Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

„Culmea este că inventatorul… nu avea nici măcar bacalaureatul!”

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre istoria introducerii orarului de vară, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 16 iulie 2012, la Bacău.

  • – Domnule Eugen Șendrea, a existat un inventator al orarului de vară?
  • – Desigur, un francez care s-a numit André Honnorat [1868-1950]. El a fost ministru al instrucțiunii publice, deputat, senator, Doctor Honoris Causa al mai multor universități, creator al orașului internațional universitar din Paris, al alianței pentru creșterea populației, al bibliotecii-muzeu dedicate Primului Război Mondial, al Comitetului pentru Combaterea Tuberculozei și al altor organisme. Culmea este că inventatorul… nu avea nici măcar bacalaureatul! I se va ridica, însă, o statuie de către parizieni.
  • – Care a fost motivul introducerii orarului de vară?
  • – În 1916, Franța se afla în plin război, iar resursele energetice naționale trebuia economisite; în plus, ritmul de viaţă al francezilor nu era adaptat pentru exploatarea maximă a luminii naturale. Țara nu avea o oră unică, deși încercări de adaptare la un orar de vară se făcuseră, însă fără succes. În același an, Germania și Marea Britanie au introdus în premieră schimbarea orei ca necesitate de război, dar numai în unele întreprinderi, pentru personalul lor. Această măsură a stârnit atunci o întreagă furtună de proteste. André Honnorat a fost atacat pentru că vicia mersul naturii, pentru că voia să îmbătrânească și pentru că… era ridicol. A fost insultat și amenințat, dar a câștigat; ce-i drept, numai pentru o perioadă (1917-1945). Începutul, însă, fusese făcut. Dezbateri pe această temă vor avea loc în 1921 și 1940. Orarul de vară a fost restabilit în 1976, pentru a face economie de energie după primul şoc petrolier din 1973. Crizele energetice și nevoia de a economisi resursele de energie vor forța în primul rând țările europene să folosească acest orar.
  • – Când a adoptat și țara noastră orarul de vară?
  • – În România, acest orar a fost introdus pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la orarul de vară a fost suspendată, fiind restabilită în 1979.

Florin Bălănescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania