Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Auto-cronică literară, de la Cronică în trei – INO,Ana şi Cehaş – la Eseuri şi portrete ocazionale, carte realizată în şi de familie, ici, în Bucovina….

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Auto-cronică literară, de la Cronică în trei – INO,Ana şi Cehaş – la Eseuri şi portrete ocazionale, carte realizată în şi de familie, ici, în Bucovina….

Primit pentru publicare: 07 Aug. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 08 Aug. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Căutam teme de lucru pentru antologiile Cenaclului literar la distanță, când, surpriză… de la Constanța, colaboratoarea noastră harnică și inventivă, Doamna profesoară Camelia Nenciu, ne-a expediat un volum „Merinde pentru suflet”, 2016, despre care, cu bucurie, am și scris publicând în Luceafărul –Botoșani din 9 aprilie, în Armonii Culturale-Adjud din 10 aprilie, în Meridianul Cultural Românesc, Vaslui, nr. 6 aprilie-iunie 2016, p.83-85, dar și în volumul „Dacia preistorică N. Densușianu prezentată de C.I. Istrati” și scrisă de Ion N. Oprea, Editura Armonii Culturale, 2016, 362 pagini, în carte p. 236-243.
Apreciam menționând surpriza care ne-o oferea, „Merinde pentru suflet”, peste o sută de pagini, cu o postfață semnată de profesoara Mioara Niculescu, altă scriitoare la Cenaclul nostru, cu un portret al autoarei realizat de doamna Simona Tănase, altă colegă a lor și care cuprindea zece din întâmplările naratoarei descrise în antologiile semnate ca autoare și membră a Cenaclului literar la distanță… „carte scrisă cum n-au „ghicit” prezentatoarele ei, din ceea ce a relatat autoarea în cărțile noastre numite antologii, cu anumite texte adăugate, dar și cu altele pierdute pe drum, cum ar fi cel din „Românii așa cum sunt”, p. 304, „Creația nu are vârstă”, scris la 2 august 2011, debut în colaborările noastre”…
…și încărcat de speranțe, încheiam cu gândul la căutările colegilor noștri de somn puțin: „Atenție! Cine o urmează, cu un alt volum asemănător, pe doamna cu bijuteria expediată pe numele meu și al doamnei profesoare Ana Dumitrescu la Iași, Camelia Nenciu din Constanța? Mă angajez să scriu despre asta!”
M-am ținut de cuvânt și de data aceasta. Imediat, la 27 aprilie, în Luceafărul Botoșani, când persoana își sărbătorise la 15 aprilie vârsta de 70 de ani , semnam articolul – Carte de autor: „Dr. Aurel-Constantin Panfil, 70, 15 aprilie 2016”, a doua din salba celor inițiate și semnate de Ion N. Oprea, operă a Cenaclului literar la distanță cu aproape 200 de membri…Carte cu articolele pentru antologii ale doctorului…
Cu o copertă elegantă, de pe care privește medicul, prietenul meu, în regie personală, textele sale oricâte metafore ar conține, adusă acasă de Puiu, scuzați familiarismul, citită și pusă în raft pentru împrumut și către alții care sapă după nestemate, mângâie ceas de ceas, orgoliul celui care a recepționat-o și așteaptă altele…
Alt autor, acad. prof. dr. Avram D. Tudose, din Huşi, și-a luat obiceiul și din fiecare text publicat înfiripă câte o broșură de autor, cam cum făceau cu ani în urmă marii condeieri care nu se înfruptaseră încă din tomurile-cărămidă, și așa, cu pagini puține dar care înseamnă respect pentru muncă și autor, pentru prietenie, cu coperte ochioase, aceste mici cărțulii păstrate și la biblioteci, rude și prieteni, ajung și la mine, făcându-mi emoții…
Emoții deosebite mi-a creat devotata mea colaboratoare, doamna prof. Ana Dumitrescu, deși la început nu suporta să fie cunoscută nici cu pseudonim(C.C. Zincu) dar convinsă în timp de prof. Alexandru Mânăstireanu, Vasile Fetescu ori de cititorul Corneliu N. Handrabur, de mine sau de întâmplare ori din instinctul și talentul ei despre care-mi povestea Marcel Tanasachi, coleg cu ea la cenaclul literar de la Liceul din Fălticeni… iată că a acceptat și, în cele din urmă, nu numai să publice, dar mi-a mărturisit că ar vrea să scrie o carte de autor, în care să-și adune unele din textele publicate în antologii, dar și altele care și le-ar dori. Desigur, solicitare care, recunosc, îmi face plăcere. Cartea sa, aici de față, este adevărata istorie a nașterii și activității nu doar a Cenaclului, ci geneza fiecărui volum care a trecut examenul minții și privirilor domniei sale, căreia, cu cele două operații la ambii ochi, după efortul din ultimii doi ani , îi ofer respectul și sprijinul pe care i le datoresc…
