Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Eugen Șendrea ; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul „Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre adevărul „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”, de la 25 octombrie/7 noiembrie 1917, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 31 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, ce se sărbătorea, în fiecare an, la 25 octombrie, în timpul regimului totalitar?

– Dacă e să ne luăm după propaganda vremii, „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a fost evenimentul cel mai măreț din istoria întregii omeniri, care a înlăturat orice formă a exploatării omului de către om și a inaugurat era prăbușirii capitalismului și victoria inevitabilă a socialismului și a comunismului. Orânduirea capitalistă a fost, astfel, sfărâmată pe a șasea parte a globului pământesc și a fost instaurată o alta nouă, socialistă. Lumea s-a împărțit în două sisteme: cel capitalist, intrat în criza sa generală, și cel socialist, în continuă înflorire…” Etc. etc. etc. Așa învățau elevii, de prin anii ’50 și până în 1989, despre „glorioasa revoluție”.

– Cum era serbată această zi?

– Sărbătorirea începea, în fiecare an, cu intense pregătiri în întreaga țară. La Bacău, de pildă, se lipeau afișe roșii cu secera și ciocanul, pe care scria, cu litere de-o șchioapă, „Trăiască Marea Revoluție Socialistă din Octombrie!” La 7 noiembrie, se țineau în toate întreprinderile și instituțiile cuvântări despre rolul hotărâtor al „marii revoluții” în istoria omenirii. Pionierii răcneau, din răsputeri, poezii și cântece pe această temă. Fabrica de cherestea 7 Noiembrie din Șerbănești devenea una dintre gazdele predilecte ale evenimentului. În presa locală, istoricii se întreceau să glorifice ziua și căutau tot felul de găselnițe și „potriveli” cu „revoluția” din Rusia, la întrecere cu poeți, prozatori, compozitori și artiști plastici.

– Care era percepția generală asupra „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”?

– Se știa că [Vladimir Ilici] Lenin, „genialul inspirator și conducător al revoluției”, a dat ordin să fie luat cu asalt „ultimul bastion al guvernului burghez”, Palatul de Iarnă din Petrograd (ulterior, Leningrad și, astăzi, Sankt Petersburg). „Dinspre malurile Nevei, a răsunat salva de tun de pe Crucișătorul Aurora, care a dat semnalul de atac. În noaptea de 25 spre 26 octombrie 1917, palatul a fost cucerit și miniștrii ultimului guvern de dictatură a burgheziei au fost arestați. În lupta cu iuncherii care-l păzeau, au căzut zeci de soldați.” Data de 25 octombrie/7 noiembrie a intrat în istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice ca „Ziua Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”. Despre acest eveniment, au fost scrise, la comandă, mii de cărți și articole, au fost pictate tablouri și compuse cântece; prozatorii au scris nenumărate romane cu eroii „revoluției”, iar poeții au golit butoaie cu cerneală spre a o glorifica. Un celebru regizor sovietic [Serghei Mihailovici Eisenstein] a făcut o trilogie cinematografică pe această temă [Greva; Crucișătorul „Potemkin”; Octombrie], care a rulat, îndelung, și la noi.

– Ce s-a întâmplat, în realitate, atunci?

– A fost un mare bluf sovietic! După 1990, când au fost deschise arhivele rusești, istoricii și-au pus mâinile în cap. Revoluționarii n-au luat cu asalt sediul guvernului, ci, pur și simplu, au fost invitați să intre! [Aleksandr Fiodorovici] Kerenski, șeful executivului, n-a fost nici arestat, nici măcar bruscat, ci, bine-mersi, s-a întreținut cordial cu conducătorii bolșevici, cărora le-a predat cheile. Mai mulți soldați au murit în Palatul de Iarnă în timpul filmărilor ulterioare, din cauza nerespectării indicațiilor regizorale, decât la „revoluție”! Kerenski a părăsit Petrogradul și pe revoluționarii ruși cu „Bun rămas!”, stabilindu-se în America, unde a devenit un prosper om de afaceri și a murit de moarte naturală. Bolșevicii au avut grijă de el, lăsându-l să plece cu un portofel bine garnisit.

– Totuși, ce forță a oprit armatele alb-gardiste, aflate la doar câțiva kilometri de Petrograd, să pătrundă în oraș?

– Astăzi, misterul este cunoscut și poate fi numit: banii! Două vagoane sigilate, pline cu bancnote, au fost aduse de [Lev Davidovici] Troțki din băncile americane și puse la dispoziția bolșevicilor. Secretul dezvăluirilor a fost uriaș și aproape de necrezut.

Florin Bălănescu