Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

CĂLĂTOR PRIN ANTICARIAT. „GEOGRAFIA DISTRICTULUI BOTOŞANI”

Manole,LucPrimit pentru publicare: 02 mai 2015
Autor: Lucian MANOLE
Publicat: 02 mai 2015

CĂLĂTOR  PRIN  ANTICARIAT

GEOGRAFIA  DISTRICTULUI  BOTOŞANI

 

„Geografia Districtului Botoşani” (Tipografia „Concurenţa”, Botoşani, 1892) are deja 123 de ani. Este un Geomanual „prelucrat conform programei pentru clasa a II-a primară urbană şi a III-a rurală”  şi are ca autor pe institutorul  V. C. Nedejde* [1]. Reputatul cadru didactic este unul dintre institutorii de bază ai  şcolii la care a învăţat şi Nicolae Iorga, Şcoala Marchian, alături de alţi slujitori ai învăţământului precum Ioan Bălăşescu, Th. Teulescu, C. Gallin, I. Popovici, C.V. Ficşinescu, C. Iordăchescu şi alţii [2]. El este şi autorul altor manuale şi auxiliare necesare învăţământului primar, cum ar fi: „Carte de Cetire”-partea I, aII-a şi a III-a (împreună cu C. Gallin, V. Ţighiliu şi I. Condrea), „Geografia judeţului Botoşani”, „ Harta judeţului Botoşani”, „Aritmetica” pentru clasa a III-a, „Harta judeţului pe plase” etc. [2]  Împreună cu Ion Tiţu, V. C. Nedejde întocmeşte, în 1891, „Dicţionarul geografic al judeţului Botoşani”  cu scopul de a participa la concursul organizat de Societatea Geografică Română, concurs început în  1886 şi finalizat în 1896, care avea ca intenţie să realizeze Marele Dicţionar Geografic al României, alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe.  Până în 1891 Societatea Geografică premiase 19 dicţionare de judeţ [3]. Pentru anul 1892, societatea  acordă 6 premii: Premiul I „Principele Ferdinand” cu dedicaţie pentru un dicţionar  al judeţului Bacău, premiul „Mihail Balş” cu dedicaţie pentru judeţul Tecuci şi alte patru premii, „Dacia România”, „Clubul Regal”, „Maior Mareş”, „Solomon Halfon”, pentru alte patru dicţionare dintre cele prezentate la concurs.  Din cele patru propuneri de dicţionare pentru judeţul Bacău, unul, cel realizat de Hortensia Racoviţă, va câştiga concursul. Premiul pentru dicţionarul judeţului Tecuci nu se acordă pentru că nu s-a prezentat nimeni. Dintre celelalte patru premii s-au acordat doar trei, pentru judeţele Muscel, Covurlui şi Botoşani, acesta din urmă având ca autori pe V. C. Nădejde şi pe Ion Tiţu**. Dicţionarul judeţului Prahova a fost respins în această fază a concursului.[3] Dicţionarul geografic al judeţului Dorohoi, alcătuit de  Nicu Filipescu-Dubău, căştigase  concursul  încă din 1887.

Revenind la manualul în discuţie, dacă metoda pedagogică, originalitatea şi creativitatea abordării precum şi calitatea prezentării şi tehnoredactării sunt destul de acceptabile, având în vedere „vârsta” cărţii, calitatea hârtiei este slabă , iar limbajul duce explicaţia la nivelul de jos al intuitivului. Spre exemplu, la capitolul „Căile de comunicaţie”, calea ferată este prezentată astfel: „…se numeşte astfel, pentru că pe un drum foarte neted sunt puse de-a lungul său două şine de fier, care formează drumul, pe care calcă roatele vagoanelor şi maşina. Când zicem „pleacă trenul”, înţelegem că pleacă maşina cu un şir de vagoane. Când trenul se opreşte la un sat sau oraş, pentru a poposi puţin, zicem că stă la staţie. (…) La aceste staţiuni oamenii se suie sau se coboară; tot aşa marfa se încarcă sau se descarcă”. Şi exemplele pot continua.

Nu se poate vorbi despre o calitate şi relevanţă a ilustraţiilor, ca unul dintre criteriile de apreciere a manualelor, deoarece  cartea în discuţie nu are nicio ilustraţie ci doar un singur tabel sinoptic cu titlul „Împărţirea plaselor în comune din judeţul Botoşani”.

