Vasile  Filip, Iași

          Belșugul roadelor… unor Oameni

          „Cine nu seamănă, nu culege” este o cugetare cu valoare universală incontestabilă, pe care, din păcate, nu tot omul trecător prin viată o consideră demnă de a fi luată în seamă. Ca și cum ea ar avea în vedere doar anume precupări, cum ar fi agricultura/legumicultura, sau –și mai și – scrisul. „De ce scrisul?” l-am auzit nu demult pe un domn întrebându-l pe alt domn. Cum răspunsul nu a venit prea repede, curiosul a detaliat, în stil personal: „Doar hârtia pe care scrii, nu-i un ogor în care bagi tot felul de semințe!” De data aceasta, răspunsul a fost exprimat cu promptitudine, însă într-o manieră extrem de elocventă: o mișcare a lehamite a mâinii drepte, care putea fi tradusă și în cuvinte: „Cum să explici cuiva niște lucruri elementare care își dezvăluie singure rosturile?!”

                Am pus în deschiderea acestor însemnări rândurile de mai sus dintr-un motiv  lesne de înțeles, de eventualii cititori ai scrisului inițiat și  coordonat de Ion N. Oprea – Istorii, comentarii, miscelanea –ajuns, iată, la cel de al  douăzeci și noulea volum, poate mai multe. În primul rând, nu de azi – de ieri,îi asemăn pe membrii cenaclului de la distanță cu niște semănători de cuvinte mult roditoare de informații și de învățăminte. Tot în primul rând, remarc neostoita hărnicie cu care ei se dăruie pentru ca roadele ogorului scrisului să fie cât mai bogate și cât mai utile. Cum toată lumea știe deja semănatul cuvintelor nu ține seama de rânduielile anotimpurilor. El se poate face oricând,indiferent de mersul și aspectul vremii. Iar culegerea roadelor urmează îndeaproape  această importantă și mult folositoare/dificilă lucrare. Mai importantă decât toate celelalte indispensabile procesului, calitatea seminței / cuvânt, care,  este determinantă în  obținerea rezultatului dorit,așteptat și necesar.Din acest unghi de vedere citite  textele cuprinse în voluminoasele   cărți ale serialului,nu se poate trece cu ușurință peste o realitate evidentă,chiar dacă aceasta nu poduce mari prejudicii ansamblului. Oricât de bine  ar fi selectată sămânța destinată unei recolte de calitate, tot se mai strecoară și ceva impurități: de exprimare în limba română, de ortografie, de punctuație, de semantică, de logică și așa mai departe.  Tot  la acest capitol trebuie reproșată și neglijența / lipsa de respect cu care sunt repoduse uneori unele citate, sau chiar texte care presupun anume rigori. De  exemplu, poeziile cu formă fixă numite rondeluri…Acestea, precum și toate celelalte, nu trebuie repoduse alandala.

          Diversitatea și bogăția materialelor cuprinse în ultimele cinci volume – două la sfârșit de 2020 și trei la început de 2021 – nu rezultă doar din dimensiunile impresionante (peste 1530 de pagini). Ele  sunt date de  tematica, substanța și actualitatea pe care  o conferă rotundul bine închegat și atent echilibrat al întregului demers. Și în acest fel, membrii  cenaclului de la distanță întăresc o imagine de comunicare a celor mai diverse  puncte de vedere prin care sunt văzute, judecate și exprimate opiniile. Unitatea este cuprinsă și afirmată în spirit și simțire, necum sub apăsarea unor reguli disciplinare impuse dictatorial. Nu e nici o exagerare dacă cineva afirmă că, în cazul dat,  avem în față un model de existență concretă / reală a libertății de exprimare prin intermediul cuvântului scris.De subliniat,de asemenea,faptul că semnatarii au înțeles cum se cuvine sensul expresiei libertate de exprimare în scris. Libertate – libertate, dar fără lezarea bunului simț, a simțului măsurii și a altor simțuri care definesc demnitatea și condiția umană în stare civilizată.

          Stare întărită în mod exemplar  (sper să nu dau greș) și de relațiile,nu numai de colaborare, ci și de prietenie, întreținute în chip ocrotitor de trei oameni care fac din  scrierea și editarea cărților un act de cultură, nu o afacere comercială; cum, din nefericire, se întâmplă nu prin puține locuri de-o bună bucată de vreme.În acest fel văzând eu lucrurile, remarc cu satisfacție faptul că cei  trei – Ion N. Oprea (autor de cărți), Gheorghe A. Stroia (cel care editează și tipărește cărțile, la Editura Armonii Culturale din Adjud-Vrancea) și Ion Istrate (directorul revistei „Luceafărul” din Botoșani, cel care publică în premieră online scrieri al lui Ion N. Oprea, dar și ale celor ce scriu la cenaclu și despre prolificul autor) – alcătuiesc o tripletă demnă de admirat, mai ales în aceste zile bântuite de vânturi potrivnice tuturor celor normale. Mai sunt încă oameni, mai sunt…

          Iași, 27 aprilie 2021