoașterea înseamnă putere („science is power”).

   Patriarhul Kiril al Moscovei și întregii Rusiei îi spunea(telefonic) unui înalt cleric îmbolnăvit și el de Covid: „Dragul meu, ai grijp de tine. Ascultă de medici. Nu veni la biserică până nu te vei face bine de tot. N-am crezut că eu, Patriarhul Kiril, voi putea ajunge să spun vreodată cuiva: =nu veni la Biserică=.”

  Privind cu înțelepciune și mai ales cu dragoste, dincolo de aparențele a ceea ce se întâmplă, călăuziți de Duhul Sfânt, vom desluși sensuri mai adânci ale acestor timpuri tulburate.

 

   



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5