Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Aurel Timescu,  din Est  și peste tot

Autor: Octavia BIHOCIU

 

 Aurel Timescu,  din Est  și peste tot

 

Nu-i Agata Christie, nici Georges Simenon. E drept.
E doar Jean-Christophe Rufin.
Nu-i  Hercule Poirot, nici Comisarul Maigret. Tot drept. E doar  Aurel Timescu.
Dar cine sunt aceste persoane /personaje necunoscute ?

Jean-Christophe Rufin, francez, născut în 1952,  medic (unul din pionierii mișcării « Médecins  sans frontières »),  diplomat (intre 2007-2010 a fost amabasador al Franței în Senegal și Gambia) și  scriitor (nuvele, povestiri, romane, eseuri).  cu multe premii  (Goncourt în 1977 și 2001, Interallié în 1999,…) și distins cu titluri importante (Doctor honoris causa în 2006,  Cavaler al Artelor și Literelor în 2003, Ofițer al Legiunii de Onoare,…)

Aurel Timescu este personajul principal din câteva romane scrise de acest Jean-Christophe Rufin, ajutat și de experiența sa în diplomația internațională , mai mult ca sigur : « Suspendatul din Conakry »2018, « Cele trei femei ale consulului », 2019 și « Le flambeur de la Caspienne » (lipsa lecturii mă impiedică  să  dau cea mai buna traducerii titlului…), 2020. Romanele acestea intră în categoria polițiste, mai mult vrând-nevrand, pentru că nu întâlnim anchete conduse științific, nici violență, nici mari performanțe ale unor criminali în serie.  

În  « Cele trei femei ale consulului », acțiunea se petrece în Maputo, capitala Mozambicului, prin 2012, primăvara australă . Există un mort, Beliot, găsit în piscina hotelului său, a avut  trei neveste, să zicem, de-a lungul vieții : o franțuzoaică Françoise  ( de care este parțial divorțat),  apoi o mozambicană  foarte bogată și o tânără, tot locală, care urmează să-i  nască un copil. Cum franțuzoaica este arestată și acuzată , ambasada Franței trebuie să-i ofere protecție.  Și așa intră Aurel Timescu, modest funcționar consular,  pe firul  afacerii destul de încurcate, care-l pasionează și pe care o va rezolva, doar cu metode intuitive, cu mare pasiune și discreție, fără a i se recunoaște meritul în final, eroul fiind considerat  superiorul său  direct, Didier Mortereau.

Acum : Aurel Timescu, peste 50 de ani,  român la origine , din Brașov, cu  fața ridată, chel și de multe ori are o privire de câine bătut ; căsătorit de curând, nevasta rămânând la Paris ; fară copii . Îmbrăcămintea îi este neadecvată sezonului, locului, momentului. Când ajunge într-un post nou, tehnica lui este să-și demoralizeze superiorii atunci când este pus la muncă, când i se cere contribuția la rezolvarea problemelor consulare . Ar fi putut avansa, dacă ar fi vrut, prin muncă și perseverență, dar el se complace să vegeteze pe posturi obscure.  Nu are telefon portabil tocmai pentru a scăpa de disciplina muncii într-o ambasadă. 

 Îi plac filmele românești, trimise de sora lui , ascultă cu evlavie concerte din catedrala din București (dirijor Barenboim) și cântă zilnic, seara  la pianul vechi pe care-l cară din post în post. Un pahar de  Tokay îi aduce  o luciditate minimă și o clarviziune maximă.

În adolescență,  Aurel fusese închis de mai multe ori din cauza vorbelor nesăbuite la adresa regimului și statului polițienesc  în care trăia ; bun pianist, își găsea libertatea, câta era, cântând , la București, prin baruri muzica de jazz (acasă muzică clasică pentru părinți). Tot ca pianist și-a câștigat traiul, la început, în Franța. Atunci când cântă Schumann, Africa îi dispare din minte și-i rămâne doar o stradă din Brașov, pe timp de iarnă… Ambianța mozambicană, unele întâmplări îl duc cu gândul la  România : patriarhatul mai ales la sat, dictatura autoritară a « Tatălui Națiunii », « Ghidul », « Cârmaciul » ale cărui dorințe trebuiau îndeplinite. Iubește Franța, e țara care l-a răscumpărat și salvat din ghearele lui Ceaușescu. Dicția din Carpați nu a  pierdut-o de tot, îi vin mai ușor cuvintele românești în situații limită , emoționante ( rugăciune la înmormântarea  lui Beliot) ; pronunță mai greu : « Je suis ici en tant que représentant de la France » pentru că  se simte ilegitim  în acesta postură.  În ciuda uzanțelor locale, nu a uitat de sărutatul mâinii femeilor importante întâlnite.

Păstrează din lumea socialistă o tendință evidentă de a-și peria șeful, îi  răspunde  mai mereu cu un aer plin de respect și admirație chiar și când nu e cazul. În comportamentul său, în atitudinea sa  se simte amprenta  imperiului austro-ungar ca și universul sovietic (cel puțin aceasta este percepția/ experiența/ imaginația ambasadorului –autor al cărții).

 Eroul- neerou recunoaște ușor trăsăturile slave, « Marele Frate », ale unui ucrainean, amestecat prin poveste, se bucură să întâlnească  și să  vorbească  in românește cu o călugăriță, Doruța, originară  din Moldova. 

Gustul pentru enigmele polițiste ? Pentru că  Aurel Timescu simte nedreptatea,  iubește dreptatea și atunci face totul, se implică  pentru că vinovatul trebuie găsit, iar inocentul trebuie reabilitat. 

În viziunea  scriitorului,   Aurel Timescu e un fel de antierou, cu un farmec desuet,  simpatic prin tot ce face și cum face, prin secretele pe care ni le divulgă de prin ambasadele prin care a trecut. Cu ajutorul lor, autorul și anchetatorul fără diplomă,  plonjam și-n una din marile drame ale planetei (vânătorile de elefanți, stocarea,  comercializarea, confiscarea, distrugerea  fildeșului  din colții elefanților…)

Desfășurarea anchetei de către Aurel Timescu ? nu în alt text de-al meu ,  ci prin  lectura romanului în original sau în traducere românească, când va fi să fie…

Ma gândesc și la locotenentul Columbo…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.660 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5