Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

BALADE PENTRU NEAPATICI de GEORGE PETROVAI

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 11 Mai 2018
Autor: Gheorghe A. STROIA, Membru al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte
Publicat: 11 Mai 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

BALADE PENTRU NEAPATICI de GEORGE PETROVAI

 

Moto: Istoria nu e comparabilă nici unui fluviu şi nici unui lanţ. Ea îşi are o creştere specifică, nereductibilă nici la concepte organice şi nici mecanice. De aceea este atât de greu să înțelegem istoria cu toate că trăim în ea şi suntem până la un anumit grad istorie. – Emil Cioran

„Săracă țară bogată” este paradigma de la care pornim în a înțelege maniera în care poetul și publicistul maramureșean GEORGE PETROVAI pune în valoare – prin volumul BALADE PENTRU NEAPATICI – frumusețile fără seamăn ale acestor tărâmuri de poveste, binecuvântate de Dumnezeu, dar și inventariază tristele realități ale zilelor noastre – sărăcia și umilința, efecte ale perfidismului și indiferenței politruce.

Din păcate, pornind de la cea mai „neînsemnată” persoană politică și până la „giganții” politicii românești actuale, cu toții pare-se că nu înțeleg ce conduc și mai ales pe cine conduc, că nu știu (deși nu recunosc) ce ar trebui să facă – în „conformitate” cu planurile „minunatelor” promisiuni electorale, rămase doar la nivelul de intenție. Să nu uităm, însă, că „Iadul este pavat cu intenții bune”…

Minciuna, lașitatea, falsitatea adânc înrădăcinate, goana după interese personale, furtul pe față, distrugerea cu bună știință a economiei, servilismul, sunt doar câteva dintre trăsăturile clasei politice actuale, pe care poetul le penalizează în stilul său caracteristic. Pamfletar convins, poetul face din fiecare poezie a sa, simpatic intitulată „baladă”, o reamintire a faptului că eroii baladelor românești, haiducii în speță, luau de la bogați și dădeau celor săraci, în totală antiteză cu politicienii – „haiducii” zilelor noastre – care iau de la săraci și dau celor bogați. Sărăcirea constantă a resurselor naturale ale țării, vânzarea bucată cu bucată a industriei românești, anihilarea agriculturii, reducerea la tăcere a domeniilor vitale – sănătatea, învățământul – sunt iarăși puncte „de rezistență” ale oricăror platforme electorale. Cu alte cuvinte, aleșii nu au puterea de a vedea și alege partea pozitivă, pentru a readuce bunăstare cetățenilor acestei țări, însă au abilitatea fără rezerve de a-și spori propria bunăstare.

Baladele lui George Petrovai au un substrat adânc, pe fundal, realitatea teribilă a cotidianului, lasă un gust amar, o deziluzie cruntă, provocată de monstruozitatea vânzătorilor de iluzii, a celor ce promit fără să cunoască semnificația unui „cuvânt dat”. Semnalele de alarmă pe care poetul le trage sunt penalizări ale hibelor societății românești contemporane: justiția cu adevărat părtinitoare, cu al ei sistem punitiv de fațadă, în care se intră pe ușa din față și se iese pe ușa din dos, ori care dictează aresturi la domiciliu întru respectarea minimelor condiții de confort ale deținutului cu ștaif și funcție. Poetul opinează că singura modalitate corectă și pertinentă de a protesta acestor abuzuri ar fi neprezentarea la vot (Topos revigorat).

Agresiunea morală a aleșilor noștri la demnitatea și cinstea omului de rând, care a votat cu bună credință, îmbogățirea unora pe spinarea sărăciei lucii a poporului, dobândirea de putere nemăsurată bazată doar pe multitudinea averilor dobândite, sunt cu adevărat generatoare de „demonocrație” – supremația celor bogați, lipsiți de orice scrupule, asupra celor mulți (Balada demonocrației).

George Petrovai, un erudit prin definiție, știe să pună în antiteză realitățile istorice trecute și pe cele prezente, să aducă omagii sincere persoanelor/ personalităților care au condus cu adevărat poporul la biruință și să stigmatizeze, blamând necredința și relele intenții ale conducătorilor de azi, nevrednici urmași ai celor de demult (Balada românismului în corzi).

