Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

(Auto)Sfaturi

Autor: adminAtitudine

31. Reţine că „legile împotriva convingerilor au la bază lipsa de convingeri” (Karl Marx);
32. Despotismul unui geniu este mai uşor de suportat decât acela al unui idiot (Karl Marx);
33. E bine de ştiut că „nici un om nu combate libertatea, el combate, cel mult, libertatea celorlalţi (Karl Marx);
34. Numai ce vezi poate fi simţit (avocatul lui John Travolta);
35. Orice formă de atac este de fapt o cerere că acela care te atacă are nevoie de ajutor (Oana Pellea);
36. Dacă ne înjurăm ţara înseamnă că ne înjurăm fiecare de mamă (Oana Pellea);
37. Învaţă cât mai devreme să nu-ţi doreşti luna de pe cer (Georgeta Stoleriu);
38. Te ridici cu multă trudă şi te risipeşti într-o clipă (Grigore Cartianu);
39. Să ai canalul sensibilităţii deschis ca o rană           (Amza Pellea);
40. Nu uitaţi că trăim într-o ţară obsedată, excitată să privească pe gaura cheii, să asculte prin perete (Cristian   Tudor Popescu);
41. Cine nu are acasă un Eminescu să-l cumpere şi să-l citească (Bianca Burţa-Cernat);
42. Globul se învârteşte puţin anapoda şi lumea nu mai face faţă, nu mai are repere morale (Oana Pellea);
43. Dintre multele bunuri perisabile ale vieţii, literatura are termenul de garanţie cel mai generos (Ioana Pârvulescu);
44. Nu poţi să-i descrii unuia din Congo o furtună de zăpadă (Radu Cosaşu);
45. Nimic nu se poate face fără etică (Sandra Pralong);
46. Nesimţirea ucide, iar ura dăunează grav sănătăţii (Sandra Pralong);
47. Un argument poate fi înlăturat printr-un argument şi mai puternic, adică printr-o credinţă (Paul Cornea);
48. Gândirea umanistă e cea mai suplă şi oferă cel mai larg orizont intelectual (Paul Cornea);
49. Totul este totdeauna acum (T. S. Eliot);
50. Cifrele nu mint, dar mincinoşii mint cu cifre (Augustin Buzura);
51. Singura Inchiziţie care există astăzi este stupiditatea (Fernando Pessoa);
52. Foloseşte-te de libertatea pe care ţi-o dă luna decembrie (Dumitru Lavric);
53. Aveţi grijă că nimic nu se păstrează mai bine decât paragina (Alejo Carpentier);
54. O femeie care nu poartă parfum nu are nici un viitor (Coco Chanel);
55. Sunt câteva „puteri” mondiale între care cea mai blajină este prostia de la Dumnezeu, după care vine lipsa de informaţie şi apoi periculoasa informaţie dirijată (Ileana Vulpescu).

Lucian Manole

Rubrica: Atitudine

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare