Primit pentru publicare: 17 nov. 2014.
Autor: Ion N OPREA
Postat: 18 nov.2014

                 Baronul Iacob von Neuschotz un mare filantrop

La 16 noiembrie 2014, Centrul de zi „Yachad” şi Comunitatea evreilor din Iaşi au organizat Matineul cultural cu tema „Baronul Iacob von Neuschotz un mare filantrop”, ora 11, la Sala de festivităţi a Comunităţii din strada Elena Doamna nr. 15, Iaşi.

Invitata de onoare, doamna prof. Livia  Montel Pansalli (Florenţa, Italia), strănepoata baronului comemorat.

Despre viaţa  şi opera venerabilului au oficiat prof. Rodica Anghel, fostă directoare a filialei Iaşi a Arhivelor Naţionale a României , autoare de scrieri dedicate acestuia (“Câteva instituţii filantropice evreieşti ieşene” în revista „Prietenia” nr. 3-4, 2011, după revista  „Studia et acta historiale iudaeorum romaniae” nr. 3, Editura Hssefer, Bucureşti, 1998, p. 263-279) şi ing. Gheorghe Samoilă, lucrător la Biblioteca universitară „Mihai Eminescu’, Iaşi,  autor al volumului „Iacob de Neuschotz, 1819-1888, Viaţa şi faptele în texte şi documente”, Editura „Ştef”, Iaşi, 2010.

Moderatorul acţiunii – ing. Abraham Ghiltman, preşedintele Comunităţii evreilor, Iaşi, organizatorul manifestării ing. Martha Eşanu, coordonatoarea programelor Centrului de zi „Yachad”, redactora-şefă a revistei „Prietenia”, a Comunităţii evreilor din  Iaşi.

Născut la Herţa în Bucovina,  într-o familie de agricultori,  cu pământuri şi păduri întinse, rămas orfan de tată, Iacob Neutschotz s-a stabilit la Iaşi, unde mama s-a recăsătorit iar fiul  de tânăr s-a dăruit activităţii comerciale. După vreo zece ani de negustorie, căsătorindu-se  cu Fanny, amândoi s-au distins prin mari acte de filantropie devenind bancheri în localitate, capabili – ca în 1849, la plecarea din tronul Moldovei, să-l împrumute cu 6000 de galbeni până şi pe Vodă Sturdza.

În 1878, la un an de la moartea soţiei sale Fanny, de la care a avut patru copii, s-a recăsătorit cu o domnişoară – Adeila de Jolles din Dresda, dintr-o familie nobiliară, cu care au avut două fete.

Printre actele sale filantropice, începute încă de pe la 1863, s-a numărat zidirea, la Iaşi, a unei sinagogi şi  a unui templu în apropierea bisericii Sf. Dumitru Balş, templu pentru care a adus din străinătate un cantor şi un predicator care au îmbunătăţit serviciile religioase..

Templul „Beth Iacob”, situat în spatele casei bancherului, a fost vândut în 1910 pentru administraţia financiară, astăzi sediul unui  mare restaurant în chiar centrul municipiului Iaşi.

Act de filantropie a fost şi fondarea Casei de orfani „Orfaneum  Iacob  şi Fany Neuschotz”, instituţie unică în România. În permanenţă un număr de 18 orfani îşi duceau traiul aici, cu acces uşor la şcolile primare şi secundare ale timpului. „Casa de orfani – Iacob şi Fani Neuschotz”, înfiinţată de Iacob Neuschotz, cum singur mărturiseşte în petiţia sa către  Domn la 28 noiembrie 1867, „în urma hotărârii de a veni după putinţa mea, în ajutorul omenirii în suferinţă şi în special a coreligionarilor mei, în care copiii de religiune mozaică să poată afla adăpost, sprijin şi mijloace pentru a se dezvăli în privinţa morală şi materială”.Donaţia era aprobată la 2 iulie 1868 şi consta în „Casa din Strada de Jos nr. 179, cu dependenţele sale interioare şi exterioare şi suma de 128.000 lei, echivalentul în obligaţii rurale române împreună cu cupoanele lor de procente”. Statutul case prevedea, şi s-a respectat întreţinerea a 10 copii orfani israeliţi,de sex bărbătesc, până la desăvârşirea  învăţăturii într-o meserie sau pentru negoţ, trimiterea la şcoala comercială din Viena a doi copii sărmani evrei şi unul creştin, născuţi în Moldova. La 2 august 1888 Casa primea de la întemeietorul ei, prin testament, o nouă sumă de 100.000 lei.

