Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

GAVRIL ISTRATE. Ardelean sau moldovean, rămâne al nostru*

Primit pentru publicare: autor Ion N. Oprea, 20 febr.2014
Editor: Ion Istrate, 23 febr.2014

GAVRIL ISTRATE
Istrate,Gavril,BJNArdelean sau moldovean, rămâne al nostru*

 

 

 Dintr-o clasă, întreagă, nu ştiu dacă unul din noi eram de la oraş. Copii de ţărani, din toată Moldova, nici unul de aiurea, ochi căutători, urechile atente la tot ce ni se spunea, dădusem admiterea la Seminarul Veniamin Costache din Iaşi şi acum ni se spunea că suntem în clasa întîia a Gimnaziului, gata pregătiţi să ne vină profesorul la limba română.

Unii promovasem patru până la şapte clase primare, cu lecţii de la un singur dascăl, foştii noştri învăţători, iar noi nu ştiam ce înseamnă să ai profesor  la fiecare obiect din programa şcolară, aşa că nici cunoştinţele noastre nu prea satisfăceau. Acum aşteptam prima oră de limba română. Aveam emoţii, fireşte.

Uşa clasei s-a deschis domol, cum erau şi paşii domnului nostru care o deschisese, înalt, nouă chiar ni se părea prea înalt, fruntea ridicată în sus, atacându-i părul castaniu, îmbujorat toată faţa (oare era, cumva, şi dînsul emoţionat) costumat, cum aveam să aflu că se spune, la patru ace, haine bej la culoare, cravată în ton, cum nu-l văzusem niciodată astfel dichisit pe domnul meu de la Şcoala din Priponeşti, judeţul Tutova.

Păşind rar, dar cu vigoare, ducînd sub braţ Catalogul, s-a urcat calm pe postamentul de la catedră, unde îl aştepta scaunul.

Să fi avut către 30 de ani, poate mai mult… Ne-a măsurat îndelung, pe fiecare, strigând catalogul şi adresându–ne câte o întrebare, pentru sondarea  cunoştinţelor noastre.

Parcă domnia-sa  nu-şi dădea seama cît de bine eram noi pregătiţi?

L-am crezut moldovean de-al nostru, era blând, cald şi prietenos la vorbă, spunîndu-ne cîte şi mai cîte  despre Eminescu, Creangă,  Sadoveanu… şi operele lor.

Mai tîrziu am aflat că profesorul nostru de limba română, care, încet-încet, ne-a făcut să cunoaştem  şi primele noţiuni gramaticale, despre declinarea substantivelor, conjugarea verbelor, nu numai că nu era moldovean, ci provenea din acelaşi sat cu poetul George Coşbuc, ale cărui versuri, ”Noi vrem pămînt”, le recitasem, îndemnat de dascălul meu de la Priponeşti.

Mirat, am descoperit că profesorul din comisia de la examenul de admitere era identic cu cel de la catedră, prof. Gavril Istrate, năsăudean, venit în Moldova din Ardeal.

După primele trei clase a venit reforma învăţămîntului care a însemnat şi  desfiinţarea şcolii noastre, noi devenind candidaţi pentru alte examene la  diferite şcoli din ţară.

Pe profesorul nostru de la Seminar, Gavril Istrate, n-am încetat să-i urmărim traiectoria care, într-un fel s-a derulat de-a lungul anilor o dată cu ale noastre, noi continuîndu-ne studiile, domnia sa ridicând treptele carierei universitare, noi admirându-l, alţii devenindu-i studenţi şi apoi discipoli.

Renumitul profesor, năsăudean în prima tinereţe, a devenit cadru universitar ieşean prin studii şi a rămas permanent fidel moldovenilor. Ardelean sau moldovean, ziceam noi, cu mîndrie, ori de câte ori venea vorba despre domnia sa, rămîne al nostru.

 Şi-a păstrat structura de ardelean înţelept, ponderat în toate acţiunile sale, răbdător în toate, dar şi moldovean prin blîndeţe, bunătate, iertare şi un deosebit tact sau chibzuinţă când era obligat să-şi pună amprenta pe deciziile luate. Aceasta pentru că avea funcţii importante într-o perioadă istorică, socio-politică şi universitară, în care trebuia să conducă frîiele unui învăţământ superior aflat în derivă.

Au fost timpuri în care preocupările politice şi de stat ale autorităţilor îl urmăreau cu ochi speciali, cu priviri subversive, cărora, de pe culmile unde trudea, trebuia să le ţină zid, ocrotindu-şi colegii, dar şi studenţii.