Vorbind despre tenacitatea și reușita Celei care zi și noapte, poate tot atât de mult ca și mine, dar minuțios mai grijulie, mi-a urmărit gândurile, pe care nu rar, le-a și corectat, sper ca ceea ce reușește doamna Dumitrescu, poate constitui îndemn și faptă, devotat stimulent pentru colaboratorii noștri, unii – mult mai tineri ca noi și poate mai merituoși în toate, pentru a prelua Cenaclu spre continuarea în timp și ascensiunea mult visată.
Am făcut cunoscut colaboratorilor faptul că am pus punct activității de Cenaclu, dar nu am tras ușa, n-am închis-o, am adoptat un nou program, nu știu dacă mai lejer – cu Istorii, comentarii, miscelanea – semn că rămânem aceiași iubitori de acțiune și empatie, că numai cu ușile deschise prieteniei, proprii românului, putem împărți și servi din bucuria care, ca și până acum, nu o vrem individuală. O luăm de la capăt, poate tot tinerește, dar sfatul meu –sfat de acum este pentru Cenacliștii cu operă să facă din textele publicate, ca și colegii care s-au impus, carte din hârtie, al cărui miros ne cheamă la alte și alte proiecte, carte cu ciclu publicistic, cu vorbe purtate după îndemnul autorilor ei: ”citește și dă mai departe.”
Deschid catalogul și din cei peste 200 de scriitori, îi și văd pe cei cu textele publicate, puse în coperte ademenitoare și pe mai apropiații mei fără ca enumerarea să însemne afecțiune mai mare sau mai mică… deschid catalogul care înseamnă în primul rând hărnicie, impuls scriitoricesc: Hușanu Constantin, Clapa Gheorghe, Eșanu Martha, Ghica Vasile, Bejinaru Mihai, Grămadă Ioan, Bejinariu Petru, Crețu Gheorghe, Filip Vasile, Pânzariu Silvestru, Șerban Margareta Jane, Șerban Iulia Gabriela, Malciu Marian, Popescu Mircea, Nițu Constantin, Dobreanu Doina, Văleanu Corneliu, Scopos Teona, Dănilă Ioan, Niculescu Mioara, Bejenaru Luca, Stan M. Andrei, Gheorghiță Aurel, Oltean Marcela-Cosmina, Sârbu Aurora, Ivanciu-Nistiruc Traian, Stoica Dorina, Scumpu Roman, Andrioaie Ioan, Maria Dinescu și nu numai…
Ați numărat câte cărți, câte broșurele ar îmbogăți, măcar pentru nepoți și strănepoți, bibliotecile personale, izvor al celor de cartier sau comunale, al anticariatelor?
Adăugați și ce ar putea face rudele inimoase și îndatorate cu textele pentru asemenea cărți-broșuri lăsate de cei plecați la Domnul între timp, am în vedere pe cei cu numele Vasile Fetescu, Alexandru Mânăstireanu, Ioan Costache Enache, Lucia-Silvia Podeanu, C. Manoliu, Vasile Sfarghiu, Timu George…
Toate sunt și ar rămâne un mare adevăr, ca și cărțile la care m-am referit, ca și aceasta a doamnei profesoare Ana Dumitrescu, pentru faptul că în viață fiind, am fost permanent niște muncitori care am purtat stimă și respect omului, cărții prietenului căruia ușa sufletului nostru îi rămâne permanent deschisă, mai ales dacă își are în bibliotecă și cartea despre înaintași, lăsată moștenire sacră, izvor de cuvântare comemorativă și pentru sfinții părinți la biserică dar mai ales pentru a le transmite urmașilor cine au fost moșii și strămoșii lor.
Carte-cărți alcătuite din cuvintele care merită a fi ocrotite de îndemnul pe care l-am primit și noi – citește și dă mai departe…!
Şi, mai adaug aici, în plus vestea, că treaba cu reeditarea eseurilor e foarte serioasă, alţi doi cenaclişti, între timp, mi-au îmbogăţit biblioteca cu câte o carte frumoasă, pictorul Mircea Popescu din Iaşi cu „File din sertarul cu amintiri”, eseuri publicate în Antologii de Ion N. Oprea, Editura „Gr. T. Popa”, UMF, Iaşi, 118 pagini şi prof. Mihai Bejenariu din Câmpulung al Moldovei un volum şi mai pântecos despre care, poate, am să vă vorbesc data viitoare.
Ați observat, însă, în modestia sa, până la urmă, anticipata carte cu semnătura Ana Dumitrescu, a devenit…operă în trei.
Să fim sănătoși!