Binefăcătorul intenţiona să înfiinţeze la Iaşi un seminar pentru că, menţiona „adevărata cauză a decadenţei morale a israeliţilor provine din lipsa de propovăduire  a bisericii”,  oameni culţi, adăpaţi la izvorul  studiilor moderne. În acest scop a trimis, pe cheltuială proprie, doi tineri cu cunoştinţe talmudice pentru a-şi completa studiile la o  facultate teologică de acolo.

Cum înfiinţarea seminarului a fost o zădărnicie, el a continuat să trimită la Viena mai mult serii de tineri, fără deosebire de  confesiune, să studieze ştiinţele comerciale, formându-se specialişti pentru această carieră. Mulţi doctori în drept şi în medicină de la Iaşi fuseseră întreţinuţi de el la Paris şi Viena.

La 1867, când în ţară era o foamete cum nu se mai pomenise, filantropul fiind proprietarul  moşiei Şerbăneşti  de la  Tecuci,  îşi cheltuie din bani şi cumpără păpuşoi pe care îi împărţea locuitorilor de pe moşia sa ameninţaţi să piară de foame, pe când alţi proprietari jupeau ţăranii, cum nu se întâmplase niciodată. Foaiea „Moldova” avea să-i facă o largă publicitate proprietarului filantrop, iar oficialităţile îi aduceau mulţumiri chiar în „Monitorul oficial”.

Când Neuschotz a devenit proprietarul prin cumpărare a moşiei  Boian  din Bucovina, locuitorii s-au bucurat. El  a ajutat copiii să meargă la şcoală,le-a dat îmbrăcăminte iar în sat a făcut un spital.

Şcoala izraelită din strada Banu a fost fondată de soţia sa, Fanny Neuschotz.

Marele acte de binefacere au făcut ca o seamă de societăţi să-l situeze în fruntea lor ca preşedinte de onoare.

De la şefii de stat a primit numeroase semne distinctive: Împăratul Wilhelm al Germaniei i-a acordat titlul de „von”: Împăratul Frantz Iosif al Austro-Ungariei i-a oferit titlul de cavaler al ordinului „Frantz Iosif”; Regele Carol I al României – Ordinul Coroana României” şi i-a urmat titlul de cavaler al Ordinului ‚Steaua României”, regele Mihai al Serbiei i-a conferit Ordinul  „Takoviz’.

Numai că, deşi născut în România, din părinţi născuţi în ţară şi care lucraseră mereu pentru ţară, la 26 februarie 1882, când a cerut Parlamentului Român să-i recunoască cetăţenia de român, Senatul  i-a aprobat cererea, dar Camera decizională, la 4 decembrie 1882, i-a refuzat-o, cu tot discursul favorabil rostit de unii ca Mihail  Kogălniceanu şi I. C. Brătianu.

Lovitura primită nu l-a descurajat, deşi în 1884 i se respingea şi donaţia de 46.000 lei oferită Fundaţiilor creştine.

În şedinţa Academiei Române din 23 septembrie 1888 s-a citit scrisoarea  Adelaidei Neuschotz prin care se comunica legatul de 20.000 instituit de Iacob Neuschotz pentru constituirea unui fond de premiere a Academiei, iar la 2-14 decembrie 1888, tot în şedinţa Academiei, se citea Testamentul.

Vorbitorii  Rodica Anghel şi Gheorghe Samoilă au reamintit asistenţei că prin decret regal, la 22 iulie 1895, Epitropia Spitalului Iaşi era autorizată să primească  legatele lăsate de Iacob Neuschotz prin testamentul mistic din 2 august 1888 constând din 30.000 lei în efecte publice, ca şi donaţia de 15.000 lei în efecte urbane Iaşi 5%, făcută de defunctul David Lotringher, patronul firmei „W. Lotringher et, comp”. din Viena, prin bancherul Neuschotz din Iaşi.

Referindu-se la sumele destinate într-ajutorării, Rodica Anghel a subliniat că în anul 1903 cele mai importante legate şi donaţii au provenit de la Iacob Neutschotz şi L. Mina Rosenberg,  născută de Neuschotz  în sumă de 40.000 lei, Fany D. Neuschptz – 9.600 lei, sume deosebit de mari dacă ţinem seama că salariul unui profesor universitar era de 140 lei lunar.

Arătând că întrajutorarea devenise larg acceptată, s-a subliniat ca pozitiv ca de la Tinca Segal, de profesie „liberă” din Iaşi, care în 1875 dona 30 de galbeni, 15 pentru îmbrăcămintea morţilor şi 15 pentru lenjerie, de la  Ghidoi Sîn Iancu, măceler, care în 1879 lăsa prin testament 40 de galbeni, se ajunsese la marile danii, toate, făcuseră ca în 1906 spitalul să aibă în permanenţă peste 110 paturi şi bolnavi care, indiferent de etnie, să treacă de 25.000 anual, ceea ce dovedea că devenise o instituţie importantă de binefacere în oraş.

