ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 03 Iul. 2018
Autor:  Ion N.  OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 05 Iul. 2018
Editor: Ion Istrate

Un an fără Augustin Buyura –

Augustin Buzura s-a fofilat, a plecat Dincolo, dar ne-au rămas cărțile, printre ele și Raport asupra singurătății…

Scria la 20 februarie 2009 Adrian Năstase: „Unul dintre autorii mei favoriți a fost și rămâne Augustin Buzura. Și pentru unele motive foarte personale pe care nu o să vi le destăinui. De aceea, aseară, după ce am primit noua lui carte, „Raport asupra singurătății”, publicată la editura Polirom, m-am apucat de lectură, ignorand tot felul de talk-showuri importante.

Supracoperta cărții, „Regele nebun”, pictura lui Corneliu Baba, deschide un univers de întrebări , la care nu există răspunsuri, ale unui personaj aflat la capăt de drum. Așa cum arată și motto-ul cărții, preluat din Lucian Blaga :

„Greu e totul, timpul, pasul,
Grea-i purcederea, popasul,
Grele-s pulberea și duhul,
Greu pe umeri chiar văzduhul.
Greul cel mai greu, mai mare
Fi-va capătul de cale.”

Și pentru a vă incita să-l citiți, din nou, pe Buzura, vă transcriu, în apropierea nopții, câteva rânduri din carte:

„Doamne, nu ştiu cum să mă bucur. Nu ştiu cum să mă rog. Nu ştiu cum să înjur. Nu ştiu cum să plâng. Nu ştiu cum să spun ce simt. Nu ştiu cum să spun ce nu ştiu. Am devenit ceva nestructurat, neîntreg, ceva care nu se poate exprima. Nu sunt decât o durere ce nu ştie să se manifeste, să geamă, să strige.

Este uluitor de frumoasă, dar nu sunt capabil să spun asta şi nici nu văd în ce punct mă aflu pe scurta şi absurda scară a vieţii. Faţă de mine, are avantajul timpului înainte, al tinereţii, care mă umileşte. La ce bun experienţa, cultura, diplomele, care-mi certifică în faţa nu ştiu cui că am fost cineva, când îmi simt mâinile uscate, reci, faţa suptă şi, ce mai, corpul, ceea ce sunt, adică alcătuirea ce abia mai poate păstra un suflet revoltat, contrariat de fragilitatea structurii care îl găzduieşte, speriat de acest provizorat al construcţiei fără vlagă care simt că sunt? În prezenţa Marei, sunt şi nu sunt. Sau, mai exact: sunt ceva ce nu ar trebui să fiu. Oricum, simt că mi-am pierdut înţelepciunea, că nu mai găsesc drumul spre ea. Amin.”

La lansare sau…

Cuvinte la care cineva îi punea întrebarea: „Dvs ati fost vreodata SINGUR ? A existat vreo „Mara” reală sau imaginară – personaj în cartea lui Buzura – care să vă înalțe mai mult decât victoriile din bătăliile publice, care să vă exileze din destinul normal la care existanța dvs a fost condamnată în plan personal ? Ați trăit vreodată singurătatea aceea în care, înconjurat de oameni, la sărbători calendaristice sau din cele oficiale, să vă simțiți sufletul plecat din trup spre o destinație numai de el știută ? V-a spus vreodată îngerul care vă păzește că, la sfârșitul vieții mai ținem minte doar oamenii pe care i-am iubit ? Dacă nu, întrebați-l ! Și dacă vă răspunde, ascultați-l !”.

Nu știu dacă autorul și cititorul în discuție au dat vreun răspuns la atâtea întrebări importante, unele clarificări la ele pot fi găsite și în volumul chiar așa intitulat SINGURĂTATE, antologie, texte, proză și poezie,  ale membrilor Cenaclului la distanță, coordonator Ion N. Oprea, Editura PIM, Iași, 2013, 338 p.