Ion N. Oprea, 1 martie 2018”.
Adaug la cele de până aici şi versurile cu care doamna Ana Dumitrescu a debutat în poezie tot printr-o stratagemă a mea:

COPIILOR MEI

Când nu voi mai fi
Voi trăi
Prin ochii fiilor mei
Prin gândurile lor, prin idei.

Când nu va mai fi pentru mine
Un mâine,
Eu voi rămâne
Prin sufletul copiilor mei.
Când va începe o nouă zi
Şi eu nu voi fi
Vor lumina calea lor
Sfaturile spuse cu dor
Şi voi trăi în amintiri
Atunci când eu,
Într-o zi
Nu voi mai fi.

Şi când aievea mă vor vedea
Iar,
Pentru o clipă măcar
Vor simţi
Mâna caldă pe creştetul lor
Şi parcă mama le va fi aci!

( Din volumul „Fereastră deschisă”)
Iar cu postfaţa, mai lămuresc:
„S-a vrut a fi, credeam, o omagială, cu textele ei, la o aniversară, după obiceiul Doamnei şi aşa am conceput începutul de prefaţă, dar aţi văzut cum am încheiat? Nu a ieşit o omagială, ci, în generozitatea sa, dar poate şi mânată de singurătatea în care trăieşte nu de azi de ieri, s-a zgârcit cu sine şi ne-a făcut loc alături de ea tuturor prietenilor săi, iar dacă a omis pe vreunul timpul scurt şi emoţiile sunt vinovate, fireşte… Doamna Ana Dumitrescu ne-a lăsat spaţiu de exprimare mai la fiecare, fie că unii grăbiţi au trecut Dincolo…
După părerea mea, a ieşit ceva care se citeşte cu plăcere pentru că totul e o amintire colectivă care ne va servi şi Dincolo… Alături de cei trei – INO, Ana şi Cehaş – care au trudit să facă şi să întreţină Cenaclul – chemând să ne scriem cărţile – volumul de faţă înmănunchează sentimental spusele în domeniul creaţiei a mai tuturor care ne stimăm ori ne purtăm reciproc Dorul: de la Alexandru Mânăstireanu, Vasile Fetescu, Ticuţă, Adriana – de la Schitul Darvari pe care nu am cunoscut-o personal dar de la distanţă am scris împreună despre instituţie şi oameni un număr de trei cărţi, ba i s-a organizat şi un punct al ei, cu manuscrise şi lucruri de-ale ei la Muzeul etnografic „Ioan Grămadă” de la Câmpulung-Moldovenesc-, la ceea ce face la Editura sa, Agatta, Ion Istrate cu revista noastră Luceafărul-Botoşani aproape număr de număr, ca să rămânem prezenţi pentru totdeauna cu proza şi versificările noastre.
A rezultat un volum care, în casă, pe o bancă în parc sau în trenul care, în imaginaţia mea, mă duce la Buzău, la Marin Ifrim, – să-i aduc mulţumiri că a scris despre „Academia bârlădeană şi Vasile Voiculescu”, cartea mea, 2012, în Luceafărul-Botoşani dar şi în Trimestrialul „Caietele de la Ţinteşti”-Buzău, cum n-a făcut nimeni, nici academicienii în 2015, măcar bibliografic, pot să mă opresc
oriunde să lecturez ceea ce a adunat Doamna Ana Dumitrescu ca să ne bucure…
Pentru reuşită, mulţumiri şi pentru Domnia-sa, sărut mâna!, scriam la 18 iulie 2018.
Îmbătat de asemenea succes, revin, nu mă pot ţine de cuvânt şi chiar acum destăinui cititorilor în câteva cuvinte cum e cu burduhuoasa carte care poartă semnătura Mihai Bejinaru din Câmpulung – „Stimate domnule Oprea, dacă gestul meu va fi o surpriză (oricât de mică), consumaţi puţin timp (din cât nu aveţi) şi citiţi prefaţa, postfaţa şi addendele, restul fiindu-vă bine cunoscute atât dvs cât şi colaboratorilor fideli. Fiind vinovat de „furt la cântar” am plătit adunarea (în volum) a rătăcirilor din tinereţe şi a celor de mai târziu, Câmpulung, 15 iunie 2019”.
M-am conformat şi din pseudo-anagramă în metafora de sub Rarău am descifrat că acele rătăciri adunate nu-s altceva decât „eseuri şi portrete ocazionale” opera profesorului Mihai Bejinaru, scrise, trimise şi apărute în 25 dintre volumele antologii pe o temă dată, cuprinsul tomului primit, dar şi a celor care înseamnă activitatea Cenaclului literar la distanţă pe parcursul anilor 2011-2019, volumul în cauză fiind pritocit în familie, prietenul Mihai – autor de texte, doamna profesoară Ana Bejinaru, soţia – culegerea de text, Smaranda Iacoban, nepoata – corectura, tustrei membri ai Cenaclului nostru…
Text care cuprinde multe sfaturi şi învăţături, chiar şi pentru cei de la USR şi UZP, că citesc sau aprohimez: …”Am şi eu un număr de cărţi tipărite, n-am cunoştinţele necesare discutării legăturilor USR cu statul (ca buget) şi membrii Uniunii. Nu înţeleg nici de ce, eu (în abstract) ar trebui să îndrăznesc să cer să devin membru USR. Filialele judeţene cunosc, în principiu, creatorii în domeniul literaturii (scrisului). Normal ar fi să ceară ele un CV şi câte două exemplare din cărţile publicate, celor demni de luat în seamă. Juriul abilitat să selecteze pe cei merituoşi a deveni membri ai USR”
Mă opresc aici, dar zic:
Cine îi imită sau măcar îi urmează solo, pe cei din familia Bejinaru?

Ion N Oprea, 7 august 2019



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.587 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5