Chiar dacă personajele sale sunt „insul anost”, „mersul ca racul”, poetul scrie cu patos, penalizând cu ironii fine decadența vremurilor. Răspunsuri capitale, precum „teama de moarte”, „nemurirea”, „gândul și cuvântul” sunt redate în versuri magistrale, de o realitate tulburătoare, totul curgând de la sine, în ape limpezi,  nezgomotoase. Dumnezeu însuși este „personaj” al baladelor sale, Cuvântul Său reprezentând contragreutatea necesară în balanța mântuirii sufletului (Servobaladă).

Baladele creaționiste, care explicitează incipiturile lumii și ale universului fizic în lumina învățăturilor diverselor abordări religioase (creștinism, daoism), probează încă o dată erudiția poetului maramureșean, care abordează cu lejeritate teme filosofice complexe, reușind să aducă în fața cititorului esențe ale acestor minunate lucruri, finalitatea mesajului liric fiind relativa libertate a omului, „asumată” ca urmare a încălcării poruncilor divine (Voința întru ființare).

Nici migrația masivă a românilor către îndepărtate colțuri ale lumii nu rămâne neabordată, poetul punând în balanță statornicia de neclintit a înaintașilor care au luptat până la sânge pentru fiecare petec de pământ și nepăsarea cu care  românii postdecembriști au abandonat vatra străbună (România fiind a doua țară ca număr de concetățeni-migranți, după Siria), uneori justificat, alteori nejustificat, căutându-și rosturi nerostuite, lăsând bunici, părinți, copii, în încercarea disperată de a se integra într-o lume în care acceptarea s-a dovedit a fi de neacceptat (Balada dorului de ducă). Un discurs fulminant al contradicției dintre ancestrala transhumanță și actuala migrație – o peregrinare cvasihaotică prin lume, care produce înstrăinare, însingurare, ratarea precisă a scopurilor, pierderea iremediabilă a demnității naționale.  

Cu certitudine, baladele lui George Petrovai nu au scopul de a adânci răni mai vechi, de a culpabiliza românul de rând, ci doar de a atenționa asupra multitudinii problemelor rămase nesoluționate și mai ales asupra indiferenței celor care ne conduc. În toată această maree de atenționări, există și valuri care readuc în memoria românului de bun-simț, persoane sau evenimente de care să fie mândru, tocmai pentru a realiza că prezentul ar trebui să fie cu totul altul și că fiecare dintre noi poate contribui la revigorarea țării. Antitezele din partea finală a cărții – huzurul aleșilor politruci (Balada jigodismului plenar, Balada ștabilor penali, Balada terciului politic), neputința săracului român de rând (Reversul medaliei), strălucirea Voievodului Limbii Române (Eminescului din noi) ori sinceritatea rugilor înălțate pentru români și România, sunt instrumente pe care poetul le consideră necesare pentru a adăuga mesajului său noi și noi valențe lirice.

George Petrovai este un TRIBUN, un suflet de român adevărat care militează pentru reîntoarcerea la tradițiile de bun augur, la redobândirea principiilor morale care ne-au făcut supraviețuitorii oricăror vicisitudini istorice, la schimbarea din temelii a clasei politice actuale, pentru a lăsa loc unei alte viziuni asupra artei de a conduce și a transforma interesul particular în interes general, național.

NEAPATICII sunt, fără îndoială, cititorii săi, românii care au capacitatea de a reacționa, de a deveni proprietarii de drept ai propriului lor destin, de a se ridica din starea de apatie și indiferență, confrații noștri stăpâniți de dorința de a reclădi, de a reconstrui, întru propășirea acestui neam, iubit de Dumnezeu. Cu siguranță, sunt românii care au de lăsat urmașilor moșteniri de suflet, valori, principii, fără de care nu vom putea supraviețui, în plină eră a globalizării, când desființarea individualității și unității de limbă și neam sunt prime puncte pe o mondială ordine de zi.

Îl felicităm pe bardul maramureșean pentru abilitatea de a simți, dar și de a reaminti, pentru a milita întru redeșteptare națională, de a face din pana scrisului său o redutabilă armă, ce dovedește din plin că sufletul său nobil nu va abandona niciodată ideea de ROMÂNIE NOUĂ, VALOROASĂ, UNITĂ, O PATRIE A INIMILOR NOASTRE!

Adjud – 26 al lui Prier 2018

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5