Manualul este conceput pe 36 capitole care reprezintă tot atâtea lecţii: Introducere; Casa; Familie, sat, oraş; Casă privată şi publică, strada şi piaţa; Sat, oraş, şosele, drumuri de fier;  Harta, mapamondul; Puncte cardinale şi colaterale; Orientarea; Diviziunea uscatului;  Diviziunea apei;  Diferite semne geografice; Descrierea comunei Botoşani; Locuitorii şi ocupaţiile lor; Date istorice;  Descrierea plaselor din judeţul Botoşani (Târgul, Jijia, Ştefăneşti, Coşula-Miletin, Suliţa, Siretul); Descrierea judeţului Botoşani; Capitala, împărţirea, marca şi  locuri însemnate; Râuri şi pâraie; Lacuri, bălţi şi iazuri; Dealurile, movilele şi şesurile; Mănăstirile, schiturile, bisericile şi şcolile; Agricultura, creşterea vitelor şi produsele  judeţului Botoşani;  Industria şi comerţul; Căile de comunicaţie;  Cârmuirea judeţului Botoşani; Ţară, naţiune, religia şi PlasaGuvernul României; Definiţii geografice; Împărţirea şi forma pământului. Manualul se închide cu un capitol  intitulat „Rezumat asupra celor învăţate”.

Pentru o mai bună cunoaştere a stilului folosit de autor,  reluăm prezentarea oraşului Botoşani: „Este şi a fost din vechime unul din oraşele de frunte ale Moldovei, pentru poziţia sa şi comerţul său. Poziţia, activitatea sa comercială şi agricolă, îi dau înfăţişarea unei localităţi cu mare viitor. Acest oraş este capitala judeţului Botoşani, având cam la 45000 locuitori. Botoşanii  se împarte în patru despărţiri, iar despărţirile se împart în mai multe mahalale. În fiecare despărţire este câte o comisie. Fiecare comisie are câte un comisar, doi subcomisari şi mai mulţi sergenţi. Paza oraşului, atât în timpul nopţii, cât şi în timpul zilei, este lăsată în seama poliţaiului, care cu ajutorul comisarilor, a subcomisarilor şi sergenţilor, păzesc oraşul contra făcătorilor de rău.

În comuna Botoşani se înseamnă: Palatul Administrativ, unde sunt următoarele autorităţi: Primăria, Prefectura, Comitetul permanent şi în o sală spaţioasă din rândul al doilea este curtea cu juraţi. Acest palat a fost zidit de I. Başotă, iar în jurul său este o grădină frumoasă şi bine aranjată numită Grădina Primăriei. Acest palat se află între strada Primăriei şi strada bisericii Cuvioasa Paraschiva. Afară de autorităţile spuse, mai avem: Tribunalul, Poliţia, Casieria şi biroul Telegrafo-poştal, reşedinţa a două judecătorii. Tot în Botoşani se mai înseamnă următoarele Cazarme: Cazarma Regimentului 16 dorobanţi, Cazarma Regimentului 11 de călăraşi, Cazarma pompierilor, iar în faţa gării drumului de fier este Cazarma  Regimentului 8 de  artilerie, una din cele mai frumoase clădiri. În Botoşani sunt 18 biserici: 13 ortodoxe, 1 catolică, 2 armene şi 2 lipoveneşti” etc.

Manualul prezentat are valoare documentară şi istorică şi poate contribui cu succes la studiul evoluţiei oraşului Botoşani de-a lungul celor 123 de ani.

(*) Numele  institutorului V. C. Nedejde va fi întâlnit în unele lucrări şi sub forma Nădejde;
(**) În bibliografie, numele lui I. Tiţu va fi întâlnit şi sub formele Titu sau Ţiţu.

BIBLIOGRAFIE:

[1]  V. C. Nedejde,  „Geografia  Districtului Botoşani”, Tipografia „Concurenţa”, Botoşani, 1893;
[2] Ionel Bejenaru, „Şcoli publice, şcoli particulare…şcoli în oraşul Botoşani,  „Luceafărul.net” , 31 decembrie 2010;
[3]  George Ioan Lahovari, C.I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, „Marele Dicţionar Geografic al României” , vol. I. Socec, Bucureşti, 1898.

 

                                                                                    

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5