„Blanche Neige”, spectacol de Angjelin Prejlocaj

Canalul „Mezzo”, târziu în noapte. Un spectacol de balet plin de magie, cu o coregrafie uimitoare ce trece dincolo de cuvinte şi rămâne întipărită în emoţie, neîntâlnită în lucrările teatrelor din Europa de Est, poate doar în cele ale celebrului artist român Gigi Căciuleanu, se derula pe ecran. Fascinată şi-ncremenită în bucurie, ochii urmau trupurile ce desenau pe scenă poetici inefabile. Ştiam la ce mă uit aproape fără să respir, pentru că, din când în când, colţul din stânga al televizorului îmi titra că sunt spectatorul nocturn al baletului „Blanche Neige” (Albă ca zăpada) de Angjelin Prejlocaj. O piesă modernă în care povestea, coregrafia, scenografia, muzica, dar mai ales interpretarea, se întâlneau într-un întreg desăvârşit. Când gesturile, mişcările trupului sunt prelungirile şi întrupările simbolurilor, ale gândurilor, când lumina este poezie, iar muzica, magie, înțelegi atunci definitiv că arta coregrafică se înalţă dincolo de forme şi limbaj, este metaforă şi metafizică. 

Pe dualitatea Blanche-Neige se construieşte întreg spectacolul montat la Paris, Albul fiind semnul purităţii, inocenţei şi binelui, Negrul, al urii, răului şi întunericului, al Albei ca zăpada şi al Vrăjitoarei – regina, mama vitregă, exprimate în dans prin graţie şi agresiune, prin costume specifice, în contrast. Un spectacol producţie 2009, cu 26 de dansatori, regizat de coregraful francez Angjelin Prejlocaj, născut la Paris din părinţi albanezi, şi montat de propria lui companie Pavillon Noir din Aix-en-Provence, un loc dedicat în totalitate dansului, ce reprezintă în griul şi teama cotidiană o paranteză cathartică. „Blanche Neige”, după versiunea Fraţilor Grimm, cea din 1819, este considerat un mare balet romantic și contemporan, susţinut de cele mai frumoase pagini ale simfoniilor lui Gustav Mahler, de costumele semnate Jean Paul Gaultier şi decorurile lui Thierry Leproust.

Angjelin Prejlocaj: „Am fost foarte dornic să spun o poveste, să ofer ceva magic, plin de vrajă. Fără îndoială, am vrut să evit să intru într-o rutină, şi, aşa ca tuturor, pentru că îmi plac poveştile, am introdus câteva amprente personale, bazate pe propria mea analiză a simbolurilor, în Blanche-Neige. Bettelheim (Bruno Bettelheim, 1903-1990, psihanalist și specialist în psihologie infantilă, american de origine austriacă) descrie Albă ca Zăpada ca un Oedip invers. Malefica Mamă vitregă este fără îndoială personajul central din poveste. Ea este cea pe care o examinez prin determinarea ei narcisistă de a nu renunța la seducție și la rolul ei de femeie dominatoare, chiar dacă aceasta înseamnă sacrificarea fiicei sale adoptive. Receptarea simbolurilor nu este dificilă nici pentru adulţi, nici pentru copii, şi datorită acestui lucru, al întâlnirii metafizice dintre mine şi ei, iubesc foarte mult basmele”. 

Impresionant este duetul interpretativ, Prinţul – Albă ca Zăpada, al căror dans dramatic şi surprinzător este o încolăcire a trupurilor între viaţă şi moarte, în care el, viu şi îndurerat, angrenează trupul moale şi inert al fetei, îl ridică, îl roteşte, îl întinde pe jos, îi prinde mâinile, capul, în scene neaşteptat de frumoase şi sensibile, pentru a o trezi. Dar e greu să redai în cuvinte ce doar sufletul poate atinge şi înţelege, aşa cum romantismul muzicii lui Mahler este inefabil şi imaterial ca un gând. Interpretarea Vrăjitoarei în straie sinistre, cu betele atârnânde, părul lânos şi dezordonat, ce-şi pune în aplicare, prin oglinda magică, cinică, pieptenele blestemat şi mărul otrăvit, planul de asasinare a copilei ce-a întrecut-o în frumuseţe, este remarcabilă în secvenţele de dans ale răzbunării şi morţii. De asemenea, trupa de balet, cu interpretări eterogene, moderne, completează un tablou mirific, alături de muzică şi scenografie.     

O biografie impresionantă, un artist complet

Cariera lui Angelin Preljocaj (n.1957, la Paris) este una de notorietate. A început să studieze baletul clasic înainte de a se orienta către dansul contemporan, pe care l-a studiat cu Karin Waehner, a cărei amprentă stilistică l-a inspirat pe tânărul său elev. „Ea mi-a deschis ochii către dansul contemporan, către pasiunea pentru creație, improvizație și forme stilistice noi, provenite din tradiţia expresionistă a lui Wigman”. În 1980, a plecat la New York pentru a lucra cu Zena Rommett și Merce Cunningham, după care și-a reluat studiile în Franța, cu profesorii-coregrafi Viola Farber și Quentin Rouillier. Apoi s-a alăturat lui Dominique Bagouet înainte de a-și înființa propria companie, în decembrie 1984. Producțiile lui Preljocaj fac acum parte din repertoriul multor companii, dintre care multe îl invită să monteze lucrări  originale, în special la Scala din Milano, New York City Ballet și Paris Opera Ballet. A realizat scurtmetraje („Le postier”, „Idées noires” în 1991) și mai multe filme de lung metraj, „Un trait d’union” și „Annonciation” (1992 și 2003). În 2009, a regizat „Blanche Neige” (Albă ca Zăpada), în propria regie şi coregrafie. Alte lucrări celebre ale operei sale coregrafice: „Les Raboteurs” cu Cyril Collard (bazat pe pictura lui Gustave Caillebotte), în 1988, „Pavillon Noir” cu Pierre Coulibeuf, în 2006 și „Eldorado / Preljocaj” cu Olivier Assayas, în 2007. Din octombrie 2006, Baletul Preljocaj și cei 24 de dansatori permanenți ai acestuia s-au stabilit la Pavillon Noir din Aix-en-Provence, într-un sediu modern, dedicat în exclusivitate  dansului, cu Angelin Preljocaj director artistic. Realizat împreună cu Valérie Müller, primul lung metraj semnat de Angelin Preljocaj, „Polina”, o adaptare după  romanul lui Bastien Vivès, a avut premiera în cinematografe în noiembrie 2016. 

Teatrul și cele patru studiouri de dans ale Pavillon Noir reprezintă primul centru de producție de acest gen, construit pentru activităţile pe care le găzduiește (creație, distribuție, instruire, promovare), unde artiștii pot conduce ei înşişi întregul proces de producţie, de la munca de studio până la spectacol.

Angelin Preljocaj colaborează în mod regulat cu alți artiști din diverse domenii,  precum muzica (Goran Vejvoda, Air, Laurent Garnier, Granular Synthesis, Karlheinz Stockhausen), artele plastice (Claude Lévêque, Subodh Gupta, Adel Abdessemed), designul (Constance Guisset), moda (Jean Paul Gaultier, Azzedine Alaïa), desen (Enki Bilal) și literatură (Pascal Quignard, Laurent Mauvignier) etc. S-au scris cărţi despre activitatea sa coregrafică, a primit numeroase premii printre care „Marele Premiu Național pentru dans” acordat de Ministerul Culturii în 1992 etc.