Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Candidat la premiile literare, unele obţinute, Mircea Cărtărescu un clovn al literaturii?

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Candidat la premiile literare, unele obţinute, Mircea Cărtărescu un clovn al literaturii?

Primit pentru publicare: 31 Ian. 2020
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 01 Febr. 2020
© Ion N. OPREA© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

     

   După volumul „Istoria literaturii române contemporane 1941-2000”, apărut  în 2005 pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române, Alexandru Ştefănescu a editat volumul de teorie literară „Cum se fabrică o emoţie”, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2010. 

          Cartea fiind un dialog dintre un maestru în ale literaturii şi învăţăcelul său, discursul este o prezentare a principiilor estetice în temeiul cărora se constituie literatura în general, ca şi poezia modernă şi trimite  la exemple concret-teoretice şi practice: 1. Principiul emoţiei, conform căruia „literatura nu furnizează informaţii , ci emoţii”, că „literatura o citim nu ca să aflăm, ci ca să simţim”, voce care continuă. 2. Principiul imitaţiei inventive, „literatura este ea însăşi o „invitaţie inventivă” a realităţii descrise şi receptive ca artă. 3. Principiul actualităţii, lectorul modern nemai gustând  literatura clasică, adesea nici pe cea a epocii moderne, cauza datorându-se evoluţiei limbii, dar şi a „căderii în desuetudine a realităţii istorice din care a fost luată „materia primă” necesară constituirii realităţii artistice”, soluţia tematică fiind concepera proprie-i opere din cea a trecutului valorificat, cum se întâmplă în cazul operei lui Mircea Cărtărescu, exemplifică maestru, numai că se naşte  întrebarea, reţine ea atenţia cuiva? „În secolul douăzeci şi unu niciun cercetător nu se va arăta interesat de acea parte din poezia de azi care pastişează creaţia lirică din veacul al nouăsprezecilea”, spune maestru Alexandru Ştefănescu, opera lui Cărtărescu este o pastişantă de acest fel, împrumut, imitaţie retro. 4. Punctând principiul imprevizibilităţii, criticul –autor afirmă şi evidenţiază că însăşi poezia, ca în cazul Nichita Stănescu, este o „strategie a imprevizibilităţii” prin evitarea a orice „traseu liric prestabilit atât în privinţa limbajului şi a eu-lui pe care şi-l vrea deosebit în raport cu colegii. Imprevilizibilitatea la el înseamnă originalitate, ca şi în cazul unor Eminescu,, Arghezi, Bacovia , Blaga, Marin Sorescu, ultimul un promovator al altui principiu, 5, al aluziei, exemplu fiind poezia „Trebuiau să poarte un nume”, după cum stilul propriu principiului parodic, 6, îl încadrează pe Mircea Cărtărescu.

          Mircea Cărtărescu are un lung „poem de amor” în care sunt trecute în revistă, parodic, principalele stiluri de poezie erotică românească, aşa cum s-au succedat ele de la Ienăchiţă Văcărescu şi până  la Nicolae Labiş”, spune Alex. Ştefănescu care o apreciază. Numai că, numai că în cazul „O seară la operă” şi epopeea eroi-comică „Levantul” au în ele pecetea împrumutului şi, pe undeva, reflectă viziunea altor poeţi., afectând propria poezie, ceea ce îl determină  pe critic să afirme: la Cărtărescu, „Ironia de bună calitate… se caracterizează printr-o uşurinţă prestidigitatorică, printr-o tentă ludică, printr-o frenezie a parafrazării…trecându-şi mâna pe lira lui Mihai Eminescu sau a luiTudor Arghezi, levantinul, n-o poate face cu acelaşi dramatism al comunicării cu care ei înşişi, ca descoperitori ai stilurilor respective, şi-au afirmat felul de a simţi”, de unde şi întrebările criticii de întâmpinare, a cititorului: „şi atunci, la ce bun demersul poetului parodic? Cui foloseşte truda sa? Cât de autentic, de original este Cărtărescu, cu poemele făcute din cărţile, din poemele altora, poetul care pastişează şi reciclează poezia altor poeţi, creând operă din opera altora, întrebare pe care, justificat, şi-o pune nu numai criticul, ci şi cititorul, poate şi cei de la care se aşteaptă alte premii…

            De aici şi concluzia subînţeleasă şi a maestrului,  stilul parodic, principiul parodic este propriu poeţilor care neavând capacitatea de a dezvolta propria-i viziune asupra realităţii şi existenţei momentului, nu pot decât să parodieze opera şi viziunile  altor confraţi prezenţi ori predecesori. Dar principiul parodic, al lucrului din colaje, cum spuneam altădată, este total perisabil, aduce a plagiat, este propriu clovnilor literari, celor care consideră scrisul un joc al relaxării şi amuzamentului, asemănător, pe undeva câştigului pecuniar, nu spiritual, constructiv.

       31 ianuarie 2020 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5