Îndrumător şi părinte, respectat şi iubit până în ultima clipă, domnia -sa a onorat cu prezenţa toate agapele mai tuturor promoţiilor de la Facultatea de Filologie, Istorie şi Filozofie, căreia i-a fost profesor şi decan.

Reîntoarcerea memoriei noastre la anii în care ne-a învăţat alfabetul culturii şi ne-a călăuzit paşii pe drumul formării intelectuale şi profesionale, nu ne permite să omitem o clipă vremurile de mari paradoxuri ideologice. Multe sunt amintirile care ne-au legat de domnia-sa. Nu mă refer aici la conferinţe, cursuri, simpozioane, ci la acele excursii de studii, cu o organizare de neuitat, deşi condiţiile de deplasare şi multe alte probleme se deosebeau substanţial faţă de ceea ce înseamnă acum o astfel de manifestare.

În anul 1954, studiind scriitori şi oameni de seamă ardeleni, Profesorul a îndrumat studenţii să viziteze locurile năsăudene.

În satul natal, numit ulterior „G. Coşbuc” ne-a prezentat-o şi am cunoscut-o pe ANA eroina romanului „ION” de Liviu Rebreanu, împrejurare în care analiza cărţii a rămas un fapt de neuitat.

În zbuciumatul deceniu cinci din secolul XX puţini dintre  profesori erau şi rămâneau adevăraţii îndrumători de care aveam nevoie. Cu generozitatea şi cutezanţa sa de a ne transmite tainele profesiei, fără de manuale şi cursuri, cu multe din cărţile valoroase lipsă, arse sau păstrate la „secret”, profesorul Gavril Istrate a riscat şi a făcut apostolat de înaltă clasă profesională. Stăpîni pe conţinutul documentar, profesorii noştri, chiar cu prudenţă predându-ne, noi înţelegeam,  din ceea ce ei rezumau dar subliniau discret, ceea ce trebuia.

Colegi de generaţie  şi ani de studii, reţinem ultimele două agape ale promoţiei 1957. Trebuie subliniat faptul că Domnia Sa a fost prezent la festivitatea Semicentenarului promoţiei 1957 care a avut loc  chiar în Sala Senatului unde au participat în afara cadrelor de conducere ale Universităţii şi ale Facultăţii, nelipsitul nostru Decan de vîrstă care a vorbit ,ca de obicei, delectîndu-ne.

Seara, la masa festivă de la Casa Universitarilor, ne-a impresionat iarăşi Cuvîntul Domnului Decan, care, la anii Domniei sale, nostalgic, ne-a recitat cu mare patos, în întregime, poezia DECEBAL CĂTRE POPOR de G. Coşbuc.

Era ZIUA de 20 septembrie care coincide cu ZIUA de naştere a poetului năsăudean  faţă de care profesorul avea un adevărat cult.

Istrate, GavrilLa toate agapele Decanul nostru, nu numai ne onora cu prezenţa, dar de fiecare dată urmărea realizarea unei mare surprize literare. Cum a procedat cu alt prilej la Muzeul „Mihai Eminescu”, fotografiindu-ne împreună, apoi sub Teiul marelui şi nemuritorului poet.

Adesea, la solicitarea foştilor lui studenţi, îi sfătuia în diverse probleme de învăţămînt, în funcţie de vocaţia  fundamentală a fiecăruia.

Relevante au rămas referirile sale cu privire la exigenţele necesare în respectarea trecutului nostru strămoşesc.

Avem  credinţa că de acolo de sus, acum ne priveşte şi nu se supără, în modestia Domniei Sale, de omagiile noastre  pe care i le aducem cu respectuoase regrete, venerabilă  preţuire şi neuitată  compasiune.

  Astăzi 23 FEBRUARIE 2014, ZIUA CENTENARĂ  a celui care a fost ”Domnul Decan”, GAVRIL ISTRATE, personalitate de excepţie şi cărturar de seamă al culturii româneşti, plecat pentru veşnicie la data de 31 ianuarie 2014 şi înmormîntat la Cimitirul (Podgoria) GRĂDINA COPOU în data de 2 februarie 2014, ne aplecăm AMINTIRII sale, afectaţi, cu pioşenie, cu respectuoase regrete, deosebită preţuire şi tristă neuitare!

                                                                               Ion N. Oprea 

*Profesorul a scris întotdeauna cu /â/ din /î/.

   



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5