Prezentându-şi volumul, inginerul Gheorghe Samoilă a reamintit alte şi alte calităţi ale comemoratului şi acte de binefacere destinate nu doar evreilor, ci României: de militant pentru emanciparea evreilor, fruntaş şi susţinător al mişcării sioniste, om politic în Stat, consul al SUA,  publicist şi cărturar avizat, purtător al multor distincţii de Stat printre care şi pe acel de Cavaler al Ordinului „Steaua României”, instituirea Premiului Neuschotz al Academiei, date despre biograful familiei – profesorul Vasile Negruţi, atunci şi  la Şcoala Militară din Copou, Iaşi.

O carte de aproape 300 de pagini, cu o bibliografie bogată, 135 opere citate, „Iacob de Neuschotz, 1819-1888, Viaţa şi faptele în texte şi documente” de Gheorghe Samoilă, la pg. 80 citează şi pe Ion N. Oprea, autor al cărţii „Lumânărică Sfântul Ioan de la Tutova”, Iaşi, Ed. PIM,, 2009, despre care la p. 7 vorbitorul a scris: „În cartea „Lumânărică, Sfântul Ioan de la Tutova” dedicată vieţii, personalităţii dar şi vremurilor sub care a trăit Ioan, zis Lumânărică, publicistul ieşean Ion N. Oprea a făcut un frumos şi plin de emoţie portret lui Iacob de Neuschotz în capitolul : „Încă un milostiv”.”

Despre ceea ce a scris în volumul citat, „Lumânărică…”, p. 207-215, dar şi în cartea „Prietenie”, Ed. PIM, Iaşi, 2012, p. 242-253, despre baronul Iacob de Neuschotz şi familia, Ion N. Oprea, prezent în sală, a prezentat  mai multe informaţii participanţilor.

Când fondatorul atâtor acte de caritate, ca şi Lmânărică, cerşetorul de bunăvoie de la Tutova,  se pregătea să aniverseze 25 de ani de la fondarea Templului „Beth Iacob”, la 25 august 1888, la vila sa  „Mon repos” din Copou, a decedat. A fost depus în oraş, într-un salon al Palatului său, decorat în negru, împodobit cu flori, asistat de o imensă lume, duminică 28 august corpul i s-a aşezat înaintea porţii Templului „Beth Iacob” şi a fost  înmormântat la Cimitirul evreilor din Păcurari, Iaşi.

„…Plânge soţie că ai pierdut un soţ devotat şi care a concentrat întreaga lui fericire în persoana ta; plângeţi-l copilelor rămase orfane, că aţi pierdut un părinte tandru şi care, când vă vedea, eraţi pentru dânsul comoara bucuriei; plângeţi-l amici,  căci aţi pierdut un demn amic; plângeţi-l comercianţi, căci în relaţiile cu el, aţi aflat un stâlp puternic de care v-aţi rezemat; plângeţi-l rudelor, văduvelor care aţi alergat la dânsul ca la un miluitor darnic; plângeţi-l orfani şi voi copii săraci care aţi aflat adăpost şi ajutorări la învăţătură în sentimentele  lui umanitare; plângeţi-l săracilor, bătrâni, tineri şi copii, căci acel care cu o mână darnică şi iubitoare de cucernicie vă îmbrăţişa, a închis ochii şi a rămas fără suflare, iar mormântul său deschis este gata a-l acoperi”, a spus cu emoţie şi plin de durere la înmormântare, ca semn de adio, Constantin Lepădatu, avocat, deputat de Iaşi, procuror general, prieten apropiat al celui plecat.

Completându-l pe Gheorghe Samoilă (p. 25 din volumul său), doamna ing. Martha Eşanu, care s-a ocupat de promovarea operei şi personalităţii lui Iacob de Neuschotz, însoţindu-l pe domnul Samoilă la Cimitir pentru identificarea mormântului veşnic adormitului, ne-a redat cu emoţie ceea ce-i spunea adesea şi soţul său: „Tatăl meu, pe patul de moarte, m-a rugat ca atunci când merg la cimitir să-l pomenesc şi pe binefăcătorul său Iacob Neuschotz, în orfelinatul căruia a crescut şi a primit o educaţie aleasă”.

Nu mai face acest lucru Leon Eşanu, distins istoric şi publicist, o face de câţiva ani, şi pentru unul şi pentru altul Martha Eşanu, iar şi pentru Lumânărică Gheorghe Samoilă şi subsemnatul, tot moral, sentimental şi intelectual…

Manifestarea culturală de la Comunitatea evreilor Iaşi a fost o acţiune aleasă nu numai pentru că a avut loc în Ziua alegerilor prezidenţiale, ci şi pentru că de la prezidiu dar şi din sală s-a vorbit şi în limba lui Voltaire…