Un răspuns, ar fi, totuși,  cel semnat de Augustin Buzura: „Este un roman despre neajunsurile  vârstei ultime și despre bucuriile ei, dacă există așa ceva”.

Născut la 22 septembrie 1939 în localitatea Berința-Maramureș, decedat la 10 iulie 2017, „academicianul Augustin Buzura n-a fost dintotdeauna scriitor, -aflăm dintr-o discuție fluviu cu Eugen Simion, tot academician – așa cum ar putea crede oricine a început să-l citească în urmă cu 50 de ani”, el a copilărit „printre nebuni”, a trăit anii războiului, înainte de a merge la facultate –„tata voia să mă facă preot, mama –medic veterinar, dar am sfârșit prin a fi scriitor”- a făcut alte multe meserii – a fost inspector la statistică, educator, agricultor, ajutor de artificier în mină, șef de piață agro-alimentară la Baia Mare, îngrijitor de animale la Circ, ocrotitorul unui măgăruș, prieten cu un pitic, apoi învățător la Valea Neagră, o localitate în Maramureș, a făcut parte din Asociația „Sugativa”, apoi a ajuns la medicină, l-a cunoscut pe Lucian Blaga de care s-a atașat, a ajuns pe la Securitate, nu și în beciurile ei, cu toate că a avut 56 de turnători, în 1971 – la dezgheț, așa zisa revoluție culturală a fost interzis ca autor de literatură – ca după 1989, prieten cu Ion Iliescu,  a pus bazele Fundației Culturale Române, Institutului Cultural Român, pe care l-a slujit mulți ani, ca la 10 iulie 2017, după cum am spus, să se stingă din viață, încă tânăr, văduvind literatura și cultura română.

Din 1992 a fost un activ membru al Academiei Române. A condus până în ultima clipă revista Cultura.

Medic psihiatru, scriitor neîntrecut, un eseist de frunte, a debutat în literatură cu nuvela Capul Bunei Speranțe” în 1963, în 1964 își ia licența la Cluj, după care îi apar cărțile care, vă aduceți aminte, era greu să fie găsite în librării și biblioteci, erau foarte căutate: „Absenții”, 1970, „Fețele tăcerii”,1974, „Orgolii”, 1977, „Vocile nopții”, 1980, „Refugii”, 1984, „Drumul cenușii”, 1988, „Recviem pentru nebuni și bestii”, 1999, acum, în 2009, nu numai la Editura Polirom și „Raport asupra singurătății”, cu secvențe din caietele de autor…

Să răsfoim împreună transpunerea de către autor în operă literară unul dintre caietele sale, referitor la neo-ciocoii veniți la putere în România după căderea PCR, ca cel care s-a situat aproape de revoluție, ca prieten cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, dar și ca fost socru a lui George Maior, ajuns, ca pesedist, director al SRI.

În 2008, autorul s-a numărat printre marile personalități care au fost invitate  la o petrecere închinată cinstirii a 50 de ani de viață a lui Mircea Geoană, lider al partidului atunci. Deși cunoscător al protocoalelor, a obiceiurilor de casă-mare, „a mega-spectacolelor”, a scris presa, ce a văzut și a  trăit acolo, nu doar l-a impesionat și uimit prin opulență și risipă, dar a rămas șocat că în 2008 se mai pot întâmpla scene care scârbesc, demne de condamnat. Întors acasă, a pus pe hârtie faptele. Harnic și stăruitor, în anul următor, 2009, s-a  și organizat lansarea romanului „Raport asupra singurătății”, în care lui Mircea Geoană, devenit personajul fictiv Matei Goarnă, îi sunt dedicate cîteva zeci de pagini. Sunt descriși Mircea Gioană și alți ciocoi de modă-nouă – pesediștii – în conformitate cu realitatea, puțin coafați, ca autorul să nu-și supere de tot prietenii. Este  vorba despre un medic, ante-decembrist, care, la solicitarea fiului său, este rugat și acceptă să participe la o petrecere dată în cinstea unui politician influient, candidat la președinție pe nume Matei Goarnă. În realitate petrecerea dată cu un an în urmă de către Mircea Geoană când împlinise 50 de ani.

