Alergăm ca disperaţii după medalii de aur, fără să ne pese că mai există şi argint, şi bronz (Grigore Cartianu);
Dorinţa unui scriitor de a scrie nu poate decurge decât dintr-o experienţă a literaturii ( Northrop Frye);
În aceeaşi săptămână… „ a fost îngropată Mădălina Manole şi a fost dezgropat Ceauşescu” (Ioan T. Morar);
Stuful abundent al sprâncenelor… „ceva între Cro Magnon şi Brejnev” ( Mircea Mihăieş );
Cam 99% din ce se petrece în viaţa publică din România n-ar trebui să fie treaba jurnaliştilor, ci a psihiatrilor ( Mircea Mihăieş );
Naşte-te, e timpul să începi a muri ( Leo Butnaru );
Peisaj cu un singur copac zis pomul vieţii pe drumul de moarte ( Leo Butnaru );
E târziu să mai plângi: viaţa deja a început ( Leo Butnaru);
Adulţii au mai multe restanţe decât poate aduna un elev într-o viaţă de şcolar ( Maria Iordănescu );
Continuăm să dăm flori învăţătoarelor deşi înjurăm educaţia (Radu Naum);
O carte e mult mai obiectivă decât autorul ei (Radu Cosaşu);
Există… „o teroare a maselor imbecile” ( Radu Cosaşu );
Una dintre soluţiile salvatoare pentru monumente în România ar fi înfiinţarea unui fel de SMURD pentru monumente ( Klaus Birthler );
Fetele la vârsta adolescenţei roiesc precum moliile în jurul lămpii ( vorbă poloneză );
România are un deficit uriaş de competenţe ( Gabriel Giurgiu );
Diagnosticianul nu e întotdeauna aceeaşi persoană cu terapeutul. Fără diagnostic nu există însă vindecare ( Andrei Pleşu );
Poezia e mereu imprevizibilă, poate plictisi dacă îi pretinzi să fie mai mult decât fastuoasa reprezentaţie de-o clipită a unui flash îndreptat spre locul unde, probabil, s-ar afla Dumnezeu (Leo Butnaru);
Cât byronism atâta tumult (Selma Iusuf);
A te sufoca… „într-o îmbrăţişare negativă” ( Gabriel Liiceanu );
A vorbi fără ironie de propriile succese este un semn de mare mitocănie ( Emil Cioran );
Există şi o … „stilistică a obsesiei” ( Gabriel Liiceanu );
Pacea nu poate fi cumpărată pentru că cel ce a vândut-o este în stare s-o mai vândă odată (Montesquieu);
Cine a avut leagănul lângă bibliotecă, acela cade singur în ea ( proverb preluat de la Grete Tartler);
Nu vrem să fim fericiţi, avem şi aşa destule necazuri ( Teodor Mazilu );
Pesemne, nu poţi fi şi salariat şi nemuritor (Teodor Mazilu );
Unii seamănă cu nişte… „hipopotami asudaţi” (Mihai Creangă);
Muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în spiritul omenesc (Beethoven);
Curajul: o consecinţă ciudată şi banală a sentimentului de invulnerabilitate (Malraux);
Poezia … „ ca o sinteză dintre hiacinţi şi biscuiţi” (Carl Sandburg);
Câte lucruri de care nu am eu nevoie există! ( Socrate în faţa mulţimii de mărfuri din agora);
Ţara lui Homer nu poate rămâne în afara Europei (Valery Giscard d`Estaing impunând intrarea Greciei în UE);
Într-un decembrie, 1956, a murit Nicolae Labiş. Într-un alt decembrie, 13, în 1983, a murit omul cu care am împletit nuferi, stele şi iubiri, Nichita Stănescu. Şi iată că în acest decembrie smintit îmi moare un alt prieten, Marin Sorescu (Fănuş Neagu);
Istoria… „ca labirint şi catedrală” ( W. P. Van Meurs);
Adeseori…. „românul se Marx- turbează” (Gheorghe Astaloş);
Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i la … Paris (Gheorghe Astaloş);
Ca epitaf pentru istorie, aşa scrie: nu voi tăinui nimic! ( Lev Tolstoi );