Iurie Petru Sadovnic (Orheianu), cel mai important cantautor basarabean de muzică folk-rock, s-a născut la 14 decembrie 1951, în satul Jura, raionul Râbnița și a copilărit în satul Susleni, raionul Orhei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind unicul fiu al învățătoarei Fevronia Onofrei și al ofițerului militar, apoi lucrătorului de miliție Petru Tihon Sadovnic. A absolvit Școala Medie din Susleni (1959-1969), după care și-a satisfăcut serviciul militar în orașul Nikolaev, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană (1970-1972). A urmat Catedra de Regie și arta actorului a Institutului de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1972-1976) și a fost angajat al Filarmonicii Naționale din Capitală (1974-1996), unde a colaborat și cu Teatrul Poetic. S-a căsătorit la 12 iulie 1975, la Susleni, și a avut doi băieți. A compus 114 cântece și a interpretat 155 de piese, a editat opt albume proprii, figurează pe 16 discuri colective și a produs un alt album; a publicat un volum de versuri și a apărut în două filme artistice, cinci filme muzicale, opt filme documentare și trei spoturi publicitare. A fost invitat în numeroase emisiuni de radio (prima în luna noiembrie 1978) și de televiziune (ultima în luna martie 2020), fiind menționat în diverse surse tipărite (volume, publicații) și electronice. A susținut peste 1.000 de recitaluri și a efectuat turnee în Bulgaria, Cehoslovacia, Danemarca, Franța, Mongolia, Polonia, Republica Democrată Germană, Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina, Ungaria și U.R.S.S. (1975-2020). A cântat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, cu prilejul declarării independenței Republicii Moldova, la 27 august 1989, și pe front, pentru ostașii care au luptat în războiul din Transnistria, la 1 iunie 1992. A murit la 7 iunie 2021, la Chișinău, fiind înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Central din oraș la 9 iunie, când a fost instituit doliu național.

Există pe lumea asta oameni care pot seca ape şi pot muta munţii din loc, dar aceiaşi oameni sunt neputincioşi în faţa propriului lor destin. În arta şi în viaţa lui, Iurie Sadovnic a fost unul dintre ei.

Pentru prima oară, ni s-au întretăiat drumurile la o răscruce de epoci; era în vara anului 1989, când inimile începuseră să bată mai repede pe amândouă maluri ale Prutului. Din chiar ziua aceea, Iurie a rămas fratele meu; nu frate de sânge, căci eram deja prin neam, şi nici frate de cruce; prin voia vremii şi a inimilor, am devenit fraţi de răscruce.

Îl ştiam şi îl simţeam însă aproape de mulţi ani, la fel cum îl simt şi acum, când fiecare aparţinem altei lumi. Prin el, am descoperit în mine vocaţia prieteniei necondiţionate şi bucuria regăsirii în celălalt. Rezonam, trăiam experienţe comune, visam aceleaşi idealuri. Începusem să-l cultiv şi să-l caut; dorinţa de a reveni mereu în Basarabia se întărea cu fiecare pas făcut pe pământul ei, căci ştiam că Iurie e acolo. Iar el se afla în colţul acela de lume şi pentru mine.

Iurie Sadovnic a fost unic. Dincolo de Prut, nimeni până la el nu a avut în muzica lui atâta varietate, atâta armonie şi atâtea profunzimi; și Basarabia e plină de talente, pentru că e încărcată de dureri, iar arta adevărată izvorăşte din suferinţă. Renăscuse după ani de căutări, de reinventări şi de regăsiri; cu ceva timp în urmă, îmi mărturisea: „Curge muzica prin mine ca un torent pe care nu-l pot stăpâni; nu am vreme şi bani ca să pot dărui oamenilor atâtea cântece câte mă năpădesc şi din cauza asta multe dintre ele nu vor mai ajunge niciodată până la ei.” Cu acest regret şi-a trăit ultimii ani şi cu disperarea de a nu mai putea oferi lumii bijuteriile sale într-o vreme în care toate cortinele au căzut. Crea cam de trei ori mai multă muzică decât putea edita, iar fiecare disc al lui conţine material muzical cât pentru două albume. Pregătea deja alte apariţii discografice – o colecţie de piese de dragoste dedicată femeii, care era finalizată, şi un dublu compact disc despre rădăcinile ancestrale ale neamului românesc, pentru care intrase cu râvnă în arhive şi biblioteci şi scrisese zece cântece. N-a mai fost să fie.

Odată cu Iurie Sadovnic, s-a stins una dintre vâlvătăile Basarabiei; ale eternei şi fascinantei Basarabii, pentru care el s-a aprins ca răsăritul dimineţii şi a ars ca soarele în amiezi. Noapte bună, Iurie, fratele meu pierdut de la răscruce!

Florin Bălănescu