Este descris momentul din iulie 2008, când presa a descris pe spații largi petrecerea considerată drept  o grandomanie de loc mai întâlnită în zilele noastre. Iată unul dintre tablourile descrise:„Îi cunoşteam destul de bine pe aceşti oameni, ca şi pe mulţi alţii, senatori, deputaţi, personalităţi din toate domeniile şi încercam un sentiment dureros de nepotrivire cu ei. Multe biografii falsificate, trecut ascuns, poziţii sociale şi politice cumpărate pe bani grei, profesori cu cărţi tipărite în regie proprie pe la edituri de buzunar, ziarişti de toate felurile, duşmani aparenţi care îşi negociau periodic preţul şi duşmani adevăraţi pe care Goarnă îi invitase doar pentru a le demonstra echidistanţa sa” aşa sunt descrişi invitaţii de către prozator.

         La petrecerea reală, au venit nume precum Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Miron Mitrea, Victor Ponta, Cristian Diaconescu, Rodica Nassar, Constantin Niţă, Rovana Plumb, Marian Vanghelie, Gheorghe Nichita, Radu Mazăre, Liviu Dragnea,Şerban Mihăilescu, Ioan Mircea Paşcu, Adrian Severin, Bogdan Niculescu Duvăz, Aura Vasile, Olguţa Vasilescu, Valer Dorneanu, Dan Darabont, Ana Birchall, Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru, Ilie Năstase şi soţia sa Amalia, Viorel Cataramă, George Copos, Camelia Şucu, Andreea Esca, Mihaela Rădulescu şi mulţi alţii

          „Locul activiştilor de altădată, aroganţi şi îmbrăcaţi fără gust, a fost luat de negustori, de activişti politici şi sindicali, patroni de firme sonore, îmbrăcaţi în haine scumpe cumpărate de la mari case de modă, dar mult mai impertinenţi decât predecesorii lor, bişniţari şi afacerişti fără nimic sfânt sau nenegociabil”.

          „Ghika-Şorecani , extrem de atent, îi privea cum îl sărutau pe Goarnă sau cum îşi căutau locurile şi, văzând că îi urmăresc privirea, şoptea în dreptul fiecăruia: „Mossad, FSB, CIA, DST, al ungurilor, al nemţilor, ăsta e al oricui, ăsta e acoperit, ăsta e un biet ţucălar al democrat-progresiştilor…”

          Aş fi vrut să îl întreb dacă există vreunul şi de al nostru, dar acest al nostru nu mai avea demult vreo urmă de acoperire. Al ţării? Dar cui, dintre cei de faţă, îi păsa cu adevărat de ţară? Mai ales că nu au rămas prea multe lucruri de furat din ea”.

          Despre vedetele de sex feminin prezente la petrecere, scriitorul spune că „Niciuna nu se culcă pe gratis. Oferta începe de la un jeep în sus. Iar, cu aurul şi diamantele de pe fiecare cucoană poţi trăi măcar o vară lungă în cea mai pretenţioasă staţiune străină”.

         La petrecere a fost proiectat și un film, realizat de Adrian Sârbu, finul de cununie al lui Mircea Geoană, cu aspecte din viața acestuia, oltean prin naștere, adus în prim-planul vieții de revoluție, acum candidat la președinție. Despre Goarnă-Geoană, în film, se pronunță elogios și alt fost lider al partidului, Andrei Covurlui, recunoscut în persoana lui Adrian Năstase, pelicula terminându-se exact ca în realitate, la Vila Lac1, unde a avut loc petrecerea: cu proiectarea efigiei sărbătoritului – Mircea Geoană – deasupra României cu tricolor…, moment urmat de aplauze, aplauze prelungite – cum nu s-au mai văzut din timpul lui Ceaușescu – urale, multe urale și cunoascuta scenă memorabilă: Geoană, cu ochii în lacrimi, a urcat pe scenă și le-a mulțumit tuturor pentru felul în care au înțeles și au apreciat surpriza făcută de familia sa pntru sine și oaspeți.

După film, alte regizări de gust îndoielnic: pe scenă, Ana Maria, fiica lui Geoană, i-a dedicat tatălui său o poezie rostită în limba engleză, la petrecerea descrisă în carte ea cântase, tatălui, pe scenă, o melodie în limba engleză, urmată de aplauze întrerupte de apariția însuși a sărbătoritului însoțit de alt personaj, Cătălin Vâslașu cu care au cântat secvențe din versurile „Pe lângă plopii fără soț”, cum se întâmpase și la petrecerea reală, unde, Geoană cântsae pe scenă cu alt prieten –Ovidiu Lipan Țăndărică.

         Personajul Goarnă e descris de scriitor ca fiind „groznic de răzbunător… Nevastă-sa are o evidenţă foarte exactă a prietenilor şi duşmanilor, pe care o actualizează aproape zilnic. Iar curtenii pe care–i ţine aproape, de dragul funcţiilor promise, au nevoie de un simplu semnal pentru a porni la luptă, căci toţi au o sete cumplită de distrugere şi nulităţile morale atacă, de preferinţă, în haită”.

        Însuși Dan, fiul scritorului, insistă ca tatăl său să particile la sărbătorirea lui Goarnă-Geoană pentru că, singur mărturisește, are și dânsul un interes, să obțină o promovare, cum s-a și întâmplat cu ginerele ajuns director al SRI.

        În final, personajul lui Buzura îşi abandonează fiul şi logodnica şi părăseşte petrecerea, remarcând, cu ironie amară, ceea ce am sintetizat în titlu: „Un nou Mântuitor al neamului. Aşa ne trebuie. Voi rămâneţi, sunteţi tineri, le-am zis, hotărât să plec. Am mai trăit asemenea momente… Voi profita de această împrejurare pentru a mă fofila încet, spre ieşire. Nu mă va observa nimeni, căci nu mai am decât trecut. Eu aparţin altei lumi. Dar nu ştiu cărei lumi… Şi, încă nu mi-am răspuns la o întrebare străveche. Ce fel de oameni suntem dacă am ajuns să suportăm, de atâta vreme, toate aiurelile unor impostori?”.

La Bellu…

Augustin Buzura a murit înainte de vreme, la 10 iulie, acum un an, a fost înmormântat la Cimitirul Bellu cu onoruri militare,  iată ce scria Adrian Năstase cu acest prilej :,,„Deși îl credeam nemuritor, Augustin Buzura, totusi, a murit. Impăcat, in final, cu el însuși și cu ceilalți?  Nu stiu. Aerul pe care îl vom respira va conține însă, de acum înainte, frumusețea speranțelor sale nerostite iar bibliotecile vor cuprinde, pentru viitor, fragmente din cărțile sale”. S-au  întâlnit a treia oară în viață în 2012, „era o perioadă dramatică pentru mine. Atunci, în vremea când mă găseam la Jilava, în 24 noiembrie, Augustin Buzura a participat la lansarea unei alte cărți semnată de mine, „Exerciții de libertate”, lansarea fiind organizată de fiul meu, Andrei.

      Am transmis atunci un mesaj:  „Nu va lua cuvântul autorul. Libertatea există, poate, şi pentru că o carte nu are ziduri. Iar dacă ea conţine suficient de mult din autor, absenţa lui fizică de lângă coperţile ei nu mai e atât de dureroasă”.

    Absența fizică a lui Buzura de lângă cărțile sale nu le va diminua frumusețea și profunzimea. Dar nouă, multora dintre admiratorii săi, el ne va lipsi.

     Drum bun, Augustin Buzura!”

                                                      Ion N. Oprea, 3 iulie 2018